ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1275/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 56 din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.S.C. și a dispus anularea Ordinului nr. 362/2009 emis de Președintele C.N.P.D.A.S., prin care reclamantul a fost eliberat din funcția de conducere de director executiv al C.J.P. Neamț, precum și reintegrarea reclamantului în funcția respectivă; de asemenea, s-a dispus obligarea pârâtei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, calculate începând cu data de 23 mai2009 și până la reintegrarea efectivă, reactualizată cu indicele de inflație.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a respins excepțiile netimbrării cererii de chemare în judecată, prematurității și inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, reținând, prin încheierile interlocutorii din 26 martie și, respectiv, 30 aprilie 2010, că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, se arată în cuprinsul încheierilor respective, dovada achitării taxei judiciare de timbru rezultă din chitanța atașată la fila 26 din dosar, pe de o parte, iar procedura plângerii prealabile nu este obligatorie cererilor formulate în condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, ca în speța de față. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că Ordinul nr. 362/2009 emis de Președintele C.N.P.D.

A.S. este nelegal, ca o consecință a faptului că a fost emis în baza prevederilor art. III alin. (l) din O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (l) din Legea nr. 47/1992, republicată. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta. În motivarea căii de atac formulate, recurenta reiterează apărările invocate în fața instanței de fond, acestea referindu-se, în esență, la legalitatea ordinului contestat, care, susține recurenta, derivă din împrejurarea că acesta a fost emis în executarea prevederilor art. III alin. (l) din O.U.G.

nr. 37/2009, conform cărora funcțiile publice de natura celei deținute de intimatul-reclamant au fost eliminate din categoria funcțiilor publice, reglementate de Legea nr. 188/1999. De asemenea, recurenta reiterează excepțiile netimbrării, prematurității și inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, în ceea ce privește excepțiile netimbrării, prematurității și inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, invocate și în fața primei instanțe, se constată că aceasta în mod corect le-a respins, ca neîntemeiate, de vreme ce, pe de o parte, într-adevăr, la dosar, se află dovada achitării taxei judiciare de timbru și, pe de altă parte, acțiunea este introdusă în condițiile speciale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004 iar, potrivit prevederilor art. 7 alin. (5) din același act normativ, „în cazul acțiunilor (..) care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe (..) nu este obligatorie plângerea prealabilă”. Referitor la criticile aduse cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei, se vor reține următoarele: Prin Ordinul nr. 362/2009 emis de Președintele C.N.P.

D.A.S., intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv al C.J.P. Neamț. Temeiul juridic al actului administrativ susmenționat este, așa cum rezultă în mod explicit din chiar conținutul său, art. III alin. (l) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale și dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Astfel, controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (l) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Cu privire la acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (l) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea actului administrativ de eliberare din funcția de conducere, temeiul juridic al cererii sale fiind Legea nr. 5 54/2004. După cum s-a arătat anterior, măsurile contestate au avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin C.E.D.O. și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. l 1 și art. 20 din Constituția României. Înalta Curte reține, de asemenea, că atât O.U.G.

nr. 37/2009 cât și legea de aprobare a acestei ordonanțe au fost declarate neconstituționale, prin decizia nr. 1257/2009; aceasta, deoarece analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispozițiile ordonanței. Pe cale de consecință, actele și măsurile adoptate în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, drept urmare, în mod corect au fost anulate de instanța de fond. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menținându- se sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.N.P.D. A.S. (în prezent, C.N.P.P.) împotriva sentinței nr. 56 din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2011.