ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6796/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, revizuentul A.D. a solicitat instanței, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimatul Secretarul General al Camerei Deputaților, revizuirea Sentinței civile nr. 5720 din 7 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 143/2/2011 în sensul de a se înlătura soluția pronunțată asupra excepției tardivității capătului de cerere privind anularea ordinelor înregistrate la poz. 104 - 116 din carnetul de muncă x și a Ordinelor nr. 257 din 28 februarie 2008 și nr. 280 din 03 martie 2008, neînregistrate în carnetul de muncă, precum și obligarea intimatului la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat, sub aspectul admisibilității cererii de revizuire, că fișa postului aferentă poz. 31 din Anexa 20 Direcția Comercială din cadrul Secretariatului General al Camerei Deputaților, întocmită și înaintată pentru gestionare Direcției Resurse Umane la data de 08 ianuarie 1999, modificată nelegal la data de 03 februarie 1999, comunicată pentru prima dată în ședința publică din 01 martie 2012 în anexă la precizările nr. 51/798 din data de 29 februarie 2012 formulate de către Secretariatul general al Camerei Deputaților în Dosarul nr. 22456/302/2010 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București este un înscris nou, care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., respectiv: a fost descoperit după pronunțarea hotărârii atacate pe calea revizuirii existând la data pronunțării acestei hotărâri; nu a fost posibilă prezentarea înscrisului în instanța care a pronunțat hotărârea atacată datorită faptului că a fost reținut de partea potrivnică; dacă înscrisul nou ar fi fost cunoscut instanței de fond la momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, soluția ar fi fost de admitere a cererii introductive de instanță așa cum a fost formulată; înscrisul invocat ca temei al revizuirii a fost prezentat de partea care exercită calea de atac a revizuirii. Revizuentul a mai arătat că cererea de revizuire este admisibilă, deși nu este vorba de o hotărâre prin care să se fi soluționat fondul cauzei, întrucât sunt incidente dispozițiile art. 322 alin. (1) teza I, iar nu teza a II-a.

Prin Sentința civilă nr. 4403 din 29 iunie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de revizuentul A.D., în contradictoriu cu intimatul Secretarul General al Camerei Deputaților, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, faptul că prin cererea înregistrată de revizuent la data de 23 martie 2012 s-a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 5720 din 07 octombrie 2011, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 143/2/2011, în ce privește soluția pronunțată de această instanță asupra excepției tardivității, mai precis faptul că a fost admisă excepția și respins în consecință capătul de cerere privind anularea ordinelor ca fiind tardiv formulat.

Instanța a mai reținut că, fiind vorba de o hotărâre pronunțată de instanța de fond, care nu evocă însă fondul în sensul de soluționare a pretenției deduse judecății, ci doar soluționează cauza în temeiul unei excepții procesuale, sunt incidente dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cererea revizuentului fiind inadmisibilă. S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că, deși în legătură cu hotărârile instanței de fond nu există niciun text de lege care să prevadă în mod expres condiția restrictivă de a fi hotărâri de fond, întrucât revizuirea nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres prevăzute de lege, iar aceste motive sunt legate de regulă de situația de fapt care se rezolvă prin hotărârile de fond, această condiție trebuie extinsă și la hotărârea din speță, vizată de prezenta cerere de revizuire.

Instanța a apreciat că cererea de revizuire mai este inadmisibilă și pentru un alt motiv, raportat la dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. invocate de revizuent, constatând că nu este îndeplinită cerința ca înscrisul invocat să fie determinant (în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată). Astfel, instanța a reținut că din Sentința civilă nr. 5720 din 07 octombrie 2011 se observă că în admiterea excepției tardivității instanța a avut în vedere faptul că ordinele contestate de revizuent (reclamant în respectiva acțiune) sunt acte administrative individuale, ce i-au fost comunicate acestuia sub semnătură încă din anii 2007 - 2008, însă reclamantul a formulat cererea în anularea respectivelor acte la data de 07 ianuarie 2011, cu depășirea deci a termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

S-a mai reținut de către instanță că revizuentul nu a demonstrat caracterul determinant al înscrisului nou invocat, respectiv în ce măsură prin acest act s-ar demonstra că soluția pronunțată asupra excepției tardivității ar fi una greșită; că nu a fost expusă o teză probatorie relevantă în raport de soluția pronunțată prin sentința criticată, deci legătura de cauzalitate între soluția de respingere a cererii sale în anulare ca fiind tardiv formulată și înscrisul nou pe care își întemeiază cererea de revizuire, precum și faptul că revizuentul nu a făcut dovada că înscrisul nu a putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

P entru aceste considerente, reținând de asemenea că prezumția absolută, irefragabilă a autorității de lucru judecat, consacrată în dreptul intern (art. 166 C. proc. civ. și art. 1201 C. civ. anterior) implică o limitare naturală a dreptului de acces la justiție, ce nu este unul absolut, neconstatându-se de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului că ar constitui o restrângere incompatibilă cu drepturile prev. de art. 6 din C.E.D.O., dar și împrejurarea că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța a respins cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul A.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate ca fiind nefondată, deoarece cererea de revizuire formulată întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 322 teza I pct. 5 și art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată.

