ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 957/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. 54/36 din 12 ianuarie 2010, reclamanta A.A.E., a chemat în

judecată pe pârâtul M.S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună anularea Ordinului nr. 1868 din 13 octombrie 2009 emis de pârât.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că la data de 26 mai 2009, în urma unui examen, a ocupat

postul de director coordonator în cadrul D.S.P. Tulcea, a încheiat un contract

de management, fiind numită în funcție prin Ordinul nr. 1173 din 26 mai 2009

emis de M.S.

Reclamanta a

menționat că ordinul contestat este netemeinic și nelegal, întrucât: nu este

menționat temeiul legal al încetării contractului de management; nu conține

elementele menționate în art. 62 alin (2) C. muncii sub sancțiunea nulității

absolute, respectiv motivarea în fapt și în drept, precizarea termenului în

care poate fi contestată măsura și instanța la care poate fi contestat; pe

lângă procedura prealabilă a evaluării sale pentru neîndeplinirea obligațiilor

contractuale sau legale, emitentul ordinului avea obligația notificării

prealabile cu 15 zile anterior emiterii acestuia, ori, actul atacat a fost emis

la data de 12 octombrie 2009 producând efecte din aceeași dată, așa cum se

precizează în art. 1 alin. (1) al acestuia.

Reclamanta a precizat

că neîncheierea contractului de management se datorează culpei Ministerului

Sănătății, care, în urma concursului avea obligația să semneze contractele de

management cu candidații declarați admiși, care i-au fost transmise în vederea

semnării.

Referitor la

documentele depuse de pârâtă privind constituirea Comisiei de evaluare a

activității manageriale a directorilor coordonatori ai direcțiilor de sănătate

publică județene, în baza prevederilor art. 3, art. 4 și art. 5 din Ordinul M.S.

nr. 877/2009, a considerat că acestea sunt nelegale, întrucât în lipsa unui

contract de management nu se putea face evaluarea invocându-se articole din

contractul care nu a fost semnat de ambele părți.

Prin întâmpinarea

formulată Ministerul Sănătății a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca

neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale incidente permit o evaluare a

activității manageriale, iar ministrul sănătății sancționează lipsa de

performanță fără a aștepta în plină perioadă de pandemie îndeplinirea unui

anumit termen, astfel că actul administrativ este legal. De altfel, a susținut

pârâtul, revocarea din funcția de director coordonator a intervenit ca urmare a

culpei reclamantei, prin neîncheierea contractului de management în termen

legal.

Curtea de Apel

Constanta, secția comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ

si fiscal, prin Sentința civila nr. 122/ CA din 31 martie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamanta si a anulat Ordinul nr. 1858 din 13 octombrie 2009 emis

de M.S. ca fiind nelegal.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanța a reținut, în esență, că reclamanta a ocupat începând cu

25 iunie 2009, în temeiul Ordinului nr. 1173 din 26 martie 2009 emis de M.S.,

funcția de director coordonator al D.S.P.J. Tulcea, remunerația și celelalte

drepturi urmând a-i fi stabilite prin contractul de management încheiat cu

pârâtul.

Prin Ordinul nr. R/ 1858

din 13 octombrie 2009 emis de același pârât s-a dispus revocarea reclamantei

din funcția de director coordonator al D.S.P.J. Tulcea fără a se menționa

temeiurile de drept și de fapt care au stat la baza acestei măsuri unilaterale,

invocându-se doar referatul Comisiei de evaluare a activității manageriale a

directorilor coordonatori ai direcțiilor de sănătate publică județene, constituită

în baza Ordinului nr. 1228/2009.

Ulterior, în cursul

procesului, pârâtul a menționat drept temei al revocării dispozițiile O.U.G. nr.

37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009, potrivit cu care reclamanta avea obligația de a

încheia un contract de management cu ordonatorul principal de credite în

subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul

public deconcentrat respectiv, adică cu M.S., pe o perioadă de maxim 4 ani, în

conținutul căruia sunt prevăzuți indicatorii specifici de performanță,

obiectivele, clauzele contractuale care reglementează drepturile și obligațiile

părților, precum și condițiile de încetare și reziliere a acestuia.

A reținut prima

instanța că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr.

1257 din 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituțională.

De asemenea, O.U.G. nr.

105/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1629/2009 de către

Curtea Constituțională.

În atare situație, a

reținut prima instanța, orice măsură dispusă în temeiul unor acte normative

declarate neconstituționale este nelegală, deci implicit măsura de revocare din

funcția deținută de reclamantă.

Împrejurarea că nu

s-a încheiat contractul de management între reclamantă și pârât nu-i poate fi

imputată reclamantei întrucât aceasta a făcut dovada completării și comunicării

contractului, fără ca acest contract să fie semnat de către pârât. În lipsa

unui contract de management încheiat între cele două părți nu se poate aprecia

asupra îndeplinirii indicatorilor de performanță.

