ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.05.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2322/2010

HOTĂRÂRE
04.05.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2322/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Curții de Apel Constanța, la data de 18 mai 2009, reclamantul B.N.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea O.U.G. nr.

37 din 22 aprilie 2009, anularea Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 69603 din 23

aprilie 2009, precum și suspendarea executării actelor atacate.

La data de 9 iulie 2009, reclamantul

și-a modificat acțiunea în sensul că a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. , anularea ordinului acesteia nr. 69603

din 23 aprilie 2009, repunerea în situația anterioară și

obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale de la data eliberării din

funcție și până la data reîncadrării, actualizate cu

indicele de inflație la data efectuării plății, precum

și suspendarea executării ordinului menționat.

Totodată reclamantul a invocat în

cauză excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009, în

baza căreia a fost emis ordinul contestat, iar Ministerul Internelor

și Reformei Administrative a formulat cerere de intervenție în

interesul pârâtului Guvernul României.

În raport de dispozițiile art. 106

din Legea nr. 188/1999 , raportat la art. 15 și art. 14 alin. (2) din Legea

contenciosului administrativ, instanța a analizat cu prioritate cererea de

suspendare a executării ordinului contestat, în conformitate cu

dispozițiile art. 29 alin. (4) și (6) din Legea nr. 47/1992 a

analizat și excepția de neconstituționalitate invocată în

cauză.

Pe cale de consecință, Curtea

de Apel Constanța, secția comercială maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 466/CA din 26 octombrie 2009 a admis cererea de suspendare

și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale,

reținând că în ședința din data de 7 decembrie 2009, aceasta

s-a pronunțat, în cadrul controlului anterior promulgării legii,

prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituție, asupra obiecției

de neconstituționalitate a legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, că

legea este neconstituțională, întrucât încalcă dispozițiile

art. 115 alin. (6) din Legea Fundamentală, decizie definitivă și

general obligatorie, în conformitate cu art. 31 alin. (1) din Legea nr.

47/1992.

Cu privire la îndeplinirea

cerințelor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind suspendarea

executării actelor administrative, instanța a apreciat că

declararea ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009, în executarea căreia

a fost emis ordinul contestat, este de natură să creeze o

îndoială serioasă cu privire la legalitatea acestui act

administrativ, iar suspendarea este necesară pentru prevenirea unei pagube

iminente, prejudiciind material viitor și previzibil constând în

drepturile salariale ale reclamantului.

În ceea ce privește fondul cauzei,

Curtea de Apel Constanța, prin sentința civilă nr. 627/CA din 10

decembrie 2009 a admis acțiunea reclamantului B.N., a dispus anularea Ordinului

nr. 69603 din 23 aprilie 2009, emis de pârâta A.N.S.V.S.A. și reintegrarea

reclamantului în funcția publică deținută și, pe cale de

consecință a obligat pârâta la plata unei despăgubiri egale cu

salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi

bănești de care reclamantul ar fi beneficiat, de la data

încetării raportului de serviciu, până la data reintegrării

efective.

În acest sens curtea de apel a

reținut că cererea formulată de reclamant este admisibilă,

în cauză nefiind necesară procedura prealabilă, potrivit Legii

nr. 188/1999, care se completează cu dispozițiile Codului Muncii,

precum și împrejurarea că, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie

2009, Curtea de Apel Constituțională a constatat

neconstituționalitatea legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, stabilind

că după aprobarea ordonanței de către parlament, controlul

de constituționalitate se exercită față de legea de

aprobare care are același conținut, ordonanța încetând să

mai existe ca act juridic normativ distinct.

Pe cale de consecință, s-a

apreciat că reclamantul a fost eliberat din funcție fără

respectarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999 care reglementează acest

domeniu – art. 97 lit. c) raportat la art. 99 lit. b), întrucât

dispozițiile art. III alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 37/2009, postul

ocupat de reclamant nu a fost redus ci a căpătat o altă denumire

și aceasta în baza unei ordonanțe ce constituie conținutul unei legi

de aprobare declarată neconstituțională.

Împotriva ambelor hotărâri, în

termen legal, a formulat apel pârâta A.N.S.V.P.S.A., criticându-le pentru

nelegalitate.

În recursul formulat împotriva

sentinței civile nr. 446 din 26 octombrie 2009, pârâta a arătat, în

esență, că în speță nu sunt întrunite condițiile

cumulative prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la

suspendarea actelor administrative.

Astfel, a arătat pârâta, pentru a

dovedi existența cazului bine justificat, este nevoie de prezentarea unor

dovezi de nelegalitate evidente, însă împrejurările din cazul de

față nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă

asupra legalității actului administrativ atacat.

În ceea ce privește condiția

pagubei iminente, obligatorie pentru dispunerea suspendării actului

administrativ, nici aceasta nu este îndeplinită. Reclamantul, sub acest

aspect, a arătat pârâta, nu a invocat nici un motiv care să

dovedească paguba iminentă produsă acestuia prin emiterea

ordinului, pe de o parte, pe de altă parte, conform respectivului ordin,

reclamantul putea opta pentru numirea pe o funcție publică

vacantă, în acest fel fiindu-i respectat dreptul la muncă, la

protecție socială la muncă și dreptul la salariu.

În motivarea recursului, formulat

împotriva sentinței civile nr. 627 din 10 decembrie 2009, pârâta a

arătat in esență că, în primul rând, acțiunea

reclamantului este inadmisibilă, ca urmare a neîndeplinirii condiției

procedurii administrative prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește fondul cauzei, a mai

arătat pârâta, prima instanță a reținut eronat că

reclamantul a fost eliberat din funcție fără respectarea

prevederilor Legii nr. 188/ 1999, în condițiile în care ordinul contestat

a fost emis în baza O.U.G. 37/2009, în vigoare la data emiterii lui, ordinul

fiind în deplină conformitate cu dispozițiile legale imperative ale

ordonanței amintite.

