ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1612/2010

Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.L.C.C. a chemat în judecată pe pârâta A.P.I.A., solicitând anularea deciziei din 3 aprilie 2009, emisă de pârâtă, suspendarea executării deciziei menționate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, precum și exonerarea de la restituirea sumei de 63.229,31 lei.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în urma controlului efectuat de o echipă din cadrul D.A.C.I. a A.P.I.A., s-a constatat că prin decizia din 23 aprilie 2008 a directorului general al A.P.I.A. a fost aprobată în mod nelegal suma de 63.229, 31 lei, nelegalitatea acordării sumei respective fiind determinată de faptul că reclamantul nu a desfășurat "activitate agricolă proprie" conform prevederilor art. 6 alin. (1) al Ordinului M.A.D.R. nr. 704/2007, raportat la neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute de către O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură, începând cu anul 2007 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare. S-a menționat că împotriva procesului-verbal de control s-a formulat contestație care a fost respinsă prin decizia din 3 aprilie 2009.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 281 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanțe. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (4) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, titlul de creanță este asimilat actului administrativ-fiscal, de vreme ce cuprinde elementele prevăzute, de Codul de procedură fiscală, iar această interpretare este și în sensul dispozițiilor art. 45 alin. (2) din același act normativ, potrivit căreia creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor ce revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor. Potrivit art. 3 alin. (6) din O.G. nr. 79/2003 împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite prin O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar acest din urmă act normativ, prin art. 218 alin. (2) face trimitere la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii, să soluționeze plângerea împotriva deciziei emise în calea administrativă de atac. Având în vedere că O.U.G. nr. 79/2003 asimilează creanțelor fiscale sumele de restituit, acordate cu titlu de sprijin în agricultură și întrucât contestarea proceselor-verbale urmează procedura instituită de Codul de procedură fiscală, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „litigiile (..) care privesc taxe, impozite, contribuții.. precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale (..)". A concluzionat curtea de apel în sensul că, având în vedere obiectul acțiunii care privește un act administrativ fiscal referitor la o contribuție a cărei valoare este mai mică de 500.000 lei, fiind aplicabil exclusiv criteriul valoric stabilit de art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența materială în soluționarea cauzei revine Tribunalului Caraș-Severin.

Recursul formulat de reclamantul C.L.C.C. În susținerea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurentul a susținut în esență, următoarele: 5.1. Intimata-pârâtă A.P.I.A. este o instituție publică centrală, astfel încât, ne aflăm în situația aplicării dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale.. se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Sumele în litigiu nu intră în categoria celor „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei", reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci fac parte din categoria creanțelor bugetare reglementate de O.G. nr. 79/2003, modificată și completată. Sunt aplicabile prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., conform cărora „Curțile de apel judecă în primă instanță procesele și cereri în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale". II. Considerentele instanței de recurs. Recursul este nefondat. Conform art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, creanțele bugetare sunt asimilate creanțelor fiscale. Potrivit art. 3 alin. (6) din O.G. nr. 79/2003 împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de codul de procedură fiscală. 3. Din acest motiv, competența instanței de contencios administrativ și fiscal ce soluționează plângerea împotriva deciziei administrativ-fiscale emise în calea administrativă de atac este stabilită în funcție de suma contestată, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și nu în funcție de rangul organului emitent al cărui act este atacat în instanță. 4. Aceleași considerente conduc la constatarea inaplicabilității prevăzute de art. 3 pct. 1 C. proc. civ., invocate de către recurent. 5. Fată de acestea, văzând neîntrunirea motivelor de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.