ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4541/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 276 din 25 noiembrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a anulat Ordinul nr. 3936 din 6 mai 2009, emis de pârât, cu consecința reintegrării reclamantei în funcția de conducere specifică atribuțiilor postului, la data demiterii și a obligat pârâtul să-i plătească drepturile bănești, cu începere de la data de 6 mai 2009 și până la data reintegrării efective. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, sub aspectul situației de fapt, că, în urma promovării concursului organizat de pârât, reclamanta a fost numită, prin Ordinul nr. 3840 din 5 mai 2008, director al C.C.D.

Galați – Manager Educațional, încheindu-se astfel, între cele două părți, contractul de management educațional din 28 mai 2008, pe o perioadă de 4 ani, respectiv până la data de 28 mai 2012, iar ulterior, prin Ordinul pârâtului nr. 3936 din 6 mai 2009 s-a produs eliberarea din funcție a reclamantei, anterior termenului limită stabilit, invocându-se dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009. Pe fondul pricinii instanța a constatat că, în timp ce Curtea Constituțională era sesizată cu excepția de neconstituționalitate a legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, termenul de judecată fiind fixat la 7 octombrie 2009, Guvernul a adoptat, la 6 octombrie 2009, O.U.G. nr. 105/2009, noua ordonanță de urgență, care prelua integral conținutul ordonanței de urgență anterioare, fiind depusă la Senat în aceeași zi și publicată, de asemenea în aceeași zi – 6 octombrie 2009 – în M. Of.

al României. Pe cale de consecință, s-a apreciat că manifestarea Guvernului, pe de o parte, pune în discuție comportamentul constituțional de ordin legislativ al Executivului, iar pe de altă parte nu poate constitui un impediment în ceea ce privește examinarea sesizării de neconstituționalitate a actului normativ menționat, concluzia fiind în sensul că legea care aprobă o ordonanță de urgență neconstituțională, este ea însăși neconstituțională. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul. Recurentul a susținut că prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare la data ordinului contestat, iar decizia Curții Constituționale, nu se poate aplica pentru trecut întrucât s-ar încălca prevederile art. 11 din Legea nr. 47/1992, astfel încât, raportat la prevederile legale menționate, în mod temeinic și legal a fost emis Ordinul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3936/2009.

S-a susținut de asemenea că, în condițiile în care reclamanta a acționat, în temeiul contractului de management, ca un mandatar, contract de management care a încetat, nu se poate dispune reintegrarea acesteia în funcția deținută anterior. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin Ordinul nr. 3936 din 6 mai 2009, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a dispus încetarea raportului de serviciu al intimatului reclamant prin eliberarea sa din funcția publică de conducere. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările ulterioare, precum și H.G. nr. 11/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, precum, și statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1, art. 9 și art. 15 din Legea nr. 554/2004. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. Înalta Curte arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței, motiv pentru care în mod corect au fost anulate de instanța de fond. În consecință, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței civile nr. 267 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2010.