ÎCCJ, Decizia nr. 73/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 244 din 9 mai 2003, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis în parte contestația precizată, formulată de contestatorul R.M., în contradictoriu cu Primăria comunei Zemeș, a anulat în parte dispoziția nr. 8 din 11 februarie 2002, a Primarului comunei Zemeș, a obligat Primăria, să restituie reclamantului, suprafețele de 1310 m 2 și, respectiv, 1255,03 m 2 , conform raportului de expertiză M.B., situate în intravilanul comunei Zemeș și a menținut măsura acordării de despăgubiri în echivalent pentru suprafața de 268,98 m 2 . Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 77 din 16 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Primăria comunei Zemeș, împotriva hotărârii primei instanțe.

Prin decizia nr. 6585 din 24 noiembrie 2004, secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva deciziei instanței de control judiciar. Prin aceeași hotărâre, recursul declarat de pârâta Primăria comunei Zemeș, împotriva deciziei pronunțate în apel, a fost admis, a fost casată hotărârea atacată, precum și hotărârea primei instanțe și a fost înlăturată obligația restituirii în natură a terenului în suprafață de 1255,03 m 2 . Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins cererea reclamantului R.M., privind revizuirea deciziei pronunțate în recurs.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, revizuientul R.M. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.

Așadar, în cazul contrarietății de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare se cere, era și ea susceptibilă de recurs. Este de reținut în acest sens că, prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, legiuitorul nu a statuat asupra posibilității declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz. În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire, formulată de contestatorul R.M.

Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs. Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată, ca atare, de lege. De altfel, această concluzie dedusă pe cale de interpretare, cu referire la dispozițiile legii procesual-civile, în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, este susținută de dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 56 din Legea nr. 219/2005, în vigoare la data soluționării căii de atac exercitate de revizuentul menționat, potrivit cărora hotărârile date în revizuire de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt exceptate expres de la controlul judiciar prin exercitarea recursului.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24, din Legea nr. 304/2004, republicată. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil, nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuentul R.M., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul R.M. împotriva deciziei nr. 4438 din 26 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 14669/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.