ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2734/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul

Local al comunei Păltiniș a chemat în judecată A.P.I.A. solicitând instanței pronunțarea

unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării deciziei de

soluționare a contestației înregistrată sub nr. 3909 din 10 martie 2009,

anularea acestui act administrativ precum și exonerarea reclamantei de la plata

sumei de 161.207, 36 lei.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că prin Decizia înregistrată la A.P.I.A. sub nr. 3909 din 10 martie 2009

i s-a imputat suma de 161.207,36 lei acordată cu titlu de sprijin pe suprafața

de teren, aferent anului 2007, pe considerentul că nu ar fi utilizat sumele respective

pentru desfășurarea unei activități agricole.

Reclamanta a susținut că în mod greșit Direcția

Antifraudă și Control Intern din cadrul A.P.I.A. a constatat că suma de 161.207,36

lei a fost aprobată în mod nelegal, nelegalitatea acordării sumei fiind

determinată de faptul că nu a desfășurat „activitatea agricolă proprie” conform

prevederilor art. 6 alin. (1) din Ordinul ministrului agriculturii și

dezvoltării rurale nr. 704/2007, raportat la neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate

prevăzute de O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și

plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu

anul 2007 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile

agricole și alte forme de asociere în agricultură.

Reclamanta a mai invocat de asemenea faptul că în

definirea noțiunii de „activitate agricolă proprie” organul de control trebuie

să se raporteze la dispozițiile art. 2 lit. c) din Regulamentul (CE) nr.

1782/2003 al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin

direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de

sprijin pentru agricultori care prevăd: c) „activitate agricolă”: producția,

creșterea sau cultura produselor agricole sau menținerea terenurilor în

condiții agricole și de mediu așa cum sunt definite în art. 5.

Or, în art. 5 se precizează că „statele membre definesc

la nivel național sau regional cerințele minime pentru bunele condiții agricole

și de mediu.

Prin urmare, a arătat reclamanta respectarea bunelor

condiții agricole și de mediu este suficientă, în conformitate cu prevederile actelor

legislative susmenționate, pentru dovedirea utilizării pajiștilor permanente de

către orice producător agricol care depune cerere de plată, inclusiv de către consiliile

locale.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 343 din 4 noiembrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al comunei Păltiniș în contradictoriu

cu A.P.I.A. și în consecință a anulat decizia de soluționare a contestației formulată

de reclamant împotriva procesului verbal de constatare întocmit la data de 22

ianuarie 2009 de către pârâtă, a admis contestația formulată de reclamant și a

anulat procesul verbal atacat, cu consecința exonerării reclamantului de la restituirea

sumei de 161.207,36 lei.

Prin aceeași hotărâre a fost respinsă cererea de

suspendare a deciziei atacate ca fiind rămasă fără obiect, cu acordarea cheltuielilor

de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanța a reținut,

în esență că dispozițiile art. 2 lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al

Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în

cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin

pentru agricultori menționează ce anume se înțelege prin „activitate agricolă”,

această noțiune fiind definită ca producția, creșterea sau cultura produselor agricole

sau menținerea terenurilor în condiții agricole și de mediu, așa cum sunt definite

în art. 5.

În art. 5 alin. (1) din același regulament se

prevede că „statele membre definesc, la nivel național sau regional, cerințele minime

pentru bunele condiții agricole și de mediu”.

Ordinul M.A.P.A.M./M.M.G.A. nr. 791/1381 din 2006

pentru definirea bunelor condiții și de mediu în România, cu aplicabilitate în

anul 2007, prevede trei măsuri GAEC referitoare la pajiștile permanente și

anume:

- nu este permis suprapășunatul pajiștilor permanente;

- arderea pajiștilor permanente este permisă

numai cu acordul autorității competente pentru protecția mediului;

- menținerea suprafeței de pajiști permanente la

nivel național, existente la 1 ianuarie 2007.

Prin urmare respectarea bunelor condiții

și de mediu este suficientă în conformitate cu prevederile actelor legislative

susmenționate pentru dovedirea utilizării pajiștilor permanente de către orice

producător agricol care depune cerere de plată, inclusiv de către consiliile locale.

Astfel, s-a reținut de prima

instanță că reclamantul a îndeplinit toate condițiile de eligibilitate impuse de

legiuitor pentru a beneficia de suma acordată, acțiunea sa fiind întemeiată.

A.P.I.A.

