ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2000/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2000/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data
de 28 ianuarie 2003, reclamanta SC I.A.R. SA, Ghimbav, județul Brașov, a
solicitat, pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâții
Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală Brașov, anularea
deciziei primului pârât, nr. 584 din 20 decembrie 2002 și a procesului-verbal nr.
D 10/515 din 25 decembrie 2002, emisă de a doua pârâtă, în ceea ce privește
stabilirea obligației de plată a sumei de 48.889.365.576 lei, reprezentând
majorări de întârziere aferente T.V.A.
Motivându-și cererea, reclamanta a
arătat că pentru importul a 10 elicoptere P. SA 330L și 4 seturi pale
principale, Biroul Vamal de Control și Vămuire Otopeni Marfă a încheiat din
oficiu, regimul vamal suspensiv, stabilind prin actele constatatoare nr. 694, nr.
695, nr. 696 și nr. 697 din 11 septembrie 1998, o datorie vamală în sumă totală
de 2.042.541.900 lei și o amendă contravențională, în sarcina sa.
La un control ulterior al aceleiași
operațiuni vamale, Direcția Regională Vamală Brașov, prin procesul-verbal nr. D
10/515 din 25 octombrie 2002, a constatat că Biroul Vamal de Control și Vămuire
Otopeni Marfă a calculat eronat datoria vamală și că, în realitate, reclamanta
ar datora la bugetul de stat, suma totală de 71.046.417.989 lei, reprezentând
5.479.454.157 lei - taxe vamale; 273.972.708 lei - comision vamal;
16.403.625.546 lei cu titlu de T.V.A. și 48.889.365.578 lei - majorări de
întârziere aferente T.V.A. recalculată.
În ceea ce privește majorările de
întârziere, acestea i-au fost reținute în mod nelegal în sarcină, deoarece nu
are nici o culpă în calcularea greșită a primei datorii vamale, eroarea
aparținând exclusiv Biroului Vamal Otopeni.
În acest sens, greșit i-a fost
respinsă și contestația formulată pe acest aspect, de către Ministerul
Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin
decizia nr. 584 din 20 decembrie 2002.
Curtea de Apel Brașov, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 102/F din 20 mai
2003, a admis acțiunea și a anulat actele contestate, în ceea ce privește
stabilirea obligației de plată a sumei de 48.889.365.576 lei, reprezentând
majorări de întârziere aferente T.V.A.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanță a avut în vedere faptul că recunoașterea culpei exclusive a Biroului
Vamal de Control și Vămuire Otopeni Marfă, în stabilirea eronată a datoriei
vamale, exclude posibilitatea sancționării reclamantei, pentru plata cu
întârziere a datoriilor la bugetul de stat.
S-a mai reținut că achitarea cu
promptitudine a datoriei vamale principale inițiale, cât și a celei stabilite
ulterior de organul de control, de către reclamantă, împiedică o calculare
retroactivă a majorărilor de întârziere.
Împotriva sentinței au declarat, în
termen legal, recursuri, pârâții Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția
Generală a Finanțelor Publice a județului Brașov și Autoritatea Națională a
Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Brașov, solicitând în temeiul
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în
sensul respingerii acțiunii și menținerii valabilității actelor administrative
contestate.
În cadrul unor critici comune,
recurenții au susținut, în esență, că majorările de întârziere reprezintă o
obligație accesorie și că, recunoscând și achitând datoria principală,
intimata-reclamantă nu o putea contesta distinct.
S-a mai arătat că obligația de plată
a majorărilor de întârziere nu este condiționată de existența vreunei culpe și
că buna credință a intimatei și promptitudinea efectuării anumitor cheltuieli
parțiale, nu o pot exonera de această plată, intimata fiind obligată să
cunoască reglementările legale în materie.
Recursurile se vor admite, în sensul
și pentru considerentele care se vor expune în continuare.
În conformitate cu dispozițiile art.
13 din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, în vigoare la
acel moment, „orice obligație bugetară neachitată la scadență, generează plata
unor majorări de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere începând
cu ziua imediat următoare scadenței obligației bugetare, până la data
realizării sumei datorate, inclusiv [..]”.
O.G. nr. 3/1992, republicată,
privind T.V.A., precizează următoarele:
„Pentru neplata integrală sau a unei
diferențe din T.V.A. în termenul stabilit, cota majorărilor de întârziere
aplicată este cea prevăzută în legislația referitoare la calculul și plata
sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor și taxelor.
Calculul majorărilor de întârziere
se face în ziua lucrătoare imediat următoare expirării termenului legal de
plată și până în ziua plății inclusiv”.
Din interpretarea coroborată a
textelor legale mai sus citate, rezultă că simpla întârziere în plata unei
creanțe bugetare, cum este, în speță, T.V.A., generează obligația de plată a
unor majorări de întârziere, legiuitorul necondiționând stabilirea acestor
majorări, de existența vreunei cuple a agentului economic, în neplata la termen
a obligației principale.
Prin urmare, motivația primei
instanțe, cum că erorile de calcul în stabilirea datoriei vamale nu pot fi
imputate - sub formă de majorări de întârziere, importatorului, este fără
temei, întrucât izvorul majorărilor de întârziere îl reprezintă neplata la
termen a respectivei datorii, neavând relevanță existența sau inexistența
culpei agentului economic, în nerespectarea termenului de plată.
Având în vedere că singurul criteriu
legal pentru calculul acestor majorări, este data scadenței obligației de
plată, urmează a se stabili în cauză care este această dată.
Potrivit prevederilor art. 61 alin.
(3) teza a II-a și urm. din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României,
diferențele în minus constatate la controlul vamal ulterior „se comunică
titularului operațiunii comerciale și urmează a fi achitate în termen de 7 zile
de la data comunicării. Neplata diferenței datorate de titularul operațiunii
comerciale, în acest termen, atrage suportarea de majorări de întârziere
aferente acestei diferențe, în cuantumul stabilit prin lege [..]”.
Deși instanța fondului a făcut
referire în hotărârea recurată, la acest text normativ, s-a mărginit să
aprecieze că intimata-reclamantă a achitat cu promptitudine datoria vamală
principală, fără a verifica respectarea termenului de plată special, imperativ,
de 7 zile de la data comunicării procesului-verbal în discuție.
În lipsa unei astfel de verificări, curtea
de apel nu putea concluziona în mod temeinic și legal, dacă în cauză se datorau
sau nu, majorări de întârziere.
Ca atare, în vederea stabilirii
corecte a împrejurărilor de fapt și pentru o bună administrare a justiției, se
impune în temeiul art. 313 C. proc. civ., admiterea recursurilor, casarea
sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță,
care urmează să verifice respectarea termenului de plată indicat de legea
specială aplicabilă și, în cazul în care acesta a fost depășit, eventual prin
administrarea unei expertize contabile, să stabilească de la ce dată și în ce
cuantum se datorează majorări de întârziere aferente T.V.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de
Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a
județului Brașov și de Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională
Vamală Brașov, împotriva sentinței civile nr. 102/F din 20 mai 2003 a Curții de
Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite
cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 18 mai 2004.