ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4438/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4438/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra cererii de revizuire de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 244 din 9 mai 2003, Tribunalul Bacău a admis în
parte contestația formulată de contestatorul R.M., în contradictoriu cu
intimata Primăria comunei Zemeș, județul Bacău și a anulat în parte dispoziția
nr. 8 din 11 februarie 2001, emisă de pârâtă, respectiv art. 1.
A fost admisă în parte cererea de restituire în natură și a fost
obligată pârâta să restituie reclamantului suprafața de 1310 mp teren conturată
cu pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 15, 16, 1 cu vecinătățile prevăzute în planul
de situație anexă la raportul de expertiză ing. M.B., și suprafața de 1255,03 mp
teren, conturată cu punctele 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 8 pe același plan de
situație, cu vecinătățile prevăzute în acesta.
S-a menținut măsura acordării de despăgubiri în echivalent, pentru
suprafața de 268,97 mp teren pe care se află sediul Primăriei comunei Zemeș, s-a
stabilit că restituirea în natură a suprafețelor de teren este condiționată de
aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) și (7) din Legea nr. 10/2001 și a
art. 1 din O.U.G. nr. 184/2002 și a fost obligată Primăria comunei Zemeș să
plătească reclamantului suma de 3.000.0000 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 77 din 16 octombrie 2003, Curtea de Apel Bacău a
respins apelul declarat de Primăria comunei Zemeș împotriva acestei hotărâri,
instanța de apel reținând că, în condițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr.
10/2001, primăria este entitatea obligată la restituire și dispoziția se emite
de primar, fără să fie necesară aprobarea prealabilă sau ulterioară a
consiliului local. De aceea, excepția lipsei calității procesuale pasive nu are
suport legal, iar dispozițiile pot fi contestate în temeiul art. 24 din Legea
nr. 10/2001 și nu după procedura instituită prin Legea nr. 29/1990.
Se mai reține că, restituirea fiind condiționată de aplicarea
dispozițiilor art. 11 alin. (2) și (7) din Legea nr. 10/2001, nu este
întemeiată nici critica privitoare la omisiunea instanței de a dispune
rambursarea despăgubirilor primite de autorul contestatorului. De asemenea,
este neîntemeiată susținerea apelantei că terenul nu putea fi restituit pentru
că face parte din domeniul public. Doar restituirea terenului ocupat cu sediul
primăriei nu este posibilă, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, nu și a celorlalte
suprafețelor de teren pentru care contestatorul a cerut restituirea încă din
anul 1990 și care fiind liber de construcții nu putea fi trecut în domeniul
public și nici folosit pentru construcții.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 6585 din 24
noiembrie 2004, a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamant
împotriva acestei hotărâri.
A fost admis recursul declarat de pârâtă, și s-au casat hotărârile pronunțate
de instanța de apel și instanța de fond, în sensul înlăturării obligației
primăriei de a restitui reclamantului în natură suprafața de 1255,03 mp teren
intravilan, identificat în raportul de expertiză întocmit de ing. M.B.,
conturată cu pct. 8-15, 8 pe planul de situație, dosar fond. S-au menținut
restul dispozițiilor celor două hotărâri și s-a respins cererea de acordare a
cheltuielilor de judecată formulată de reclamant.
Referitor la recursul declarat de reclamant, s-a reținut că este
inadmisibil, în raport cu dispozițiile art. 282 și art. 299
C. proc. civ., pentru că
acesta nu a declarat apel, folosind direct calea de atac a recursului împotriva
hotărârii prin care s-a respins apelul declarat numai de pârâtă.
Reține instanța, că motivele de recurs invocate de pârâtă fac posibilă
încadrarea în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și că obiectul cererii de
recurs formulată de pârâtă îl constituie terenul în suprafață de 1255,03 mp,
expropriat de la autoarea intimatului-reclamant prin Decretul nr. 338/1958,
care face parte din suprafața totală de 3089 mp situată în comuna Zemeș,
județul Bacău.
După ce scopul exproprierii a fost realizat, terenul a fost preluat în
posesie și folosință de către recurenta pârâtă, care are sediul pe o porțiune
de 268,97 mp, nerestituită în natură prin sentința apelată, însă instanțele au
dispus restituirea terenului în suprafață de 1255 mp pe care se află sala de
festivități, construită de primărie în anul 1993, având toate avizele și
autorizațiile cerute de lege, cu motivarea că au fost încălcate dispozițiile
art. 11 din Legea nr. 50/1991.
