ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4541/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 276 din 25 noiembrie 2009, a admis acțiunea

formulată de reclamanta P.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, a anulat Ordinul nr. 3936 din 6 mai 2009,

emis de pârât, cu consecința reintegrării reclamantei în funcția de conducere specifică

atribuțiilor postului, la data demiterii și a obligat pârâtul să-i plătească drepturile

bănești, cu începere de la data de 6 mai 2009 și până la data reintegrării efective.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut, sub aspectul situației de fapt, că, în urma promovării concursului

organizat de pârât, reclamanta a fost numită, prin Ordinul nr. 3840 din 5 mai 2008,

director al C.C.D. Galați – Manager Educațional, încheindu-se astfel, între cele

două părți, contractul de management educațional din 28 mai 2008, pe o perioadă

de 4 ani, respectiv până la data de 28 mai 2012, iar ulterior, prin Ordinul pârâtului

nr. 3936 din 6 mai 2009 s-a produs eliberarea din funcție a reclamantei, anterior

termenului limită stabilit, invocându-se dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009.

Pe fondul pricinii instanța

a constatat că, în timp ce Curtea Constituțională era sesizată cu excepția de neconstituționalitate

a legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, termenul de judecată fiind fixat la

7 octombrie 2009, Guvernul a adoptat, la 6 octombrie 2009, O.U.G. nr. 105/2009,

noua ordonanță de urgență, care prelua integral conținutul ordonanței de urgență

anterioare, fiind depusă la Senat în aceeași zi și publicată, de asemenea în aceeași

zi – 6 octombrie 2009 – în M. Of. al României.

Pe cale de consecință,

s-a apreciat că manifestarea Guvernului, pe de o parte, pune în discuție comportamentul

constituțional de ordin legislativ al Executivului, iar pe de altă parte nu poate

constitui un impediment în ceea ce privește examinarea sesizării de neconstituționalitate

a actului normativ menționat, concluzia fiind în sensul că legea care aprobă o ordonanță

de urgență neconstituțională, este ea însăși neconstituțională.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul.

Recurentul a susținut

că prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare la data ordinului contestat, iar

decizia Curții Constituționale, nu se poate aplica pentru trecut întrucât s-ar încălca

prevederile art. 11 din Legea nr. 47/1992, astfel încât, raportat la prevederile

legale menționate, în mod temeinic și legal a fost emis Ordinul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3936/2009.

S-a susținut de asemenea

că, în condițiile în care reclamanta a acționat, în temeiul contractului de management,

ca un mandatar, contract de management care a încetat, nu se poate dispune reintegrarea

acesteia în funcția deținută anterior.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză,

și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin Ordinul

nr. 3936 din 6 mai 2009, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

a dispus încetarea raportului de serviciu al intimatului reclamant prin eliberarea

sa din funcția publică de conducere.

Temeiul juridic al acestei

măsuri administrative l-a constituit O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației publice locale, Legea nr. 188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici, cu modificările ulterioare, precum și H.G. nr. 11/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale.

Înalta Curte apreciază

că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă

judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția

de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de constituționalitate

exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate

și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției,

în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum

și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele

juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în

acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile

constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Ca atare, deciziile Curții

Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de

imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale

din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte, în situația

în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată,

întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar

fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect, poate

fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că

instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale

relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul

nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale,

în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992,

a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul

normativ al legii.

Prin decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională legea

de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă

că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această

lege.

De asemenea, prin Decizia

nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională

și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele deciziilor

anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de

reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ" de numire

reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului

juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

În plus, instanța constituțională

a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile

art. 15 din Constituție, precum, și statutul juridic al funcției publice de conducere,

reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu

pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin.

(1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate

introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea

ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe,

anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea

unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei

operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează,

în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în

care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o

altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții

legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii

excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc,

de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași

prevederi declarate neconstituționale.

În speța de față, intimatul-reclamant

a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind

art. 1, art. 9 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

După cum s-a relevat anterior,

această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost

declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Ca atare, în temeiul

art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii

a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect

anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Înalta Curte arată că

actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate

al ordonanței, motiv pentru care în mod corect au fost anulate de instanța de fond.

În consecință, Înalta

Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și

art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței

civile nr. 267 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 octombrie 2010.