ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5008/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

la data de 4 ianuarie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării și Inovării (reorganizat în baza art. 6 din O.U.G. nr. 115/2009

ca Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și denumit în continuare,

în cuprinsul prezentei decizii, „MECTS”), solicitând instanței ca, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 554/2004, să dispună suspendarea executării art. 2 alin.

(1)-(3) din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării din 17

decembrie 2009 până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a actului administrativ

respectiv, aflată pe rolul la Curtea de Apel București.

În motivare, reclamantul

arată, în esență, următoarele:

Prin Ordinul Ministrului

Educației, Cercetării și Tineretului nr. PP/2006 a fost numit inspector școlar general

al Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, funcție pe care a exercitat-o în perioada

2006 - 2008 inclusiv, obținând calificativul „Foarte Bine” pentru activitatea desfășurată.

În temeiul O.U.G. nr.

37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1257/2009, prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării din

06 mai 2009 a fost demis din funcția de inspector școlar general. Susține reclamantul

că înlocuirea sa nu se putea dispune decât în condițiile prevăzute în contractul

de management educațional nr. AA/2006.

Reclamantul a atacat în

justiție Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării din 06 mai 2009,

dosarul aflându-se pe rolul Curții de Apel București, și c

oncomitent, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 554/2004, a formulat cerere de suspendare a executării aceluiași

ordin, care a fost admisă prin sentința civilă nr. 3575 din 28 octombrie 2009, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

în Dosarul nr. 7396/2/2009.

Susține reclamantul că,

deși a fost repus în funcție prin sentința pronunțată de Curtea de Apel București,

prin art. 2 din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării din 17

decembrie 2009, s-a prevăzut că este suspendat din exercitarea atribuțiilor funcției

de inspector școlar general până la reevaluarea condițiilor din contractul de management

educațional.

În aceste condiții, reclamantul

susține că dispozițiile art. 2 din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și

Inovării din 17 decembrie 2009, în privința cărora solicită a se dispune suspendarea

executării, eludează punerea în executare a sentinței civile nr. 3575 din 28

octombrie 2000, că pârâtul împiedică reintegrarea sa în funcția respectivă fără

a arăta motivele de fapt și de drept, contrar dispozițiilor art. 8 din contractul

de management educațional, precum și dispozițiilor din legislația civilă contractuală

sau cu legislația specifică din dreptul muncii, săvârșind un abuz de drept, de natură

a-i provoca atât daune materiale de circa 5.000 RON/lună, reprezentând drepturile

salariale de care este privat, cât și daune de imagine, ca urmare a prejudiciul

creat prin demiterea sa din funcție după o întreagă carieră în învățământul românesc

în care a obținut succese profesionale deosebite și a fost promovat până la funcția

de inspector școlar general.

Prin sentința civilă

nr. 814 din 16 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul

C.I., ca rămasă fără obiect, reținând că, prin art. 1 alin. (1) din Ordinul Ministrului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului din 8 ianuarie 2010, s-a prevăzut

că „începând cu data de 11 ianuarie 2010, domnului profesor C.I. îi încetează suspendarea

exercitării atribuțiilor funcției de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar

al județului Ilfov”, reclamantul fiind eliberat din funcție ca urmare a încetării

contractului de management educațional.

Împotriva sentinței civile

nr. 814 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul

C.I., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs

se solicită admiterea recursului și pe fond reintegrarea sa în funcția de inspector

școlar general al Inspectorului Școlar Județean Ilfov până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a Dosarului nr. 24217/3/2009, aducându-se, în esență, următoarele

critici sentinței atacate:

- instanța de fond nu

a avut în vedere Ordinul din 17 decembrie 2009 a fost emis în temeiul O.U.G.

nr. 105/2009 care „reiterează în întregime O.U.G. nr. 37/2009” declarată neconstituțională

prin Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale, astfel că acesta este nul de

drept;

- durata contractului

de management nu a încetat la 11 ianuarie 2010 ci a fost prelungit tacit până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul Dosarului

nr. 24217/3/9 în curs de soluționare la Curtea de Apel București, astfel că instanța

trebuia să se pronunțe asupra reintegrării sale în funcția deținută;

- instanța de fond nu

a ținut seama de faptul că art. 2 din Ordinul din 17 decembrie 2009 nu putea fi

revocat prin Ordinul din 8 ianuarie 2010, deoarece numai instanța de contencios

administrativ se putea pronunța asupra „revocării” art. respectiv.

Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a combătut

criticile susținute de recurentul-reclamant, solicitând respingerea recursului,

apreciind legală și temeinică sentința recurată.

Recurentul-reclamant a

depus la dosarul cauzei note scrise prin care a reiterat criticile menționate în

cererea de recurs, susținând și faptul că în cauza dedusă judecății au fost îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la

existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Înalta Curte de Casație

și Justiție analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile

depuse la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta

este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel cum rezultă din

expunerea rezumativă prezentată anterior, recurentul-reclamant a solicitat suspendarea

executării art. 2 din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării din

17 decembrie 2009 până la soluționarea irevocabilă a cererii sale privind anularea

art. 2 din Ordinul menționat.

Ulterior, prin Ordinul

din 8 ianuarie 2010 al aceluiași emitent s-a dispus în art. 1 alin. (1) că începând

cu 11 ianuarie 2010 reclamantului îi „încetează suspendarea executării exercitării

atribuțiilor funcției de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al Județului

Ilfov”, iar în art. 3 faptul că „se abrogă Ordinul  din 17 decembrie 2009.

Prin urmare, la momentul

pronunțării sentinței recurate ordinul a cărui suspendare a solicitat-o reclamantul

nu mai era în ființă.

Este cunoscut faptul că

potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

De asemenea, în conformitate

cu art. 15 alin. (1) din aceeași lege se poate solicita suspendarea printr-o acțiune

separată până la soluționarea acțiunii în fond privind anularea actului pentru motivele

prevăzute la art. 14.

Însă, înainte de a analiza

cererea de suspendare sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14,

trebuie cercetat aspectul referitor la existența unui act administrativ susceptibil

de a produce efecte, care constituie o premisă a însăși derulării acestei proceduri

speciale.

Pentru a putea fi suspendată

executarea actului administrativ unilateral individual menționat se impune ca acesta

să fie susceptibil de executare, adică să producă efecte în curs, a căror stopare

să tindă a se realiza prin cerere. Deci, nu poate fi suspendat un act administrativ

care și-a epuizat efectele înainte de pronunțarea instanței, fie chiar și după sesizarea

acesteia, întrucât nu se poate dispune suspendarea unui act administrativ ale cărui

efecte sunt epuizate, deoarece obiectul suspendării nu mai există.

Prin urmare, având în

vedere considerentele expuse, se apreciază că soluția instanței de fond este temeinică

și legală.

De altfel, criticile recurentului

cât și solicitarea de a fi reintegrat în funcția deținută anterior nu privesc soluția

de „respingere a cererii de suspendare ca rămasă fără obiect” ci privesc fondul

cauzei care nu poate fi analizat în cadrul unei cereri de suspendare, cum, de altfel,

nu se poate analiza nici legalitatea Ordinului  din 8 ianuarie 2010 care nu constituie

obiectul învestirii instanței în cauza de față.

Având în vedere considerentele

expuse, instanța de recurs apreciază că nu poate fi reținută incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul

art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare coroborat

cu art. 312 alin. (1) Teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.I. împotriva sentinței civile nr. 814 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2010.