ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 603/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 2 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 7488/2/2010(2274/2010), printre altele, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpaților S.N., D.V., P.C., R.N.C. (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 182/U.P din 6 iulie 2010, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 32704/3/2010), S.M.D. (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 183/U.P din 6 iulie 2010, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 32704/3/2010), B.C., D.F.

și G.A. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că se mențin indiciile temeinice, în sensul art. 68/1 C. proc. pen., ale săvârșirii de către inculpați a infracțiunilor imputate, ele decurgând din materialul probator administrat în cauză, respectiv: procese verbale de investigație întocmite de lucrătorii de poliție judiciară, declarațiile inculpaților, declarațiile colaboratorilor sub acoperire, declarațiile martorilor, rapoartele de constatare tehnico-științifică privind cantitatea de heroină depistată și procurată de la inculpați, procesele verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, procesele verbale cu notele de redare ale convorbirilor audio-video în mediul ambiental și procesele verbale de recunoaștere de pe planșele foto.

S-a apreciat că există presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, fiind avută în vedere și împrejurarea că în cursul cercetării judecătorești, cu excepția inculpatului D.V., ceilalți inculpați au recunoscut și regretat faptele. Instanța de fond a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică există, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Totodată, s-a ținut seama de periculozitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, dată de natura și gravitatea faptelor imputate, având în vedere că infracțiunile de trafic de droguri de mare risc, prin amploarea lor deosebită, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori protejate de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând în același timp una dintre cele mai grave forme de criminalitate organizată.

S-a reținut, de asemenea, că poziția procesuală a inculpaților și circumstanțele personale ale acestora nu au consecințe cu privire la pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea lor în libertate ori la faptul că infracțiunile pentru care sunt judecați inculpații, sunt sancționate cu pedeapsa închisorii, apreciindu-se,totodată,că cercetarea judecătorească a inculpaților în stare de arest preventiv nu poate fi interpretată ca o încălcare a principiului nevinovăției, care guvernează procesul penal ori ca vreo executare anticipată a vreunei pedepse și nici nu constituie o obligație a instanței de a pronunța o soluție de condamnare. A fost avută în vedere și împrejurarea că termenul rezonabil nu a fost depășit, cauza fiind complexă și privind un număr mare de inculpați.

În consecință, instanța de fond a constatat că măsura arestării preventive este legal luată și prelungită, apreciindu-se că se impune menținerea acesteia și în raport cu scopul măsurilor preventive reglementat în art. 136 C. proc. pen., dar și pentru a nu fi periclitată buna desfășurare a procesului penal. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații R.N.C. și S.M.D., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurenților inculpați și ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate de inculpați, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Pe de altă parte, în mod corect instanța de fond a reținut că poziția procesuală a inculpaților și circumstanțele personale ale acestora nu au consecințe cu privire la pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea lor în libertate. Având în vedere necesitatea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, care să conducă la pronunțarea unei soluții legale și temeinice în cauză, văzând și complexitatea acesteia, Înalta Curte constată că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive, această măsură fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 325 lei, din care sumele de câte 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R.N.C. și S.M.D. împotriva încheierii din 2 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 7488/2/2010 (2274/2010). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 325 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumei de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2011.