ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4438/2005

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 244 din 9 mai 2003, Tribunalul Bacău a admis în

parte contestația formulată de contestatorul R.M., în contradictoriu cu

intimata Primăria comunei Zemeș, județul Bacău și a anulat în parte dispoziția

nr. 8 din 11 februarie 2001, emisă de pârâtă, respectiv art. 1.

A fost admisă în parte cererea de restituire în natură și a fost

obligată pârâta să restituie reclamantului suprafața de 1310 mp teren conturată

cu pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 15, 16, 1 cu vecinătățile prevăzute în planul

de situație anexă la raportul de expertiză ing. M.B., și suprafața de 1255,03 mp

teren, conturată cu punctele 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 8 pe același plan de

situație, cu vecinătățile prevăzute în acesta.

S-a menținut măsura acordării de despăgubiri în echivalent, pentru

suprafața de 268,97 mp teren pe care se află sediul Primăriei comunei Zemeș, s-a

stabilit că restituirea în natură a suprafețelor de teren este condiționată de

aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) și (7) din Legea nr. 10/2001 și a

art. 1 din O.U.G. nr. 184/2002 și a fost obligată Primăria comunei Zemeș să

plătească reclamantului suma de 3.000.0000 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 77 din 16 octombrie 2003, Curtea de Apel Bacău a

respins apelul declarat de Primăria comunei Zemeș împotriva acestei hotărâri,

instanța de apel reținând că, în condițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, primăria este entitatea obligată la restituire și dispoziția se emite

de primar, fără să fie necesară aprobarea prealabilă sau ulterioară a

consiliului local. De aceea, excepția lipsei calității procesuale pasive nu are

suport legal, iar dispozițiile pot fi contestate în temeiul art. 24 din Legea

nr. 10/2001 și nu după procedura instituită prin Legea nr. 29/1990.

Se mai reține că, restituirea fiind condiționată de aplicarea

dispozițiilor art. 11 alin. (2) și (7) din Legea nr. 10/2001, nu este

întemeiată nici critica privitoare la omisiunea instanței de a dispune

rambursarea despăgubirilor primite de autorul contestatorului. De asemenea,

este neîntemeiată susținerea apelantei că terenul nu putea fi restituit pentru

că face parte din domeniul public. Doar restituirea terenului ocupat cu sediul

primăriei nu este posibilă, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, nu și a celorlalte

suprafețelor de teren pentru care contestatorul a cerut restituirea încă din

anul 1990 și care fiind liber de construcții nu putea fi trecut în domeniul

public și nici folosit pentru construcții.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 6585 din 24

noiembrie 2004, a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamant

împotriva acestei hotărâri.

A fost admis recursul declarat de pârâtă, și s-au casat hotărârile pronunțate

de instanța de apel și instanța de fond, în sensul înlăturării obligației

primăriei de a restitui reclamantului în natură suprafața de 1255,03 mp teren

intravilan, identificat în raportul de expertiză întocmit de ing. M.B.,

conturată cu pct. 8-15, 8 pe planul de situație, dosar fond. S-au menținut

restul dispozițiilor celor două hotărâri și s-a respins cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată formulată de reclamant.

Referitor la recursul declarat de reclamant, s-a reținut că este

inadmisibil, în raport cu dispozițiile art. 282 și art. 299

C. proc. civ., pentru că

acesta nu a declarat apel, folosind direct calea de atac a recursului împotriva

hotărârii prin care s-a respins apelul declarat numai de pârâtă.

Reține instanța, că motivele de recurs invocate de pârâtă fac posibilă

încadrarea în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și că obiectul cererii de

recurs formulată de pârâtă îl constituie terenul în suprafață de 1255,03 mp,

expropriat de la autoarea intimatului-reclamant prin Decretul nr. 338/1958,

care face parte din suprafața totală de 3089 mp situată în comuna Zemeș,

județul Bacău.

După ce scopul exproprierii a fost realizat, terenul a fost preluat în

posesie și folosință de către recurenta pârâtă, care are sediul pe o porțiune

de 268,97 mp, nerestituită în natură prin sentința apelată, însă instanțele au

dispus restituirea terenului în suprafață de 1255 mp pe care se află sala de

festivități, construită de primărie în anul 1993, având toate avizele și

autorizațiile cerute de lege, cu motivarea că au fost încălcate dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 50/1991.

