ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1993/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 15 februarie 2002, reclamanta SC C. SA Brăila a solicitat anularea deciziei nr.

69 din 25 ianuarie 2002 a Ministerului Finanțelor Publice, precum și a

procesului-verbal încheiat la 22 noiembrie 2001, de D.G.F.P. a județului

Brăila, prin care a fost obligată să achite la bugetul de stat, următoarele

sume: 1.727.715.000 lei reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A.;

195.360.000 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe

salarii și 212.274.269 lei reprezentând majorări de întârziere aferente

impozitului pe profit.

În motivarea cererii sale reclamanta

a arătat că decizia nr. 69/2002 a Ministerului Finanțelor Publice, prin care

s-a menținut procesul-verbal din 22 noiembrie 2001, este nelegală și netemeinică,

întrucât la pronunțarea sa nu a fost avut în vedere dispozitivul deciziei nr. 1685

din 23 octombrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice, prin care, pe de o

parte, s-a respins ca neîntemeiată, contestația formulată împotriva procesului-verbal

din 22 mai 2001, pentru capetele de cerere referitoare la următoarele obligații

fiscale: 1.415.000.000 lei T.V.A., 173.852.801 lei impozit pe profit și

160.000.000 lei impozit pe salarii, iar, pe de altă parte, s-a desființat

capitolul din Nota de constatare încheiată la 22 mai 2001, referitor la

majorări de întârziere în sumă de 270.688.812 lei, pentru neplata în termen

legal a impozitului pe profit, majorările de întârziere în sumă de

2.377.245.000 lei, pentru neplata în termen legal a T.V.A. și majorări de

întârziere în sumă de 263.040.00 lei, aferente impozitului pe salarii. S-a

dispus în sensul arătat pentru ca organele de control printr-o altă echipă

decât cea care a efectuat primul control, să procedeze la întocmirea unui nou

act de control în care să se efectueze recalcularea majorărilor de întârziere

datorate de societate pentru aceeași perioadă, având în vedere prevederile

legale aplicabile în speță și cele precizate în această decizie.

S-a mai susținut că nu s-au avut în

vedere dispozițiile art. 11 alin. (3), coroborate cu cele cuprinse în art. 14

din O.G. nr. 11/1996, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 53/1997,

întrucât din analiza acestor texte rezultă că

B.

SA, sucursala Brăila, trebuie să achite obligațiile bugetare: debit și majorări

de întârziere aferente, întrucât, arată reclamanta, banca a debitat contul SC

C. SA Brăila, cu sumele reprezentând creanțe bugetare, dovada acestei

operațiuni fiind extrasele de cont eliberate la data de 24 mai 1999 și 27 mai

1999.

S-a mai arătat că banca nu a virat

la bugetul de stat, sumele reprezentând creanțe bugetare și că a realimentat

contul său, fără să primească în acest sens dispoziții din partea societății și

fără un temei legal, banca fiind astfel, singura vinovată pentru nevirarea sumelor

în contul statului.

În plus, mai arată reclamanta, D.G.F.P.

Brăila nu s-a înscris la masa credală a B. SA, nu a depus diligențe pentru a-și

verifica contul, iar în procesul-verbal încheiat la 14 martie 2000 (perioada

supusă controlului fiscal fiind decembrie 1998 – decembrie 1999) nu s-a reținut

că agentul economic ar datora către bugetul de stat sumele aflate în litigiu și

mai mult, se recunoaște că acesta a achitat sumele reprezentând creanțe

bugetare, prin ordinele de plată menționate.

Curtea de Apel Galați, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 132 din 21

octombrie 2002, a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că din

probele administrate în cauză rezultă corectitudinea actelor atacate și mai

mult, că în privința majorărilor de întârziere nu s-a avut în vedere de

autoritățile pârâte, perioada în care sumele nu au putut fi virate din culpa

băncii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, societatea reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor sale de

recurs, agentul economic a reiterat motivele acțiunii sale și a precizat că

instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (3),

coroborate cu cele cuprinse în art. 14 din O.G. nr. 11/1996, privind executarea

creanțelor bugetare, modificată și completată prin O.G. nr. 53/1997.