În termen legal, recurenta-pârâtă

A.P.I.A. a formulat recurs împotriva hotărârii primei instanțe, invocând, în

principal, nelegalitatea și netemeinicia sentinței pronunțate, și susținând, în

esență, următoarele critici, raportat la prevederile legale incidente ca și la

situația de fapt, pe larg expuse:

- instanța nu a motivat în fapt și

în drept hotărârea pronunțată, încălcând astfel prevederile art. 261 pct. 5 C.

proc. civ.;

- instanța de fond a nesocotit

împrejurarea că actul fiscal atacat a fost întocmit cu respectarea prevederilor

art. 46 din O.G. nr. 92/2003;

- nu s-au făcut referiri în sensul art.

1 alin. (2) din H.G. nr. 1306/2007 la ce anume reprezintă cheltuială eligibilă

și care sunt cerințele legale ce se impun a fi respectate în acest sens.

La termenul de astăzi,

recurenta-pârâtă a învederat instanței că înțelege să invoce și un motiv de

recurs de ordine publică, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., cu

referire la art. 304 pct. 3 C. proc. civ. vizând încălcarea de către instanța

de fond a normelor de competență materială raportat la valoarea litigiului,

conform art. 10 din Legea nr. 554/2004.

de recurs

Recursul este fondat și urmează a fi

admis, cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre

competentă soluționare Tribunalului Caraș Severin, secția de contencios

administrativ și fiscal, în considerarea celor în continuare arătate.

Examinând cu prioritate motivul de nelegalitate,

de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând pronunțarea

hotărârii cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv invocat de

recurenta-pârâtă la termenul de astăzi, Înalta Curte, reține că acesta este întemeiat,

raportat și la prevederile art. 304

1

și art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., în considerarea celor în continuare arătate.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004,

litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora de până la 500.000

lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ fiscale, în vreme

ce actele emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele

care privesc taxe, impozite, contribuții, etc. mai mari de 500.000 lei se soluționează

în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel,

dacă prin legi speciale nu se prevede altfel.

Rezultă din cuprinsul normei enunțate că două

criterii au fost instituite de legiuitor pentru stabilirea competenței

materiale a instanței de contencios administrativ, respectiv criteriul valoric

și cel al poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice.

Raportat la actul administrativ fiscal a cărui anulare

și suspendare de executare s-a solicitat în cauză, Înalta Curte reține că prin Decizia

A.P.I.A. nr. 3909 din 10 martie 2009 s-a respins contestația reclamantei și s-a

stabilit în sarcina acesteia un debit de 161.207,36 lei cu majorări aferente.

Decizia A.P.I.A. nr. 3909 din 10 martie 2009 a fost emisă, astfel cum se menționează în chiar conținutul său, în temeiul O.U.G. nr. 125/2006,

pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe

complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, a O.U.G. nr. 79/2003 ca și a O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicat.

Potrivit art. 3 alin. (2) și art. 10 alin. (19 O.G.

nr. 79/2003, privind controlul fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de

cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare, respectivul

proces verbal de control constituie titlu de creanță și titlu executoriu

împotriva căruia, în temeiul art. 3 alin. (5) și (6) din același act normativ

se poate formula contestație la organul emitent, în condițiile O.G. nr. 92/2003,

privind Codul de procedură fiscală.

Cum prevederile Codului de procedură fiscală,

republicat cu modificări [art. 218 alin. (2)] prevăd

expressis verbis

competența instanțelor de contencios administrativ, în condițiile legii, în

cazul soluționării deciziilor emise în rezolvarea contestațiilor, rezultă, din

coroborarea textelor arătate și raportat la natura actului contestat că,

instanța competentă a soluționa o acțiune de natura celei ce formează obiectul prezentului

dosar, se va determina în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004,

republicată, sus-indicate.

Din această perspectivă, așadar, raportat la

criteriile instituite, în cauză prezintă relevanță valoarea stabilită în

cuprinsul actului fiscal contestat, respectiv în titlul executoriu emis în

temeiul O.G. nr. 71/2003, nu și poziționarea organului emitent sau natura

sumelor pentru care s-a emis titlu executoriu atacat, enumerarea cuprinsă în

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată fiind mai curând

exemplificativă decât limitativă.

Reținând că suma înscrisă în titlul a cărui

suspendare s-a solicitat se situează sub pragul valoric de 500.000 lei, Înalta

Curte urmează, așadar, în temeiul de drept mai sus indicat, să caseze hotărârea

primei instanțe și să trimită cauza spre rejudecare la instanța competentă

material respectiv la Tribunalul Caraș, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Față de

modalitatea de soluționare a recursului de față, nu se mai impune evident și examinarea

celorlalte critici prezentate de către recurentă acestea urmând a fi avute în

vedere cu ocazia rejudecării cauzei în fața instanței competente, ca apărări de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.P.I.A. împotriva

sentinței civile nr. 343 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre

competentă soluționare Tribunalului Caraș Severin, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 mai

2010.