ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 888/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 888/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei civile

de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 346 din 9

decembrie 2009, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul local al municipiului

Brad; a respins, pe excepția de tardivitate, acțiunea reclamantului S.V. împotriva

pârâtei Primăria municipiului Brad, prin Primar, precum și, ca inadmisibilă,

cererea de intervenție formulată de intervenieta V.F.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul S.V. este

autorul notificării nr. 210/2001 transmisă pârâtei în cauză, prin B.E.J. R.D.

din Brad.

Prin aceasta s-a

solicitat restituirea suprafeței de cca. 150 mp teren pe care l-a deținut și

care a fost preluat abuziv, de stat, în anul 1979.

Prin dispoziția nr. 520/2002,

Primăria municipiului Brad, în exercitarea atribuțiunilor conferite de Legea

nr. 10/2001, a soluționat această notificare în sensul respingerii ei, reținând,

în considerente, că, având destinația de teren agricol, imobilul nu intră sub

incidența Legii nr. 10/2001 și că terenul a fost restituit autorului

notificării în temeiul Legii nr. 1/2000.

Pentru a lămuri

situația terenului, instanța a dispus, la cererea reclamantului, efectuarea

unei expertize topografice, care a identificat imobilul ca fiind amplasat în intravilanul

municipiului Brad, cu acces în strada D., fiind înscris în C.F. 152 nr. Ord.

A+31, având o suprafață de 2226,5 mp, din care atribuită, prin titlu de

proprietate, proprietarului construcțiilor suprafața de 1000 mp, iar suprafața

de 183 mp este inclusă domeniului public, ca strada M.

Același expert a

stabilit că imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974,

în anul 1979, ca urmare a licitației dispuse de instanța de judecată, prin sentința

civilă 4353/1979 și a adjudecării construcțiilor conform procesului-verbal nr. 1659/1979.

Tribunalul a mai

reținut că terenul a avut ca proprietar tabular pe P.E., cu cota de 35/64

parte; P.M., cu cota de 23/64 părți și L.I., pe care îl moștenesc reclamantul

și intervenienta în cauză, cu cota de 6/64 părți.

Or, conform actelor

depuse la dosar este evident că terenul a intrat în proprietatea statului în

temeiul Legii 58/1974, ceea ce exclude domeniul de aplicare al Legii 10/2001.

De altfel, fiind

emisă dispoziția nr. 520/2002, de către Primarul municipiului Brad, de

conținutul căreia reclamantul a aflat, cel mai târziu, cu ocazia soluționării

dosarului nr. 828/2003, de către Judecătoria Brad, când această dispoziție s-a

depus ca probă, s-a apreciat că acțiunea prin care se solicită din nou

restituirea imobilului în temeiul aceluiași act normativ este tardivă, în

condițiile art. 26 alin. (3) din respectivul act normativ, potrivit căruia

decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării poate fi atacată de

persoana pretins îndreptățită în termen de 30 de zile de la comunicarea

acesteia.

Ca urmare, instanța a

respins acțiunea reclamantului pe excepția de tardivitate invocată de intimat,

care este peremtorie, dirimantă și absolută.

Având în vedere că

intervenienta în cauză nu a efectuat procedura prealabilă a notificării

imobilului din litigiu în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, cererea

acesteia a fost respinsă ca inadmisibilă.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 45/A din 26 martie 2010, a respins

apelul declarat de intervenienta în interes propriu V.F. împotriva

sus-menționatei sentințe, cu motivarea că restituirea în natură sau prin

echivalent a imobilelor ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001 se realizează

în două etape, dintre care prima, administrativă, care este obligatorie, și a

doua, judiciară, care este facultativă.

Pentru demararea

procedurii administrative, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

persoana îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ

trebuie să formuleze notificare în termen de 6 luni de la data intrării în

vigoare a legii. Nerespectarea acestui termen atrage, potrivit art. 22 alin. (5)

din Lege, pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii.

Conform art. 109 alin.

(2) C. proc. civ., în cazul în care legea prevede o procedură prealabilă,

sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea acestei

proceduri.