Se reține de către instanța de recurs, că recurenta-pârâtă a depus la

dosar “anexa 88”privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al

comunei Zemeș, care atestă faptul că obiectivele “clădirea Primăriei comunei

Zemeș” și “clădirea sală de festivități” fac parte din domeniul public. Anexa a

fost publicată în M. Of. nr. 305 bis din 9 mai 2002, iar intimatul-reclamant a

depus la dosar H.G. nr. 1347 din 27 decembrie 2001 prin care se atestă

apartenența la domeniul public al județului Bacău a bunurilor cuprinse în

anexele 1-88.

Potrivit art. 16 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 “sala de festivități cămin

cultural” din comuna Zemeș face parte din categoria unui așezământ

social-cultural necesar continuării activităților obștești sau social-culturale

din localitate, exceptat de la restituirea în natură. De aceea, pentru această

suprafață de teren urmează ca intimatului reclamant să i se acorde măsuri

reparatorii prin echivalent, așa cum s-a stabilit prin dispoziția contestată.

Se mai reține, că în mod judicios instanța de apel a reținut că instanța

de fond s-a pronunțat asupra restituirii despăgubirii primite ca urmare a

exproprierii și că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile legii fondului

funciar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamantul R.M.

care, invocând dispozițiile art. 322 alin. (1), pct. 1, 5, 7 și art. 325 C.

proc. civ., în esență, face următoarele susțineri:

Greșit au fost casate hotărârile judecătorești pronunțate de Tribunalul

Bacău și Curtea de Apel Bacău, deși în recurs a adus noi probe care

demonstrează abuzurile săvârșite de intimată prin încălcarea prevederilor

legale, a Constituției și a drepturilor omului. Revizuentul își exprimă

nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de recurs, arată că parte din

teren a fost preluat de stat fără titlu valabil în anul 1950, iar restul

suprafeței de teren a fost preluată în anul 1958 și susține că din adresa emisă

de Arhivele Statului, Direcția județeană Bacău, cu nr. 995 din 27 iulie 2004,

rezultă că autoarea sa nu figurează cu teren expropriat în anii 1958– 1959. Cu

toate acestea intimata a depus la dosar un înscris fals prin care încearcă să

dovedească primirea de despăgubiri pentru terenul pretins expropriat.

Terenul a fost abandonat în anul 1970, iar laboratorul de noroi a fost

predat în administrare Consiliului Popular al comunei Zemeș.

Mai susține revizuentul, că deși în anul 1990 l-a notificat pe primar să

nu se construiască pe acest teren, totuși a fost construită o sală de nunți în

curtea casei, la distanță de 20 m de casa revizuentului și 1,5 m de casa

vecinului acestuia.

Arătând în detaliu care este disconfortul creat prin construirea acestei

clădiri, revizuentul susține, că instanța de recurs a dat hotărârea a cărei

revizuire se cere pe baza unor acte false și că hotărârea de guvern, invocată

pentru a dovedi trecerea terenului în domeniul public, nu are nici o relevanță,

pentru că s-a edificat construcția în anul 1993, iar trecerea terenului în

domeniul public s-a făcut în anul 2001.

În anexa 88 la H.G. nr. 1347 din 27 decembrie 2001, la pct. 1.6.2. este

înscrisă clădirea “sală de festivități” nu și terenul, rezultând că numai

construcția aparține domeniului public și că această construcție nu este un cămin

cultural. Acest înscris nou, care nu a putut fi prezentat instanței pentru că

se află depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău într-o cauză

penală, încadrează cererea de revizuire în art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ.

Revizuentul mai susține că instanța de recurs era datoare să constate

legalitatea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, pentru că intimata a

construit în curtea casei, încălcând dispozițiile art. 11 din Legea nr.

50/1991, art. 15, art. 41, art. 42 din Constituția României și art. 1 din

Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și că

hotărârea a cărei revizuire se cere cuprinde dispoziții potrivnice care nu pot

fi aduse la îndeplinire, conform prevederilor art. 322 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. În cererea de revizuire sunt prezentate motivele pentru care, în opinia

revizuentului “rămânerea stării de fapt în situația actuală este imposibilă” și

se susține că situația poate fi rezolvată numai prin obligarea intimatei să

ridice construcția de pe teren, conform art. 494 C. civ.

Cererea de revizuire va fi respinsă, pentru următoarele considerente.

