ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4154/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 236 din 10 noiembrie 2009 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul V.O., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. și a dispus anularea Deciziei nr. 634 din 24 aprilie 2009 emisă de autoritatea pârâtă cu reintegrarea reclamantului în funcția de conducere deținută potrivit specificului activității sale. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că măsura dispusă împotriva reclamantului este una lipsită de temei legal, atâta vreme cât O.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a României.

Prin O.G. nr. 37/2009 așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituționalitatea, așa cum a stabilit Curtea Constituțională. Astfel, prin modificările aduse de O.G. nr. 37/2009 art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și anexei la această lege, au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de „director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale". Prin reglementările sale, O.G.

nr. 37/2009 „afectează" statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (3) lit. j) din Legea Fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta A.P.I.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că prin sentința pronunțată, instanța de fond în mod greșit a apreciat faptul că "actul administrativ atacat este lipsit total de justificare legală contravenind legii fundamentale", reținând ca și unic temei al admiterii acțiunii faptul că O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a României. În opinia recurentei instanța de fond trebuia să țină cont la momentul pronunțării sentinței, respectiv la data de 10 noiembrie 2009, de faptul că, anterior constatării neconstituționalității Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, aceasta a fost abrogată, iar prevederile art. III alin. (6) din O.U.G.

nr. 37/2009 "Funcțiile prevăzute la alin. (3) se exercită în baza unui contract de management încheiat cu ordonatorul principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat respectiv, pe o perioadă de maximum 4 ani, în conținutul căruia sunt prevăzuți indicatorii specifici de performanță, obiectivele, clauzele contractuale care reglementează drepturile și obligațiile părților, precum și condițiile de încetare și reziliere a acestuia, au fost preluate de art. IV alin. (4) din O.U.G.

nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, publicată în M.Of.

Partea I, nr. 668 din 06 octombrie 2009, potrivit căruia „Persoanele care urmează să ocupe funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) se numesc prin act administrativ al ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat, respectiv celelalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, în urma evaluării cunoștințelor și abilităților manageriale, în condițiile art. V" și totodată că, potrivit art. IV alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2009 "Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și al celorlalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, precum și adjuncții acestuia, sunt si rămân desființate sau, după caz, se desființează", menținându-se practic prevederile O.U.G. nr. 37/2009, care au stat la baza emiterii deciziei atacate. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În cauză este de necontestat faptul că Decizia A.P.I.A. nr. 634 din 24 aprilie 2009, prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere, de director executiv adjunct, a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și 11 din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.” „(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare”.

De asemenea, este de necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”. Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, la adoptarea O.U.G. nr. 37/2009 au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate și statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea competență materială. Totodată, este de reținut faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009, care, la rândul său, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G.

nr. 37/2009, în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii. Pe de altă parte, în cazul actelor administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituția României, s-a creat un cadru juridic special.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează în alin. 4 situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul-intimat a solicitat anularea deciziei de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se inițial și neconstituționalitatea ordonanței care a stat la baza adoptării actului administrativ. Așa cum s-a subliniat anterior, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 și implicit această ordonanță, precum și O.U.G. nr. 105/2009. î n consecință în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestor decizii se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009. În acest context, eliberarea reclamantului dintr-o funcție publică în alte situații decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis în temeiul unei ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională, acesta fiind, drept urmare, afectat de viciul de neconstituționalitate al ordonanței. Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate susținerile din recurs, referitoare la faptul că legalitatea deciziei contestate este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de neconstituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G. nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberat reclamantul, ori susținerile referitoare la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor. Față de aceste susțineri, Înalta Curte reține că desființarea funcției publice deținute de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice, din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale.

Admiterea opiniei contrare, a recurentei, ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992. Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.P.I.A., împotriva sentinței civile nr. 236 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.