ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1275/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1275/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 56 din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de

reclamantul A.S.C. și a dispus anularea

Ordinului

nr. 362/2009 emis de Președintele

C.N.P.D.A.S., prin care reclamantul a fost eliberat din funcția de conducere de

director executiv al C.J.P. Neamț, precum și reintegrarea

reclamantului în funcția respectivă; de asemenea,

s-a dispus obligarea pârâtei la plata

de

despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu

celelalte

drepturi de care ar fi

beneficiat reclamantul, calculate începând cu data de 23 mai2009 și până la

reintegrarea efectivă, reactualizată cu indicele de inflație.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a respins excepțiile

netimbrării cererii de chemare în judecată,

prematurității și inadmisibilității acțiunii

pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, reținând, prin încheierile

interlocutorii din

26 martie și,

respectiv, 30 aprilie 2010, că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, se arată în cuprinsul încheierilor respective,

dovada achitării taxei

judiciare de timbru rezultă din chitanța atașată la fila

26 din dosar, pe de o parte, iar

procedura plângerii prealabile nu este obligatorie

cererilor formulate în condițiile

prevăzute

de art. 9 din Legea nr. 554/2004, ca în speța de față.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut, în

esență, că Ordinul

nr. 362/2009 emis de Președintele C.N.P.D.

A.S. este

nelegal, ca o consecință a faptului că a fost emis în baza

prevederilor art.

III alin. (l) din O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale

prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții

Constituționale,

definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (l) din Legea nr. 47/1992,

republicată.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și

nelegală, în raport cu

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., a declarat

recurs

pârâta.

În motivarea căii de atac formulate, recurenta

reiterează apărările invocate în

fața

instanței de fond, acestea referindu-se, în esență, la legalitatea ordinului

contestat, care, susține recurenta, derivă din

împrejurarea că acesta a fost emis în executarea prevederilor art. III alin.

(l) din O.U.G. nr. 37/2009, conform cărora funcțiile

publice de natura celei deținute de

intimatul-reclamant au fost eliminate din categoria

funcțiilor publice,

reglementate de Legea nr. 188/1999.

De asemenea, recurenta reiterează excepțiile netimbrării,

prematurității și

inadmisibilității

acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile.

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul

este nefondat, după cum se va

arăta în continuare.

Astfel,

în ceea ce privește excepțiile netimbrării, prematurității și

inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa

procedurii prealabile, invocate și în fața primei

instanțe, se constată că aceasta în mod corect

le-a respins, ca neîntemeiate, de vreme

ce, pe de o parte, într-adevăr,

la dosar, se află dovada achitării taxei

judiciare

de timbru și, pe de altă parte, acțiunea este introdusă în condițiile speciale

prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004 iar, potrivit prevederilor art. 7

alin. (5) din

același act normativ, „în cazul acțiunilor (..) care

privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din

ordonanțe (..) nu este obligatorie plângerea prealabilă”.

Referitor la criticile aduse cu privire la soluția

pronunțată pe fondul cauzei, se

vor

reține următoarele:

Prin Ordinul nr. 362/2009 emis de Președintele C.N.P.

D.A.S.,

intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere de

director executiv al C.J.P. Neamț.

Temeiul juridic al actului administrativ susmenționat

este, așa cum rezultă în

mod explicit din chiar conținutul său, art. III alin.

(l) din O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice locale și dispozițiile

Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată.

Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției

adoptate în legătură cu

problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea

unor scurte considerații cu

privire

la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Astfel, controlul de constituționalitate exercitat pe

calea excepției de

neconstituționalitate

este un control de conformitate și conformare a legii sau

ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile

Constituției, în cadrul căruia prevalează

garantarea drepturilor și

libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (l) din Constituție,

dispozițiile din legile și ordonanțele în

vigoare,

precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele juridice la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale

dacă, în acest interval,

Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata

acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție,

deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data

publicării, deciziile sunt general

obligatorii

și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții

de

neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate

neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții

Constituționale nu ar avea

aplicare directă și imediată, întreaga procedură de

control a constituționalității legilor

și

ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Cu

privire la acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale

nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele

judecătorești trebuie să facă aplicarea

directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a

înlătura prevederile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat

la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit.

a) din Constituție și art. 15 și

urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de

constituționale a priori asupra

legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată,

asupra ordonanței respective, care

constituie

conținutul normativ al legii.

Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a

declarat

neconstituțională

Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 iar din analiza

considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității

afectează însuși actul

normativ aprobat prin această lege.

De asemenea,

prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța

constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea

Constituțională a arătat,

în

esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul

administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze

care

ridică problema statutului juridic al

directorului coordonator și a naturii juridice a

contractului de

management.

În plus,

instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea

O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din

Constituție, statutul juridic

al funcției publice de conducere,

reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât

Guvernul

a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit

art. 9 alin. (l) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana

vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim prin ordonanțe sau dispoziții

din

ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ,

acțiune

care poate avea ca obiect

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe,

anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz,

obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la

realizarea

unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează, în alin. (4),

situația acțiunilor formulate de

o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat

neconstituțională ordonanța prin

admiterea

unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte

constată că legiuitorul a

prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de

neconstituționalitate a ordonanței

într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze

similare, care au ca temei juridic aceleași

prevederi declarate neconstituționale.

În speța de față,

intimatul-reclamant a solicitat anularea actului administrativ

de eliberare din funcția de conducere,

temeiul juridic al cererii sale fiind Legea nr. 5 54/2004.

După cum s-a arătat anterior, măsurile contestate au

avut la bază aplicarea

prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată

neconstituțională, prin decizia

nr.

1257 din 7 octombrie 2009.

Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea

contenciosului administrativ,

efectele acestei decizii a instanței constituționale se

extind și asupra celorlalte cauze

având ca obiect anularea actelor administrative emise în

temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că eliberarea

intimatului-reclamant din

funcția

publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea

nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură

a afecta în mod evident securitatea

raporturilor

de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată

prin C.E.D.O. și actele comunitare, precum și prin

alte tratate internaționale la care România este parte și a căror

îndeplinire este

obligată să o asigure,

potrivit art. l 1 și art. 20 din Constituția României.

Înalta Curte reține, de asemenea, că atât O.U.G.

nr. 37/2009 cât și legea de aprobare a

acestei ordonanțe au fost declarate

neconstituționale,

prin decizia nr. 1257/2009; aceasta, deoarece analiza de

neconstituționalitate a avut în vedere atât legea

de aprobare cât și însăși ordonanța de

urgență,

întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență,

corpul

legii fiind reprezentat chiar de dispozițiile ordonanței.

Pe cale de consecință, actele și măsurile adoptate în

baza acestei ordonanțe

sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al

ordonanței și, drept urmare, în mod

corect

au fost anulate de instanța de fond.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins,

ca nefondat, menținându-

se

sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C.N.P.D.

A.S. (în prezent, C.N.P.P.) împotriva

sentinței nr. 56 din 30 aprilie 2010 a Curții de

Apel Bacău, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 martie 2011.