ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 888/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 346 din 9 decembrie 2009, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul local al municipiului Brad; a respins, pe excepția de tardivitate, acțiunea reclamantului S.V. împotriva pârâtei Primăria municipiului Brad, prin Primar, precum și, ca inadmisibilă, cererea de intervenție formulată de intervenieta V.F. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele: Reclamantul S.V. este autorul notificării nr. 210/2001 transmisă pârâtei în cauză, prin B.E.J. R.D. din Brad. Prin aceasta s-a solicitat restituirea suprafeței de cca.

150 mp teren pe care l-a deținut și care a fost preluat abuziv, de stat, în anul 1979. Prin dispoziția nr. 520/2002, Primăria municipiului Brad, în exercitarea atribuțiunilor conferite de Legea nr. 10/2001, a soluționat această notificare în sensul respingerii ei, reținând, în considerente, că, având destinația de teren agricol, imobilul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 și că terenul a fost restituit autorului notificării în temeiul Legii nr. 1/2000. Pentru a lămuri situația terenului, instanța a dispus, la cererea reclamantului, efectuarea unei expertize topografice, care a identificat imobilul ca fiind amplasat în intravilanul municipiului Brad, cu acces în strada D., fiind înscris în C.F.

152 nr. Ord. A+31, având o suprafață de 2226,5 mp, din care atribuită, prin titlu de proprietate, proprietarului construcțiilor suprafața de 1000 mp, iar suprafața de 183 mp este inclusă domeniului public, ca strada M. Același expert a stabilit că imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, în anul 1979, ca urmare a licitației dispuse de instanța de judecată, prin sentința civilă 4353/1979 și a adjudecării construcțiilor conform procesului-verbal nr. 1659/1979. Tribunalul a mai reținut că terenul a avut ca proprietar tabular pe P.E., cu cota de 35/64 parte; P.M., cu cota de 23/64 părți și L.I., pe care îl moștenesc reclamantul și intervenienta în cauză, cu cota de 6/64 părți.

Or, conform actelor depuse la dosar este evident că terenul a intrat în proprietatea statului în temeiul Legii 58/1974, ceea ce exclude domeniul de aplicare al Legii 10/2001. De altfel, fiind emisă dispoziția nr. 520/2002, de către Primarul municipiului Brad, de conținutul căreia reclamantul a aflat, cel mai târziu, cu ocazia soluționării dosarului nr. 828/2003, de către Judecătoria Brad, când această dispoziție s-a depus ca probă, s-a apreciat că acțiunea prin care se solicită din nou restituirea imobilului în temeiul aceluiași act normativ este tardivă, în condițiile art. 26 alin. (3) din respectivul act normativ, potrivit căruia decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării poate fi atacată de persoana pretins îndreptățită în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.

Ca urmare, instanța a respins acțiunea reclamantului pe excepția de tardivitate invocată de intimat, care este peremtorie, dirimantă și absolută. Având în vedere că intervenienta în cauză nu a efectuat procedura prealabilă a notificării imobilului din litigiu în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, cererea acesteia a fost respinsă ca inadmisibilă. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 45/A din 26 martie 2010, a respins apelul declarat de intervenienta în interes propriu V.F. împotriva sus-menționatei sentințe, cu motivarea că restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001 se realizează în două etape, dintre care prima, administrativă, care este obligatorie, și a doua, judiciară, care este facultativă.

Pentru demararea procedurii administrative, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ trebuie să formuleze notificare în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii. Nerespectarea acestui termen atrage, potrivit art. 22 alin. (5) din Lege, pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii. Conform art. 109 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care legea prevede o procedură prealabilă, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea acestei proceduri. În speță, apelanta intervenientă nu a urmat procedura administrativă obligatorie privind restituirea imobilului în litigiu, împrejurare, de altfel, necontestată de aceasta, așa încât, față de dispozițiile legale menționate mai sus, în mod corect, prima instanță a apreciat, ca inadmisibilă, cererea sa de intervenție.

Criticile apelantei în sensul că instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 53 C. proc. civ. nu au fost primite, întrucât aceste prevederi legale vizează o altă situație. Astfel, conform art. 53 C. proc. civ., cel care intervine va lua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției, iar actele de procedură următoare se vor îndeplini și față de acesta. Ca urmare, textul legal menționat se referă la actele de procedură îndeplinite până în momentul admiterii cererii de intervenție, care devin opozabile intervenientului și nu vor mai fi refăcute, iar nu la procedura administrativă prealabilă îndeplinită de reclamant, care a formulat notificare în nume propriu, nu și în numele apelantei, notificare ce nu produce efecte în persoana intervenientei.

Pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, intervenienta ar fi trebuit să formuleze notificare conform dispozițiilor actului normativ menționat, în condițiile și termenele reglementate de acesta, în caz contrar, potrivit art. 4 alin. (4) din Lege, de cotele ce i s-ar fi cuvenit acesteia urmând să profite moștenitorii care au depus în termen cererea de restituire. Curtea a constatat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, astfel că, în baza art. 296 C. proc. civ., a respins, ca nefondat, apelul intervenientei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenienta în interes propriu V.F., criticând-o pentru următoarele motive: Deși nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, intervenienta a depus mai multe cereri la Primăria Brad, prin care a solicitat retrocedarea terenului în litigiu, fiind îndreptățită la restituire față de calitatea de moștenitoare de pe urma tatălui său, L.I.

Recurenta a solicitat admiterea căii de atac și a cererii de intervenție. Deși legal citați, intimații nu au depus întâmpinare în dosar. Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În mod corect, Curtea de Apel a considerat că, neurmând procedura prealabilă obligatorie reglementată de art. 21 și următoarele din Legea nr. 10/2001, intervenienta nu poate obține măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu, în temeiul acestei legi.

Recurenta însăși a recunoscut că nu a formulat notificare în termenul și în condițiile reglementate de art.22 și următoarele din Lege, astfel încât sancțiunea aplicabilă este pierderea, de către persoana ce se consideră îndreptățită la reparație, a dreptului de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent, termenul de depunere a notificării fiind un termen de decădere [art. 22 alin. (5)]. De asemenea, calitatea de moștenitor a recurentei de pe urma unuia dintre coproprietarii bunului, respectiv a tatălui său, L.I., nu îi conferă niciun drept la restituire în măsura în care nu a fost valorificată prin utilizarea procedurii prealabile obligatorii, neformularea notificării de către unul dintre moștenitori profitând celor care au exercitat un asemenea demers, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, aplicat în mod corect, de către Curte.

În ceea ce privește adresarea mai multor cereri Primăriei Brad pentru restituirea imobilului, dar nu în termenul și condițiile Legii nr. 10/2001, nu o îndreptățește pe recurentă să pretindă acordarea de măsuri reparatorii în temeiul acestei legi și nu formează obiect al litigiului de față. În cazul în care au fost formulate, aceste cereri vizează alte proceduri, ce nu au legătură cu pretențiile întemeiate pe Legea nr. 10/2001 și urmează să fie verificate din perspectiva acelor proceduri, dacă este cazul. Ca atare, în mod corect, Curtea, față de toate dispozițiile legale enunțate mai sus, a menținut hotărârea instanței de fond, de respingere a cererii de intervenție. În baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de intervenientă, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta în nume propriu V.F. împotriva deciziei civile nr. 45/A din 26 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2011.