Examinând hotărârile recurate, prin

prisma criticilor formulate, precum și ale prevederile art. 304

1

întemeiate și vor fi admise pentru motivele ce se vor arăta în

continuare.

Este de principiu că actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție

care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate

și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act

administrativ emis în baza legii

echivalează

cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act

administrativ

nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât

în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii

exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Curtea constată că în art. 14

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate

condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea

executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând

trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii

administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c)

condiția prevenirii unei pagube iminente.

Art. 14

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are

următorul

conținut: „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea,

în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul

sau a autorității

ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente

să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond. în cazul în

care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și

fără nicio formalitate."

În

ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea

observă că, această

exigență legală

trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin

cazuri bine justificate se precizează în

textul legal mai sus

menționat, se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt

și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului

administrativ".

Referitor la condiția iminenței producerii

unei pagube, de asemenea,

Legea Contenciosului administrativ conține o

definiție a ei. în termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor

și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă

a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public".

Înalta Curte subliniază, din nou,

că aceste cerințe sunt cumulative, astfel că în situația în

care, chiar dacă numai una dintre acestea nu este îndeplinită,

suspendarea actului administrativ nu poate fi dispusă. Or, în

speță, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă

că, la data promovării acțiunii în justiție, cerința

declanșării procedurii administrative prealabile nu era

satisfăcută. Așadar, soluția de admitere a cererii

reclamantului de suspendare a Ordinului nr. 69603 din 23 aprilie 2009 este

nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

În ceea ce privește, hotărârea

prin care prima instanță a soluționat fondul cauzei,

sentința civilă nr. 627 din 10 decembrie 2009, este, de asemenea,

nelegală. Judecătorul fondului a respins excepția

inadmisibilității acțiunii reținând, eronat, că în

cauză nu era necesară parcurgerea procedurii administrative

prealabile, cu motivarea că această interpretare se impune din

examinarea prevederilor Legii nr. 188/1999, care se completează cu

prevederile Codului muncii. Contrar celor reținute de instanță,

în art. 106 din Legea privind statutul funcționarilor publici se

precizează, fără echivoc, că actele administrative de tipul

celui contestat de reclamant, pot fi atacate la instanța de contencios, în

condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004. Or,

parcurgerea procedurii administrative prealabile este una din condițiile

generale de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ.

Această procedură este reglementată in art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004: „

Înainte de

a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana

care se consideră vătămată într-un drept al său sau

într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie

să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de

zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a

acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului

ierarhic superior, dacă acesta există

”.

Având ca reper acest text de lege,

rezultă că este vorba despre o procedură extrajudiciară, în

cadrul căreia reclamantul solicită emitentului actului retractarea

sau reformarea acelui act administrativ. Nu este nicio îndoială că

procedura administrativă prealabilă este îndeplinită în

consonanță deplină cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

numai dacă reclamația administrativă este adresată

emitentului actului, anterior sesizării instanței de judecată

și, obligatoriu, cu respectarea termenului de 30 de zile de la data

comunicării actului. Parcurgerea acestei proceduri în alte condiții

decât cele prescrise în termeni inderogabili de textul legal precitat

echivalează cu neîndeplinirea acestei condiții generale de promovare

a acțiunii în contencios administrativ. Cum, în speță,

reclamantul a adresat pârâtei reclamația administrativă abia la data

de 24 iulie 2009, cu mult peste termenul de 30 de zile de la comunicarea

ordinului, exigența legală a îndeplinirii procedurii administrative

prealabile nu a fost satisfăcută și se impune respingerea ca

inadmisibilă a acțiunii promovate de acesta.

Față de cele ce preced, Înalta

Curte, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

va admite ambele recursuri și va modifica cele două sentințe

recurate, în sensul că va respinge ca nefondată cererea de suspendare

a executării ordinului atacat și ca inadmisibilă acțiunea

având ca obiect anularea aceluiași ordin.

Admite recursurile declarate de A.N.S.V.S.A.

împotriva sentinței civile nr. 446/CA din 26 octombrie 2009 și a

sentinței civile nr. 627/CA din 10 decembrie 2009 ale Curții de Apel

Constanța, secția comercială maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot hotărârile

atacate în sensul că respinge cererea de suspendare a executării ordinului

nr. 69.603 din 23 aprilie 2009, ca neîntemeiată și, totodată

respinge, ca inadmisibilă, acțiunea de fond având ca obiect anularea

aceluiași ordin.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 4 mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4385/2010
ilor O.U.G. nr. 37/2009, a avut un drept de opțiune, astfel încât desființarea funcției publice s-a făcut ope legis, cu consecința încetării raporturilor de funcție ale reclamantei. Se mai arată că cererea privind anularea O.U.G. nr. 37/200
ÎCCJ 2010-05-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2721/2010
tului, în condițiile în care unul dintre efectele anulării ordinului contestat îl constituie repunerea părților în situația anterioară. A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Z.Ș. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României,
ÎCCJ 2010-12-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5532/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului I. reclamantul B.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul Ro
ÎCCJ 2010-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4649/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.C
ÎCCJ 2010-10-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4232/2010
esență că excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant este inadmisibilă, întrucât Curtea Constituțională a constatat deja, prin Decizia nr. 1257/2009, neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, iar prin Decizia nr. 1629/2009 a f
Sursă