ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4117/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 90 din 9 august 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamanta B.D.A.G., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională

pentru Prestații Sociale, prin care solicita anularea Ordinului nr. 196 din 12

octombrie 2009 emis de conducătorul autorității pârâte.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul

nr. 196 din 12 octombrie 2009 emis de președintele A.N.P.S., reclamanta a fost

revocată din funcția de director coordonator al Agenției Județene pentru

Prestații Sociale Neamț, în care fusese numită prin Ordinul nr. 1008 din 25 mai

2009, în temeiul dispozițiilor O.U.G. 37/2009.

Or, arată

prima instanță, în condițiile în care prin Deciziile nr.1257 din 7 octombrie

2009 și nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat

neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009,

funcția de director coordonator nu mai există, iar persoanele care ocupau

aceste funcții nu m

ai pot fi considerate ca

fiind conducătorii serviciilor publice desconcentrate. în momentul de față,

reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice

desconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G.

nr. 37/2009.

Acțiunea reclamantei, se arată în considerentele

sentinței atacate, nu poate

fi analizată decât ținând cont de

evenimentele legislative și constituționale mai sus evocate, relevanță deosebită

având faptul că funcția de director coordonator din care a fost revocată

reclamanta nu mai exista așa încât, o hotărâre de anulare

a actului administrativ cu consecința

reintegrării nu poate fi pusă niciodată în

executare câtă vreme funcția

nu mai există.

Instanța de

fond a reținut că nu sunt întemeiate apărările reclamantei referitoare la

nepublicarea în Monitorul Oficial a ordinului contestat căruia, având

caracterul unui act administrativ individual, nu îi sunt incidente dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 24/2000.

Revocarea din

funcția de director coordonator s-a realizat în baza O.U.G. nr. 105/2009 care

abrogă O.U.G. nr. 37/2009, măsura dispusă apărând în realitate ca o revocare a

actelor de numire emise în baza O.U.G. nr. 37/2009.

Apreciază

prima instanță că legalitatea ordinului contestat nu poate fi analizată

distinct de legalitatea ordinului de numire, așa încât, câtă vreme numirea

reclamantei în funcția de director coordonator a fost făcută în temeiul unei

ordonanțe neconstituționale și câtă vreme prin Deciziile nr. 413/2010 și nr. 414/2010

Curtea Constituțională a reținut că funcția de director coordonator

nu mai există, nu se relevă motive care să atragă

nulitatea ordinului de revocare.

In privința

celorlalte apărări invocate de reclamantă, instanța de fond a reținut că

acestea vizează drepturile reglementate de Codul Muncii și care trebuie

respectate în raporturile de muncă, de către angajator, iar nu în raporturile

de funcție publică, cărora li se aplică reglementările speciale (Legea nr. 188/1999,

O.U.G. nr. 37/2009). în cauza dedusă judecății revocarea s-a impus ca urmare a

evenimentelor legislative expuse și nicidecum ca urmare a neexercitării

atribuțiilor specifice funcției publice de conducere. De altfel, acceptând

numirea în condițiile O.U.G. nr. 37/2009, reclamanta și-a asumat riscul

revocării înainte de expirarea duratei prevăzute în contractul de management.

Concluzionează

instanța de fond că anularea ordinului de revocare din funcție ar avea drept

consecință producerea efectelor juridice ale ordinului de

numire, ceea ce ar echivala cu nesocotirea

Deciziilor nr. 413/2010 și nr. 414/2010

ale Curții Constituționale.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

reclamanta, în temeiul prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea

cererii sale de recurs, reclamanta arată, în esență, că în mod greșit a

analizat prima instanță acțiunea sa în raport cu deciziile Curții

Constituționale, în loc de a cenzura actul administrativ contestat exclusiv sub

aspectele incidente la data emiterii acestuia.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat.

Prin Ordinul

nr. 1008 din 25 mai 2009, emis de ministrul muncii, familiei și protecției

sociale, recurenta-reclamantă a fost numită în funcția de director coordonator

al Agenției Județene pentru Prestații Sociale Neamț, în baza prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie

conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin ordinul

contestat în cauză, nr. 196 din 12 octombrie 2009, s-a dispus revocarea din

funcție a recurentei-reclamante și încetarea contractului de management

încheiat între părți.

Temeiul juridic al celui de al doilea act

administrativ, ordinul contestat în cauză, îl constituie, în principal,

prevederile O.U.G.

nr. 105/2009.

Prin Decizia

nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat

neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art.

IV,

art.

V,

art. VIII și anexa nr. 1

din O.U.G. nr. 105/2009, arătând, în esență, că modalitatea de reglementare a

funcției publice, respectiv

actul

administrativ de numire, reprezintă construcții juridice deficitare și confuze

care

ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii

juridice a contractului de management.

De asemenea,

funcția publică ocupată de recurenta-reclamantă a fost înființată prin O.U.G. nr.

37/2009, care a fost, și ea, declarată neconstituțională prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Or, lipsirea

de temei constituțional a actelor normative primare are drept consecință

încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul

de numire a directorului coordonator este lipsit de efecte juridice, potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată.

De altfel în

Deciziile nr. 413 și nr. 414/2010, Curtea Constituțională a

reținut că, începând cu 28 februarie 2010

continuă să-și producă efectele juridice

Legea nr. 188/1999, cu

conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale care i-au

fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin art. I pct. 1-5 și 26, art. III,

art.

V,

art. VIII, și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. l05/2009.

Așadar, în

raport cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste

modificări legislative, funcția de director coordonator se

consideră a fi desființată, instanța de fond în

mod corect apreciind că reclamanta

nu mai poate fi reintegrată într-o

astfel de funcție, a cărei existență a fost afectată de neconstituționalitatea

actului normativ prin care a fost înființată.

Cum situația

de neconstituționalitate ivită ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1257

din 7 octombrie 2009 poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor

juridice născute anterior, Înalta Curte constată că atât ordinul de numire în

funcție a recurentei-reclamante, cât și cel prin care s-a dispus revocarea

acesteia din funcție și încetarea contractului de management încheiat între

părți, în baza O.U.G. nr. 37/2009, nu-și mai pot menține valabilitatea, fiind

emise/încheiate în temeiul unor acte normative declarate neconstituționale.

Într-adevăr, este cert că neconstituționalitatea

actului normativ în temeiul

căruia intimata-pârâtă a emis ordinul de

eliberare din funcție a recurentei-reclamante, adică O.U.G. nr. 105/2009, a

afectat legalitatea ordinului respectiv,

însă

acest lucru nu poate justifica cererea recurentei de reintegrare în funcția de

director

coordonator, în condițiile în care ordinul de numire nu mai producea, nici el,

efecte juridice, ulterior constatării neconstituționalității actului normativ

în executarea căruia a fost emis, respectiv

O.U.G. nr. 37/2009.

Referitor la criticile recurentei-reclamante

privind celelalte motive de

nelegalitate

a ordinului contestat, invocate în acțiune și reiterate în cererea de recurs,

se

va reține că analiza acestora nu se mai impune, fiind de prisos în raport cu

motivul ce afectează valabilitatea actului de numire în funcție, ca urmare a

declarării neconstituționalității actelor normative în temeiul cărora acesta a

fost emis.

Pentru considerentele arătate, constatându-de că

soluția instanței de fond este

corectă,

va fi respins recursul, ca nefondat, și menținută sentința atacată, ca fiind

temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta B.D.A.G.

împotriva sentinței nr. 90 din 9 august 2010 a Curții de Apel Bacău, Secția

comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15

septembrie 2011.