ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2760/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 11 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția I-a penală, a

respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992,

cerere formulată de inculpatul C.M.P.

Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a

reținut următoarele:

Pe data de 4 iunie 2010, prin serviciul poștal,

recurentul-inculpat C.M.P. a declarat recurs împotriva încheierii de ședință

din data de 3 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, din

Dosarul nr. 63/314/2005, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția

de neconstituționalitate a disp. art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000,

referitoare la infracțiunea de stabilire, cu intenție, a unei valori diminuate,

față de valoarea comercială reală, a bunurilor aparținând operatorilor

economici la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este

acționar, faptă comisă în cadrul acțiunii de privatizare ori de executare

silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operațiuni

comerciale, ori a bunurilor aparținând autorității publice sau instituțiilor

publice, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora sau de executare silită,

săvârșită de persoana care are atribuții de conducere, de administrare, de gestionare,

de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară.

La termenul de judecată menționat,

recurentul-inculpat a ridicat excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin.

(6) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia recursul se judecă în termen de 3

zile.

În motivarea excepției, inculpatul a susținut că sunt

încălcate atât disp. art. 23 alin. (3) din Constituția României, privind

dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil,

art. 24 alin. (1) din Constituția României, referitor la garantarea dreptului

la apărare, cât și disp. art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor

și Libertăților Fundamentale ale Omului, privind dreptul la o judecată

echitabilă, în mod public și într-un termen rezonabil, de către o instanță

independentă și imparțială, instituită de lege, deoarece într-un termen de doar

3 zile nu poate fi pregătită apărarea.

Curtea de apel a apreciat că excepția de

neconstitutionalitate este inadmisibilă deoarece:

- mai întâi, se impune observația că art. 23 alin.

(3) din Constituția României se referă la durata măsurii de prevenție a reținerii,

și nu la dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen

rezonabil, care este consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României;

- potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

republicată, excepția de neconstitutionalitate trebuie să aibă legătură cu

fondul, or dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, a căror

neconstitutionalitate a fost invocată în acest recurs, se referă la

obligativitatea instanței superioare de a judeca într-un termen de 3 zile

recursul declarat împotriva hotărârii judecătorești prin care excepția de

neconstitutionalitate a fost respinsă, ca inadmisibilă. Această problemă de

natură procedurală este exterioară fondului recursului, astfel că cerința

formală de admisibilitate nu este îndeplinită;

- această nouă excepție de neconstitutionalitate,

ridicată de recurentul-inculpat, este efectul imediat al respingerii, ca

neîntemeiată, a cererii sale de acordare a unui nou termen de judecată, pe

fondul unei conduite procesuale abuzive, prin exercitarea cu rea-credință a

drepturilor sale procesuale, în scopul împlinirii termenului de prescripție

specială a răspunderii penale pentru infracțiunea de corupție pentru care a

fost trimis în judecată încă clin data de 18 august 2005.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat

prezentul recurs.

Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta

Curte constată următoarele:

- inculpatul C.M.P. a fost trimis în judecată, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., prin rechizitoriul nr. 55/P/2004 din data de 18 august 2005,

conform rechizitoriului faptele presupus a fi fost săvârșite datând din perioada

04 septembrie 2001 - 21 august 2002;

- prin încheierea din 03 iunie 2010, a Tribunalului

București, secția a II-a penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare

a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 10 lit. a) din

Legea nr. 78/2000, cerere formulată de apelantul-inculpat C.M.P.;

- împotriva încheierii din 03 iunie 2010, a

Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpatul C.M.P. a declarat

recurs, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București;

- în fața Curții de Apel București, după respingerea

cererii de amânare a judecării recursului, inculpatul a formulat cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 29 alin.

(6) din Legea nr. 47/1992;

- cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

privire la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă ca

inadmisibilă prin încheierea din 11 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția

I-a penală;

- împotriva acestei ultime încheieri, din 11 iunie 2010,

a Curții de Apel București, secția I-a penală, inculpatul C.M.P. a declarat

prezentul recurs;

- prezentul recurs a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 08 iulie 2010;

- la primul termen de judecată la I.C.C.J., din 14

iulie 2010, inculpatul a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător;

- la noul termen de judecată, din 21 iulie 2010,

apărătorul ales a solicitat amânarea judecării cauzei cu motivația pregătim

apărării. Dosarul a fost pus la dispoziția apărătorului și lăsat la a II-a

strigare. La reluarea dosarului, întrucât instanța a apreciat că noua excepție

de neconstituționalitate invocată la acest termen (referitoare tot la art. 29 alin.

