ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2180/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 613 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: -a admis acțiunea formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului; -a anulat Ordinul nr. 3864 din 6 mai 2009 emis de pârât; -l-a obligat pe pârât să îl reintegreze pe reclamant în funcția publică deținută, aceea de inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud; -l-a obligat pe pârât la plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu – 7 mai 2009 – și până la reintegrarea efectivă în funcția publică; -a respins acțiunea față de pârâtul Guvernul României; -a respins, ca inadmisibilă, cererea de anulare a O.U.G.

nr. 37/2009. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Actul administrativ contestat, Ordinul nr. 3864 din 6 mai 2009, a fost emis în executarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că este neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, prin care s-a reținut că ordonanța de urgență este neconstituțională întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu în care nu avea competență materială, fiind astfel încălcare dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție. Față de această împrejurare, Curtea de Apel a reținut că este nelegal actul administrativ ce formează obiectul cauzei, întrucât a fost emis în executarea unor dispoziții declarate neconforme cu Constituția, astfel că este înfrânt principiul legalității sale, neavând relevanță sub acest aspect faptul că ulterior O.U.G.

nr. 37/2009 a fost abrogată de O.U.G. nr. 105/2009. Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 109 raportat la art. 106 din Legea nr. 188/1999, republicată, și ale art. 9 alin. (5) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului de la data încetării raporturilor de serviciu și până la reintegrarea efectivă în funcția publică. Pentru a respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, instanța a reținut că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu este parte în raportul juridic dedus judecății. Pentru a respinge, ca inadmisibilă, cererea de anulare a O.U.G. nr. 37/2009, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 1 corelat cu art. 5 din Legea nr. 554/2004, ale art. 147 din Constituție și ale Legii nr. 47/1992, republicată.

Împotriva sentinței civile nr. 613 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurentul-pârât susține, în esență, următoarele: În mod greșit, cu încălcarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanța a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009, întrucât aceasta are putere obligatorie numai pentru viitor.

Instanța nu a înlăturat în niciun fel apărările formulate în fața instanței de fond referitoare la faptul că reclamantul nu este funcționar public și nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, republicată, și că este numit în funcție, potrivit prevederilor legii, prin încheierea unui contract de management, iar ordinul de eliberare din funcție a fost emis cu respectarea principiului simetriei actelor administrative. Mai susține recurentul-pârât că instanța în mod greșit, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 128/1997, conferă reclamantului o altă calitate – aceea de funcționar public – decât aceea pe care a avut-o, în condițiile în care funcționarii publici nu încheie contracte de management.

Recurentul-pârât critică sentința pronunțată de Curtea de Apel și sub aspectul faptului că s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, deși încetarea contractului de management, care are natura unui contract de mandat, nu are ca efect încetarea raporturilor de serviciu ale acestuia, întrucât persoana respectivă își continuă activitatea în calitate de cadru didactic, postul (catedra) fiindu-i păstrat pe perioada exercitării funcției de inspector școlar general. Analizând cauza prin prims motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare: În cauză este necontestat faptul că Ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice care, la art. II alin. (2) a stabilit că: „Contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.” De asemenea, este necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului(…)”.

Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. 1 pct. 1-5 și 26, art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

În esență, instanța de fond a motivat că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituționalitate. De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanța de fond, a susținut că decizia Curții Constituționale nu poate fi avută în vedere întrucât a fost pronunțată ulterior emiterii actului administrativ contestat și are putere numai pentru viitor. Nu poate fi primită susținerea recurentului-pârât, întrucât viciul de constituționalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale.

Susținerile recurentului-pârât referitoare la faptul că în mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere faptul că reclamantul nu ocupa o funcție publică sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, având în vedere că neconstituționalitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, constatată prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009, privește inclusiv prevederile ale art. 2 alin. (2) în temeiul cărora a fost emis ordinul contestat. Astfel fiind, viciul de neconstituționalitate afectează deopotrivă atât actele administrative emise în temeiul ordonanței de urgență în privința funcției publice, cât și în privința cadrelor didactice, cum este cazul în speță. În același sens, instanța de recurs are în vedere și faptul că prin decizia respectivă Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că „prin dispozițiile sale, O.U.G.

nr. 37/2009 exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice”, fără a face distincție între funcția publică și funcția de cadru didactic. Susținerile recurentului-pârât în sensul că instanța de fond nu a înlăturat expres susținerile referitoare la faptul că reclamantul nu ocupa o funcție publică în sensul dispozițiilor Legii nr. 188/1999, sunt neîntemeiate. Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată de Curtea de apel a fost redactată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

și cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, instanța nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, atâta timp cât susținerile pârâtei au fost în mod corect sistematizate în funcție de legătura lor logică și au primit un răspuns necesar și suficient prin prisma faptul că dispozițiile ordonanței de urgență în baza cărora a fost emis actul vătămător au fost declarate neconstituționale. De asemenea, nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că reclamantului i-a fost păstrată catedra pe durata exercitării mandatului de inspector, Înalta Curte reținând că această împrejurare nu este de natură a conferi un caracter de legalitate actului administrativ contestat, emis în temeiul unor dispoziții neconstituționale.

În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței civile nr. 613 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.