ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2779/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 11 septembrie 2009, sub nr. de dosar 1052/59/2009, reclamantul Consiliu Local al Comunei Naidaș a chemat in judecată pârâta A.P.I.A., solicitând anularea Deciziei nr. 576 din 26 martie 2009, emise de pârâtă, prin care s-a impus restituirea sumei de 121.599,27 lei, exonerarea de la plata acesteia și suspendarea executării deciziei până la soluționarea definitivă si irevocabilă a cauzei.

În motivare, reclamantul arată că, prin Decizia 576 din 26 martie 2009, înregistrată la A.P.I.A. sub nr. 6380 din 03 aprilie 2009, i s-a imputat suma de 121.599,27 lei acordată ca sprijin pe suprafața de teren aferentă anului 2007, pe considerent ca nu a utilizat suma respectivă pentru desfășurarea unei activități agricole.

Mai arată reclamantul că o echipă de verificare din cadrul A.P.I.A. a încheiat la data de 30 ianuarie 2009 un proces-verbal de constatare care are ca obiect verificarea condițiilor de legalitate și oportunitate privind acordarea sprijinului direct pe suprafață, aferent anului 2007, pentru fermele mai mari de 50 de ha, fiind supusă controlului și cererea reclamantului.

Se învederează ca organul de control a reținut că prin Decizia nr. 2574736 din 19 iunie 2008 a directorului general A.P.I.A. s-ar fi aprobat in mod nelegal plata sumei de 121.599,27 lei, nelegalitatea acordării sumei respective fiind determinată de faptul ca nu a desfășurat activitate agricolă proprie, conform prevederilor art. 6 alin. (1) al Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 704/2007, raportat la neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute de O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă in agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36

/

1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere in agricultură, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamantul arată că procesul-verbal de mai sus a fost contestat in termen legal, contestația fiind respinsă prin Decizia nr. 6380 din 03 aprilie 2009 pe care o contestă prin prezenta acțiune, motivația respingerii contestației fiind aceea că nu a desfășurat propria activitate agricolă.

Consideră reclamantul că nu datorează debitul la care se face referire in decizia contestată întrucât stabilirea acestuia contravine cadrului legal stabilit prin O.U.G. nr. 125/2006, art. 2 lit. c) din Regulamentul CE nr. 1782/2003, Ordinului MAPAM nr. 791/1381/2006.

Prin întâmpinarea formulată in termen legal pârâta a solicitat respingerea acțiunii, susținând, in esență, că potrivit punctului 3 al cererii de plată „Angajamente si Declarații”, reclamantul a declarat pe propria răspundere că datele înscrise in formularul de cerere de plată directă pe suprafață și in documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor sunt reale, complete și perfect valabile. Se învederează ca in urma verificărilor efectuate s-a constatat ca datele înscrise in cerere nu sunt reale, fermierul nu face dovada utilizării suprafeței declarate, actele prezentate dovedesc existența unui drept de folosință, dar nu dovedesc desfășurarea de activități agricole proprii, conform art. 6 alin. (d) din OMADR nr. 704-2007, ceea ce constituie o abatere de la „legalitate”, „regularitate”și „conformitate” in raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, stabilindu-se astfel, suma totală neeligibilă de 121.599,27 lei.

Prin sentința civilă nr. 412 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială si a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Impunerea in litigiu a fost calculată urmare la verificarea modului de utilizare de către reclamant a unor fonduri avansate de din Fondul European de Garantare Agricolă, in temeiul O.G. nr. 73/ 2003 privind controlul si recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, încheindu-se procesul-verbal de constatare nr. 155 din 04 februarie 2009 de către Direcția Antifraudă și Control intern din cadrul pârâtei A.P.I.A.

Prin acest proces-verbal s-a constatat ca neeligibilă suma de 121.599,27 lei, cu care a fost impus reclamantul in temeiul O.G. nr. 79/2003 coroborat cu art. 137 alin. (2) C. proc. fisc., procesul-verbal constituind titlu de creanța fiscală. Împotriva acestui titlu reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă prin decizia nr. 6380 din 03 aprilie 2009, in condițiile Codului de procedură fiscală.

