ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1803/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 29

martie 2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 ca

neîntemeiată, apreciindu-se că excepția formulată de apelanta SC C.C.D. SRL

este inadmisibilă, fiind contrară dispozițiilor art. 29 alin. (1), din Legea nr.

47/1992.

Prin aceeași

încheierea de ședință s-au mai dispus și alte măsuri în temeiul art. 212

raportat la art. 201 C. proc. civ., art. 98 alin. (2) din Registrul de ordine

interioară al instanțelor, precum și cu privire la mandatul de reprezentare

acordat avocatului în vederea formulării cererii de recuzare.

În considerentele

încheierii s-a reținut că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

36 din Legea nr. 85/2006 este neîntemeiată întrucât privește dispoziții ce nu

vizează fondul judecății apelului, nefiind îndeplinite prevederile art. 29 alin.

(1), Legea nr. 47/1992 care reglementează ca și condiții de admisibilitate a

excepției și pe cale de consecință de sesizare a Curții Constituționale,

necesitatea ca dispoziția legală a cărei neconformitate cu legea se invocă, să

aibă legătură cu soluționarea cauzei, iar nu cu suspendarea acesteia.

S-a considerat

aspectele privind aplicarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 - cu

conținut procedural iar nu substanțial fac obiectul apelului dat fiind că unul

din motivele invocate privește chiar aplicarea art. 36 însă s-a apreciat că

aceasta nu se circumscrie dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

fiind contrară acestora.

Instanța s-a raportat

și la consecințele modului de soluționare a excepției asupra judecării cauzei

apreciind că, în cazul în care presupunând că s-ar admite excepția și s-ar

declara neconstituțional textul de lege evocat, consecința asupra soluționării

apelurilor ar fi judecata acestuia și judecata cererii de chemare în judecată,

nicidecum interpretarea cursului judecății.

Împotriva încheierii SC

T.C.C. SRL (fosta SC C.C.D. SRL) a formulat recurs prin carte a invocat

nelegalitatea acesteia în raport de prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În susținerea

recursului, recurenta susține următoarele:

- Hotărârea atacată

este dată cu încălcarea evidentă a prevederilor art. 29 alin. (1)- 3 din Legea nr.

47/1992.

Recurenta consideră

că excepția invocată în fața instanței de apel îndeplinește toate condițiile de

admisibilitate prevăzute de textul de lege evocat, condiții ce nu au fost

analizate decât din perspectiva legăturii dispozițiilor considerate

neconstituționale cu soluționarea cauzei, situație în care legea a fost

interpretată și aplicată greșit.

Referitor la această

condiție se arată art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede în mod expres

faptul că sesizarea Curții Constituționale poate avea loc în orice fază a

litigiului, indiferent de obiectul acestuia, condiția esențială fiind aceea că

actul normativ să aibă legătură cu cauza.

Or, în exercitarea

acestui drept, recurenta susține că a înțeles să conteste

neconstituționalitatea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 tocmai având

în vederea primul motiv de apel invocat împotriva sentinței.

Recurenta mai susține

că instanța în fața căreia a fost indicată excepția de neconstituționalitate nu

poate cenzura dreptul părții de a se adresa Curții Constituționale pentru

rațiuni de ordin subiectiv, ea fiind strict limitată la verificarea condițiilor

de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale, indiferent de faza

procesuală a litigiului și de obiectul acestuia.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 29 alin.

(1)-(3) din Legea nr. 47/1992, condițiile de admisibilitate a sesizării Curții

Constituționale sunt următoarele:

- excepția să fie

ridicată la cererea unei părți ori din oficiu de instanța de judecată;

- să privească o lege

sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- prevederile pentru

care se solicită a fi constatate ca neconstituționale să nu fi fost constatate

neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să

privească dispoziții legale care au strânsă legătură cu soluționarea cauzei în

orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Dacă aceste condiții -

limitativ prevăzute de textul de lege evocat - sunt îndeplinite în mod

cumulativ, atunci o cerere de sesizare a Curții Constituționale este perfect

admisibilă.

