ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7805/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 678 A din 12 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâții S.G.M., F.N. și F.M. împotriva sentinței civile nr. 719 din 13 mai 2009 precum și a încheierii de ședință din 1 aprilie 2009 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. A schimbat în parte sentința, în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței și a trimis spre rejudecare la aceeași instanță cererea subsidiară formulată de reclamant.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a arătat că nevalabilitatea actului de preluare a imobilului în litigiu prin Decretul nr. 92/1950 nu produce niciun efect juridic asupra situației juridice a apelanților-pârâți, atâta timp cât aceștia pot invoca că există în patrimoniul lor un drept de proprietate asupra bunului litigios. Reclamantul nu mai are în patrimoniu un vechi drept de proprietate asupra bunului litigios, deoarece acesta a ieșit definitiv și irevocabil din patrimoniul lui, ca urmare a preluării abuzive realizate în temeiul Decretului nr. 92/1950 și nu mai există posibilitatea de a obține restituirea efectivă a bunului și intrarea acestuia în patrimoniul fostului proprietar. Reclamantul nu mai are în patrimoniul lui nici un "bun" și nici o "speranță legitimă" în legătură cu dreptul de a obține restituirea în natură a bunului preluat abuziv.

În patrimoniul reclamantului s-ar putea naște numai un drept de indemnizare, în condițiile Legii nr. 10/2001, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Reclamantul a formulat notificarea nr. X/2001, astfel încât are vocația concretă la dobândirea unui drept la indemnizare pentru imobilul care formează obiectul acțiunii în revendicare. Prin compararea titlurilor exhibate de părțile litigante rezultă că pârâții au un drept de proprietate asupra bunului în patrimoniul lor. 2. Recursul 2.1. Motive Reclamantul a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici: Instanța de apel nu a ținut cont de legislația română atunci când a soluționat cauza, ci a încercat să se substituie Curții Europene a Drepturilor Omului, cu consecința pronunțării unei hotărâri nelegale.

Acțiunea a fost întemeiată pe art. 480 C. civ. pe care instanța de apel a refuzat să-l aplice. Instanța națională trebuie să soluționeze cererile deduse judecății în funcție de legislația națională, și doar în situația în care anumite norme naționale vin în contradicție cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt înlăturate și se aplică direct Convenția. Hotărârea pronunțată de instanța de apel este contradictorie și dată cu aplicarea greșită a legii întrucât, deși constată că preluarea imobilului a fost abuzivă, susține că prin această preluare imobilul a intrat în patrimoniul statului, care ulterior l-a vândut în temeiul Legii nr. 112/1995. Deși arată că acțiunea în revendicare este o acțiune reală, dacă imobilul a fost transmis unui terț obiectul revendicării urmează a fi convertit într-o pretenție în despăgubiri, caz în care acțiunea devine personală.

S-a invocat în mod greșit Decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În mod nelegal a stabilit instanța de apel în motivarea subsidiară că acțiunea în revendicare este neîntemeiată în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, deci fine de neprimire. Obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 nu îl reprezintă instituirea unei noi forme de revendicare, ci repararea daunelor produse de stat proprietarilor ale căror bunuri imobile au fost naționalizate. Art. 21 alin. (5) din lege se referă exclusiv la pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Legea nr. 10/2001 este subsidiară dreptului comun, iar susținerea netemeiniciei acțiunii în revendicare, pentru pretextul că adevăratului proprietar i se cuvin doar despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 semnifică chiar pierderea proprietății de către acesta.

În ierarhizarea izvoarelor de drept Constituția ocupă locul suprem, legea fiind un act normativ cu o forță inferioară. Chiar de la activitatea de interpretare, parte a activității de aplicare a dreptului, trebuie să se interpreteze norma juridică inferioară în sensul care a dat satisfacție normei juridice superioare și principiului fundamental. Hotărârea conține motive contradictorii în motivarea subsidiară față chiar de jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului. 2.2.

Analiza recursului Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente: Reclamantul a formulat acțiunea în revendicare la data de 12 noiembrie 2008. Într-adevăr într-o motivare amplă, tinzând la considerente supraabundente față de speța concretă, cu aprecieri de ordin teoretic asupra acțiunii în revendicare, precum și cu o prezentare a jurisprudenței relevante în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de apel a pronunțat, însă, asupra acestei acțiuni în revendicare, o hotărâre care nu poate fi calificată drept nelegală, din perspectiva art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Astfel, acțiunea în revendicare prin care se urmărește redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, introdusă după intrarea în vigoare a legii speciale, nu poate fi soluționată "doar" potrivit dreptului comun, cu aplicarea criteriilor doctrinare de comparare a titlurilor, ci trebuie să fie soluționată și cu respectarea condițiilor și a prevederilor imperative ale legii speciale, care, altfel, ar fi eludate. Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate face abstracție de existența sa, și să se aplice numai regulile specifice acțiunii în revendicare consacrate pe cale doctrinară și jurisprudențială, în respectarea art. 480 C. civ.

Legat de faptul că se revendică un bun preluat în mod abuziv de stat, în Decizia nr. 33/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a arătat că Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 conform cu care, imobilele preluate fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație, nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație.

Numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale au deschisă calea acțiunii în revendicare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași. Or, tocmai acest lucru l-a arătat și instanța de apel care s-a folosit, pentru motivarea soluției date, de jurisprudența în același sens a Curții Europene a Drepturilor Omului. Instanța de apel nu a făcut, prin aceasta, aplicarea prioritară a dreptului european, cu nesocotirea dreptului intern - lucru care, potrivit recurentului, nu ar fi fost posibil pentru că nu există nicio contradicție între legislația internă și cea europeană - de vreme ce nu a spus că art. 480 C. civ.

este înlăturat. Dimpotrivă, instanța de apel a arătat că sunt neîntemeiate criticile privitoare la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare și că orice parte, în conformitate cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuie să aibă posibilitatea de a sesiza instanța de judecată cu privire la ocrotirea unui drept civil. Ca atare, instanța de apel s-a comportat ca instanță națională și nicidecum nu "s-a substituit Curții Europene a Drepturilor Omului", așa cum susține recurentul. Pe de altă parte, din considerentele hotărârii date în apel rezultă că, în mod corect, instanța de apel, în compararea titlurilor părților, a dat prioritate titlului cumpărătorilor care au dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995.

Câtă vreme nu s-a probat anularea contractului de vânzare-cumpărare al chiriașilor, așa cum impune art. 45 din Legea nr. 10/2001, aceștia sunt cei care au în patrimoniul lor un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, titlul lor fiind preferabil. Întrucât, față de datele concrete ale speței, restituirea în natură a imobilului revendicat nu mai este posibilă nu numai ca efect al unei eventuale admiteri a acțiunii în revendicare, ci și în sistemul Legii nr. 10/2001, instanța de apel a stabilit în mod temeinic, faptul că - așa cum însuși reclamantul a solicitat prin subsidiarul cererii de chemare în judecată - reclamantul urmează să își valorifice pretențiile în condițiile legii speciale de reparație.

Prin urmare, criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi primite. Față de cele statuate prin decizia asupra recursului în interesul legii, în sensul că în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția are prioritate, iar această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice, critica privitoare la faptul că hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât judecătorul redactor a făcut trimitere la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, nu întrunește cerințele art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Aceasta, deoarece, judecătorul a avut în vedere practica Curții Europene a Drepturilor Omului care vizează aspecte relevante în speță, iar nu o jurisprudență străină de natura pricinii. Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.Ș.C. împotriva deciziei nr. 678 A din 12 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 noiembrie 2011.