ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 603/2011

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 2

februarie 2011 a Curții de Apel București, secția

I

penală,

pronunțată în dosarul nr. 7488/2/2010(2274/2010), printre altele, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus menținerea

stării de arest preventiv a inculpaților S.N., D.V., P.C., R.N.C. (arestat în

baza mandatului de arestare preventivă nr. 182/U.P din 6 iulie 2010, emis de

Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 32704/3/2010), S.M.D.

(arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 183/U.P din 6 iulie

2010, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr.

32704/3/2010), B.C., D.F. și G.A.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că se mențin indiciile

temeinice, în sensul art. 68/1 C. proc. pen., ale săvârșirii de către inculpați

a infracțiunilor imputate, ele decurgând din materialul probator administrat în

cauză, respectiv: procese verbale de investigație întocmite de lucrătorii de

poliție judiciară, declarațiile inculpaților, declarațiile colaboratorilor sub

acoperire, declarațiile martorilor, rapoartele de constatare tehnico-științifică

privind cantitatea de heroină depistată și procurată de la inculpați, procesele

verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, procesele verbale cu notele

de redare ale convorbirilor audio-video în mediul ambiental și procesele

verbale de recunoaștere de pe planșele foto.

S-a apreciat că există

presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost

trimiși în judecată, fiind avută în vedere și împrejurarea că în cursul

cercetării judecătorești, cu excepția inculpatului D.V., ceilalți inculpați au

recunoscut și regretat faptele.

Instanța de fond a apreciat

că pericolul concret pentru ordinea publică există, fiind îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Totodată, s-a ținut

seama de periculozitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, dată

de natura și gravitatea faptelor imputate, având în vedere că infracțiunile de

trafic de droguri de mare risc, prin amploarea lor deosebită, aduc atingere

uneia dintre cele mai importante valori protejate de legea penală, respectiv

sănătatea publică, reprezentând în același timp una dintre cele mai grave forme

de criminalitate organizată.

S-a reținut, de asemenea, că

poziția procesuală a inculpaților și circumstanțele personale ale acestora nu

au consecințe cu privire la pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea lor

în libertate ori la faptul că infracțiunile pentru care sunt judecați

inculpații, sunt sancționate cu pedeapsa închisorii, apreciindu-se,totodată,că

cercetarea judecătorească a inculpaților în stare de arest preventiv nu poate

fi interpretată ca o încălcare a principiului nevinovăției, care guvernează

procesul penal ori ca vreo executare anticipată a vreunei pedepse și nici nu

constituie o obligație a instanței de a pronunța o soluție de condamnare.

A fost avută în vedere și

împrejurarea că termenul rezonabil nu a fost depășit, cauza fiind complexă și

privind un număr mare de inculpați.

În consecință, instanța de

fond a constatat că măsura arestării preventive este legal luată și prelungită,

apreciindu-se că se impune menținerea acesteia și în raport cu scopul măsurilor

preventive reglementat în art. 136 C. proc. pen., dar și pentru a nu fi

periclitată buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, au declarat recurs inculpații R.N.C. și S.M.D., solicitând

revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de

libertate.

Concluziile formulate de reprezentantul

Parchetului, de apărătorul recurenților inculpați și ultimul cuvânt al acestora

au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai

fi reluate.

Înalta Curte, examinând

recursurile declarate de inculpați, pe baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate.

Potrivit dispozițiilor art.

160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea

și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același

text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel

București, secția

I

penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a

constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a

inculpaților.

Înalta Curte, în raport de

împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în

libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică reprezintă

climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și

măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului,

menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea

publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a

infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea

publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect,

existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul

social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică

la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte

asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei

bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanță,

Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual

condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpaților.

Se reține, de asemenea, că

menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului la

libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele

reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de

pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu

excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din

Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și

prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte

reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un

termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile

și limitele legii.

Pe de altă parte, în mod

corect instanța de fond a reținut că poziția procesuală a inculpaților și

circumstanțele personale ale acestora nu au consecințe cu privire la pericolul

concret pe care îl prezintă lăsarea lor în libertate.

Având în vedere necesitatea

stabilirii cu exactitate a situației de fapt, care să conducă la pronunțarea

unei soluții legale și temeinice în cauză, văzând și complexitatea acesteia, Înalta

Curte constată că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive, această

măsură fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Aceste considerente justifică

dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că,

în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de câte 325 lei, din care sumele de câte 25 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații R.N.C. și S.M.D. împotriva încheierii din 2

februarie 2011 a Curții de Apel București, secția

I

penală,

pronunțată în dosarul nr. 7488/2/2010 (2274/2010).

Obligă recurenții inculpați

la plata sumei de câte 325 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care sumei de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 februarie 2011.