ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1367/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 462/2009 pronunțată la data de 13 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul K.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și a dispus anularea Ordinului nr. 3906 din 6 mai 2009 emis de pârât, precum și obligarea acestuia de a-l reîncadra pe reclamant în funcția avută anterior, cu achitarea drepturilor salariale corespunzătoare funcției deținute, începând cu data emiterii ordinului și până la reintegrarea în funcție.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că ordinul atacat, prin care s-a dispus că începând cu data de 7 mai 2006 încetează contractul de management educațional încheiat de reclamant în calitate de inspector școlar general adjunct (fiind eliberat din funcție), se fundamentează, practic, exclusiv pe prevederile modificatoare ale Legii nr. 188/1999 aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, acesta neputând fi verificat întrucât nu are o motivare în fapt, necuprinderea elementelor obligatorii ducând la încălcarea normelor constituționale și a legilor aplicabile în materie, respectiv C. muncii și Statutul funcționarului public.

Reclamantul, reține instanța de fond, nu se regăsește în nici una din situațiile prevăzute la art. 9 din contractul de management educațional, care să justifice încetarea contractului de management educațional al acestuia și eliberarea sa din funcție, cu atât mai mult cu cât la evaluarea activității manageriale pentru perioada 1 septembrie 2007 – 31 august 2008 i s-a acordat calificativul „foarte bine”. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât susține în esență că ordinul a cărei anulare se solicită a fost emis în vederea punerii în executare a O.U.G.

nr. 37/2009, fiind incident art. II din această Ordonanță, care a modificat art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, în sensul că „numirea inspectorului școlar general și a inspectorului școlar general adjunct se face prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, aceștia urmând să încheie un contract de management educațional pe termen de 4 ani, care să cuprindă direcțiile și obiectivele din strategia pe educație, în concordanță cu obiectivele din Programul de guvernare”, prevederi din aceeași ordonanță precizând că în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare și aflate în derulare încetează de drept.

În al doilea rând, recurentul critică sentința și susține că în mod eronat instanța de fond a calificat Ordinul ca fiind o decizie de concediere, acesta fiind de fapt un ordin de încetare a unui contract de management, dat cu respectarea legislației în vigoare la data emiterii sale. Deci, susține recurentul-pârât, prevederile C. muncii și ale Legii nr. 188/1999 nu sunt incidente prezentei spețe. Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Intimatul-pârât K.V. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Recursul este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc.

civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Într-adevăr, astfel cum susține recurentul-pârât Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Ordinul nr. 3906 din 6 mai 2009 privind eliberarea domnului profesor K.V. din funcția de inspector general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Maramureș a fost emis în baza prevederilor art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice, prevederi care au modificat art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că sunt numite în funcția de inspector școlar general adjunct, cadrele didactice care au câștigat concursul, numirea făcându-se prin ordin al Ministrului Educației, Cercetării și Inovării, încheindu-se în acest sens un contract de management educațional.

Astfel, cum corect reține și instanța de fond, ordinul atacat este lipsit de orice motivare, făcând pur și simplu trimitere la O.U.G. nr. 37/2009, fiind astfel imposibilă verificarea legalității acestuia în raport de prevederile Legii nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și în raport de prevederile contractului de management educațional încheiat, care la pct. 1X menționează în mod expres cazurile de încetare a contractului, intimatul pârât neregăsindu-se în nici una din aceste situații. Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a reținut în esență că „prin reglementările sale, O.U.G.

nr. 37/2009 „afectează” statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organele ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin Lege organică, iar prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială încălcând astfel dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție”. O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale și apoi a fost abrogată prin O.U.G.

nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, însă nu pot fi ignorate elementele de neconstituționalitate reținute, în special înfrângerea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, „Guvernul intervenind într-un domeniu pentru care nu avea competența materială”. Art. 5 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, introdus prin art. 1 pct. 14 din Legea nr. 262/2007, prevede posibilitatea formulării unor acțiunii având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza unor Ordonanțe ale Guvernului, cum este cazul în speță, intimatul-pârât considerându-se prejudiciat prin Ordinul emis în baza O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege, declarată ea însăși neconstituțională.

Revenind la contractul de management educațional încheiat de intimatul-reclamant, se observă că acesta nu se regăsește în nici una din situațiile prevăzute pentru încetarea contractului, ba mai mult potrivit adresei din 10 octombrie 2008, în urma evaluării activității manageriale desfășurată de către intimat i s-a acordat calificativul „foarte bine”, fapt ce constituie un argument în plus al emiterii nelegale a Ordinului atacat.

Cât privește susținerea recurentului-pârât în sensul că Ordinul nu este o decizie de concediere, astfel cum în mod eronat a reținut instanța de fond, ci este un ordin de încetare a unui contract de management emis cu respectarea legislației în vigoare la data emiterii sale, nefiind incidente prevederile C. muncii, această susținere trebuie privită și în contextul modificărilor aduse art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare prin instituirea funcției de „director coordonator al serviciului public deconcentrat” corelativ funcției de inspector școlar general și inspector școlar general adjunct, persoană numită în urma câștigării unui concurs, prin act administrativ” al ordonatorului principal de credite și care își exercită funcția în baza unui „contract de management” încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ani, contract ce este asimilat „contractului individual de muncă”.

Se ridică astfel problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a „contractului de management”, încetarea acestui contract de management, mai precis condițiile în care acesta încetează trebuind a respecta legislația în vigoare, în raport de care se poate analiza legalitatea acestei măsuri și anume Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public și Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, completată cu dispozițiile C. muncii. Așa cum corect a reținut și instanța de fond, invocarea doar a dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 ca motiv de încetare a contractului de management, nu realizează o motivare eficientă, prin Ordinul emis fiind încălcate prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale Pactului Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, precum și garantarea dreptului la muncă.

Pentru toate aceste considerente, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, cuprinzând motivele, pe care se sprijină, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a legii, instanța de fond interpretând corect actul juridic dedus judecății. În consecință, recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței civile nr. 462 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2010.