ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3557/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 decembrie 2001, reclamanta SC A.B. SA, județul Gorj, a solicitat anularea procesului-verbal, încheiat la 9 iulie 2001 de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Gorj, precum și a deciziei nr. 1896 din 23 decembrie 2001 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin actele întocmite de pârâți a fost nelegal obligată să plătească la bugetul statului suma de 869.100.853 lei, reprezentând impozit pe profit, impozit pe salarii și pe veniturile din salarii, T.V.A., penalități și majorări de întârziere aferente acestor obligații fiscale.

Reclamanta a susținut că pârâții au calculat diferențele de plată la impozite printr-o stabilire greșită a bazei de impozitare, iar pentru obligația de plată a T.V.A. nu s-a avut în vedere că beneficia de cota zero T.V.A. pentru livrările de utilaje agricole, destinate obiectivelor finanțate din fonduri Phare. Prin sentința nr. 373 din 6 decembrie 2002, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea, a anulat parțial procesul-verbal de control din 9 iulie 2000 și decizia nr. 1896 din 23 decembrie 2001 și a exonerat reclamanta de plata următoarelor sume: 144.650.557 lei,– impozit pe salarii, 179.402.861 lei – majorări de întârziere aferente, 190.646 lei – impozit pe veniturile din salarii, 3.969.612 lei – majorări de întârziere aferente, 12.251.540 lei – impozit pe profit și 66.347.076 lei majorări de întârziere.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat, pe baza concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză, că reclamanta a achitat la 31 octombrie 2000, impozitul datorat pe veniturile din salarii și beneficiază de prevederile O.U.G. nr. 163/2000, privind scutirea de la plata majorărilor de întârziere. Referitor la impozitul pe profit și majorările de întârziere aferente, instanța de fond a stabilit că reclamanta nu datorează sumele calculate prin actele de control, întrucât în anii 1997 și 1998 nu a obținut profit, înregistrând pierderi. Obligația reclamantei de a plăti la bugetul statului T.V.A., majorările de întârziere aferente și penalitățile aferente impozitului pe veniturile din salarii, a fost menținută de instanța de fond, cu motivarea că sumele stabilite cu acest titlu de organele de control au fost corect calculate.

Împotriva acestei sentințe și în termen legal, au declarat recurs reclamanta, precum și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Gorj, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice. Recurenta SC A.B. SA, județul Gorj, a criticat soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii sale cu privire la obligațiile de plată a T.V.A. și a majorărilor de întârziere aferente, motivând că activitatea agricolă pe care o desfășoară și sumele primite ca finanțare de la beneficiari nu sunt supuse plății de T.V.A. În recursul declarat de pârâți, s-a susținut că hotărârea instanței de fond s-a întemeiat greșit numai pe concluziile unui raport de expertiză efectuat în baza actelor întocmite de intimată, după efectuarea controlului și care nu au fost avute în vedere la data emiterii celor două acte contestate.

De asemenea, recurenții-pârâți au arătat că datoriile intimatei către bugetul de stat au fost corect stabilite prin estimare, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 87/1994 și fără a se acorda facilitățile fiscale prevăzute în O.U.G. nr. 163/2000, întrucât evidența contabilă a fost defectuos întocmită și s-au pierdut documente contabile. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304-304 1 C. proc.

civ., Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate, pentru următoarele considerente: Prin procesul-verbal nr. 14753/2001 și prin decizia nr. 1896/2001, recurenta-reclamantă a fost obligată să plătească la bugetul statului T.V.A., în sumă de 185.503.873 lei și majorări de întârziere, în sumă de 272.450.288 lei, reținându-se că au existat diferențe între taxa datorată și cea plătită de societate, pe baza unei evidențe contabile întocmită eronat, precum și pentru aplicarea nelegală a cotei zero de T.V.A., la emiterea facturii nr. 2226018 din 19 iunie 2001 către SC G. SRL. Pentru diferențele de plată constatate de organele de control, ca urmare a datelor eronate înscrise în deconturile de T.V.A.

depuse de societatea recurentă, nu s-au formulat apărări în procedura administrativ-jurisdicțională și nici la instanța de fond. De asemenea, pentru sumele astfel stabilite, recurenta-reclamantă nu a prezentat înscrisuri, prin care să infirme situația de fapt avută în vedere de organele de control la data calculării obligațiilor fiscale. Referitor la T.V.A. aferentă sumei înscrisă în factura emisă la 19 iunie 2001, pentru livrarea de utilaje agricole către SC G. SRL, recurenta-reclamantă a susținut neîntemeiat că beneficia de cota zero de T.V.A., conform art. 17B lit. m) din O.U.G. nr. 17/2000. Pentru aplicarea prevederilor legale invocate, recurenta-reclamantă avea obligația să prezinte un certificat eliberat de direcția județeană a finanțelor publice și controlului financiar, din care să rezulte că utilajele agricole livrate au fost finanțate din fonduri Phare.

Recurenta-reclamantă nu a dovedit îndeplinirea condițiilor impuse de această reglementare, nefiind în drept să beneficieze de aplicarea cotei zero de T.V.A., pentru livrarea de mașini agricole, efectuată. Legalitatea actelor de control cu privire la obligațiile de plată a T.V.A. și a majorărilor de întârziere aferente a fost confirmată și prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, iar recurenta-reclamantă nu a formulat obiecțiuni și nu a solicitat efectuarea unei alte expertize de specialitate. În consecință, recursul declarat de SC A.B. SA urmează să fie respins ca nefondat. Recursul declarat de pârâți este, de asemenea, nefondat, întrucât instanța de fond a stabilit judicios că societatea reclamantă beneficia de facilitățile fiscale acordate prin O.U.G.

nr. 163/2000. Recurenții-pârâți nu au contestat că, la data de 31 octombrie 2000, societatea reclamantă achitase în totalitate obligațiile fiscale principale către bugetul de stat, astfel încât este corectă soluția instanței de fond, de aplicare a prevederilor art. 1, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 163/2000, privind scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente acestor debite. Hotărârea instanței de fond, de anulare a acestor obligații fiscale, s-a întemeiat pe concluziile expertizei contabile efectuate pe baza documentelor contabile ale societății reclamante.

Faptul că o parte din aceste documente nu au fost avute în vedere la întocmirea actelor de control, nu constituie un just temei pentru stabilirea unor obligații fiscale prin estimare, dat fiind că nu s-a contestat realitatea evidenței contabile analizată la expertiza de specialitate și nu s-a dovedit că neprezentarea documentelor respective cu ocazia controlului, s-a datora relei-credințe a contribuabilului. În atare situație, criticile formulate de recurenții-pârâți sunt neîntemeiate și nefiind motive de modificare sau de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat recursul pe care l-au declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Gorj, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice și de SC A.B. SA, împotriva sentinței civile nr. 373 din 6 decembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2003.