În motivarea recursului declarat, recurentul, reiterând considerentele cuprinse în cererea de revizuire, arată că instanța de revizuire a omis să respingă întâmpinarea formulată de către Secretarul General al Camerei Deputaților ca fiind introdusă de către o entitate fără calitate procesuală pasivă, că instanța de fond nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8, pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Se mai arată în motivele de recurs că atât instanța de fond, cât și instanța de revizuire, prin hotărârile pronunțate, au depășit atribuțiile puterii judecătorești; că prin interpretarea trunchiată a dispozițiilor art. 322 teza I pct. 5 C. proc.

civ., în mod vădit neîndoielnic, instanța de revizuire nu numai că a adăugat la lege, dar a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății. Mai arată recurentul că „fișa postului, aferentă poz. 31 din Anexa 20 Direcția Comercială din cadrul Secretariatului General al Camerei Deputaților, întocmită și înaintată pentru gestionare Direcției Resurse Umane la data de 08 ianuarie 1999, modificată nelegal la data de 03 februarie 1999, înscris nou, descoperit în ședința publică de la data de 1 martie 2012, anexat precizărilor nr. 51/798 din data de 29 februarie 2012 formulate de către Secretarul general al Camerei Deputaților, în Dosarul nr. 22456/302/2010, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București”, este, în conformitate cu dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., un înscris nou, care în mod vădit neîndoielnic îndeplinește condițiile cumulative prevăzute „(…) în mod expres și limitativ de acest text de lege.”, înscris pe care instanța de fond nu l-a examinat, considerând că nu are relevanță în soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 teza I pct. 5 C. proc. civ. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Înalta Curte are în vedere faptul că prin sentința recurată s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva Sentinței civile nr. 5720 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care instanța de fond a admis excepția tardivității acțiunii și a respins ca tardiv formulată acțiunea reclamantului privind contestarea unui număr de 14 ordine ale Secretarului General al Camerei Deputaților. Revizuentul A.D.

și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 alin. (1) teza I pct. 5 C. proc. civ., invocând ca înscris nou fișa postului aferentă poz. 31 din Anexa 20 Direcția Comercială, eliberată la data de 8 ianuarie 1999. Recursul care face obiectul prezentului dosar este declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.

Pentru a fi admisă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., se cere ca înscrisul doveditor pe care se sprijină cererea de revizuire să fi existat la data soluționării fondului, dar să fi fost imposibil de procurat de către revizuent dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, respectiv să fi fost reținut de partea potrivnică și să fie determinant pentru soluția ce urmează a se da în cauză, adică să fie apt să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată. Înalta Curte apreciază că în mod corect Curtea de apel a reținut că, fiind vorba de o hotărâre pronunțată de instanța de fond, care nu evocă însă fondul, în sensul de soluționare a pretenției deduse judecății, ci doar soluționează cauza în temeiul unei excepții procesuale, sunt incidente dispozițiile textului de lege menționat anterior, cererea revizuentului fiind inadmisibilă.

Astfel cum a reținut și Curtea de apel, deși în legătură cu hotărârile instanței de fond nu există niciun text de lege care să prevadă în mod expres condiția restrictivă de a fi hotărâri de fond, întrucât revizuirea nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres prevăzute de lege, iar aceste motive sunt legate de regulă de situația de fapt, care se rezolvă prin hotărârile de fond, această condiție trebuie extinsă și la hotărârea din speță vizată de prezenta cerere de revizuire.

De asemenea, în mod corect a reținut Curtea de apel că în cauză nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 322 pct. 5 ca înscrisul invocat să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată, deoarece revizuentul nu a expus o teză probatorie relevantă în raport de soluția pronunțată prin sentința criticată, nefiind dovedită legătura de cauzalitate între soluția de respingere a cererii sale în anulare ca fiind tardiv formulată și înscrisul nou pe care își întemeiază cererea de revizuire. Înalta Curte constată că s oluția de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 322 alin. (1) teza I C. proc.

civ., coroborat cu dispozițiile art. 322 alin. (1) teza II pct. 5 C. proc. civ., prima instanță verificând corect admisibilitatea cererii de revizuire în raport de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocate de recurent și de soluția supusă revizuirii, dispusă prin Sentința civilă nr. 5720 din 7 octombrie 2011. Raportat la prevederile legale incidente cauzei, criticile recurentului-revizuent sunt nefondate, Sentința civilă nr. 4403 din 29 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 2441/2/2012 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în soluționarea cererii de revizuire, menținându-și credibilitatea și suportul probator, întrucât, în mod temeinic și legal, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva Sentinței civile nr. 5720 din 7 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 143/2/2011.

Or, prin sentința civilă supusă revizuirii în prezenta cauză, respectiv Sentința civilă nr. 5720 din 7 octombrie 2011, instanța de fond a respins ca tardiv capătul de cerere privind anularea ordinelor contestate pe motiv că acestea i-au fost comunicate reclamantului încă din anii 2007-2008, însă reclamantul a formulat cererea de anulare a acestora la data de 07 ianuarie 2011, cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Astfel, înscrisul pretins nou, care d atează din anul 1999, nu are relevanță asupra tardivității reținute, neîntrunind cerințele legale prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru a-i fi admisibilă revizuentului A.D. cererea de revizuire formulată.

Înalta Curte apreciază, procedând la verificarea Sentinței civile nr. 5720 din 7 octombrie 2011 în raport de motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., că cererea de revizuire nu se încadrează în cerințele specifice acestei căi extraordinare de atac și, în raport de dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. , în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, în mod corect Curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire care a format obiectul Dosarului nr. 2441/2/2012. Prin urmare, față de aspectele mai sus invocate, nu se poate afirma că cererea de revizuire a fost greșit respinsă. Înalta Curte constată că, în mod corect a apreciat Curtea de apel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. Astfel fiind, Înalta Curte constată că soluția dată de instanța de fond este legală și temeinică, iar susținerile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D. împotriva Sentinței civile nr. 4403 din 29 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2013.