Se reține de către instanța de recurs, că recurenta-pârâtă a depus la
dosar “anexa 88”privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al
comunei Zemeș, care atestă faptul că obiectivele “clădirea Primăriei comunei
Zemeș” și “clădirea sală de festivități” fac parte din domeniul public. Anexa a
fost publicată în M. Of. nr. 305 bis din 9 mai 2002, iar intimatul-reclamant a
depus la dosar H.G. nr. 1347 din 27 decembrie 2001 prin care se atestă
apartenența la domeniul public al județului Bacău a bunurilor cuprinse în
anexele 1-88.
Potrivit art. 16 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001 “sala de festivități cămin
cultural” din comuna Zemeș face parte din categoria unui așezământ
social-cultural necesar continuării activităților obștești sau social-culturale
din localitate, exceptat de la restituirea în natură. De aceea, pentru această
suprafață de teren urmează ca intimatului reclamant să i se acorde măsuri
reparatorii prin echivalent, așa cum s-a stabilit prin dispoziția contestată.
Se mai reține, că în mod judicios instanța de apel a reținut că instanța
de fond s-a pronunțat asupra restituirii despăgubirii primite ca urmare a
exproprierii și că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile legii fondului
funciar.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamantul R.M.
care, invocând dispozițiile art. 322 alin. (1), pct. 1, 5, 7 și art. 325 C.
proc. civ., în esență, face următoarele susțineri:
Greșit au fost casate hotărârile judecătorești pronunțate de Tribunalul
Bacău și Curtea de Apel Bacău, deși în recurs a adus noi probe care
demonstrează abuzurile săvârșite de intimată prin încălcarea prevederilor
legale, a Constituției și a drepturilor omului. Revizuentul își exprimă
nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de recurs, arată că parte din
teren a fost preluat de stat fără titlu valabil în anul 1950, iar restul
suprafeței de teren a fost preluată în anul 1958 și susține că din adresa emisă
de Arhivele Statului, Direcția județeană Bacău, cu nr. 995 din 27 iulie 2004,
rezultă că autoarea sa nu figurează cu teren expropriat în anii 1958– 1959. Cu
toate acestea intimata a depus la dosar un înscris fals prin care încearcă să
dovedească primirea de despăgubiri pentru terenul pretins expropriat.
Terenul a fost abandonat în anul 1970, iar laboratorul de noroi a fost
predat în administrare Consiliului Popular al comunei Zemeș.
Mai susține revizuentul, că deși în anul 1990 l-a notificat pe primar să
nu se construiască pe acest teren, totuși a fost construită o sală de nunți în
curtea casei, la distanță de 20 m de casa revizuentului și 1,5 m de casa
vecinului acestuia.
Arătând în detaliu care este disconfortul creat prin construirea acestei
clădiri, revizuentul susține, că instanța de recurs a dat hotărârea a cărei
revizuire se cere pe baza unor acte false și că hotărârea de guvern, invocată
pentru a dovedi trecerea terenului în domeniul public, nu are nici o relevanță,
pentru că s-a edificat construcția în anul 1993, iar trecerea terenului în
domeniul public s-a făcut în anul 2001.
În anexa 88 la H.G. nr. 1347 din 27 decembrie 2001, la pct. 1.6.2. este
înscrisă clădirea “sală de festivități” nu și terenul, rezultând că numai
construcția aparține domeniului public și că această construcție nu este un cămin
cultural. Acest înscris nou, care nu a putut fi prezentat instanței pentru că
se află depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău într-o cauză
penală, încadrează cererea de revizuire în art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc.
civ.
Revizuentul mai susține că instanța de recurs era datoare să constate
legalitatea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, pentru că intimata a
construit în curtea casei, încălcând dispozițiile art. 11 din Legea nr.
50/1991, art. 15, art. 41, art. 42 din Constituția României și art. 1 din
Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și că
hotărârea a cărei revizuire se cere cuprinde dispoziții potrivnice care nu pot
fi aduse la îndeplinire, conform prevederilor art. 322 alin. (1) pct. 1 C. proc.
civ. În cererea de revizuire sunt prezentate motivele pentru care, în opinia
revizuentului “rămânerea stării de fapt în situația actuală este imposibilă” și
se susține că situația poate fi rezolvată numai prin obligarea intimatei să
ridice construcția de pe teren, conform art. 494 C. civ.
Cererea de revizuire va fi respinsă, pentru următoarele considerente.
