ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5008/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 ianuarie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (reorganizat în baza art. 6 din O.U.G. nr. 115/2009 ca Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „MECTS”), solicitând instanței ca, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, să dispună suspendarea executării art. 2 alin. (1)-(3) din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării din 17 decembrie 2009 până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a actului administrativ respectiv, aflată pe rolul la Curtea de Apel București.

În motivare, reclamantul arată, în esență, următoarele: Prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. PP/2006 a fost numit inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, funcție pe care a exercitat-o în perioada 2006 - 2008 inclusiv, obținând calificativul „Foarte Bine” pentru activitatea desfășurată. În temeiul O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009, prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării din 06 mai 2009 a fost demis din funcția de inspector școlar general. Susține reclamantul că înlocuirea sa nu se putea dispune decât în condițiile prevăzute în contractul de management educațional nr. AA/2006.

Reclamantul a atacat în justiție Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării din 06 mai 2009, dosarul aflându-se pe rolul Curții de Apel București, și c oncomitent, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a formulat cerere de suspendare a executării aceluiași ordin, care a fost admisă prin sentința civilă nr. 3575 din 28 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 7396/2/2009. Susține reclamantul că, deși a fost repus în funcție prin sentința pronunțată de Curtea de Apel București, prin art. 2 din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării din 17 decembrie 2009, s-a prevăzut că este suspendat din exercitarea atribuțiilor funcției de inspector școlar general până la reevaluarea condițiilor din contractul de management educațional.

În aceste condiții, reclamantul susține că dispozițiile art. 2 din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării din 17 decembrie 2009, în privința cărora solicită a se dispune suspendarea executării, eludează punerea în executare a sentinței civile nr. 3575 din 28 octombrie 2000, că pârâtul împiedică reintegrarea sa în funcția respectivă fără a arăta motivele de fapt și de drept, contrar dispozițiilor art. 8 din contractul de management educațional, precum și dispozițiilor din legislația civilă contractuală sau cu legislația specifică din dreptul muncii, săvârșind un abuz de drept, de natură a-i provoca atât daune materiale de circa 5.000 RON/lună, reprezentând drepturile salariale de care este privat, cât și daune de imagine, ca urmare a prejudiciul creat prin demiterea sa din funcție după o întreagă carieră în învățământul românesc în care a obținut succese profesionale deosebite și a fost promovat până la funcția de inspector școlar general.

Prin sentința civilă nr. 814 din 16 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul C.I., ca rămasă fără obiect, reținând că, prin art. 1 alin. (1) din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului din 8 ianuarie 2010, s-a prevăzut că „începând cu data de 11 ianuarie 2010, domnului profesor C.I. îi încetează suspendarea exercitării atribuțiilor funcției de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al județului Ilfov”, reclamantul fiind eliberat din funcție ca urmare a încetării contractului de management educațional. Împotriva sentinței civile nr. 814 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul C.I., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin cererea de recurs se solicită admiterea recursului și pe fond reintegrarea sa în funcția de inspector școlar general al Inspectorului Școlar Județean Ilfov până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 24217/3/2009, aducându-se, în esență, următoarele critici sentinței atacate: - instanța de fond nu a avut în vedere Ordinul din 17 decembrie 2009 a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009 care „reiterează în întregime O.U.G.

nr. 37/2009” declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale, astfel că acesta este nul de drept; - durata contractului de management nu a încetat la 11 ianuarie 2010 ci a fost prelungit tacit până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 24217/3/9 în curs de soluționare la Curtea de Apel București, astfel că instanța trebuia să se pronunțe asupra reintegrării sale în funcția deținută; - instanța de fond nu a ținut seama de faptul că art. 2 din Ordinul din 17 decembrie 2009 nu putea fi revocat prin Ordinul din 8 ianuarie 2010, deoarece numai instanța de contencios administrativ se putea pronunța asupra „revocării” art. respectiv.

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a combătut criticile susținute de recurentul-reclamant, solicitând respingerea recursului, apreciind legală și temeinică sentința recurată. Recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a reiterat criticile menționate în cererea de recurs, susținând și faptul că în cauza dedusă judecății au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, recurentul-reclamant a solicitat suspendarea executării art. 2 din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării din 17 decembrie 2009 până la soluționarea irevocabilă a cererii sale privind anularea art. 2 din Ordinul menționat. Ulterior, prin Ordinul din 8 ianuarie 2010 al aceluiași emitent s-a dispus în art. 1 alin. (1) că începând cu 11 ianuarie 2010 reclamantului îi „încetează suspendarea executării exercitării atribuțiilor funcției de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al Județului Ilfov”, iar în art. 3 faptul că „se abrogă Ordinul din 17 decembrie 2009. Prin urmare, la momentul pronunțării sentinței recurate ordinul a cărui suspendare a solicitat-o reclamantul nu mai era în ființă.

Este cunoscut faptul că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. De asemenea, în conformitate cu art. 15 alin. (1) din aceeași lege se poate solicita suspendarea printr-o acțiune separată până la soluționarea acțiunii în fond privind anularea actului pentru motivele prevăzute la art. 14. Însă, înainte de a analiza cererea de suspendare sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14, trebuie cercetat aspectul referitor la existența unui act administrativ susceptibil de a produce efecte, care constituie o premisă a însăși derulării acestei proceduri speciale.

Pentru a putea fi suspendată executarea actului administrativ unilateral individual menționat se impune ca acesta să fie susceptibil de executare, adică să producă efecte în curs, a căror stopare să tindă a se realiza prin cerere. Deci, nu poate fi suspendat un act administrativ care și-a epuizat efectele înainte de pronunțarea instanței, fie chiar și după sesizarea acesteia, întrucât nu se poate dispune suspendarea unui act administrativ ale cărui efecte sunt epuizate, deoarece obiectul suspendării nu mai există. Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, se apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală.

De altfel, criticile recurentului cât și solicitarea de a fi reintegrat în funcția deținută anterior nu privesc soluția de „respingere a cererii de suspendare ca rămasă fără obiect” ci privesc fondul cauzei care nu poate fi analizat în cadrul unei cereri de suspendare, cum, de altfel, nu se poate analiza nici legalitatea Ordinului din 8 ianuarie 2010 care nu constituie obiectul învestirii instanței în cauza de față. Având în vedere considerentele expuse, instanța de recurs apreciază că nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art. 312 alin. (1) Teza a II-a din C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinței civile nr. 814 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.