ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1993/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 februarie 2002, reclamanta SC C. SA Brăila a solicitat anularea deciziei nr. 69 din 25 ianuarie 2002 a Ministerului Finanțelor Publice, precum și a procesului-verbal încheiat la 22 noiembrie 2001, de D.G.F.P. a județului Brăila, prin care a fost obligată să achite la bugetul de stat, următoarele sume: 1.727.715.000 lei reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A.; 195.360.000 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe salarii și 212.274.269 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.

În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că decizia nr. 69/2002 a Ministerului Finanțelor Publice, prin care s-a menținut procesul-verbal din 22 noiembrie 2001, este nelegală și netemeinică, întrucât la pronunțarea sa nu a fost avut în vedere dispozitivul deciziei nr. 1685 din 23 octombrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice, prin care, pe de o parte, s-a respins ca neîntemeiată, contestația formulată împotriva procesului-verbal din 22 mai 2001, pentru capetele de cerere referitoare la următoarele obligații fiscale: 1.415.000.000 lei T.V.A., 173.852.801 lei impozit pe profit și 160.000.000 lei impozit pe salarii, iar, pe de altă parte, s-a desființat capitolul din Nota de constatare încheiată la 22 mai 2001, referitor la majorări de întârziere în sumă de 270.688.812 lei, pentru neplata în termen legal a impozitului pe profit, majorările de întârziere în sumă de 2.377.245.000 lei, pentru neplata în termen legal a T.V.A.

și majorări de întârziere în sumă de 263.040.00 lei, aferente impozitului pe salarii. S-a dispus în sensul arătat pentru ca organele de control printr-o altă echipă decât cea care a efectuat primul control, să procedeze la întocmirea unui nou act de control în care să se efectueze recalcularea majorărilor de întârziere datorate de societate pentru aceeași perioadă, având în vedere prevederile legale aplicabile în speță și cele precizate în această decizie. S-a mai susținut că nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 11 alin. (3), coroborate cu cele cuprinse în art. 14 din O.G. nr. 11/1996, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G.

nr. 53/1997, întrucât din analiza acestor texte rezultă că B. SA, sucursala Brăila, trebuie să achite obligațiile bugetare: debit și majorări de întârziere aferente, întrucât, arată reclamanta, banca a debitat contul SC C. SA Brăila, cu sumele reprezentând creanțe bugetare, dovada acestei operațiuni fiind extrasele de cont eliberate la data de 24 mai 1999 și 27 mai 1999. S-a mai arătat că banca nu a virat la bugetul de stat, sumele reprezentând creanțe bugetare și că a realimentat contul său, fără să primească în acest sens dispoziții din partea societății și fără un temei legal, banca fiind astfel, singura vinovată pentru nevirarea sumelor în contul statului. În plus, mai arată reclamanta, D.G.F.P.

Brăila nu s-a înscris la masa credală a B. SA, nu a depus diligențe pentru a-și verifica contul, iar în procesul-verbal încheiat la 14 martie 2000 (perioada supusă controlului fiscal fiind decembrie 1998 – decembrie 1999) nu s-a reținut că agentul economic ar datora către bugetul de stat sumele aflate în litigiu și mai mult, se recunoaște că acesta a achitat sumele reprezentând creanțe bugetare, prin ordinele de plată menționate. Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 132 din 21 octombrie 2002, a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că din probele administrate în cauză rezultă corectitudinea actelor atacate și mai mult, că în privința majorărilor de întârziere nu s-a avut în vedere de autoritățile pârâte, perioada în care sumele nu au putut fi virate din culpa băncii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, societatea reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor sale de recurs, agentul economic a reiterat motivele acțiunii sale și a precizat că instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (3), coroborate cu cele cuprinse în art. 14 din O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, modificată și completată prin O.G. nr. 53/1997.

