ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2123/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Reclamantul T.A. a chemat în judecată

Inspecția Muncii, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâta, să

dispună suspendarea executării Deciziei nr. 704 din 24 decembrie 2009, emisă de

pârâtă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de fond.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 163 din 31 octombrie 2001, a

fost numit în funcția publică de conducere de șef-serviciu în cadrul Direcției

Legislație Contencios, iar la data de 4 ianuarie 2010 i s-a comunicat decizia

sus-menționată, prin care era numit, începând cu data de 24 decembrie 2009, în

funcția publică de Șef Birou la Biroul Contencios din cadrul Serviciului

Legislație, cu indicarea art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999,

privind statutul funcționarilor publici.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta Inspecția Muncii a arătat că Decizia nr. 704 din 24 decembrie

2009 a fost emisă ca urmare a reorganizării instituției, în temeiul Legii nr.

329/2009, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 466777 din

22 februarie 2010, în baza Ordinului nr. 116 din 4 februarie 2010. Referitor la

paguba suferită de reclamant, s-a reținut că susținerile acestuia sunt

neîntemeiate deoarece diferența dintre salariul de bază între cele două funcții

este de circa 100 RON, iar în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2010 veniturile

reclamantului au fost în medie de 2.912 RON.

instanțe

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

civilă nr. 1708 din 14 aprilie 2010, a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamant.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că la o sumară verificare a deciziei emise de către

pârâtă se constată că reclamantul nu relevă o îndoială serioasă în privința

legalității deciziei, în condițiile în care argumentele sale aduse în sprijinul

dovedirii acestei condiții sunt argumente de fond.

Instanța a reținut că

nici condiția pagubei iminente nu este îndeplinită, întrucât lipsirea

reclamantului de o parte nesemnificativă a veniturilor lunare, prin trecerea sa

pe o funcție de conducere retribuită la un nivel inferior, nu reprezintă o

pagubă iminentă, în sensul legii.

de reclamant

Împotriva acestei

sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamantul

T.A., formulând critici pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 7, 9

și art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel,

recurentul-reclamant a arătat că, în motivarea sentinței, instanța nu a făcut

decât să prezinte o serie de considerații teoretice, fără a verifica situația

de fapt și de drept dedusă judecății cu privire la întrunirea condițiilor

enunțate în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În speță, condiția

cazului bine justificat este îndeplinită, prin nerespectarea de către pârâtă a

procedurii prevăzute distinct în art. 100 și 99 din Legea nr. 188/1999, iar

paguba iminentă constă în diminuarea cu 30% a drepturilor salariale ca urmare a

înlăturării abuzive din funcția publică de șef serviciu, situație care l-a pus

în imposibilitatea de a achita creditele bancare contractate.

Recurentul-reclamant

a mai arătat că instanța de fond avea obligația să analizeze prevederile legale

și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și din dreptul Uniunii

Europene, cu incidență în cazul modificării raportului de serviciu al

funcționarului public, ținând seama de principiul subsidiarității al garantării

drepturilor consacrate în Convenție și de necesitatea înlăturării eventualelor

consecințe determinate de încălcări din partea statului.

În sprijinul

susținerilor sale, a mai invocat Recomandarea R 89/8 din 13 septembrie 1989 a

Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei și art. 41 din Carta Drepturilor

Fundamentale a Uniunii Europene, care consacră dreptul la buna administrare.

intimatei și procedura derulată în recurs

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, Inspecția Muncii a expus în detaliu motivele avute în vedere

la emiterea deciziei contestate și a arătat, pe de o parte, că reorganizarea

aparatului central al instituției nu este afectată de indicii de nelegalitate

care să fundamenteze un caz bine justificat, iar, pe de altă parte, că

diferența dintre salariul de șef de serviciu și cel de șef de birou nu este

atât de semnificativă încât să creeze o pagubă iminentă, în sensul art. 14 din

Legea nr. 554/2004.

A fost anexată copia

Sentinței nr. 3508 din 21 septembrie 2010, prin care Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea în anularea Deciziei nr. 704 din 24 decembrie 2009.

În temeiul art. 305

C. proc. civ., în recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul

căreia recurentul-reclamant a depus la dosar fișele fiscale pe anii 2009 și

2010, trei contracte de credit bancar și graficele de rambursare aferente, nota

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1743 din 25 ianuarie

2011, de aprobare a listei cu valorile medii ale stimulentelor pentru Inspecția

Muncii, Decizia Inspecției Muncii nr. 171 din 31 ianuarie 2011, privind

stabilirea salariului de bază brut și înscrisuri privind conținutul

atribuțiilor de serviciu.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Actul administrativ a

cărui suspendare de executare a solicitat-o reclamantul, în temeiul art. 14 din

Legea nr. 554/2004, este Decizia nr. 704 din 24 decembrie 2009 a Inspecției

Muncii, prin care a fost numit în funcția publică de conducere de șef birou la

Biroul Contencios din cadrul Serviciului Legislație cu un salariu de bază de

2.051 RON, o indemnizație de conducere de 15% și un spor de vechime în muncă de

25%, ca urmare a reorganizării aparatului propriu al Inspecției Muncii, în

conformitate cu art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu Ordinul nr. 1819 din

17 decembrie 2009 și Decizia nr. 688 din 22 decembrie 2009.

Anterior,

recurentul-reclamant îndeplinise funcția de șef serviciu în cadrul Direcției

Legislației Contencios, în care fusese numit prin Decizia nr. 163 din 31

octombrie 2001.

Măsura suspendării

actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a

drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța

competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe

instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în

cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română

corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei,

reținute în considerentele sentinței atacate, pentru că prevede, în art. 14 și

15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a

ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ,

atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse

unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a

prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor

discreționare.

Art. 14 din Legea nr.

554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței

unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor

legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate

efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de

fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru

rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să

îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care

pot fi afectate.

Prin prisma acestor

condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a

fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, pentru că s-a apreciat

corect că motivele de nelegalitate circumscrise de recurentul-reclamant cazului

bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului,

ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii

sumare a suspendării de executare.

Ideea inexistenței

unor indicii de nelegalitate a fost, de altfel, întărită și prin soluția

pronunțată în primă instanță cu privire la acțiunea în anularea actului

administrativ, respinsă ca neîntemeiată prin Sentința nr. 3508 din 21

septembrie 2010. Deși, nefiind irevocabilă, această sentință are numai o putere

de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate,

pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și

interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care

mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Pentru că art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții, inexistența cazului bine justificat face inutilă examinarea

criticilor referitoare la abordarea condiției pagubei iminente în sentința

atacată.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în baza art. 14 alin. (4) din

Legea nr. 554/2004, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art.

304 pct. 7 și 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de T.A. împotriva Sentinței civile nr. 1708 din 14 aprilie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.