ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6585/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6585/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 22 martie 2002, reclamantul R.M. a solicitat în

contradictoriu cu Primăria comunei Zemeș anularea dispoziției nr. 8 din 11

februarie 2002 emisă de Primarul comunei Zemeș și restituirea în natură a

suprafeței de 2355,7 mp și în echivalent contravaloarea suprafeței de 233,6 mp.

Petentul a mai solicitat demolarea

construcțiilor realizate nelegal de primărie pe terenul său; plata unor

despăgubiri materiale pentru distrugerile cauzate proprietății sale precum și

obligarea primăriei la plata unor daune morale în valoare de 1.000.000.000 lei.

Asupra acestor ultime cereri,

reclamantul nu a mai stăruit și nu au mai fost reiterate cu ocazia judecării

procesului în fond.

Prin sentința civilă nr. 244 din 9 mai 2003, Tribunalul Bacău a admis în

parte contestația, așa cum a fost precizată de reclamantul Rotilă Mihai, a

anulat în parte dispoziția nr. 8 din 11 februarie 2002 emisă de Primarul

comunei Zemeș conform prevederilor Legii nr. 10/2001 și a admis în parte

cererea de restituire în natură.

A fost obligată Primăria comunei

Zemeș să restituie reclamantului următoarele suprafețe de teren.

- 1310 mp teren, conturat cu pct. 1,

2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 15 și 16 și vecinătățile prevăzute în planul de situație

anexă la raportul de expertiză al ing. M.B., aflat la dosar;

- 1255,03 mp teren, conturat cu pct.

8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 pe același plan de situație fila 105 dosar cu

vecinătățile prevăzute în acesta.

S-a constatat că terenurile sunt

situate în intravilanul comunei Zemeș, județul Bacău.

Instanța a menținut măsura acordării

de despăgubiri în echivalent, însă pentru suprafața de 268,97 mp, așa cum este

definită și identificată prin planul de situație la raportul de expertiză ing.

M.B. și pe care este situat sediul Primăriei comunei Zemeș.

S-a menționat că restituirea în

natură a terenurilor susmenționate a fost condiționată de aplicarea

dispozițiilor art. 11 alin. (2) și (7) din Legea nr. 10/2001 și a art. I din

O.U.G. nr. 184/2002.

În final, Primăria comunei Zemeș a

fost obligată să plătească reclamantului suma de 3.000.000 lei cheltuieli de

judecată, reprezentând onorariul expertului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că în anul 1937, bunicii reclamantului au cumpărat cu act de vânzare

autentic suprafața de 17 prăjini de teren situat în satul Talpău, comuna

Sucăcești, actualmente comuna Zemeș.

Prin Decretul nr. 338/1958 s-a

expropriat de la numita F.E., bunica reclamantului, suprafața de 3089 mp teren

pentru care a primit despăgubiri în valoare de 4249,45 lei.

Scopul exproprierii era acela al amplasării

sondei nr. 306 Talpău, a drumului de acces către aceasta și a construirii unui

laborator de noroi, deoarece pe teren se descoperise un zăcământ de petrol.

După expropriere, bunica

reclamantului a fost lăsată să locuiască în casă și i s-a lăsat în proprietate

doar 500 mp teren, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor, act care

dovedește și calitatea reclamantului de unic succesor al defunctei sale bunici.

Ulterior realizării scopului

exproprierii clădirea fostului laborator de noroi și suprafața de 280 mp teren

au fost transmise prin ordinul ministrului petrolului fostului comitet executiv

al consiliului popular județean care la rândul său, îl transmite Biroului

executiv al Consiliului popular al comunei Zemeș iar în prezent este folosit ca

sediu al Primăriei comunei Zemeș.

În anul 1993, primăria construiește

investiția „sală de festivități” pe teren, după ce obținuse certificat de

urbanism, autorizație de construcție avizele de specialitate iar prin Hotărârea

nr. 30/1999 a Consiliului Local Zemeș, terenul stăpânit de primărie s-a

stabilit că este de utilitate publică și face parte din domeniul public.

După anul 1990, reclamantul a făcut

numeroase demersuri pentru restituirea terenului rămas liber și care nu mai

este folosit în scopul pentru care a fost expropriat dar nu obține nici un

rezultat.

La apariția Legii nr. 10/2001, reclamantul R.M. a adresat primăriei o

notificare solicitând restituirea în natură a suprafeței de teren de 2355,4 mp

și despăgubiri bănești pentru suprafața de 233,6 mp pe care se află sediul

primăriei.

Primarul comunei Zemeș, prin

dispoziția nr. 8 din 11 februarie 2002 respinge cererea de restituire în natură

cu mențiunea că în proprietatea primăriei se află doar suprafața de 1636 mp

teren pe care sunt situate sediul primăriei și sala de festivități și pentru

care se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent, scop în care notificarea

a fost înaintată prefecturii.