Astfel, recurenta-reclamantă susține că nu are relevanță faptul că banca a reîntregit contul societății la 9 februarie 2000, aceasta fiind ținută în continuare, în conformitate cu dispozițiile legale arătate în cele ce preced, să vireze către bugetul de stat, sumele reprezentând obligații bugetare (debit și majorări de întârziere) și că până ce banca nu virează sumele reprezentând creanțe bugetare în contul statului, împotriva ei vor curge majorările de întârziere, în speță sarcina de a vira sumele de bani reprezentând creanțele bugetare care au fost debitate din contul agentului economic, revenind lichidatorilor băncii. Examinând sentința atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Într-adevăr, conform art. 11 alin. (2) și (3) și art. 14 din O.G. nr. 11/1996, modificată și completată, în cazul plăților în numerar, obligația bugetară se consideră achitată la data înscrisă în documentul de plată eliberat de unitățile de specialitate. Pentru plătitorii care au cont bancar, data plății este data la care băncile debitează contul plătitorului, pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ștampila și semnătura autorizată a acestora, cu condiția creditării contului bugetar corespunzător, societățile bancare fiind obligate să vireze sumele reprezentând creanțe bugetare care au fost debitate din contul plătitorului, în contul bugetar corespunzător, în termenul prevăzut de dispozițiile legale aplicabile în materie.

În cazul în care însă societățile bancare nu respectă obligațiile prevăzute de art. 11 alin. (3), majorările de întârziere, prevăzute de art. 13, sunt suportate de către acestea. În cauză, pe de o parte, se constată că recurenta-reclamantă a ordonat plăți prin intermediul B. SA, sucursala Brăila, reprezentând creanțe bugetare (T.V.A., impozit pe profit și impozit pe salarii), însă banca nu a virat sumele în contul creditoarei Trezoreria Brăila, întrucât a intrat în procedura de lichidare judiciară, aducând la cunoștință agentului economic, la data de 9 februarie 2000, faptul că ordinele de plată interbancare, deci și cele pentru Trezoreria Brăila, au fost repuse în contul curent al acesteia, calculând dobânda la vedere de la data emiterii lor și a operării în debitul respectiv.

Pe de altă parte, se constată că organul de control, conform dispozițiilor deciziei nr. 1685/2001, a procedat la reverificarea sumelor datorate de recurenta-reclamantă și a întocmit un nou act de control prin care s-au recalculat majorările de întârziere datorate de societate pentru aceeași perioadă verificată, întrucât societatea nu a virat la bugetul statului, sumele returnate de bancă la data de 9 februarie 2000, reprezentând creanțe bugetare. Prin urmare, pentru achitarea cu întârziere a obligațiilor sale bugetare, societatea debitoare datorează majorări de întârziere. Efectele juridice ale contractelor dintre clienți și societățile bancare efectuate de bănci în contul clienților, în ceea ce privește plata operațiunilor bugetare, operează pe principiile contractului de mandat, toate efectele legale active și pasive ale faptelor săvârșite de mandatar (bancă), răsfrângându-se asupra mandantului (clientul, respectiv agentul economic).

Ceea ce nu înseamnă că majorările de întârziere nu sunt suportate de bancă, dacă aceasta nu virează sumele reprezentând venituri bugetare în aceeași zi în care a debitat contul plătitorului [art. 13 și 14 din O.G. nr. 11/1996]. Aceasta, întrucât în situația în care societățile bancare debitează contul plătitorului, pe baza instrumentelor de decontare specifice, fără însă a credita contul bugetar corespunzător, majorările de întârziere datorate bugetului de stat, de la data debitării contului plătitorului și până la data realizării creanței bugetare inclusiv, sunt suportate de către societățile bancare respective. În cauză însă, este de reținut că autoritățile pârâte nu au avut în vedere perioada în care sumele nu au putut fi virate din culpa băncii, ci doar aceea în care, deși s-a reîntregit contul debitorului, acesta nu și-a achitat creanțele bugetare.

Prin urmare, constatându-se că sentința este legală și temeinică, iar criticile formulate acesteia, neîntemeiate, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C. SA Brăila împotriva sentinței civile nr. 132 din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2004.