ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4117/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 90 din 9 august 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta B.D.A.G., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale, prin care solicita anularea Ordinului nr. 196 din 12 octombrie 2009 emis de conducătorul autorității pârâte. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 196 din 12 octombrie 2009 emis de președintele A.N.P.S., reclamanta a fost revocată din funcția de director coordonator al Agenției Județene pentru Prestații Sociale Neamț, în care fusese numită prin Ordinul nr. 1008 din 25 mai 2009, în temeiul dispozițiilor O.U.G.

37/2009. Or, arată prima instanță, în condițiile în care prin Deciziile nr.1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009, funcția de director coordonator nu mai există, iar persoanele care ocupau aceste funcții nu m ai pot fi considerate ca fiind conducătorii serviciilor publice desconcentrate. în momentul de față, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice desconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009.

Acțiunea reclamantei, se arată în considerentele sentinței atacate, nu poate fi analizată decât ținând cont de evenimentele legislative și constituționale mai sus evocate, relevanță deosebită având faptul că funcția de director coordonator din care a fost revocată reclamanta nu mai exista așa încât, o hotărâre de anulare a actului administrativ cu consecința reintegrării nu poate fi pusă niciodată în executare câtă vreme funcția nu mai există. Instanța de fond a reținut că nu sunt întemeiate apărările reclamantei referitoare la nepublicarea în Monitorul Oficial a ordinului contestat căruia, având caracterul unui act administrativ individual, nu îi sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 24/2000.

Revocarea din funcția de director coordonator s-a realizat în baza O.U.G. nr. 105/2009 care abrogă O.U.G. nr. 37/2009, măsura dispusă apărând în realitate ca o revocare a actelor de numire emise în baza O.U.G. nr. 37/2009. Apreciază prima instanță că legalitatea ordinului contestat nu poate fi analizată distinct de legalitatea ordinului de numire, așa încât, câtă vreme numirea reclamantei în funcția de director coordonator a fost făcută în temeiul unei ordonanțe neconstituționale și câtă vreme prin Deciziile nr. 413/2010 și nr. 414/2010 Curtea Constituțională a reținut că funcția de director coordonator nu mai există, nu se relevă motive care să atragă nulitatea ordinului de revocare.

In privința celorlalte apărări invocate de reclamantă, instanța de fond a reținut că acestea vizează drepturile reglementate de Codul Muncii și care trebuie respectate în raporturile de muncă, de către angajator, iar nu în raporturile de funcție publică, cărora li se aplică reglementările speciale (Legea nr. 188/1999, O.U.G. nr. 37/2009). în cauza dedusă judecății revocarea s-a impus ca urmare a evenimentelor legislative expuse și nicidecum ca urmare a neexercitării atribuțiilor specifice funcției publice de conducere. De altfel, acceptând numirea în condițiile O.U.G. nr. 37/2009, reclamanta și-a asumat riscul revocării înainte de expirarea duratei prevăzute în contractul de management. Concluzionează instanța de fond că anularea ordinului de revocare din funcție ar avea drept consecință producerea efectelor juridice ale ordinului de numire, ceea ce ar echivala cu nesocotirea Deciziilor nr. 413/2010 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, în temeiul prevederilor art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea cererii sale de recurs, reclamanta arată, în esență, că în mod greșit a analizat prima instanță acțiunea sa în raport cu deciziile Curții Constituționale, în loc de a cenzura actul administrativ contestat exclusiv sub aspectele incidente la data emiterii acestuia. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat. Prin Ordinul nr. 1008 din 25 mai 2009, emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale, recurenta-reclamantă a fost numită în funcția de director coordonator al Agenției Județene pentru Prestații Sociale Neamț, în baza prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată. Prin ordinul contestat în cauză, nr. 196 din 12 octombrie 2009, s-a dispus revocarea din funcție a recurentei-reclamante și încetarea contractului de management încheiat între părți. Temeiul juridic al celui de al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl constituie, în principal, prevederile O.U.G. nr. 105/2009. Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G.

nr. 105/2009, arătând, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. De asemenea, funcția publică ocupată de recurenta-reclamantă a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, care a fost, și ea, declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Or, lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept consecință încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a directorului coordonator este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată.

De altfel în Deciziile nr. 413 și nr. 414/2010, Curtea Constituțională a reținut că, începând cu 28 februarie 2010 continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale care i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. V, art. VIII, și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. l05/2009. Așadar, în raport cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste modificări legislative, funcția de director coordonator se consideră a fi desființată, instanța de fond în mod corect apreciind că reclamanta nu mai poate fi reintegrată într-o astfel de funcție, a cărei existență a fost afectată de neconstituționalitatea actului normativ prin care a fost înființată.

Cum situația de neconstituționalitate ivită ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, Înalta Curte constată că atât ordinul de numire în funcție a recurentei-reclamante, cât și cel prin care s-a dispus revocarea acesteia din funcție și încetarea contractului de management încheiat între părți, în baza O.U.G. nr. 37/2009, nu-și mai pot menține valabilitatea, fiind emise/încheiate în temeiul unor acte normative declarate neconstituționale. Într-adevăr, este cert că neconstituționalitatea actului normativ în temeiul căruia intimata-pârâtă a emis ordinul de eliberare din funcție a recurentei-reclamante, adică O.U.G.

nr. 105/2009, a afectat legalitatea ordinului respectiv, însă acest lucru nu poate justifica cererea recurentei de reintegrare în funcția de director coordonator, în condițiile în care ordinul de numire nu mai producea, nici el, efecte juridice, ulterior constatării neconstituționalității actului normativ în executarea căruia a fost emis, respectiv O.U.G. nr. 37/2009. Referitor la criticile recurentei-reclamante privind celelalte motive de nelegalitate a ordinului contestat, invocate în acțiune și reiterate în cererea de recurs, se va reține că analiza acestora nu se mai impune, fiind de prisos în raport cu motivul ce afectează valabilitatea actului de numire în funcție, ca urmare a declarării neconstituționalității actelor normative în temeiul cărora acesta a fost emis.

Pentru considerentele arătate, constatându-de că soluția instanței de fond este corectă, va fi respins recursul, ca nefondat, și menținută sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta B.D.A.G. împotriva sentinței nr. 90 din 9 august 2010 a Curții de Apel Bacău, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2011.