ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2148/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2727 din 8

iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamantul C.I. , în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului și a dispus anularea Ordinului nr. 3861

din 6 mai 2009 emis de pârât, precum și obligarea acestuia de a-1 reîncadra pe

reclamant în funcția avută anterior emiterii ordinului, cu achitarea

drepturilor bănești cuvenite, indexate, majorate și actualizate.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că ordinul atacat, prin care s-a dispus că începând

cu data de 7 mai 2006 încetează contractul de management educațional încheiat

de reclamant în calitate de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar

Județean Ilfov (fiind eliberat din funcție), se fundamentează, practic,

exclusiv pe prevederile modificatoare ale Legii nr. 188/1999 aduse prin O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice, acesta neputând fi verificat întrucât nu are o motivare în fapt,

necuprinderea elementelor obligatorii ducând la încălcarea normelor

constituționale și a legilor aplicabile în materie, respectiv Codul Muncii și Statutul

funcționarului public.

S-a mai reținut că O.U.G. a fost

declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții

Constituționale și, întrucât deciziile Curții Constituționale sunt general

obligatorii, se impune constatarea nelegalității ordinului contestat.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de modificare prevăzute de art.

304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate,

recurentul-pârât susține în esență că ordinul a cărei anulare se solicită a

fost emis în vederea punerii în executare a O.U.G. nr. 37/2009, care potrivit

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 47/1992 a Curții Constituționale și-a

încetat efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009, astfel încât în acest interval

de timp, ordonanța și-a produs efectele.

In al doilea rând, recurentul critică

sentința și susține că instanța de fond nu a sesizat faptul că la data de 11

ianuarie 2010 a încetat contractul de management al reclamantului, fiind emis

Ordinul MECTS nr. 3005/2010, acesta neputând fi prelungit prin voința

instanței.

Recursul este nefondat și urmează a fi

respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor

arăta în continuare.

Curtea Constituțională prin decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a reținut în esență că „prin reglementările sale,

O.U.G. nr. 37/2009 „afectează" statutul juridic al unor funcționari

publici de conducere din sfera serviciilor deconcentrate ale ministerelor și

ale celorlalte organele ale administrației publice centrale din unitățile administrativ

teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, adoptată de

Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) din Legea

fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează

prin Lege organică, iar prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a

intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială încălcând

astfel dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție".

O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege

de către Parlament a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din

7 octombrie 2009 a Curții Constituționale și apoi a fost abrogată prin O.U.G.

nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, însă nu pot fi

ignorate elementele de neconstituționalitate reținute, în special înfrângerea

dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, „Guvernul intervenind într-un

domeniu pentru care nu avea competența materială". Prin urmare ordinul

atacat nu are temei legal, în mod corect, prima instanță dispunând anularea

lui.

Revenind la contractul de management

educațional încheiat de intimatul-reclamant, se observă că acesta nu se

regăsește în nici una din situațiile prevăzute pentru încetarea contractului,

ba mai mult potrivit adresei nr. 33781 din 16 octombrie 2007, în urma evaluării

activității manageriale desfășurată de către intimat i s-a acordat

calificativul „foarte bine", fapt ce constituie un argument în plus al

emiterii nelegale a Ordinului atacat.

Cât privește susținerea

recurentului-pârât în sensul că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1

din Legea nr. 47/1992, înalta Curte reține că potrivit acestui text, pe durata

termenului de 45 de zile, „dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale

sunt suspendate de drept". Prin urmare O.U.G. nr. 37/2009 a încetat să își

producă efectele de la momentul publicării Deciziei nr. 1257 a Curții

Constituționale și, oricum în intervalul de timp de 45 de zile a fost emisă

O.U.G. nr. 105/2009 de abrogare a O.U.G. nr. 37/2009, act normativ care la

rândul său a fost declarat neconstituțional. In acest context, argumentul

menționat mai sus și susținut de recurentul-pârât nu a re suport legal, motivul

de recurs fiind nefondat.

In ceea ce privește motivul de recurs

referitor la încetarea contractului de management la expirarea termenului de 4

ani de la încheierea acestuia, respectiv la data de 11 ianuarie 2010, se

constată că și acesta este nefondat. Astfel, din actele dosarului rezultă că

ordinul atacat a fost emis înainte de ajungerea la termen a contractului de

management, instanța fiind învestită anterior termenului menționat (2 iunie

2009) și tocmai cu verificarea legalității măsurii de încetare a contractului

înainte de termen, astfel încât este lipsit de relevanță faptul că în timpul

judecății s-a împlinit termenul de 4 ani de durată a contractului.

Pentru toate aceste considerente,

hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, cuprinzând motivele, pe

care se sprijină, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a legii, instanța de

fond interpretând corect actul juridic dedus judecății.

Totodată, văzând că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga

recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată către intimatul C.I.

In consecință, în baza art. 312 C.

proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, împotriva sentinței

civile nr. 2727 din 8 iunie

2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal,

ca nefondat.

Obligă

recurentul-pârât la 1000 lei, cheltuieli de judecată către

intimatul-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

12 aprilie 2011.