Instanța de fond a

constatat că Ordinul nr. 1858 din 13 octombrie 2009, de încetare a contractului

de management a fost emis de pârât în temeiul unor dispoziții neconstituționale

și în lipsa vreunei cauze de încetare a raporturilor stabilite începând cu data

de 25 iunie 2009, a considerat măsura abuziva si a procedat la anularea ordinului.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâtul, invocând ca

temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedura civilă.

Prin cererea de

recurs se aduc, în esență, critici sentinței atacate, susținându-se că instanța

de fond nu a ținut seama de faptul că numirea în postul ocupat de reclamantă a

avut ca temei legal dispoziții dintr-un act normativ constatat

neconstituțional, astfel că la momentul pronunțării sentinței nu mai exista

funcția ocupată de reclamantă.

Se precizează că

instanța de fond ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu cu privire la faptul

că la momentul introducerii acțiunii cererea era fără obiect, tocmai pentru

motivele care vizau neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009,

reținute în sentință.

De asemenea, se

susține că obligația de a încheia un contract de management, și implicit,

asumarea de către reclamantă a unor indicatori specifici de performanță, era

una imperativă la momentul emiterii Ordinului nr. 1858 din 13 octombrie 2009.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de

înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente,

apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi

expuse.

Astfel cum rezultă

din expunerea rezumativă prezentată anterior, intimata-reclamantă a solicitat

anularea Ordinului nr. 1858 din 13 octombrie 2009 emis de ministrul interimar

al Sănătății.

După cum se constată,

prin art. 1 din ordinul menționat, s-a dispus revocarea intimatei - reclamante

din funcția de director coordonator al D.S.P.J. Tulcea, începând cu 13

octombrie 2009, ca urmare a referatului Comisiei de evaluare a activității

manageriale a directorilor coordonatori ai direcțiilor de sănătate publică

județene, respectiv a municipiului București, cât și în temeiul art. 7 alin.

(1) și (4) din H.G. nr. 1718/2008.

Instanța de fond a

analizat legalitatea actului a cărui anulare s-a solicitat numai din

perspectiva O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 care nu au constituit

temeiul legal al emiterii ordinului contestat, neavând relevanță cele

menționate de recurent prin întâmpinare.

Prin urmare, prima

instanță a dispus anularea actului atacat fără a analiza motivele de fapt și de

drept care au determinat revocarea din funcție a reclamantei, menționate în

cuprinsul Ordinului nr. 1858/2009.

Astfel cum rezultă

din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin Ordinul nr. 1228 din 7

octombrie 2009 al aceluiași emitent, s-a desemnat comisia de evaluare a

activității manageriale a directorilor coordonatori ai direcțiilor de sănătate

publică județene, respectiv a municipiului București, iar prin referatul

acestei comisii, aprobat de ministrul sănătății la 9 octombrie 2009 s-a propus

încetarea contractelor de management pentru mai mulți directori coordonatori

printre care și reclamanta.

După cum se constată,

referatul privind evaluarea nu a fost contestat, astfel că în baza acestuia a

fost emis ordinul a cărui anulare se solicită.

Prin urmare, argumentele

reclamantei referitoare la evaluare cât și la temeiul de drept al actului

contestat, însușite de instanța de fond, nu pot fi avute în vedere pentru

admiterea acțiunii.

Mai mult, instanța de

fond, deși a reținut faptul că atât O.U.G. nr. 37/2009, cât și O.U.G. nr. 105/2009

au fost declarate ca fiind neconstituționale, nu a avut în vedere împrejurarea

că și numirea reclamantei în funcția de director coordonator la D.S.P. Tulcea s-a făcut în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. De asemenea, nu s-a avut în vedere că

potrivit celor reținute de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 414/2010,

„lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect

încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte

de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de

urgență, etc.)

”

.

În consecință, față

de cele expuse, în mod eronat s-a reținut că măsura revocării din funcție a

reclamantei este abuzivă, în lipsa vreunei cauze de încetare a raporturilor

stabilite începând cu data numirii - 25 mai 2009, întrucât, așa cum s-a

reținut, atât rezultatul evaluării cât și faptul că numirea reclamantei în

funcția de director coordonator la D.S.P. Tulcea s-a făcut în temeiul O.U.G. nr.

37/2009, declarată implicit neconstituțională, constituie motive suficiente

pentru a se menține ordinul atacat.

Avându-se în vedere

considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza I, alin. (3), coroborat cu art. 314 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, urmează să admită

recursul formulat, să caseze sentința atacată, cu consecința respingerii

acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de M.S. împotriva Sentinței civile nr. 122/ CA din 31 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința

atacată și respinge acțiunea reclamantei A.A.E., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2011.