ÎCCJ, decizie (scj.ro #85154)

Taxe vamale.

Calculul majorărilor de întârziere.

Legea nr. 141/1997 privind

Codul vamal, art. 61

O.G. nr.11/1996

Cuprins pe

materii: Drept vamal.

Indice

alfabetic: Taxe vamale

Majorări de întârziere.

Pentru bunurile importate, cu

privire la care s-a constatat cu ocazia controlului vamal ulterior, că nu au

constituit aport în natură la majorarea capitalului social, societatea

comercială datorează taxele vamale și majorări de întârziere aferente,

calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare

scadenței obligației bugetare, care potrivit art. 141 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 141 /1997, este data înregistrării declarației vamale.

Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 4438 din 21 septembrie 2005

Prin sentința nr. 549 din 23 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova –

Secția de contencios administrativ, s-a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta  SC”IP”SRL, împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice –

Direcția Generală Vamală Interjudețeană Craiova și Biroul Vamal de Control

Craiova și s-a anulat în parte decizia nr. 32 din 21 ianuarie 2002 a MFP, actul

de control și actul constatator nr. 504 din 20 septembrie 2001 al Biroului

Vamal Craiova pentru suma de  538.443.202 ROL, majorări de întârziere.

S-a reținut de instanță că potrivit art. 61 alin. (1) din Codul vamal,

autoritatea vamală are dreptul ca într-o perioadă de 5 ani de la acordarea

liberului de vamă, să efectueze controlul vamal ulterior operațiunilor, că

eventualele diferențe în minus, în virtutea dispozițiilor alin. (3) ale

aceluiași articol, se comunică titularului operațiunii comerciale, urmând a fi

achitate în 7 zile de la data comunicării, numai după aceasta datorându-se

majorări de întârziere. Instanța a mai reținut că declarația vamală a fost

redactată chiar de la depunerea ei pe numele societății și că eroarea a fost

comună atât pentru organul vamal, cât și pentru importator.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții, susținând că hotărârea atacată

s-a dat cu încălcarea legii. Aceștia au arătat că la controlul efectuat în baza

art. 61 din Codul Vamal, s-a constatat că utilajele importate de către

reclamantă n-au constituit aport în natură la majorarea capitalului social, iar

societatea contestatoare nu are calitatea de investitor, așa cum această

noțiune este definită de art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 92/1997. Așa fiind,

avându-se în vedere dispozițiile art. 13 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 92/1997,

actul constatator nr. 504/29.09.2001, este legal.

Mai mult, conform prevederilor art. 61 alin.(3) din legea nr.

141/1997 privind Codul vamal al României, coroborate cu cele ale O.G. nr.

11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, pentru achitarea cu întârziere

a obligațiilor bugetare, debitorii datorează majorări de întârziere

începând cu ziua imediat următoare scadenței obligației bugetare.

Recursul este fondat.

Art. 141 alin. (1)  și (2) prevede că în cazul mărfurilor importate,

pentru care legea prevede drepturi de import, precum și în cazul plasării

mărfurilor într-un regim de admitere temporară, cu exonerarea parțială de

drepturi de import, datoria vamală ia naștere în momentul înregistrării

declarației vamale.

Debitorul datoriei vamale este considerat titularul declarației vamale

acceptate și înregistrate.

Întrucât în momentul întocmirii declarației vamale de import

definitiv, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de O.U.G. nr.

92/1997 și H.G nr. 94/1998, de a depune declarația pe proprie răspundere

privind aplicarea facilităților vamale, autoritatea vamală nu a avut

posibilitatea și nici obligația de a efectua verificarea modului în care au

fost constituite sursele financiare necesare achitării contravalorii utilajului

importat.

Urmare a controlului efectuat și a raportului de expertiză

contabilă în cauză, s-a constatat că reclamanta a efectuat o majorare a

capitalului social pe seama profitului net, astfel că utilajele respective nu

au constituit aport în natură la majorarea capitalului social,   iar

societatea intimantă nu are calitatea de investitor, în sensul prevederilor

art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 92/1997. Or, dispozițiile art. 13 lit. a) și b)

din O.U.G. nr. 92/1997, stipulează expres că beneficiază de facilități numai

importul bunurilor aduse ca aport în natură la majorarea capitalului social.

Deci, în mod corect, pentru achitarea cu întârziere a obligațiilor bugetare,

debitorii datorează majorări de întârziere calculate pentru fiecare zi de

întârziere, începând cu ziua imediat următoare scadenței obligației bugetare

(art. 61 alin.(3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal coroborat cu O.G

nr. 11/1996 privind executarea creanțelor).

Se constată așadar că Decizia nr. 32/21.02.2003 emisă de Ministerul Finanțelor

Publice și actul constatator nr. 504/20.09.2001 întocmit de Biroul vamal

Craiova sunt acte administrative legale, și în consecință, recursurile au

fost  admise, sentința atacată modificată, iar acțiunea reclamantei

respinsă.