ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3557/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 18

decembrie 2001, reclamanta SC A.B. SA, județul Gorj, a solicitat anularea

procesului-verbal, încheiat la 9 iulie 2001 de pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Gorj, precum și a deciziei nr. 1896 din 23 decembrie

2001 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin actele

întocmite de pârâți a fost nelegal obligată să plătească la bugetul statului

suma de 869.100.853 lei, reprezentând impozit pe profit, impozit pe salarii și

pe veniturile din salarii, T.V.A., penalități și majorări de întârziere

aferente acestor obligații fiscale. Reclamanta a susținut că pârâții au

calculat diferențele de plată la impozite printr-o stabilire greșită a bazei de

impozitare, iar pentru obligația de plată a T.V.A. nu s-a avut în vedere că

beneficia de cota zero T.V.A. pentru livrările de utilaje agricole, destinate

obiectivelor finanțate din fonduri Phare.

Prin sentința nr. 373 din 6

decembrie 2002, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a

admis în parte acțiunea, a anulat parțial procesul-verbal de control din 9

iulie 2000 și decizia nr. 1896 din 23 decembrie 2001 și a exonerat reclamanta

de plata următoarelor sume: 144.650.557 lei,– impozit pe salarii, 179.402.861

lei – majorări de întârziere aferente, 190.646 lei – impozit pe veniturile din

salarii, 3.969.612 lei – majorări de întârziere aferente, 12.251.540 lei –

impozit pe profit și 66.347.076 lei majorări de întârziere.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a constatat, pe baza concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză,

că reclamanta a achitat la 31 octombrie 2000, impozitul datorat pe veniturile

din salarii și beneficiază de prevederile O.U.G. nr. 163/2000, privind scutirea

de la plata majorărilor de întârziere. Referitor la impozitul pe profit și

majorările de întârziere aferente, instanța de fond a stabilit că reclamanta nu

datorează sumele calculate prin actele de control, întrucât în anii 1997 și

1998 nu a obținut profit, înregistrând pierderi. Obligația reclamantei de a

plăti la bugetul statului T.V.A., majorările de întârziere aferente și

penalitățile aferente impozitului pe veniturile din salarii, a fost menținută

de instanța de fond, cu motivarea că sumele stabilite cu acest titlu de organele

de control au fost corect calculate.

Împotriva acestei sentințe și în

termen legal, au declarat recurs reclamanta, precum și pârâta Direcția Generală

a Finanțelor Publice a județului Gorj, în nume propriu și în numele

Ministerului Finanțelor Publice.

Recurenta SC A.B. SA, județul Gorj,

a criticat soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii sale cu privire

la obligațiile de plată a T.V.A. și a majorărilor de întârziere aferente,

motivând că activitatea agricolă pe care o desfășoară și sumele primite ca

finanțare de la beneficiari nu sunt supuse plății de T.V.A.

În recursul declarat de pârâți, s-a

susținut că hotărârea instanței de fond s-a întemeiat greșit numai pe

concluziile unui raport de expertiză efectuat în baza actelor întocmite de

intimată, după efectuarea controlului și care nu au fost avute în vedere la

data emiterii celor două acte contestate. De asemenea, recurenții-pârâți au

arătat că datoriile intimatei către bugetul de stat au fost corect stabilite

prin estimare, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 87/1994 și

fără a se acorda facilitățile fiscale prevăzute în O.U.G. nr. 163/2000,

întrucât evidența contabilă a fost defectuos întocmită și s-au pierdut

documente contabile.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art.

304-304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge ambele recursuri ca

nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal nr. 14753/2001

și prin decizia nr. 1896/2001, recurenta-reclamantă a fost obligată să

plătească la bugetul statului T.V.A., în sumă de 185.503.873 lei și majorări de

întârziere, în sumă de 272.450.288 lei, reținându-se că au existat diferențe

între taxa datorată și cea plătită de societate, pe baza unei evidențe contabile

întocmită eronat, precum și pentru aplicarea nelegală a cotei zero de T.V.A.,

la emiterea facturii nr. 2226018 din 19 iunie 2001 către SC G. SRL.

Pentru diferențele de plată

constatate de organele de control, ca urmare a datelor eronate înscrise în

deconturile de T.V.A. depuse de societatea recurentă, nu s-au formulat apărări

în procedura administrativ-jurisdicțională și nici la instanța de fond. De

asemenea, pentru sumele astfel stabilite, recurenta-reclamantă nu a prezentat

înscrisuri, prin care să infirme situația de fapt avută în vedere de organele

de control la data calculării obligațiilor fiscale.

Referitor la T.V.A. aferentă sumei

înscrisă în factura emisă la 19 iunie 2001, pentru livrarea de utilaje agricole

către SC G. SRL, recurenta-reclamantă a susținut neîntemeiat că beneficia de

cota zero de T.V.A., conform art. 17B lit. m) din O.U.G. nr. 17/2000.

Pentru aplicarea prevederilor legale

invocate, recurenta-reclamantă avea obligația să prezinte un certificat

eliberat de direcția județeană a finanțelor publice și controlului financiar,

din care să rezulte că utilajele agricole livrate au fost finanțate din fonduri

Phare.

Recurenta-reclamantă nu

a dovedit îndeplinirea condițiilor impuse de această reglementare, nefiind în

drept să beneficieze de aplicarea cotei zero de T.V.A., pentru livrarea de

mașini agricole, efectuată.

Legalitatea actelor de

control cu privire la obligațiile de plată a T.V.A. și a majorărilor de

întârziere aferente a fost confirmată și prin raportul de expertiză contabilă

efectuat în cauză, iar recurenta-reclamantă nu a formulat obiecțiuni și nu a

solicitat efectuarea unei alte expertize de specialitate.

În consecință, recursul

declarat de SC A.B. SA urmează să fie respins ca nefondat.

Recursul declarat de

pârâți este, de asemenea, nefondat, întrucât instanța de fond a stabilit

judicios că societatea reclamantă beneficia de facilitățile fiscale acordate

prin O.U.G. nr. 163/2000.

Recurenții-pârâți nu au

contestat că, la data de 31 octombrie 2000, societatea reclamantă achitase în

totalitate obligațiile fiscale principale către bugetul de stat, astfel încât

este corectă soluția instanței de fond, de aplicare a prevederilor art. 1, art.

4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 163/2000, privind scutirea de la

plata majorărilor de întârziere aferente acestor debite.

Hotărârea instanței de

fond, de anulare a acestor obligații fiscale, s-a întemeiat pe concluziile

expertizei contabile efectuate pe baza documentelor contabile ale societății

reclamante. Faptul că o parte din aceste documente nu au fost avute în vedere

la întocmirea actelor de control, nu constituie un just temei pentru stabilirea

unor obligații fiscale prin estimare, dat fiind că nu s-a contestat realitatea

evidenței contabile analizată la expertiza de specialitate și nu s-a dovedit că

neprezentarea documentelor respective cu ocazia controlului, s-a datora

relei-credințe a contribuabilului.

În atare situație, criticile

formulate de recurenții-pârâți sunt neîntemeiate și nefiind motive de

modificare sau de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat

recursul pe care l-au declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Gorj, în nume propriu și în

numele Ministerului Finanțelor Publice și de SC A.B. SA, împotriva sentinței

civile nr. 373 din 6 decembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 octombrie 2003.