Expertiza topocadastrală efectuată

în cauză a relevat că suprafețele ce se pot restitui în natură sunt 1310 mp în

care sunt incluși și cei 500 mp lăsați în posesia autoarei reclamantului după

expropriere, teren ce este stăpânit și îngrădit deja de reclamant, precum și

suprafața de 1255,03 (1524 mp–268,97 ocupat de sediul primăriei).

Instanța de fond a reținut că pe

suprafața de 1255,03 mp teren s-a realizat, prin încălcarea dispozițiilor art.

11 din Legea nr. 50/1991, investiția „sala de festivități” și un garaj și cum

acest teren nu mai slujește scopului pentru care a fost expropriat potrivit

art. 6 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 urmează a fi restituit în natură

reclamantului.

Totodată, s-a stabilit că instanța

nu este ținută de faptul că reclamantul are un proces în baza prevederilor

Legii nr. 18/1991, întrucât terenul în litigiu a fost supus exproprierii și nu

este cuprins expres în legea fondului funciar ca făcând parte din categoria

celor supuse reconstituirii.

Dimpotrivă, așa cum rezultă din

dispozițiile Legii nr. 10/2001, terenul în litigiu face parte din categoria

imobilelor preluate abuziv de stat, printr-un decret de expropriere nepublicat

și care, încă înainte de 1989, nu mai era folosit în scopul pentru care a fost

expropriat, fiind supus astfel regimului restituirii în natură.

Așa fiind contestația reclamantului

a fost admisă în parte.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâta Primăria comunei Zemeș.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

civilă nr. 77 din 16 octombrie 2003 a respins ca nefondat apelul pârâtei pentru

aceleași considerente reținute de instanța de fond și în plus a stabilit că

față de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 pârâta are

calitatea procesuală, iar asupra rambursării despăgubirilor acordate autoarei

reclamantului la momentul exproprierii s-a hotărât pentru că restituirea în

natură a terenurilor a fost condiționată de instanță de aplicare art. 11 alin.

(2) și (7) din Legea nr. 10/2001.

În termenul prevăzut de art. 301 C.

proc. civ. împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs atât reclamantul

R.M. cât și pârâta Primăria comunei Zemeș.

În motivarea recursului său Primăria comunei Zemeș invocă dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ. și susține că terenul în cauză a făcut

obiectul Legii nr. 18/1991 așa încât nu mai poate fi inclus ca făcând parte din

imobilele al căror regim este reglementat de Legea nr. 10/2001 pentru că s-ar

încălca art. 8 din lege.

Se precizează că suprafața de teren

pe care se află sala de festivități, căminul cultural al comunei este exceptată

de la restituirea în natură așa cum prevede art. 16 din Legea nr. 10/2001,

dispoziție legală aplicată greșit de instanță.

Mai mult, același teren face parte

din domeniul public al comunei Zemeș conform H.G. nr. 1347/2001, anexa 88 pct.

162, act normativ asupra cărora instanțele nu s-au pronunțat.

Se menționează de către recurentă că

instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea

10/2001 privind rambursarea despăgubirilor în suma de 4249 lei încasată de

autoarea reclamantului și nu a hotărât asupra restituirii acestei sume.

În finalul cererii, recurenta arată

că în litigiu se află doar terenul pe care sunt situate sediul primăriei și al

căminului cultural deoarece terenurile preluate de către schela Zemeș au fost

deja restituite reclamantului.

În recursul declarat, reclamantul

R.M. consideră legale hotărârile pronunțate în cauză dar solicită casarea lor

în parte și obligarea Primăriei comunei Zemeș să-i reconstituie dreptul de

proprietate asupra întregii suprafețe de teren de 2834 mp; obligarea pârâtei

conform art. 494 C. civ. să-și ridice construcțiile edificate prin

nerespectarea dispozițiilor legale pe terenul proprietatea sa; obligarea la

daune morale în sumă de 3.000.000.000 lei și cheltuieli de judecată.

Referitor la recursul declarat de

reclamantul R.M. se va reține că este inadmisibil pentru considerentele ce se

vor arăta.

Din interpretarea art. 282 și art.

299 C. proc. civ. rezultă că împotriva hotărârii date de prima instanță partea

nemulțumită poate declara, în condițiile legii, apel și apoi recurs.

În cauza de față, împotriva sentinței pronunțate de tribunal,

reclamantul R.M. nu a declarat apel și s-a folosit direct de calea de atac a

recursului în contra deciziei pronunțate de curtea de apel prin care s-a

respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Primăria comunei Zemeș.

Primirea spre analiză a recursului

declarat de reclamant în acest context, are semnificația încălcării

principiului

omisso medio

ceea ce nu este permis instanțelor de control

judiciar.

Cum recursul nu poate fi exercitat

omisso

medio

, adică trecând peste calea de atac a apelului, Curtea va privi ca

inadmisibil recursul reclamantului.

Recursul declarat de pârâta Primăria

comunei Zemeș va fi admis numai pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare, reținând că cererea poate fi încadrată în dispozițiile art. 304

pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Este de observat că obiectul

recursului îl constituie terenul în suprafață de 1255,03 mp ce a fost

expropriat de la autoarea intimatului-reclamant prin Decretul nr. 338/1958 și

care face parte din suprafața totală de 3089 mp situată în comuna Zemeș,

județul Bacău.

