ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2015/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 85/2003, Curtea de Apel Pitești a admis în parte, acțiunea reclamantei SC T.I. SRL Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea și Ministerul Finanțelor București și pe cale de consecință, a anulat procesul-verbal nr. 427 din 28 februarie 2000, pentru suma de 42.924.568 lei reprezentând penalități. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin decizia de casare nr. 1917 din 24 mai 2002, Curtea Supremă de Justiție a dispus judecarea cauzei, cu administrarea de noi probe, inclusiv o expertiză contabilă, ale cărei verificări și cunoștințe de specialitate sunt necesare pentru lămurirea cauzei.

În urma rejudecării și a efectuării expertizei tehnice contabile, s-a concluzionat că prin procesul-verbal emis de organele de control financiar, s-a dispus în mod eronat plata penalităților de întârziere, deoarece, la data când s-a constatat nevoia plății acestora, societatea virase un impozit suplimentar de 74.118.324 lei. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice. În motivarea recursului s-a invocat faptul că în mod greșit instanța de fond a ținut seama de concluziile expertului, deoarece, chiar dacă societatea avea achitat un plus de impozit la data de 31 decembrie 1999, penalitățile erau datorate, acesta fiind un element distinct, perceput pentru întârziere la plată.

Examinând recursul prin prisma criticii formulate, se constată că acesta este nefondat. Astfel, așa după cum s-a dispus prin decizia de casare, instanța de fond a procedat la administrarea unei probe tehnice de specialitate, probă care concluzionează în sensul nedatorării penalităților, nu numai pentru faptul că la data controlului era achitat un plus substanțial la impozitul pe venit nerezidenți, ci și pentru faptul că există încă alte argumente ce justifică inexistența obligației de plată. Din acestea, expertul a precizat neindicarea de către organul de control, a persoanelor nerezidente, pentru care se datorează penalitățile și pentru ce perioadă, precum și anularea de către Ministerul Finanțelor – Direcția Plângeri, a procesului-verbal întocmit de organele de control, la capitolul privind penalități aferente impozitului pe venit nerezidenți.

Concluziile expertului fiind corect interpretate de către instanță și, în concordanță inclusiv cu O.G. nr. 47/1997, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 85 F – C din 14 mai 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Obligă recurenții, la 10.500.000 lei cheltuieli de judecată către SC T.I. SRL Râmnicu Vâlcea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2004.