ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6877/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6877/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cererii de revizuire; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii și hotărârea supusă revizuirii Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23 martie 2012, A.D. a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea Sentinței nr. 5720 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, în sensul înlăturării soluției pronunțate asupra excepției tardivității capătului de cerere privind anularea Ordinelor înregistrate la pozițiile 104-106 din Carnetul de muncă seria x și a Ordinelor nr. 257 din 28 februarie 2008 și nr. 280 din 03 martie 2008, neînregistrate în carnetul de muncă, și obligarea intimatului Secretariatul General al Guvernului la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.
Prin Sentința nr. 4403 din 29 iunie 2012, Curtea de apel a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă, reținând, pe de o parte, că revizuentul solicită revizuirea unei hotărâri pronunțate de instanța de fond care soluționează cauza în temeiul unei excepții procesuale, și nu a hotărârii unei instanțe de recurs, și, pe de altă parte, că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 2.Cererea de revizuire Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat cerere de revizuire de către A.D., invocând dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea cererii, revizuentul a arătat că, prin considerentele acestei sentințe civile se încalcă autoritatea de lucru judecat ce rezultă, în mod neîndoielnic, din Decizia nr. 458 din 21 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fiind hotărâri definitive, pronunțate de către instanțe care fac parte din sistemul organelor judiciare, hotărâri care sunt potrivnice, prin Sentința 4403 a Curții de Apel București încălcându-se autoritatea de lucru judecat ce rezultă din Decizia nr. 458 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, în timp ce în decizia Înaltei Curți s-a precizat faptul că „(…) Pentru a se statua asupra admisibilității unei cereri de revizuire în această ipoteză legală, în principiu, trebuie îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei …”, prin sentința Curții de Apel s-a precizat, în mod contrar, faptul că: „(…) Fiind vorba de o hotărâre pronunțată de instanța de fond, care nu evocă însă fondul, în sensul de soluționare a pretenției deduse judecății, ci doar soluționează cauza în temeiul unei excepții procesuale, sunt incidente dispozițiile textului de lege menționat anterior, cererea revizuentului urmând a fi respinsă ca inadmisibilă…”.
Mai susține revizuentul că este îndeplinită și condiția triplei identități, de părți, obiect și cauză. 3. Apărările formulate de intimat Intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, apreciind că, din analiza hotărârilor judecătorești care formează obiectul acesteia, reiese, în mod evident, că nu sunt îndeplinite prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, hotărârile judecătorești sunt pronunțate în cereri diferite de revizuire, nu sunt hotărâri potrivnice, în sensul articolului menționat, și nu sunt date în aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, nefiind îndeplinită condiția triplei identități, de părți, obiect și cauză.
Mai arată intimatul că justificarea unui caz de revizuire formulat în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., constă tocmai în imposibilitatea de a se executa asemenea hotărâri care se consideră potrivnice și care ar conține dispozitive ce nu pot fi aduse la îndeplinire simultan. II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii 1. Examinând cererea în condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casație și Justiție constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuent pentru următoarele motive. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc.
civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare. Articolul menționat reglementează condițiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât și condițiile specifice fiecăruia dintre acestea, la punctele 1 - 10. Condiția de admisibilitate comună se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile care se pot ataca pe această cale: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (…)”. Astfel, se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătorești numai dacă este vorba despre: - o hotărâre definitivă pronunțată de instanța de apel ; - o hotărâre definitivă a primei instanțe împotriva căreia nu s-a declarat apel; - o hotărâre pronunțată de instanța de recurs, hotărâre prin care evocă fondul.
Înalta Curte constată că, în speță, obiectul cererii de revizuire îl formează Sentința nr. 4403 din 29 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, sentință pronunțată în soluționarea unei alte cereri de revizuire și care nu face parte din categoria hotărârilor expres și limitativ prevăzute de textul C. proc. civ. În plus, deși, în raport cu cele reținute mai sus, nu se mai impune analiza condițiilor specifice motivului de revizuire invocat în cauză, pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nici acestea nu sunt îndeplinite. În speță, prin Sentința nr. 4403 din 29 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței nr. 5720 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, prin care s-a respins ca tardiv formulată acțiunea reclamantului A.D., formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc.
civ. de revizuentul A.D. Prin Decizia nr. 458 din 21 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, decizie în raport cu care s-a formulat prezenta cerere de revizuire, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1604 din 31 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă. Revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă „constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat”. Prin această reglementare s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența autorității de lucru judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispoziții nu se pot duce la îndeplinire. Înalta Curte constată că, și sub acest aspect, cererea de revizuire este inadmisibilă.
2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 7 cu referire la art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva Sentinței nr. 4403 din 29 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal‚ ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.