În speță, apelanta

intervenientă nu a urmat procedura administrativă obligatorie privind restituirea

imobilului în litigiu, împrejurare, de altfel, necontestată de aceasta, așa

încât, față de dispozițiile legale menționate mai sus, în mod corect, prima

instanță a apreciat, ca inadmisibilă, cererea sa de intervenție.

Criticile apelantei

în sensul că instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 53 C. proc. civ. nu au

fost primite, întrucât aceste prevederi legale vizează o altă situație. Astfel,

conform art. 53 C. proc. civ., cel care intervine va lua procedura în starea în

care se află în momentul admiterii intervenției, iar actele de procedură

următoare se vor îndeplini și față de acesta.

Ca urmare, textul

legal menționat se referă la actele de procedură îndeplinite până în momentul

admiterii cererii de intervenție, care devin opozabile intervenientului și nu

vor mai fi refăcute, iar nu la procedura administrativă prealabilă îndeplinită

de reclamant, care a formulat notificare în nume propriu, nu și în numele

apelantei, notificare ce nu produce efecte în persoana intervenientei.

Pentru a beneficia de

măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, intervenienta ar fi trebuit să

formuleze notificare conform dispozițiilor actului normativ menționat, în

condițiile și termenele reglementate de acesta, în caz contrar, potrivit art. 4

alin. (4) din Lege, de cotele ce i s-ar fi cuvenit acesteia urmând să profite

moștenitorii care au depus în termen cererea de restituire.

Curtea a constatat că

hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, astfel că, în baza art. 296

C. proc. civ., a respins, ca nefondat, apelul intervenientei.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs intervenienta în interes propriu V.F., criticând-o

pentru următoarele motive:

Deși nu a formulat

notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, intervenienta a depus mai multe cereri

la Primăria Brad, prin care a solicitat retrocedarea terenului în litigiu,

fiind îndreptățită la restituire față de calitatea de moștenitoare de pe urma

tatălui său, L.I.

Recurenta a solicitat

admiterea căii de atac și a cererii de intervenție.

Deși legal citați,

intimații nu au depus întâmpinare în dosar.

Analizând decizia

civilă atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

În mod corect, Curtea

de Apel a considerat că, neurmând procedura prealabilă obligatorie reglementată

de art. 21 și următoarele din Legea nr. 10/2001, intervenienta nu poate obține

măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu, în temeiul acestei legi.

Recurenta însăși a

recunoscut că nu a formulat notificare în termenul și în condițiile

reglementate de art.22 și următoarele din Lege, astfel încât sancțiunea

aplicabilă este pierderea, de către persoana ce se consideră îndreptățită la

reparație, a dreptului de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în

natură sau în echivalent, termenul de depunere a notificării fiind un termen de

decădere [art. 22 alin. (5)].

De asemenea,

calitatea de moștenitor a recurentei de pe urma unuia dintre coproprietarii

bunului, respectiv a tatălui său, L.I., nu îi conferă niciun drept la

restituire în măsura în care nu a fost valorificată prin utilizarea procedurii

prealabile obligatorii, neformularea notificării de către unul dintre

moștenitori profitând celor care au exercitat un asemenea demers, potrivit art.

4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, aplicat în mod corect, de către Curte.

În ceea ce privește

adresarea mai multor cereri Primăriei Brad pentru restituirea imobilului, dar

nu în termenul și condițiile Legii nr. 10/2001, nu o îndreptățește pe recurentă

să pretindă acordarea de măsuri reparatorii în temeiul acestei legi și nu

formează obiect al litigiului de față. În cazul în care au fost formulate,

aceste cereri vizează alte proceduri, ce nu au legătură cu pretențiile

întemeiate pe Legea nr. 10/2001 și urmează să fie verificate din perspectiva acelor

proceduri, dacă este cazul.

Ca atare, în mod

corect, Curtea, față de toate dispozițiile legale enunțate mai sus, a menținut

hotărârea instanței de fond, de respingere a cererii de intervenție.

În baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de

intervenientă, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 din

același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de intervenienta în nume propriu V.F. împotriva deciziei civile nr. 45/A

din 26 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 4 februarie 2011.