După ce scopul exproprierii a fost

realizat (amplasarea unei sonde de extracție a petrolului, drum de acces și un

laborator de noroi), terenul a ajuns în posesia și folosința recurentei-pârâte

ce are sediul pe o porțiune de 268,97 mp. Pentru această suprafață, instanța de

apel a considerat că terenul fiind ocupat de o instituție publică, este

exceptat, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, de la restituirea în natură,

persoana îndreptățită având vocația de a primi măsurile reparatorii prevăzute

de lege.

Cu privire la „sala de festivități”

construită de primărie în anul 1993 având toate avizele și autorizațiile cerute

de lege, s-a considerat că s-au încălcat dispozițiile art. 11 din Legea nr.

50/1991 și drept urmare s-a dispus restituirea terenului în suprafață de 1255

mp către intimatul-reclamant.

S-a depus la dosar de către

recurenta-pârâtă „anexa 88” privind inventarul bunurilor care aparțin

domeniului public al comunei Zemeș din care rezultă că obiectivele „clădirea

primăriei comunei Zemeș” și clădirea sala de festivități” fac parte din

domeniul public al comunei. Anexa a fost publicată în M. Of. nr. 305 bis din 9

mai 2002.

Intimatul-reclamant a depus la dosar

H.G. nr. 1347 din 27 decembrie 2001 prin care se atestă apartenența la domeniul

public al județului Bacău a bunurilor cuprinse în anexele 1–88.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 „În situația imobilelor ocupate de

unități bugetare din învățământ, din sănătate, așezăminte social-culturale sau

de instituții publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate, de

misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentanțelor organizațiilor

internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și ale

personalului cu rang diplomatic al acestora, în vederea continuării,

activităților de interes public, social – cultural sau obștesc, foștilor

proprietari li se acordă măsuri reparatorii, prin echivalent, în condițiile

prezentei legi”.

Din perspectiva acestei dispoziții

legale „sala de festivități – cămin cultural” din comuna Zemeș face parte din

categoria unui așezământ social-cultural necesar continuării activităților obștești

sau social-culturale din localitate, exceptat de la restituirea în natură

(respectiv terenul destinat clădirii și utilităților). Pentru terenul de

1255,03 mp rămâne ca intimatului reclamant să i se acorde măsuri reparatorii

prin echivalent așa cum s-a prevăzut în dispoziția nr. 8/2002 emisă de Primarul

comunei Zemeș.

Sub acest aspect instanța de apel a

aplicat și interpretat greșit art. 16 din Legea nr. 10/2001 și nu a luat în

considerație că bunul în litigiu aparține parțial domeniului public al comunei.

În mod judicios, instanța de apel a

considerat că restituirea în natură a terenului a fost condiționată de instanța

de fond de rambursarea despăgubirii încasate de autoarea intimatului-reclamant

în condițiile art. 11 pct. 2 și 7 din Legea 10/2001. Astfel, inserând în

dispozitiv această obligație, instanța de fond s-a pronunțat asupra restituirii

despăgubirii primite ca urmare a exproprierii.

De asemenea, legal a stabilit

instanța de apel că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile legii fondului

funciar întrucât terenurile expropriate a căror restituire a fost solicitată

este reglementată de Legea nr. 10/2001.

Față de cele ce preced și în baza

art. 312 alin. (2), (3) și art. 314 C. proc. civ., Curtea va admite recursul

pârâtei Primăria comunei Zemeș, va casa decizia nr. 77 din 16 octombrie 2003 a

Curții de Apel Bacău și sentința nr. 244 din 9 mai 2003 a Tribunalului Bacău în

sensul că va înlătura obligația Primăriei comunei Zemeș de a restitui în natură

reclamantului R.M. terenul intravilan în suprafață de 1255,03 mp identificat în

raportul de expertiză al ing. M. B.

Va menține restul dispozițiilor

celor două hotărâri.

Va respinge ca inadmisibil recursul

declarat de reclamantul R.M.

Totodată va respinge ca nefondată

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantul R.M.

întrucât conform art. 274 C. proc. civ. recurenta-pârâtă nu are culpă

procesuală în provocarea cheltuielilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamantul R.M. împotriva deciziei civile nr. 77 din 16 octombrie

2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Admite recursul declarat de pârâta

Primăria comunei Zemeș.

Casează decizia civilă nr. 77 din 16

octombrie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, precum și sentința civilă

nr. 244 din 9 mai 2003 a Tribunalului Bacău, secția civilă, în sensul că

înlătură obligația Primăriei comunei Zemeș de a restitui, în natură,

reclamantului suprafața de 1255,03 mp teren intravilan, identificat în raportul

de expertiză ing. M.B., conturat cu pct. 8–15,8 pe planul de situație, dosar

fond.

Menține restul dispozițiilor celor

două hotărâri.

Respinge cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată formulată de reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie

2004.