ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2734/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Local al comunei Păltiniș a chemat în judecată A.P.I.A. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării deciziei de soluționare a contestației înregistrată sub nr. 3909 din 10 martie 2009, anularea acestui act administrativ precum și exonerarea reclamantei de la plata sumei de 161.207, 36 lei. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin Decizia înregistrată la A.P.I.A. sub nr. 3909 din 10 martie 2009 i s-a imputat suma de 161.207,36 lei acordată cu titlu de sprijin pe suprafața de teren, aferent anului 2007, pe considerentul că nu ar fi utilizat sumele respective pentru desfășurarea unei activități agricole.

Reclamanta a susținut că în mod greșit Direcția Antifraudă și Control Intern din cadrul A.P.I.A. a constatat că suma de 161.207,36 lei a fost aprobată în mod nelegal, nelegalitatea acordării sumei fiind determinată de faptul că nu a desfășurat „activitatea agricolă proprie” conform prevederilor art. 6 alin. (1) din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 704/2007, raportat la neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute de O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură.

Reclamanta a mai invocat de asemenea faptul că în definirea noțiunii de „activitate agricolă proprie” organul de control trebuie să se raporteze la dispozițiile art. 2 lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori care prevăd: c) „activitate agricolă”: producția, creșterea sau cultura produselor agricole sau menținerea terenurilor în condiții agricole și de mediu așa cum sunt definite în art. 5. Or, în art. 5 se precizează că „statele membre definesc la nivel național sau regional cerințele minime pentru bunele condiții agricole și de mediu.

Prin urmare, a arătat reclamanta respectarea bunelor condiții agricole și de mediu este suficientă, în conformitate cu prevederile actelor legislative susmenționate, pentru dovedirea utilizării pajiștilor permanente de către orice producător agricol care depune cerere de plată, inclusiv de către consiliile locale. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 343 din 4 noiembrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al comunei Păltiniș în contradictoriu cu A.P.I.A. și în consecință a anulat decizia de soluționare a contestației formulată de reclamant împotriva procesului verbal de constatare întocmit la data de 22 ianuarie 2009 de către pârâtă, a admis contestația formulată de reclamant și a anulat procesul verbal atacat, cu consecința exonerării reclamantului de la restituirea sumei de 161.207,36 lei.

Prin aceeași hotărâre a fost respinsă cererea de suspendare a deciziei atacate ca fiind rămasă fără obiect, cu acordarea cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel prima instanța a reținut, în esență că dispozițiile art. 2 lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori menționează ce anume se înțelege prin „activitate agricolă”, această noțiune fiind definită ca producția, creșterea sau cultura produselor agricole sau menținerea terenurilor în condiții agricole și de mediu, așa cum sunt definite în art. 5. În art. 5 alin. (1) din același regulament se prevede că „statele membre definesc, la nivel național sau regional, cerințele minime pentru bunele condiții agricole și de mediu”.

Ordinul M.A.P.A.M./M.M.G.A. nr. 791/1381 din 2006 pentru definirea bunelor condiții și de mediu în România, cu aplicabilitate în anul 2007, prevede trei măsuri GAEC referitoare la pajiștile permanente și anume: - nu este permis suprapășunatul pajiștilor permanente; - arderea pajiștilor permanente este permisă numai cu acordul autorității competente pentru protecția mediului; - menținerea suprafeței de pajiști permanente la nivel național, existente la 1 ianuarie 2007. Prin urmare respectarea bunelor condiții și de mediu este suficientă în conformitate cu prevederile actelor legislative susmenționate pentru dovedirea utilizării pajiștilor permanente de către orice producător agricol care depune cerere de plată, inclusiv de către consiliile locale.