Incidența dispozițiilor Codului de procedura fiscală, pentru recuperarea fondurilor comunitare neeligibile, este reglementată prin art. 3-7 și art. 10 din O.G. nr. 79/2003.

Raportat la aceste constatări, devin aplicabile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care dispune că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum si cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesoriile acestora, de până la 500.000 lei se soluționează in fond de către tribunale.

Deci, in materia contenciosului fiscal, competența materială a instanței este guvernată de un criteriu valoric și nu de nivelul autorității publice care emite un act fiscal.

In cauză cum impunerea este in sumă de 121.559,27 lei, revine tribunalului competența materială de soluționare.

Împotriva sentinței civile nr. 412 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Local al Comunei Naidaș, in temeiul art. 304 pct. 9, art. 304

1

și art. 312 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant critică sentința pronunțată de Curtea de Apel, pe care o consideră dată cu aplicarea greșită a legii, pentru următoarele aspecte

:

- Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - A.P.I.A., este o instituție centrală, astfel încât ne găsim in situația aplicării dispozițiilor din art. 10 alin. (1) ale Legii nr. 554/2004, așa încât competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Timișoara.

- sumele in litigiu nu intră in categoria celor „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei” reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci fac parte din categoria creanțelor bugetare reglementate de O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare.

- sunt aplicabile prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., conform cărora

“

Curțile de Apel judecă in primă instanță, procesele și cererile in materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale”.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, in raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., precum și in funcție de cadrul legal aplicabil, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel critica de recurs referitoare la faptul că litigiul poartă asupra unor sume care reprezintă creanțe bugetare reglementate de O.G. nr. 79/2003 ce nu intră in categoria celor care „.privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora” in sensul art. 10 din Legea nr. 544/2004 nu poate fi reținută pentru următoarele considerente :

In raport cu prevederile art. 3 alin. (2) și (6) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, actele de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare sunt titluri de creanță, ce pot fi contestate in condițiile și in termenele stabilite de Codul de procedura fiscală.

In sensul art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003…neregula reprezintă „orice abatere de la legalitate și conformitate in raport cu dispozițiile legile naționale și-sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate in baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori in numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită”.

Incidența Codului de procedură fiscală, pentru recuperarea fondurilor comunitare neeligibile, este reglementată de art. 3-7 și art. 10 din O.G. nr. 79-2003.

Potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1306/2007, ..prin cheltuială neeligibilă in sensul O.G. nr. 79/2003, se înțelege

“

orice sumă plătită din bugetul general al Comunităților europene, bugetele administrate de acestea ori in numele lor sau din bugetele din care provine cofinanțarea aferentă, care au fost obținute sau utilizate cu nerespectarea prevederilor legale ori contractuale, indiferent de natura sau destinația acestora.

Impunerea in litigiu a fost calculată urmare la verificarea modului de utilizare de către reclamant a unor fonduri avansate din Fondul European de Garantare Agricolă, in temeiul O.G. nr. 73/2003, finalizate prin încheierea la data de 02 septembrie 2009 a unui titlu de creanță fiscală, intitulat proces-verbal, ce a făcut obiectul contestației reclamantei respinsă prin decizia nr. 576 din 26 martie 2009.

Astfel fiind, întrucât au ca obiect creanțe bugetare, asemenea acte se înscriu in categoria actelor administrative ce privesc contribuții bugetare in sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată și critica de recurs referitoare la calitatea de instituție publică centrală a emitentului, menită a atrage competenta materială a Curții de Apel, in condițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 544/2004,motivat de faptul că in materia contenciosului fiscal, competența materială a instanței este guvernată de un criteriu valoric și nu de nivelul autorităților publice care emit un act fiscal.

In consecință prezenta acțiune având ca obiect anularea deciziei nr. 576 din 26 martie 2009 emise de A.P.I.A. in procedura reglementată de O.G. nr. 79/2003 este de competența instanței de contencios administrativ, determinata in funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 și nu in raport de nivelul autorității emitente, în condițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

In raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, constată că soluția instanței de fond este legală, și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul Consiliul Local al Comunei Naidas împotriva sentinței civile nr. 412 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.