ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2283/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 10

decembrie 2001, reclamanta Direcția de Telecomunicații Iași a solicitat

anularea deciziei nr. 1952 din 30 noiembrie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor

Publice – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, notei de

constatare nr. 7734 din 17 octombrie 2001, încheiată de Direcția Controlului

Fiscal Iași și exonerarea de plata sumei de 2.439.034.715 lei, reprezentând

impozit pe venitul din salarii și majorări de întârziere aferente.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a susținut că în mod greșit nu i s-a recunoscut dreptul de a

beneficia de facilitățile prevăzute de O.U.G. nr. 11/1999, întrucât și-a

respectat și achitat obligațiile față de bugetul statului, inclusiv cel privind

plata impozitului pe venitul din salarii.

Prin sentința civilă nr. 60 din 10

iunie 2002, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ, a admis în

parte acțiunea, în sensul că a exonerat reclamanta de plata sumei de

947.843.661 lei, majorări de întârziere, menținând obligația de plată pentru

impozitul pe venitul din salarii, în sumă de 1.491.191.054 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că aceleași organe de control, prin actul de control nr. 11970 din 4

iulie 2000, au apreciat că reclamanta beneficiază de facilitățile prevăzute de

O.U.G. nr. 11/1999, la impozitul pe venit aferent anului 1999, astfel încât

revenirea ulterioară asupra acestei decizii nu-i poate fi imputată societății,

astfel încât aceasta nu datorează majorări de întârziere.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor

Publice, susținând, în esență, că revenirea asupra notei de constatare din

iulie 2000, prin care s-au acordat facilitățile prevăzute de O.U.G. nr.

11/1999, este justificată de faptul că la controlul societății naționale s-a

constatat că aceasta nu beneficiază de bonificație și ca atare, corect s-a

dispus reîntregirea obligației la impozitul pe salarii aferent anului 1999.

În plus, au mai susținut

recurentele, greșit s-a acordat în totalitate scutirea de majorări, fără a se

ține seama că suma aferentă a fost calculată pe perioade diferite.

Recursul nu este fondat.

Prin Nota de constatare nr. 11970

din 4 iulie 2000, organele de control ale Direcției Generale a Finanțelor

Publice a județului Iași, verificând constituirea obligațiilor curente la

bugetul de stat, reprezentând impozit pe profit, impozit pe venit, T.V.A. și a

plăților efective în contul acestor obligații, au constatat că reclamanta

Direcția de Telecomunicații Iași beneficiază de o reducere de ½ din

impozitul pe venitul achitat pentru anul 1999, egală cu suma de 567.591.072

lei.

Ulterior, prin Nota de constatare

nr. 17734 din 18 octombrie 2001, același organ de control anulează nota

anterioară și obligă societatea reclamantă, la 1.491.191.054 lei, impozit pe

venit și 947.843.661 lei, majorări de întârziere aferente perioadei cuprinsă

între cele două acte de control, obligații ce urmau a fi îndeplinite numai după

finalizarea controlului la Societatea națională.

Astfel fiind, este evident că în mod

greșit s-a dispus obligarea la plata majorărilor de întârziere, nefiind

dovedită culpa societății, cu atât mai mult, cu cât nici existența și

întinderea pagubei nu erau cunoscute în intervalul reținut.

Neplata la termen nu poate fi

imputată reclamantei, în condițiile în care organul de control îi acordă

beneficiul facilităților O.U.G. nr. 11/1999, iar revenirea asupra acestei

decizii nu-l poate îndreptăți să perceapă majorări, invocând, de fapt, propria

culpă.

În ce privește bonificația de 5%

aferentă lunii decembrie 2000, impozit achitat în luna ianuarie 2001, în mod

corect s-a reținut ca fiind plătit până în 25 ale lunii următoare celei pentru

care se cuvine, nu datorează suma aferentă acestei bonificații.

În raport cu aceste considerente,

urmează a se aprecia ca fiind legală și temeinică soluția instanței de fond și

în consecință, respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Finanțelor

Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași și de Ministerul

Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 60/CA din 10 iunie 2002 a

Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 iunie 2003.