ÎCCJ, Decizia nr. 73/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 244 din 9 mai 2003, Tribunalul

Bacău, secția civilă, a admis în parte contestația precizată, formulată de

contestatorul R.M., în contradictoriu cu Primăria comunei Zemeș, a anulat în

parte dispoziția nr. 8 din 11 februarie 2002, a Primarului comunei Zemeș, a

obligat Primăria, să restituie reclamantului, suprafețele de 1310 m

2

și, respectiv, 1255,03 m

2

, conform raportului de expertiză M.B.,

situate în intravilanul comunei Zemeș și a menținut măsura acordării de

despăgubiri în echivalent pentru suprafața de 268,98 m

2

.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr.

77 din 16 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta

Primăria comunei Zemeș, împotriva hotărârii primei instanțe.

Prin decizia nr. 6585 din 24 noiembrie 2004, secția

civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva

deciziei instanței de control judiciar.

Prin aceeași hotărâre, recursul declarat de pârâta

Primăria comunei Zemeș, împotriva deciziei pronunțate în apel, a fost admis, a

fost casată hotărârea atacată, precum și hotărârea primei instanțe și a fost

înlăturată obligația restituirii în natură a terenului în suprafață de 1255,03

m

2

.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, a respins cererea reclamantului R.M., privind

revizuirea deciziei pronunțate în recurs.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, revizuientul

R.M. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din Constituția României,

revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și

Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu principiul statuat prin textul

menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință,

provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea

pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea

revizuită.

Așadar, în cazul contrarietății de hotărâri, recursul

este admisibil, numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare se cere, era și ea

susceptibilă de recurs.

Este de reținut în acest sens că, prin dispozițiile

art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării

deciziei atacate, legiuitorul nu a statuat asupra posibilității declarării

recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de

hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu

recursul declarat împotriva deciziei prin care secția civilă și de proprietate

intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei

cereri de revizuire, formulată de contestatorul R.M.

Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, era irevocabilă

și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou

recurs.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este

admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției

prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile

de reformare pe această cale, determinată, ca atare, de lege.

De altfel, această concluzie dedusă pe cale de

interpretare, cu referire la dispozițiile legii procesual-civile, în vigoare la

data pronunțării hotărârii atacate, este susținută de dispozițiile art. 328

alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 56 din

Legea nr. 219/2005, în vigoare la data soluționării căii de atac exercitate de

revizuentul menționat, potrivit cărora hotărârile date în revizuire de Înalta Curte

de Casație și Justiție sunt exceptate expres de la controlul judiciar prin

exercitarea recursului.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații,

decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului

legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în

fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce

nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9

judecători, prin art. 24, din Legea nr. 304/2004, republicată.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor

judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin

lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126

alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată

cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu este admisibil, nici potrivit

legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced,

Curtea va respinge recursul declarat de revizuentul R.M., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de revizuentul R.M. împotriva deciziei nr. 4438

din 26 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 14669/2004 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.