(6) din Legea nr. 47/1992), este - practic - aceeași cu obiectul recursului,

apărătorul a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată;

- după respingerea cererii de recuzare, la acest nou

termen, din 23 iulie 2010, dezbaterile au cele consemnate în partea

introductivă a deciziei.

În raport de cele menționate, Înalta Curte - în acord

cu instanța Curții de Apel București - apreciază modul de exercitare a

drepturilor procesuale, dacă nu abuziv astfel cum s-a menționat în încheierea

recurată, discutabil din perspectiva repetatelor demersuri procedurale, astfel

cum rezultă din actele și lucrările dosarului penal.

Revenind asupra examinării prezentului recurs, Înalta

Curte reține următoarele:

Textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992,

vizează respectarea dreptului oricărei persoane la judecarea cauzei într-un

termen rezonabil. în raport cu obiectul specific, limitat și, mai ales, a

discutării exclusiv a unor chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit numai

calea de atac a recursului și termene scurte pentru exercitarea dreptului de

recurs, precum și pentru soluționarea acestuia.

Or, inculpatul este nemulțumit de toate aceste

dispoziții ale legii, solicitând trimiterea dosarului la Curtea Constituțională

pentru ca această autoritate de contencios să modifice, practic, textul legii.

În vederea asigurării supremației Legii fundamentale

asupra tuturor actelor normative, Constituția României a prevăzut un mecanism

juridic prin care părțile unui proces au posibilitatea supunerii examinării la

Curtea Constituțională a unor dispoziții legale care au legătură cu

soluționarea cauzei.

Sesizarea celei mai înalte autorități de contencios

constituțional, de altfel unica cu această competență, se face însă numai în

condițiile prevăzute de art. 146 din Constituție și, respectiv, art. 29 din

Legea nr. 47/1992, modificată și completată.

Astfel, pe de o parte, regimul juridic al „excepției

de neconstituționalitate" este diferit de regimul excepțiilor de procedură,

de drept comun, nefiind posibilă sesizarea Curții Constituționale pentru

soluționarea unor excepții de procedură de drept comun ori pentru interpretarea

legii, toate acestea fiind de competența instanțelor de drept comun (instanțe

de fond și instanțe de control judiciar) - în acest sens, Decizia nr. 864/2007,

nr. 20/2005, nr. 788/2006.

Pe de altă parte, este necesară o minimă justificare

a pretinselor contradicții între textul legii și textul Constituției, în lipsa

acesteia demersul sesizării Curții Constituționale putând căpăta aspect formal.

Această ultimă condiție se degajă chiar din textul art. 29 alin. (4) din Legea nr.

47/1992 care menționează că sesizarea se face printr-o încheiere care cuprinde:

- punctele de vedere ale părților, însoțite de dovezile

depuse de părți;

- opinia instanței asupra excepției.

În mod constat, Curtea Constituțională a menționat că

nu i se poate solicita adoptarea unei noi soluții legislative (Decizia nr. 99/2007)

și că instanța de judecată are un rol de filtru al excepției de neconstituționalitate

ridicate de părți, având obligația de a le respinge ca inadmisibile pe cele care

nu îndeplinesc cerințele legii (Decizia nr. 1043/2007).

De altfel, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,

Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu

care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse

controlului.

Mai mult, în considerentele Deciziei nr. 1043/2007

(M.Of. nr. 813 din 28 noiembrie 2007), care face trimitere și la Decizia nr. 607/2005,

Curtea Constituțională menționează, în legătură cu efectul juridic al

deciziilor prin care s-a constatat că anumite dispoziții sunt constituționale,

că „prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură

pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este

obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepții care,

potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat

de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională.

Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de

neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în

situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale".

Înalta Curte, în acord cu Curtea de Apel București,

constată că cererea de trimitere a dosarului la Curtea Constituțională nu

vizează, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, ci aspecte de tehnică

legislativă, precum și aspecte de aplicare a unui text legal, solicitându-se

acestei autorități de contencios administrativ o intervenție de natură

legislativă asupra textului legii.

În consecință, față de cele arătate, Înalta Curte -

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge

ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.M.P. împotriva încheierii din 11 iunie 2010 a Curții de Apel

București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 5096/2/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 iulie 2010.