ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2015/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 85/2003,

Curtea de Apel Pitești a admis în parte, acțiunea reclamantei SC T.I. SRL

Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice

Vâlcea și Ministerul Finanțelor București și pe cale de consecință, a anulat

procesul-verbal nr. 427 din 28 februarie 2000, pentru suma de 42.924.568 lei

reprezentând penalități.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că prin decizia de casare nr. 1917 din 24 mai 2002,

Curtea Supremă de Justiție a dispus judecarea cauzei, cu administrarea de noi

probe, inclusiv o expertiză contabilă, ale cărei verificări și cunoștințe de

specialitate sunt necesare pentru lămurirea cauzei.

În urma rejudecării și a efectuării

expertizei tehnice contabile, s-a concluzionat că prin procesul-verbal emis de

organele de control financiar, s-a dispus în mod eronat plata penalităților de

întârziere, deoarece, la data când s-a constatat nevoia plății acestora,

societatea virase un impozit suplimentar de 74.118.324 lei.

Împotriva acestei sentințe, în

termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, Direcția

Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, în nume propriu și în numele Ministerului

Finanțelor Publice.

În motivarea recursului s-a invocat

faptul că în mod greșit instanța de fond a ținut seama de concluziile

expertului, deoarece, chiar dacă societatea avea achitat un plus de impozit la

data de 31 decembrie 1999, penalitățile erau datorate, acesta fiind un element

distinct, perceput pentru întârziere la plată.

Examinând recursul prin prisma

criticii formulate, se constată că acesta este nefondat.

Astfel, așa după cum s-a dispus prin

decizia de casare, instanța de fond a procedat la administrarea unei probe

tehnice de specialitate, probă care concluzionează în sensul nedatorării

penalităților, nu numai pentru faptul că la data controlului era achitat un

plus substanțial la impozitul pe venit nerezidenți, ci și pentru faptul că

există încă alte argumente ce justifică inexistența obligației de plată. Din

acestea, expertul a precizat neindicarea de către organul de control, a

persoanelor nerezidente, pentru care se datorează penalitățile și pentru ce

perioadă, precum și anularea de către Ministerul Finanțelor – Direcția Plângeri,

a procesului-verbal întocmit de organele de control, la capitolul privind

penalități aferente impozitului pe venit nerezidenți.

Concluziile expertului fiind corect

interpretate de către instanță și, în concordanță inclusiv cu O.G. nr. 47/1997,

recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, în nume propriu și în numele

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 85 F – C din 14 mai 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Obligă recurenții, la 10.500.000 lei

cheltuieli de judecată către SC T.I. SRL Râmnicu Vâlcea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 mai 2004.