ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2804/2011

HOTĂRÂRE
17.05.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2804/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința nr. 88 din 5 august

2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul T.T., în contradictoriu cu

pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, a anulat art. 1 din Ordinul

nr. 1012 din 22 mai 2009 emis de A.N.A.F. și a dispus reintegrarea

reclamantului începând cu data de 25 mai 2009. A obligat pârâta la plata

drepturilor actualizate în funcție de indicele de inflație până la data plății

efective.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prin Ordinul 1012 din 22 mai 2009 emis de președintele A.N.A.F.

a fost eliberat reclamantul, din funcția publică de conducere de director

executiv al D.G.F.P. Neamț, în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009,

dispunându-se numirea într-o altă funcție publică, respectiv șef serviciu la

Serviciul coordonare, programare, analiză și îndrumare.

Prima instanță a avut în vedere

dispozițiile art. 9 din Legea 554/2004 și faptul că O.U.G. nr. 37/2009, care a

constituit temeiul juridic al ordinului contestat, a fost declarată

neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții

Constituționale în care s-a stabilit caracterul neconstituțional al legii

pentru aprobarea respectivei ordonanțe.

Concluzionând, judecătorul fondului a

constatat că ordinul nr. 180 din 24 aprilie 2009, atacat în cauză, a fost emis

cu aplicarea greșită a art. 99 alin. (1) lit. b) și cu încălcarea art. 100

alin. (1) și (4) din Legea nr. 188/1999, precum și în temeiul unei ordonanțe de

urgență declarate neconstituționale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâta, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

Recurenta Agenția Națională de

Administrare Fiscală a criticat sentința atacată arătând că instanța de fond a

interpretat greșit actul dedus judecății și a pronunțat o hotărâre cu

încălcarea dispozițiilor prevăzute în materia funcției publice și a

funcționarilor publici.

Recurenta a precizat că, având în

vedere Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1477 din 25 mai 2010 prin

care reclamantul a fost reintegrat în funcția publică de conducere de director

executiv la D.G.F.P. Neamț, acțiunea fiind lipsită de obiect.

Recurenta a mai arătat că, în mod

greșit, au fost acordate drepturile salariale reclamantului, având în vedere că

nu se poate reține existența unui prejudiciu produs intimatului-reclamant prin

efectul aplicării ordinului nr. 1012/2009, întrucât ordinul contestat a fost

emis cu respectarea prevederilor legale, la momentul emiterii lui, dispozițiile

O.U.G. nr. 37/2009 fiind în vigoare.

Referitor la decizia Curții

Constituționale nr. 1257/2009 s-a arătat că această hotărâre produce efecte

numai pentru viitor, astfel încât la data emiterii actului atacat au fost

respectate condițiile de legalitate prevăzute de lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru

considerentele ce urmează.

Înalta Curte a reținut că, în cauză,

ordinul atacat, obiect al acțiunii judiciare, a fost emis în temeiul

dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele

măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora:

„ (1) Funcțiile publice, funcțiile

publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă

calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor

și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență,

care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se

desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgență.

(11) începând cu data intrării în

vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și

personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele

prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile

legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a

raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și

completările ulterioare ".

Înalta Curte a reținut că prin Decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, ca urmare a

unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, s-a constatat

că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/ 2009 este neconstituțională, ca urmare

a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de

neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor

art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de

urgență(...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului

(...)".

Or, a argumentat Curtea

Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, Înalta Curte reține că O.U.G.

nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of.

nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a

fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și

26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea

conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au

constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității

căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

In plus, Curtea Constituțională a

reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile

sale sunt general obligatorii.

Față de aspectele arătate, Înalta

Curte reține că instanța de fond a apreciat corect că actul administrativ atacat

este nelegal, întrucât a fost emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în

privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională.

Sunt neîntemeiate susținerile din

recurs referitoare la faptul că acțiunea reclamantului este lipsită de obiect,

deoarece pe parcursul judecării cauzei Ministerul Finanțelor a dispus

reintegrarea acestuia pe funcția publică de conducere deținută anterior.

Astfel, cererea privind anularea Ordinului de eliberare din funcție nu poate fi

lipsită de obiect, având în vedere că acesta nu a fost revocat de autoritatea

pârâtă și nici nu își încetează efectele direct în temeiul Deciziei Curții

Constituționale, astfel încât nelegalitatea acestuia, ca act administrativ nu

poate fi constatată decât pe calea contenciosului administrativ.

Pe de altă parte, nici cererea de

reintegrare în funcție nu a rămas fără obiect, deoarece, măsura reintegrării

dispusă de instanța judecătorească se aplică retroactiv, cu toate consecințele

ce decurg din aceasta, încă de la data eliberării nelegale din funcție, în timp

ce Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 1477 din 25 mai 2010 prin care s-a

dispus reintegrarea reclamantului nu produce efecte decât pentru viitor. Or,

atâta vreme cât instanța judecătorească a constatat nelegalitatea actului

administrativ și a dispus anularea acestuia încă de la momentul emiterii lui,

rezultă că și reintegrarea reclamantului trebuie să producă efecte din același

moment, deoarece se consideră că actul de eliberare din funcție nu a produs

nici un efect, reclamantul fiind repus în situația anterioară cu toate

drepturile pe care le avea în momentul emiterii ordinului de eliberare din

funcție.

Prin urmare nici critica referitoare

la greșita obligare a autorității pârâte la plata drepturilor salariale nu are

suport legal, această măsură accesorie dispusă de instanță fiind consecința

juridică a anulării cu efect retroactiv a ordinului care a dus la pierderea

drepturilor salariale corespunzătoare funcției publice de conducere din care a

fost eliberat reclamantul.

Față de aceste susțineri, Înalta Curte

reține că desființarea funcției publice deținută de reclamant prin cele două

ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au

fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura

reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei

dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element

al securității sociale, iar aceste dispoziții este cert stabilit că au fost

încălcate în cauză.

Pentru aceste considerente, văzând că

nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312

Respinge recursul declarat de Agenția

Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței nr. 88 din 5 august 2010

a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

17 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1275/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 56 din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de re
ÎCCJ 2011-02-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 811/2011
24 mai 2009. Prin Sentința civilă nr. 216 din 22 aprilie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. București, a
ÎCCJ 2011-05-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2727/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința civilă nr. 158 din data de 9 decembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrati
ÎCCJ 2011-04-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1998/2011
Este evident că în cazul reclamantului nu poate fi vorba de o lezare propriu-zisă a unor valori personale ale acestuia câtă vreme afirmația în sensul că autoritatea recurentă a săvârșit un abuz de drept este vădit disproporționată și neînte
ÎCCJ 2011-09-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4117/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 90 din 9 august 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiu
Sursă