ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2514/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 30/F/C, pronunțată la data de 3 martie 2004, în dosarul nr. 64/F/C/2004, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin procesul-verbal din 17 noiembrie 2003, organele de control din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Vâlcea au stabilit în sarcina reclamantei, obligații bugetare suplimentare în sumă totală de 25.937.076.038 lei, reprezentând T.V.A., dobânzi și penalități de întârziere aferente.

Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 398 din 23 decembrie 2003, a decis suspendarea soluționării contestației formulate de societatea comercială reclamantă, reținând incidența prevederilor art. 7 și 10 din O.U.G. nr. 13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice. În acțiunea formulată împotriva măsurii dispuse prin decizia nr. 398 din 23 decembrie 2003, reclamanta a susținut că Ministerul Finanțelor Publice a interpretat greșit prevederile art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, cercetările declanșate vizându-i pe asociații sau partenerii altor societăți comerciale.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că cerințele art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001 sunt îndeplinite, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, dispunând în dosarul nr. 258/P/2003, efectuarea de cercetări penale împotriva reclamantei, cu privire la aspectele constatate de organele de control ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Vâlcea. Împotriva acestei soluții a formulat recurs, reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., susținând că: - potrivit art. 8 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparținea Curții de Apel București, ca instanță de contencios administrativ; - urmărirea penală nu s-a pornit împotriva administratorului sau angajaților societății comerciale reclamante, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din O.U.G.

nr. 13/2001. Recursul este nefondat. 1. În ceea ce privește instanța competentă să soluționeze cauza de față, ca instanță de fond, critica invocată este lipsită de temei legal, prevederile art. 8 alin. (1) C. proc. civ., nefiind aplicabile în raport cu natura litigiului. Astfel, potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în vigoare la data înregistrării acțiunii, judecarea acțiunilor formulate în temeiul acestei legi, este de competența tribunalului sau a curții de apel în a cărui rază teritorială își are domiciliul, reclamantul, iar potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

Deci, în mod legal, Curtea de Apel Pitești s-a considerat competentă și a judecat în primă instanță, acțiunea vizând anularea deciziei nr. 398 din 23 decembrie 2003, a Ministerului Finanțelor Publice. De fapt, chiar recurenta-reclamantă a socotit Curtea de Apel Pitești, ca fiind competentă teritorial să judece cauza, căreia i s-a și adresat cu acțiunea introductivă. 2. În ceea ce privește critica vizând fondul cauzei, rezultă că este, de asemenea, neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, în vigoare la data emiterii deciziei, organul de soluționare a contestației poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, atunci când există indiciile săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Or, este necontestat că procesul-verbal de control încheiat la data de 17 noiembrie 2003, de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea a fost înaintat la data de 26 noiembrie 2003, Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, existând indicii în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni în activitatea SC D. SRL Râmnicu Vâlcea. De fapt, așa cum s-a precizat în ședința de astăzi, în dosarul nr. 258/P/2003 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunile sesizate. Astfel fiind, în mod temeinic a apreciat instanța de fond că dispozițiile art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, sunt pe deplin aplicabile, actul administrativ atacat fiind legal și temeinic. În concluzie, recursul de față va fi respins, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 30/F-C din 3 martie 2004, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2005.