Astfel, recurenta-reclamantă susține

că nu are relevanță faptul că banca a reîntregit contul societății la 9

februarie 2000, aceasta fiind ținută în continuare, în conformitate cu dispozițiile

legale arătate în cele ce preced, să vireze către bugetul de stat, sumele

reprezentând obligații bugetare (debit și majorări de întârziere) și că până ce

banca nu virează sumele reprezentând creanțe bugetare în contul statului,

împotriva ei vor curge majorările de întârziere, în speță sarcina de a vira

sumele de bani reprezentând creanțele bugetare care au fost debitate din contul

agentului economic, revenind lichidatorilor băncii.

Examinând sentința atacată în raport

cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

Într-adevăr, conform art. 11 alin.

(2) și (3) și art. 14 din O.G. nr. 11/1996, modificată și completată, în cazul

plăților în numerar, obligația bugetară se consideră achitată la data înscrisă

în documentul de plată eliberat de unitățile de specialitate. Pentru plătitorii

care au cont bancar, data plății este data la care băncile debitează contul

plătitorului, pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin

ștampila și semnătura autorizată a acestora, cu condiția creditării contului

bugetar corespunzător, societățile bancare fiind obligate să vireze sumele

reprezentând creanțe bugetare care au fost debitate din contul plătitorului, în

contul bugetar corespunzător, în termenul prevăzut de dispozițiile legale aplicabile

în materie. În cazul în care însă societățile bancare nu respectă obligațiile

prevăzute de art. 11 alin. (3), majorările de întârziere, prevăzute de art. 13,

sunt suportate de către acestea.

În cauză, pe de o parte, se constată

că recurenta-reclamantă a ordonat plăți prin intermediul B. SA, sucursala

Brăila, reprezentând creanțe bugetare (T.V.A., impozit pe profit și impozit pe

salarii), însă banca nu a virat sumele în contul creditoarei Trezoreria Brăila,

întrucât a intrat în procedura de lichidare judiciară, aducând la cunoștință

agentului economic, la data de 9 februarie 2000, faptul că ordinele de plată

interbancare, deci și cele pentru Trezoreria Brăila, au fost repuse în contul

curent al acesteia, calculând dobânda la vedere de la data emiterii lor și a

operării în debitul respectiv.

Pe de altă parte, se constată că

organul de control, conform dispozițiilor deciziei nr. 1685/2001, a procedat la

reverificarea sumelor datorate de recurenta-reclamantă și a întocmit un nou act

de control prin care s-au recalculat majorările de întârziere datorate de

societate pentru aceeași perioadă verificată, întrucât societatea nu a virat la

bugetul statului, sumele returnate de bancă la data de 9 februarie 2000,

reprezentând creanțe bugetare.

Prin urmare, pentru achitarea cu

întârziere a obligațiilor sale bugetare, societatea debitoare datorează

majorări de întârziere.

Efectele juridice ale contractelor

dintre clienți și societățile bancare efectuate de bănci în contul clienților,

în ceea ce privește plata operațiunilor bugetare, operează pe principiile

contractului de mandat, toate efectele legale active și pasive ale faptelor

săvârșite de mandatar (bancă), răsfrângându-se asupra mandantului (clientul,

respectiv agentul economic).

Ceea ce nu înseamnă că majorările de

întârziere nu sunt suportate de bancă, dacă aceasta nu virează sumele

reprezentând venituri bugetare în aceeași zi în care a debitat contul

plătitorului [art. 13 și 14 din O.G. nr. 11/1996].

Aceasta, întrucât în situația în

care societățile bancare debitează contul plătitorului, pe baza instrumentelor

de decontare specifice, fără însă a credita contul bugetar corespunzător,

majorările de întârziere datorate bugetului de stat, de la data debitării

contului plătitorului și până la data realizării creanței bugetare inclusiv,

sunt suportate de către societățile bancare respective.

În cauză însă, este de reținut că

autoritățile pârâte nu au avut în vedere perioada în care sumele nu au putut fi

virate din culpa băncii, ci doar aceea în care, deși s-a reîntregit contul

debitorului, acesta nu și-a achitat creanțele bugetare.

Prin urmare, constatându-se că

sentința este legală și temeinică, iar criticile formulate acesteia,

neîntemeiate, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C. SA

Brăila împotriva sentinței civile nr. 132 din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 mai 2004.