Astfel, s-a reținut de prima instanță că reclamantul a îndeplinit toate condițiile de eligibilitate impuse de legiuitor pentru a beneficia de suma acordată, acțiunea sa fiind întemeiată. 2. Motivele de recurs prezentate de recurenta-pârâtă A.P.I.A. În termen legal, recurenta-pârâtă A.P.I.A. a formulat recurs împotriva hotărârii primei instanțe, invocând, în principal, nelegalitatea și netemeinicia sentinței pronunțate, și susținând, în esență, următoarele critici, raportat la prevederile legale incidente ca și la situația de fapt, pe larg expuse: - instanța nu a motivat în fapt și în drept hotărârea pronunțată, încălcând astfel prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.; - instanța de fond a nesocotit împrejurarea că actul fiscal atacat a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 46 din O.G.

nr. 92/2003; - nu s-au făcut referiri în sensul art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1306/2007 la ce anume reprezintă cheltuială eligibilă și care sunt cerințele legale ce se impun a fi respectate în acest sens. La termenul de astăzi, recurenta-pârâtă a învederat instanței că înțelege să invoce și un motiv de recurs de ordine publică, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 3 C. proc. civ. vizând încălcarea de către instanța de fond a normelor de competență materială raportat la valoarea litigiului, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004. 3. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul este fondat și urmează a fi admis, cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Caraș Severin, secția de contencios administrativ și fiscal, în considerarea celor în continuare arătate.

Examinând cu prioritate motivul de nelegalitate, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând pronunțarea hotărârii cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv invocat de recurenta-pârâtă la termenul de astăzi, Înalta Curte, reține că acesta este întemeiat, raportat și la prevederile art. 304 1 și art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ fiscale, în vreme ce actele emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe, impozite, contribuții, etc. mai mari de 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel. Rezultă din cuprinsul normei enunțate că două criterii au fost instituite de legiuitor pentru stabilirea competenței materiale a instanței de contencios administrativ, respectiv criteriul valoric și cel al poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice.

Raportat la actul administrativ fiscal a cărui anulare și suspendare de executare s-a solicitat în cauză, Înalta Curte reține că prin Decizia A.P.I.A. nr. 3909 din 10 martie 2009 s-a respins contestația reclamantei și s-a stabilit în sarcina acesteia un debit de 161.207,36 lei cu majorări aferente. Decizia A.P.I.A. nr. 3909 din 10 martie 2009 a fost emisă, astfel cum se menționează în chiar conținutul său, în temeiul O.U.G. nr. 125/2006, pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, a O.U.G. nr. 79/2003 ca și a O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicat. Potrivit art. 3 alin. (2) și art. 10 alin. (19 O.G.

nr. 79/2003, privind controlul fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare, respectivul proces verbal de control constituie titlu de creanță și titlu executoriu împotriva căruia, în temeiul art. 3 alin. (5) și (6) din același act normativ se poate formula contestație la organul emitent, în condițiile O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală.

Cum prevederile Codului de procedură fiscală, republicat cu modificări [art. 218 alin. (2)] prevăd expressis verbis competența instanțelor de contencios administrativ, în condițiile legii, în cazul soluționării deciziilor emise în rezolvarea contestațiilor, rezultă, din coroborarea textelor arătate și raportat la natura actului contestat că, instanța competentă a soluționa o acțiune de natura celei ce formează obiectul prezentului dosar, se va determina în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată, sus-indicate. Din această perspectivă, așadar, raportat la criteriile instituite, în cauză prezintă relevanță valoarea stabilită în cuprinsul actului fiscal contestat, respectiv în titlul executoriu emis în temeiul O.G.

nr. 71/2003, nu și poziționarea organului emitent sau natura sumelor pentru care s-a emis titlu executoriu atacat, enumerarea cuprinsă în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată fiind mai curând exemplificativă decât limitativă. Reținând că suma înscrisă în titlul a cărui suspendare s-a solicitat se situează sub pragul valoric de 500.000 lei, Înalta Curte urmează, așadar, în temeiul de drept mai sus indicat, să caseze hotărârea primei instanțe și să trimită cauza spre rejudecare la instanța competentă material respectiv la Tribunalul Caraș, secția de contencios administrativ și fiscal. Față de modalitatea de soluționare a recursului de față, nu se mai impune evident și examinarea celorlalte critici prezentate de către recurentă acestea urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei în fața instanței competente, ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinței civile nr. 343 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Caraș Severin, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 mai 2010.