ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 380/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 192/

CA din 2 noiembrie 2009, rămasă irevocabilă (dosar nr. 318/45/2009), Curtea de

Apel Iași a admis acțiunea formulată S.V., a anulat Ordinul nr. 72/2009 emis de

pârâta A.N.P.C., și a obligat pârâta să-i plătească reclamantului veniturile

salariale de care ar fi beneficiat, în lipsa ordinului de mai sus.

Reclamantul S.V.,

prin cererea nr. 318 din 12 octombrie 2010, a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.P.C., lămurirea dispozitivului sentinței nr. 192/ CA din 1 noiembrie

2009, arătând că trebuie lămurită semnificația expresiei „venituri cuvenite în

lipsa Ordinului nr. 72/2009”.

Curtea de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 1 noiembrie 2010, a

admis cererea formulată de reclamant și pe cale de consecință a lămurit prevederile

alin. (4) din dispozitivul sentințe nr. 192/ CA din 2 noiembrie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 318/45/2009, și a stabilit că

A.N.P.C. este obligată să îi plătească reclamantului despăgubiri egale cu

veniturile salariale de care ar fi beneficiat în lipsa Ordinului nr. 72/2009,

calculate până la data rămânerii irevocabile a sentinței nr. 192/ CA din 2

noiembrie 2009.

Pentru a dispune

astfel, instanța a reținut că întrucât reclamantul a solicitat doar anularea

Ordinului nr. 72/2009 nu și reintegrarea în funcția publică deținută, Curtea

prezumă că la data rămânerii irevocabile a sentinței nr. 192/ CA din 2 noiembrie

2009, raportul de serviciu specific funcției publice de conducere, renăscut ca

urmare a anulării Ordinului nr. 72/2009, a încetat să mai producă efecte.

Împotriva acestei încheieri

a formulat recurs reclamantul S.V., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului, reclamantul, a avut, în esență, următoarele:

Din cauza faptului că

A.N.P.C. a refuzat să-i plătească despăgubirile stabilite prin sentința civilă nr.

192 din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, a învestit instanța de

judecată, în baza art. 24 din Legea nr. 554/2007 cu o cerere de sancționare a

conducătorului autorității pârâte, înregistrată, sub nr. 440/45/2010 la Curtea de Apel Iași. Instanța a apreciat că obligația pârâtei nu este suficient de clar

prezentată în dispozitivul sentinței civile nr. 192 din 02 noiembrie 2009, de

aceea a solicitat lămuriri cu privire la perioada pentru care A.N.P.C. este

obligată să-i plătească veniturile salariale stabilite prin hotărâre

judecătorească.

Prin încheierea care

face obiectul recursului, instanța a admis cererea și a stabilit că pârâta este

obligată să îi plătească reclamantului despăgubiri egale cu veniturile

salariale, până la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 192 din 2

noiembrie 2009.

Pe lângă eroarea

materială în privința numărului ordinului contestat, încheierea pronunțată este

criticabilă și sub aspectul legalității.

Din considerentele

sentinței civile nr. 192 din 2 noiembrie 2009 rezultă faptul că funcția

deținută de reclamant în baza ordinului nr. 582 din 25 septembrie 2007, aceea

de inspector șef nu a fost desființată,ci a survenit o modificare numai în

privința denumirii, după ce prin H.G. nr. 284/2009 funcția de inspector șef a

devenit funcție publică de comisar șef a C.R.P.C., odată cu schimbarea

denumirii inspectoratului în comisariat.

Din acest motiv, susține

reclamantul, și în prezent este comisar șef al C.R.P.C. Iași, fapt ce rezultă

și din aceea că pârâta i-a plătit salariul corespunzător acestei funcții în

perioada ianuarie - mai 2010, ca urmarea rămânerii definitive a sentinței

civile nr. 114 din 25 iunie 2009,hotărâre prin care s-a dispus suspendarea Ordinului

nr. 72/2009.

Plătindu-i lunar

salariul în perioada respectivă pârâta i-a recunoscut calitatea de comisar șef,

fără însă a-i permite a exercita efectiv funcția publică.

În încheierea de

lămurire a dispozitivului, instanța de fond trebuia să arate caracterul de

continuitate al obligației pârâtei de a-i plăti drepturile salariale până la

data încetării raporturilor de serviciu, conform prevederilor din capitolul IX

al Legii nr. 188/1999.

Ca urmare, prin

limitarea la data de 19 mai 2009 a perioadei în care trebuia să fie despăgubit

îi încalcă dreptul la reparare integrală a prejudiciului suferit.

Recursul este

nefondat.

În mod corect prima

instanță a admis cererea formulată de reclamantul S.V. și a lămurit

dispozitivul sentinței civile nr. 192 din 2 noiembrie 2009, în sensul că, A.N.P.C.

este obligată să-i plătească acestuia despăgubiri egale cu veniturile salariale

de care ar fi beneficiat în lipsa Ordinului nr. 72/2009, calculate până la data

rămânerii irevocabile a sentinței respective.

Prin sentința nr. 192

din 2 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 318/45/2009, Curtea de Apel

Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

reclamantului S.V. și, în consecință, a anulat Ordinul nr. 72/2009 emis de

pârâta A.N.P.C., prin care acesta fusese eliberat din funcția de inspector șef

al I.R.P.C. Iași, și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească veniturile salariale

de care ar fi beneficiat în lipsa ordinului contestat.

În condițiile în care

reclamantul nu a solicitat, în dosarul nr. 318/45/2009, și reintegrarea în

funcția publică deținută până la emiterea ordinului, limitându-se a solicita

doar anularea ordinului și plata drepturilor salariale cuvenite, în mod

temeinic și legal prima instanță, în prezentul dosar, a lămurit dispozitivul

sentinței civile nr. 192 din 2 noiembrie 2009, în sensul că acesta beneficiază

de veniturile salariale de care fusese lipsit, însă numai până la rămânerea

irevocabilă a acestei sentințe.

Din această

perspectivă este complet lipsit de relevanță că funcția deținută de reclamant

în baza Ordinului nr. 582/2007, aceea de inspector șef, nu ar fi fost

desființată, ci doar s-a schimbat denumirea din inspector șef în comisar șef.

De fapt, reclamantul

este în eroare crezând că odată cu anularea ordinului contestat ar opera, în

mod automat, repunerea pe funcția de conducere deținută, chiar în lipsa unui

capăt de cerere în acest sens, formulat în dosarul nr. 318/45/2009.

În ceea ce privește critica

cu privire la numărul ordinului contestat, greșit menționat în dispozitivul

încheierii recurate ca fiind 729 din 31 martie 2009, Înalta Curte reține că o

astfel de eroare se remediază de către instanța de fond în baza art. 281 C.

proc. civ., iar nu de către instanța de recurs în prezenta cauză.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamantului, potrivit

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.V. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2011