În raport cu dispozițiile înscrise în art. 322 și urm. C. proc. civ.,
revizuirea este o cale de atac de retractare, în cadrul căreia nu se poate realiza
un control judiciar al hotărârii atacate. Revizuirea presupune o nouă judecată,
în baza noilor împrejurări invocate, ivite ulterior pronunțării hotărârii.
În prezenta cauză revizuentul, prin cererea înregistrată la instanță la
data de 3 decembrie 2004, a invocat motivele de revizuire prevăzute de art. 322
pct. 1, 5 și 7 C. proc. civ., iar oral și-a susținut cererea invocând art. 322
pct. 1, 4 și 5 C. proc. civ., precizând că nu mai invocă pct. 7.
Soluția pronunțată prin hotărârea atacată este însă criticată în raport
cu probele existente la dosar la data pronunțării.
Deși s-a invocat art. 322 pct. 1 C. proc. civ. nu se arată, în concret,
care sunt dispozițiile potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire, iar din
modul de redactare a cererii de revizuire rezultă că, în opinia revizuentului,
imposibilitatea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor hotărârii este
determinată de faptul că edificarea construcției s-a făcut cu încălcarea
dispozițiilor legale, și această situație poate fi rezolvată prin obligarea
intimatei să ridice construcția.
Textul invocat privește însă situațiile în care dispozițiile
contradictorii cuprinse în dispozitivul hotărârii nu pot fi puse în executare,
pentru că s-au admis cereri care se exclud reciproc.
Or, dispozitivul hotărârii atacate nu cuprinde dispoziții care să fie
ireconciliabile. Dispozițiile cuprinse în dispozitiv pot fi aduse la
îndeplinire, pentru că nu s-au admis cereri formulate de ambele părți, care să
privească același obiect.
Ipoteza a doua art. 322 pct. 4 C. proc. civ., privește situația în care
hotărârea care face obiectul revizuirii s-a bazat pe un înscris declarat fals
în cursul sau în urma judecății, dacă înscrisul a fost determinant pentru
soluția pronunțată de instanță.
Revizuentul a susținut că există înscrisuri false, pe care nu le-a putut
obține, fără să precizeze care sunt înscrisurile determinante pentru soluția
pronunțată prin hotărârea atacată, declarate false.
Or, simpla afirmație că hotărârea atacată s-a întemeiat pe înscrisuri
false nu este suficientă pentru aplicarea textului invocat de revizuent.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.
civ.
Conform acestui text se cer a fi îndeplinite cumulativ mai multe
condiții.
Revizuentul trebuie să prezinte un înscris care nu a fost invocat în
procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, înscrisul să aibă forță
probantă prin el însuși, să fi existat când a fost pronunțată hotărârea, dar
partea să nu-l fi putut invoca, fie pentru că a fost reținut de partea
potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și să fie
determinant.
În prezenta cauză,
revizuentul a invocat ca înscrisuri noi, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc.
civ., H.G. nr. 1347/2001 și anexa nr. 88, publicată în M. Of. nr. 305 bis din 9
mai 2002, acte care nu îndeplinesc condițiile menționate.
În dosarul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, recurenta Primăria
comunei Zemeș, la punctul 4 din declarația de recurs, invocă H.G. nr. 1347/2001
și anexa nr. 88 pct. 16.2. Această anexă care cuprinde inventarul bunurilor ce
aparțin domeniului public, în care la pct. 1.6.2. este înscrisă clădirea “sala
de festivități” Zemeș, a fost depusă la dosar la instanța de fond (filele 64 și
143 din dosarul nr. 3668/2002 al Tribunalului Bacău), în apel (fila 11 din
dosarul nr. 2827/2003 al Curții de Apel Bacău) și în recurs (fila 6 din dosarul
nr. 9311/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție).
La instanța de recurs intimatul recurent R.M., în întâmpinarea aflată la
filele 44 și următoarele, se referă la conținutul H.G. nr. 1347/2001 și anexei
88, acte pe care le-a depus la dosar, iar prin hotărârea atacată se reține că
terenul face parte din domeniul public al comunei Zemeș, conform H.G. nr.
1347/2001 și anexei 88 pct. 1.6.2.
Rezultă că, înscrisurile prezentate de revizuent nu sunt noi, în sensul art.
322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece au fost folosite în procesul în care s-a
pronunțat hotărârea atacată și au fost avute în vedere de instanță cu ocazia
judecării recursului.
Pentru considerentele expuse, cererea de revizuire va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea formulată de R.M.
privind revizuirea deciziei civile nr. 6585 din 24 noiembrie 2004 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2005.