ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2180/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 613 din 26 noiembrie

2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

-a admis acțiunea

formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului;

-a anulat Ordinul nr. 3864 din 6 mai

2009 emis de pârât;

-l-a obligat pe pârât să îl

reintegreze pe reclamant în funcția publică deținută, aceea

de inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud;

-l-a obligat pe pârât la plata

drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de

serviciu – 7 mai 2009 – și până la reintegrarea efectivă în

funcția publică;

-a respins acțiunea

față de pârâtul Guvernul României;

-a respins, ca inadmisibilă,

cererea de anulare a O.U.G. nr. 37/2009.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență,

următoarele:

Actul administrativ contestat,

Ordinul nr. 3864 din 6 mai 2009, a fost emis în executarea dispozițiilor art.

3 alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009.

Prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că este

neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, prin care

s-a reținut că ordonanța de urgență este

neconstituțională întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu în

care nu avea competență materială, fiind astfel încălcare

dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

Față de această

împrejurare, Curtea de Apel a reținut că este nelegal actul

administrativ ce formează obiectul cauzei, întrucât a fost emis în

executarea unor dispoziții declarate neconforme cu Constituția,

astfel că este înfrânt principiul legalității sale, neavând

relevanță sub acest aspect faptul că ulterior O.U.G. nr. 37/2009

a fost abrogată de O.U.G. nr. 105/2009.

Instanța a avut în vedere

dispozițiile art. 109 raportat la art. 106 din Legea nr. 188/1999,

republicată, și ale art. 9 alin. (5) și art. 18 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 pentru a dispune obligarea pârâtului la plata drepturilor

salariale cuvenite reclamantului de la data încetării raporturilor de

serviciu și până la reintegrarea efectivă în funcția

publică.

Pentru a respinge acțiunea

formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, instanța a

reținut că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă

întrucât nu este parte în raportul juridic dedus judecății.

Pentru a respinge, ca

inadmisibilă, cererea de anulare a O.U.G. nr. 37/2009, instanța a

avut în vedere dispozițiile art. 1 corelat cu art. 5 din Legea nr. 554/2004,

ale art. 147 din Constituție și ale Legii nr. 47/1992,

republicată.

Împotriva sentinței civile nr. 613

din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

recurentul-pârât susține, în esență, următoarele:

În mod greșit, cu

încălcarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanța

a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009,

întrucât aceasta are putere obligatorie numai pentru viitor.

Instanța nu a înlăturat în

niciun fel apărările formulate în fața instanței de fond

referitoare la faptul că reclamantul nu este funcționar public

și nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999,

republicată, și că este numit în funcție, potrivit

prevederilor legii, prin încheierea unui contract de management, iar ordinul de

eliberare din funcție a fost emis cu respectarea principiului simetriei

actelor administrative. Mai susține recurentul-pârât că instanța

în mod greșit, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 128/1997,

conferă reclamantului o altă calitate – aceea de funcționar

public – decât aceea pe care a avut-o, în condițiile în care

funcționarii publici nu încheie contracte de management.

Recurentul-pârât critică

sentința pronunțată de Curtea de Apel și sub aspectul

faptului că s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția

deținută anterior, deși încetarea contractului de management,

care are natura unui contract de mandat, nu are ca efect încetarea raporturilor

de serviciu ale acestuia, întrucât persoana respectivă își

continuă activitatea în calitate de cadru didactic, postul (catedra) fiindu-i

păstrat pe perioada exercitării funcției de inspector

școlar general.

Analizând cauza prin prims motivelor

de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele arătate în continuare:

În cauză este necontestat

faptul că Ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis ca

urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele

măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice care, la art. II alin. (2) a stabilit că:

„Contractele de management

educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul

personalului didactic, cu modificările și completările

ulterioare, și aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de

la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.”

De asemenea, este necontestat

că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art.

146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea

O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului

că această ordonanță de urgență este lovită

de un viciu de neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată de

Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din

Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de

urgență(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale

statului(…)”.

Totodată, este necontestat

că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009

publicată în Monitorul Oficial nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la

rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată

neconstituțională în privința dispozițiilor art. 1 pct. 1-5

și 26, art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 și anexa 1, cu motivarea

că acestea conțin aceleași reglementări și

aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit

obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității

căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr.

1257/2009.

În plus, Curtea

Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin

adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147

alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt

general obligatorii.

În esență, instanța

de fond a motivat că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în

temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia

Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu

de neconstituționalitate.

De cealaltă parte, autoritatea

publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de

instanța de fond, a susținut că decizia Curții

Constituționale nu poate fi avută în vedere întrucât a fost pronunțată

ulterior emiterii actului administrativ contestat și are putere numai

pentru viitor.

Nu poate fi primită

susținerea recurentului-pârât, întrucât viciul de constituționalitate

constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală

măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea

unor dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin

lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic

emis sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale.

Susținerile recurentului-pârât

referitoare la faptul că în mod greșit instanța de fond nu a

avut în vedere faptul că reclamantul nu ocupa o funcție publică

sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, având în vedere că

neconstituționalitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009,

constatată prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009,

privește inclusiv prevederile ale art. 2 alin. (2) în temeiul cărora

a fost emis ordinul contestat. Astfel fiind, viciul de

neconstituționalitate afectează deopotrivă atât actele

administrative emise în temeiul ordonanței de urgență în

privința funcției publice, cât și în privința cadrelor

didactice, cum este cazul în speță.

În același sens, instanța

de recurs are în vedere și faptul că prin decizia respectivă

Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că „prin

dispozițiile sale, O.U.G. nr. 37/2009 exprimă o tendință de

politizare a structurilor guvernamentale din unitățile

administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune

în discuție regimul constituțional și legal actual al

funcției publice”, fără a face distincție între

funcția publică și funcția de cadru didactic.

Susținerile recurentului-pârât

în sensul că instanța de fond nu a înlăturat expres

susținerile referitoare la faptul că reclamantul nu ocupa o

funcție publică în sensul dispozițiilor Legii nr. 188/1999, sunt

neîntemeiate. Înalta Curte reține că hotărârea

pronunțată de Curtea de apel a fost redactată cu respectarea

dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ. și cuprinde motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

instanța nefiind obligată să răspundă punctual tuturor

susținerilor părților, atâta timp cât susținerile pârâtei

au fost în mod corect sistematizate în funcție de legătura lor logică

și au primit un răspuns necesar și suficient prin prisma faptul

că dispozițiile ordonanței de urgență în baza

cărora a fost emis actul vătămător au fost declarate

neconstituționale.

De asemenea, nu pot fi primite

susținerile recurentei în sensul că reclamantului i-a fost

păstrată catedra pe durata exercitării mandatului de inspector,

Înalta Curte reținând că această împrejurare nu este de

natură a conferi un caracter de legalitate actului administrativ

contestat, emis în temeiul unor dispoziții neconstituționale.

În consecință, în raport

de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

împotriva sentinței civile nr. 613 din 26 noiembrie 2009 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.