ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4596/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 5262 din 22 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de

A.D., în contradictoriu cu Camera Deputaților, prin Secretarul General,

împotriva

sentinței nr. 3860 din 12 noiembrie 2009, pronunțată de aceeași instanță, prin

care a fost

respinsă excepția de nelegalitate invocată de reclamantul A.D. și

a fost admisă

acțiunea acestuia, fiind obligată pârâta Camera Deputaților la plata sumei

8.683 lei,

reprezentând valoarea netă a diferenței dintre indemnizația brută acordată și

indemnizația brută cuvenită reclamantului la data încetării raporturilor de

serviciu.

In motivarea hotărârii pronunțate,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

In drept,

revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire formulată împotriva

sentinței nr. 3860

din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.,

respectiv că s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea

potrivnică.

Nu se poate

retine susținerea revizuentului în sensul incidenței dispozițiilor sus invocate

deoarece în cererea introductiva de revizuire, acesta a invocat ca înscris nou

statul de plata

întocmit de Direcția Salarizare din luna aprilie 2010, care, însă, nu poate

întruni condiția

impusa de prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece

nu exista la

data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, 12 noiembrie 2009,

fiind

emis abia în

aprilie 2010.

Mai mult, reține

instanța de fond, se constată că revizuentul contestă și acest

înscris, invocat

ca înscris nou, deoarece afirmă despre acesta că nu reflectă realitatea.

Referitor la

celelalte acte, invocate de revizuent în cuprinsul cererii sale, ordine

din perioada 1994-2008, cu privire la

care susține că ar fi nelegale, respectiv

nr.

1108/2006, nr. 831/2006, nr. 257/2008 și nr. 907/2001, instanța de judecată a

reținut

că acestea nu au legătură cu soluționarea cererii de revizuire.

Cu privire la

înscrisurile depuse de revizuent la termenul din 6 octombrie 2010, prima

instanță reține,

pe de o parte, că sunt depuse ulterior formulării cererii de revizuire și,

pe de altă parte,

că nu au caracterul de înscrisuri noi, întrucât toate au fost emise în perioada

1997-2007, fiind acte prin care se modificau drepturile salariale și care erau

aduse la

cunoștința funcționarilor și salariaților, care aveau posibilitatea să le

conteste

în termenele prevăzute de lege; revizuentul nu poate invoca împrejurarea

că au fost reținute de partea potrivnică, că nu a avut cunoștință de ele și ca

nu putea să le solicite

ca

probe în dosarul de fond.

Mai mult, se arată în considerentele

sentinței atacate, ordinele depuse de

revizuent,

cu excepția ordinului nr. 513/1997, care privește acordarea a două sporuri,

sunt acte prin care s-au pus în executare dispozițiile unor ordonanțe de Guvern

sau

hotărâri referitoare la indexări

salariale, neputând fi considerate acte reținute de partea potrivnică, de vreme

ce drepturile prevăzute în acestea sunt stabilite de acte normative aplicabile

tuturor funcționarilor și publicate în Monitorul Oficial.

De asemenea, apreciază instanța de

fond, ordinele sus invocate nu pot avea

nicio

influență asupra soluției pronunțate prin hotărârea atacată cu revizuire,

deoarece privesc un alt nivel al salariului de bază și, implicit, a celui brut

lunar, care stă la baza

calculării

indemnizației prevăzute de art. 71 din Legea nr. 7/2006; relevanță în cauză

nu avea decât salariul brut lunar și sporurile din

ultima lună de activitate și nu cele

anterioare.

Așadar, se arată în considerentele

sentinței atacate, se constată că nici unul

dintre

înscrisurile invocate de revizuent nu întrunește condițiile art. 322 pct. 5 C.

proc. civ.

pentru a fi considerat

înscris nou, reținut de partea potrivnică și care

să aibă relevanță asupra soluției pronunțate prin

sentința a cărei revizuire se solicită.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat

recurs A.D.,

invocând prevederile de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

In motivarea

recursului formulat, recurentul reiterează argumentele prezentate

în cererea de

revizuire, susținând, în esență, că instanța de judecată în mod greșit a

considerat că înscrisurile invocate nu

sunt relevante în cauza dedusă judecății.

Recurentul

aduce o serie de critici cu privire la sentința ce face obiectul cererii de

revizuire, reiterând, practic, motivele

referitoare la fondul cauzei, fără însă a combate

sentința recurată din perspectiva considerentelor

ce constituie temeiul soluției de

respingere

a cererii de revizuire, respectiv neîndeplinirea de către înscrisurile invocate

a condițiilor prevăzute de art. 322

pct. 5 teza I-a C. proc. civ.

Examinând cauza

și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

criticile invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul

este

nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Temeiul cererii de revizuire formulate

de A.D. și respinsă prin

sentința recurată

în cauză îl constituie prevederile art. 322 pct. 5 teza I-a C. proc. civ.

Potrivit acestor

prevederi, revizuirea se poate cere „dacă, după darea hotărârii,

s-au descoperit înscrisuri

doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au

putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai

presus de voința părților ...".

Prevederile

legale citate stabilesc, așadar, condițiile de exercitare a cererii de

revizuire, printre acestea

regăsindu-se și următoarele două: înscrisul invocat să fi

existat la data când a fost pronunțată hotărârea

a cărei revizuire se solicită și înscrisul

să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a

pronunțat hotărârea atacată, fie pentru

că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai

presus de voința

părților.

In cauză,

înscrisurile invocate de revizuent nu îndeplinesc condițiile

susmenționate: Statul de plată din 15 aprilie

2010 - pentru că este emis după data

pronunțării

hotărârii a cărei revizuire a fost cerută iar Ordinele Secretarului General al

Camerei

Deputaților nr. 591/1997, nr. 886/2001, nr. 831/2006, nr. 1108/2006 și

nr. 257/2008 pentru că îl privesc, direct sau

indirect, pe recurentul-revizuent care putea

să le solicite și să le

invoce oricând în recurs.

Pe de altă

parte, pentru ca înscrisurile ce se invocă în sprijinul cererii de

revizuire să fie „înscrisuri doveditoare" în

sensul acelorași dispoziții legale citate mai

sus, este necesar ca ele -

dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării

pricinii - să fi putut determina o altă soluție

decât cea pronunțată.

Or, așa cum corect s-a reținut și prin sentința recurată, nici această

condiție nu

este îndeplinită în speță, întrucât, așa cum rezultă din hotărârea a

cărei revizuire a fost solicitată, soluția instanței de judecată se întemeiază

pe dispoziții legale aplicabile

imperativ

cauzei - și anume admisibilitatea excepției de nelegalitate a unor acte,

raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, pe de o parte, și modul de calcul

al

indemnizației cuvenite la încetarea

raporturilor de serviciu, potrivit prevederilor art. 73

din Legea nr. 7/2006, pe de altă parte - soluție

care nu este schimbată prin înscrisurile

invocate de revizuent.

În consecință,

față de considerentele arătate, constatându-se că hotărârea

recurată este temeinică și legală și că nu este

incident nici unul din cazurile de casare

invocate de recurent, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

va fi respins recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinței nr. 5262 din 22

decembrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.