ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1367/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 462/2009

pronunțată la data de 13 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția de

contencios administrativ, a admis acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamantul K.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării și Inovării și a dispus anularea Ordinului nr. 3906/2009 emis

de pârât, precum și obligarea acestuia de a-l reîncadra pe reclamant în funcția

avută anterior, cu achitarea drepturilor salariale corespunzătoare funcției

deținute, începând cu data emiterii ordinului și până la reintegrarea în

funcție.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că ordinul atacat, prin care s-a dispus că începând

cu data de 7 mai 2006 încetează contractul de management educațional încheiat

de reclamant în calitate de inspector școlar general adjunct (fiind eliberat

din funcție), se fundamentează, practic, exclusiv pe prevederile modificatoare

ale Legii nr. 188/1999 aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice, acesta neputând fi verificat întrucât nu

are o motivare în fapt, necuprinderea elementelor obligatorii ducând la

încălcarea normelor constituționale și a legilor aplicabile în materie,

respectiv Codul Muncii și Statutul funcționarului public.

Reclamantul, reține instanța de

fond, nu se regăsește în nici una din situațiile prevăzute la art. 9 din

contractul de management educațional, care să justifice încetarea contractului

de management educațional al acestuia și eliberarea sa din funcție, cu atât mai

mult cu cât la evaluarea activității manageriale pentru perioada 1 septembrie

2007 – 31 august 2008 i s-a acordat calificativul „foarte bine”.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de

modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate,

recurentul-pârât susține în esență că ordinul a cărei anulare se solicită a

fost emis în vederea punerii în executare a O.U.G. nr. 37/2009, fiind incident art.

II din această Ordonanță, care a modificat art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic, în sensul că „numirea inspectorului

școlar general și a inspectorului școlar general adjunct se face prin ordin al

ministrului educației, cercetării și inovării, aceștia urmând să încheie un

contract de management educațional pe termen de 4 ani, care să cuprindă

direcțiile și obiectivele din strategia pe educație, în concordanță cu

obiectivele din Programul de guvernare”, prevederi din aceeași ordonanță

precizând că în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de

management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul

personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare și aflate în

derulare încetează de drept.

În al doilea rând, recurentul

critică sentința și susține că în mod eronat instanța de fond a calificat

Ordinul ca fiind o decizie de concediere, acesta fiind de fapt un ordin de

încetare a unui contract de management, dat cu respectarea legislației în

vigoare la data emiterii sale.

Deci, susține recurentul-pârât,

prevederile Codului muncii și ale Legii nr. 188/1999 nu sunt incidente

prezentei spețe.

Se solicită admiterea recursului și modificarea

sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Intimatul-pârât K.V. a depus

întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea

sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Recursul este nefondat și urmează a

fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor

arăta în continuare.

Într-adevăr, astfel cum susține

recurentul-pârât Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Ordinul nr. 3906/2009

privind eliberarea domnului profesor K.V. din funcția de inspector general

adjunct la I.Ș.J. Maramureș a fost emis în baza prevederilor art. II alin. (2)

din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației

publice, prevederi care au modificat art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările

ulterioare, în sensul că sunt numite în funcția de inspector școlar general

adjunct, cadrele didactice care au câștigat concursul, numirea făcându-se prin

ordin al Ministrului Educației, Cercetării și Inovării, încheindu-se în acest

sens un contract de management educațional.

Astfel, cum corect reține și

instanța de fond, ordinul atacat este lipsit de orice motivare, făcând pur și

simplu trimitere la O.U.G. nr. 37/2009, fiind astfel imposibilă verificarea

legalității acestuia în raport de prevederile Legii nr. 188/1999 republicată,

cu modificările și completările ulterioare, precum și în raport de prevederile

contractului de management educațional încheiat, care la pct. IX menționează în

mod expres cazurile de încetare a contractului, intimatul pârât neregăsindu-se

în nici una din aceste situații.

Curtea Constituțională, prin decizia

nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, a reținut în esență că „prin reglementările

sale, O.U.G. nr. 37/2009 „afectează” statutul juridic al unor funcționari

publici de conducere din sfera serviciilor deconcentrate ale ministerelor și

ale celorlalte organele ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată,

adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) din

Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se

reglementează prin Lege organică, iar prin întreg conținutul reglementării,

Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială

încălcând astfel dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție”.

O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin

lege de către Parlament a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale și apoi a fost abrogată prin

O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, însă, nu

pot fi ignorate elementele de neconstituționalitate reținute, în special

înfrângerea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, „Guvernul

intervenind într-un domeniu pentru care nu avea competența materială”.

Art. 5

(2)

din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, introdus prin art. 1 pct. 14 din Legea nr. 262/2007,

prevede posibilitatea formulării unor acțiunii având ca obiect anularea actelor

administrative emise în baza unor Ordonanțe ale Guvernului, cum este cazul în

speță, intimatul-pârât considerându-se prejudiciat prin Ordinul emis în baza

O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege, declarată ea însăși neconstituțională.

Revenind la contractul de management

educațional încheiat de intimatul-reclamant, se observă că acesta nu se

regăsește în nici una din situațiile prevăzute pentru încetarea contractului, ba

mai mult potrivit adresei nr. 43622 din 10 octombrie 2008, în urma evaluării

activității manageriale desfășurată de către intimat i s-a acordat

calificativul „foarte bine”, fapt ce constituie un argument în plus al emiterii

nelegale a Ordinului atacat.

Cât privește susținerea

recurentului-pârât în sensul că Ordinul nu este o decizie de concediere, astfel

cum în mod eronat a reținut instanța de fond, ci este un ordin de încetare a

unui contract de management emis cu respectarea legislației în vigoare la data

emiterii sale, nefiind incidente prevederile Codului muncii, această susținere

trebuie privită și în contextul modificărilor aduse art. 24 alin. (6) din Legea

nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și

completările ulterioare prin instituirea funcției de „director coordonator al

serviciului public deconcentrat” corelativ funcției de inspector școlar general

și inspector școlar general adjunct, persoană numită în urma câștigării unui

concurs, prin act administrativ” al ordonatorului principal de credite și care

își exercită funcția în baza unui „contract de management” încheiat cu

ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ani, contract ce

este asimilat „contractului individual de muncă”. Se ridică astfel problema

statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a

„contractului de management”, încetarea acestui contract de management, mai precis

condițiile în care acesta încetează trebuind a respecta legislația în vigoare,

în raport de care se poate analiza legalitatea acestei măsuri și anume Legea nr.

188/1999 privind Statutul funcționarului public și Legea nr. 128/1997 privind

Statutul personalului didactic, completată cu dispozițiile Codului muncii.

Așa cum corect a reținut și instanța

de fond, invocarea doar a dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 ca motiv de încetare

a contractului de management, nu realizează o motivare eficientă, prin Ordinul

emis fiind încălcate prevederile D.U.D.O. și ale Pactului Internațional cu

privire la drepturile economice, sociale și culturale, precum și garantarea

dreptului la muncă.

Pentru toate aceste considerente,

hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, cuprinzând motivele, pe

care se sprijină, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a legii, instanța de

fond interpretând corect actul juridic dedus judecății.

În consecință, recursul se privește,

ca nefondat, și în baza art. 312 C. proc. civ., se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva

sentinței civile nr. 462 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 martie 2010.