În raport cu dispozițiile înscrise în art. 322 și urm. C. proc. civ.,

revizuirea este o cale de atac de retractare, în cadrul căreia nu se poate realiza

un control judiciar al hotărârii atacate. Revizuirea presupune o nouă judecată,

în baza noilor împrejurări invocate, ivite ulterior pronunțării hotărârii.

În prezenta cauză revizuentul, prin cererea înregistrată la instanță la

data de 3 decembrie 2004, a invocat motivele de revizuire prevăzute de art. 322

pct. 1, 5 și 7 C. proc. civ., iar oral și-a susținut cererea invocând art. 322

pct. 1, 4 și 5 C. proc. civ., precizând că nu mai invocă pct. 7.

Soluția pronunțată prin hotărârea atacată este însă criticată în raport

cu probele existente la dosar la data pronunțării.

Deși s-a invocat art. 322 pct. 1 C. proc. civ. nu se arată, în concret,

care sunt dispozițiile potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire, iar din

modul de redactare a cererii de revizuire rezultă că, în opinia revizuentului,

imposibilitatea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor hotărârii este

determinată de faptul că edificarea construcției s-a făcut cu încălcarea

dispozițiilor legale, și această situație poate fi rezolvată prin obligarea

intimatei să ridice construcția.

Textul invocat privește însă situațiile în care dispozițiile

contradictorii cuprinse în dispozitivul hotărârii nu pot fi puse în executare,

pentru că s-au admis cereri care se exclud reciproc.

Or, dispozitivul hotărârii atacate nu cuprinde dispoziții care să fie

ireconciliabile. Dispozițiile cuprinse în dispozitiv pot fi aduse la

îndeplinire, pentru că nu s-au admis cereri formulate de ambele părți, care să

privească același obiect.

Ipoteza a doua art. 322 pct. 4 C. proc. civ., privește situația în care

hotărârea care face obiectul revizuirii s-a bazat pe un înscris declarat fals

în cursul sau în urma judecății, dacă înscrisul a fost determinant pentru

soluția pronunțată de instanță.

Revizuentul a susținut că există înscrisuri false, pe care nu le-a putut

obține, fără să precizeze care sunt înscrisurile determinante pentru soluția

pronunțată prin hotărârea atacată, declarate false.

Or, simpla afirmație că hotărârea atacată s-a întemeiat pe înscrisuri

false nu este suficientă pentru aplicarea textului invocat de revizuent.

Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ.

Conform acestui text se cer a fi îndeplinite cumulativ mai multe

condiții.

Revizuentul trebuie să prezinte un înscris care nu a fost invocat în

procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, înscrisul să aibă forță

probantă prin el însuși, să fi existat când a fost pronunțată hotărârea, dar

partea să nu-l fi putut invoca, fie pentru că a fost reținut de partea

potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și să fie

determinant.

În prezenta cauză,

revizuentul a invocat ca înscrisuri noi, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., H.G. nr. 1347/2001 și anexa nr. 88, publicată în M. Of. nr. 305 bis din 9

mai 2002, acte care nu îndeplinesc condițiile menționate.

În dosarul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, recurenta Primăria

comunei Zemeș, la punctul 4 din declarația de recurs, invocă H.G. nr. 1347/2001

și anexa nr. 88 pct. 16.2. Această anexă care cuprinde inventarul bunurilor ce

aparțin domeniului public, în care la pct. 1.6.2. este înscrisă clădirea “sala

de festivități” Zemeș, a fost depusă la dosar la instanța de fond (filele 64 și

143 din dosarul nr. 3668/2002 al Tribunalului Bacău), în apel (fila 11 din

dosarul nr. 2827/2003 al Curții de Apel Bacău) și în recurs (fila 6 din dosarul

nr. 9311/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție).

La instanța de recurs intimatul recurent R.M., în întâmpinarea aflată la

filele 44 și următoarele, se referă la conținutul H.G. nr. 1347/2001 și anexei

88, acte pe care le-a depus la dosar, iar prin hotărârea atacată se reține că

terenul face parte din domeniul public al comunei Zemeș, conform H.G. nr.

1347/2001 și anexei 88 pct. 1.6.2.

Rezultă că, înscrisurile prezentate de revizuent nu sunt noi, în sensul art.

322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece au fost folosite în procesul în care s-a

pronunțat hotărârea atacată și au fost avute în vedere de instanță cu ocazia

judecării recursului.

Pentru considerentele expuse, cererea de revizuire va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea formulată de R.M.

privind revizuirea deciziei civile nr. 6585 din 24 noiembrie 2004 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2005.