O astfel de cerere

este inadmisibilă conform prevederilor art. 29 alin. (6) din lege atunci când

este contrară prevederilor art. 1, 2 și 3 din același articol.

Față de dispozițiile

menționate anterior, rezultă că instanța în fața căreia s-a invocat excepția de

neconstituționalitate este datoare a analiza fiecare dintre condițiile impuse

de lege.

În cauză, instanța a

plecat de la premisa greșită că excepția este inadmisibilă întrucât ar fi

contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din lege, considerând că deși

prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 par a avea legătură cu cauză,

întrucât fac obiectul căii de atac a apelului, totuși acestea nu privesc

„soluționarea cauzei” ci „ suspendarea acesteia”.

Instanța a plecat de

la un raționament absolut eronat, interpretând înțelesul sintagmei „să aibă

legătură cu soluționarea cauzei”, în mod absolut restrictiv.

Pe de altă parte

soluția dată de instanța de apel apare ca fiind nelegală și din perspectiva

aplicării greșite a dispozițiilor art. 29 alin. (6) din lege care prevede în

mod clar, că inadmisibilitatea unei excepții intervine atunci când ea este

contrară prevederilor alin. (1)-(3) ale art. 29.

Or, instanța în fața

căreia s-a ridicat excepția a analizat admisibilitatea doar în raport de

prevederile art. 29 alin. (1), nu și față de celelalte condiții reglementate de

alin. (2) și (3).

Mai mult, prin

încheierea atacată s-au aplicat greșit prevederile art. 29 alin. (1)

apreciindu-se în mod nelegal că prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, a

căror neconstituționalitate s-a ridicat, nu ar avea legătură cu cauza,

respectiv cu soluționarea apelului.

Chiar în

considerentele încheierii se reține această legătură, în contextul în care unul

din motivele apelului vizează chiar aplicarea greșitei a acestui text de lege,

însă instanța merge pe o interpretare bizară a sintagmei „să aibă legătură cu

soluționarea cauzei” - plecând de la finalitatea pe care ar presupune-o

admiterea excepției în sensul declarării textului de lege ca fiind

constituțional.

Contrar celor

reținute de instanța de apel, Înalta Curte constată că atâta timp cât apelul cu

care a fost investită instanța conține critici cu privire la însăși aplicarea

prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 atunci condiția cerută de art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992 este îndeplinită, norma în discuție având legătură cu

cauza, indiferent de faza procesuală în care se află litigiul și indiferent de

obiectul acestuia.

De asemenea, Înalta

Curte constată că excepția de neconstituționalitate îndeplinește și celelalte

condiții prevăzute la alin. (2) și (3), în sensul că este ridicată la cererea

unei din părțile din litigiu și că anterior, nu s-a pronunțat vreo decizie de

către Curtea Constituțională prin care prevederile în discuție să fie

constatate ca neconstituționale.

În baza

considerentelor expuse urmează a se constata că excepția de

neconstituționalitate este perfect admisibilă, nefiind contrară prevederilor art.

29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 (r.) impunându-se admiterea

cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Avându-se în vedere

dispozițiile art. 29 alin. (4) din lege potrivit cu care sesizarea Curții

Constituționale se dispune de instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de

neconstituționalitate printr-o încheiere care - printre altele - trebuie să

conțină și opinia instanței asupra excepției, Înalta Curte va admite recursul

ca fondat, va casa, în parte, încheierea atacată - numai în ce privește

soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de apelanta - pârâtă

și va trimite cauza aceleiași instanțe, în vederea sesizării Curții

Constituționale cu respectarea prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta

SC

T.C.C. SRL București, împotriva încheierii Curții de Apel București din 29

martie 2010, pe care o casează, în parte, în ce privește soluționarea excepției

de neconstituționalitate, invocată de apelanta - pârâtă și, conform art. 29 alin.

(4) din Legea nr. 47/1992, trimite cauza aceleiași instanțe, în vederea

sesizării Curții Constituționale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

19

mai 2010.