ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4596/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 5262 din 22 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de A.D., în contradictoriu cu Camera Deputaților, prin Secretarul General, împotriva sentinței nr. 3860 din 12 noiembrie 2009, pronunțată de aceeași instanță, prin care a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de reclamantul A.D. și a fost admisă acțiunea acestuia, fiind obligată pârâta Camera Deputaților la plata sumei 8.683 lei, reprezentând valoarea netă a diferenței dintre indemnizația brută acordată și indemnizația brută cuvenită reclamantului la data încetării raporturilor de serviciu.

In motivarea hotărârii pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: In drept, revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire formulată împotriva sentinței nr. 3860 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv că s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică. Nu se poate retine susținerea revizuentului în sensul incidenței dispozițiilor sus invocate deoarece în cererea introductiva de revizuire, acesta a invocat ca înscris nou statul de plata întocmit de Direcția Salarizare din luna aprilie 2010, care, însă, nu poate întruni condiția impusa de prevederile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., deoarece nu exista la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, 12 noiembrie 2009, fiind emis abia în aprilie 2010. Mai mult, reține instanța de fond, se constată că revizuentul contestă și acest înscris, invocat ca înscris nou, deoarece afirmă despre acesta că nu reflectă realitatea. Referitor la celelalte acte, invocate de revizuent în cuprinsul cererii sale, ordine din perioada 1994-2008, cu privire la care susține că ar fi nelegale, respectiv nr. 1108/2006, nr. 831/2006, nr. 257/2008 și nr. 907/2001, instanța de judecată a reținut că acestea nu au legătură cu soluționarea cererii de revizuire.

Cu privire la înscrisurile depuse de revizuent la termenul din 6 octombrie 2010, prima instanță reține, pe de o parte, că sunt depuse ulterior formulării cererii de revizuire și, pe de altă parte, că nu au caracterul de înscrisuri noi, întrucât toate au fost emise în perioada 1997-2007, fiind acte prin care se modificau drepturile salariale și care erau aduse la cunoștința funcționarilor și salariaților, care aveau posibilitatea să le conteste în termenele prevăzute de lege; revizuentul nu poate invoca împrejurarea că au fost reținute de partea potrivnică, că nu a avut cunoștință de ele și ca nu putea să le solicite ca probe în dosarul de fond.

Mai mult, se arată în considerentele sentinței atacate, ordinele depuse de revizuent, cu excepția ordinului nr. 513/1997, care privește acordarea a două sporuri, sunt acte prin care s-au pus în executare dispozițiile unor ordonanțe de Guvern sau hotărâri referitoare la indexări salariale, neputând fi considerate acte reținute de partea potrivnică, de vreme ce drepturile prevăzute în acestea sunt stabilite de acte normative aplicabile tuturor funcționarilor și publicate în Monitorul Oficial. De asemenea, apreciază instanța de fond, ordinele sus invocate nu pot avea nicio influență asupra soluției pronunțate prin hotărârea atacată cu revizuire, deoarece privesc un alt nivel al salariului de bază și, implicit, a celui brut lunar, care stă la baza calculării indemnizației prevăzute de art. 71 din Legea nr. 7/2006; relevanță în cauză nu avea decât salariul brut lunar și sporurile din ultima lună de activitate și nu cele anterioare.

Așadar, se arată în considerentele sentinței atacate, se constată că nici unul dintre înscrisurile invocate de revizuent nu întrunește condițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru a fi considerat înscris nou, reținut de partea potrivnică și care să aibă relevanță asupra soluției pronunțate prin sentința a cărei revizuire se solicită. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs A.D., invocând prevederile de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. In motivarea recursului formulat, recurentul reiterează argumentele prezentate în cererea de revizuire, susținând, în esență, că instanța de judecată în mod greșit a considerat că înscrisurile invocate nu sunt relevante în cauza dedusă judecății.

Recurentul aduce o serie de critici cu privire la sentința ce face obiectul cererii de revizuire, reiterând, practic, motivele referitoare la fondul cauzei, fără însă a combate sentința recurată din perspectiva considerentelor ce constituie temeiul soluției de respingere a cererii de revizuire, respectiv neîndeplinirea de către înscrisurile invocate a condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I-a C. proc. civ. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Temeiul cererii de revizuire formulate de A.D. și respinsă prin sentința recurată în cauză îl constituie prevederile art. 322 pct. 5 teza I-a C. proc. civ. Potrivit acestor prevederi, revizuirea se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ...". Prevederile legale citate stabilesc, așadar, condițiile de exercitare a cererii de revizuire, printre acestea regăsindu-se și următoarele două: înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită și înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

In cauză, înscrisurile invocate de revizuent nu îndeplinesc condițiile susmenționate: Statul de plată din 15 aprilie 2010 - pentru că este emis după data pronunțării hotărârii a cărei revizuire a fost cerută iar Ordinele Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 591/1997, nr. 886/2001, nr. 831/2006, nr. 1108/2006 și nr. 257/2008 pentru că îl privesc, direct sau indirect, pe recurentul-revizuent care putea să le solicite și să le invoce oricând în recurs. Pe de altă parte, pentru ca înscrisurile ce se invocă în sprijinul cererii de revizuire să fie „înscrisuri doveditoare" în sensul acelorași dispoziții legale citate mai sus, este necesar ca ele - dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii - să fi putut determina o altă soluție decât cea pronunțată.

Or, așa cum corect s-a reținut și prin sentința recurată, nici această condiție nu este îndeplinită în speță, întrucât, așa cum rezultă din hotărârea a cărei revizuire a fost solicitată, soluția instanței de judecată se întemeiază pe dispoziții legale aplicabile imperativ cauzei - și anume admisibilitatea excepției de nelegalitate a unor acte, raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, pe de o parte, și modul de calcul al indemnizației cuvenite la încetarea raporturilor de serviciu, potrivit prevederilor art. 73 din Legea nr. 7/2006, pe de altă parte - soluție care nu este schimbată prin înscrisurile invocate de revizuent. În consecință, față de considerentele arătate, constatându-se că hotărârea recurată este temeinică și legală și că nu este incident nici unul din cazurile de casare invocate de recurent, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va fi respins recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinței nr. 5262 din 22 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.