ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4323/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4323/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta N.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Inspecția Muncii, anularea deciziilor nr. 146 din 27 ianuarie 2010

și 500 din 25 februarie 2010 emise de pârâtă, reintegrarea sa în funcția

publică de conducere deținută la data de 27 ianuarie 2010 și obligarea pârâtei

la plata drepturilor salariale, indexate, majorate și recalculate și

cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat și efectuarea modificărilor

survenite în carnetul de muncă.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în anul 2001 a fost numită în funcția publică de conducere

de șef serviciu în cadrul Serviciului Audit Intern, conform deciziei nr.

128 din 28 septembrie 2001.

Prin decizia nr. 146

din 27 ianuarie 2010 se precizează faptul că, cu data de 01 ianuarie 2010 este numită

în funcția publică de conducere de șef birou la Biroul de Audit Intern,

în temeiul art. 15 coroborat cu art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009, iar prin decizia

nr. 500 din 25 februarie 2010 a fost numită în funcția publică de execuție

de auditor clasa I grad profesional superior la Compartimentul Audit Intern, în

temeiul art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborat

cu art. 15 alin. (2) din Anexa III din Legea nr. 330/2009 și Ordinul nr.

116 din 04 februarie 2010.

Reclamanta a criticat

actele contestate, arătând că acestea au fost emise cu încălcarea prevederilor

art. 1 alin. (2), art. 3 lit. f), art. 4 alin. (2) și art. 99 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 188/1999, întrucât la nivelul Inspecției Muncii nu a

avut loc o reorganizare reală și serioasă; a prevederilor art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 672/2002, privind auditul public intern, reclamanta fiind înlăturată

ilegal și abuziv din funcția publică de conducere de șef de serviciu;

a prevederilor art. 77 alin. (2) și 110 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008 și

art. 5 alin. (5) lit. l) și m) din H.G. nr. 432/2004, și a art. 62 alin. (2),

art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 C. muncii, cu modificările și completările

ulterioare, în cuprinsul acestora nefiind menționate motivele de fapt și

de drept care ar fi condus la eliberarea sa din funcția publică de conducere

de șef serviciu, respectiv șef birou, precum și la termenul în care

aceasta poate fi atacată și nici instanța competentă.

Hotărârea instanței de

fond

Prin sentința civilă

nr. 2012 din 15 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta

N.M.

Pentru a hotărî astfel,

instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt:

- prin decizia nr.

128 din 28 septembrie 2001 reclamanta a fost numită în funcția publică de conducere

de șef serviciu în cadrul Serviciului Audit Intern, cu un salariu de bază de

6.200.000 ROL, la care se adaugă indemnizația de conducere de 30% și sporul pentru

vechime în muncă de 20%;

- prin decizia nr.

146 din 27 ianuarie 2010, începând cu data de 01 octombrie 2010 reclamanta a fost

reîncadrată în funcția publică de conducere de șef birou la Biroul de

Audit Intern, treapta I de salarizare gradul I, în temeiul art. 15 coroborat cu

art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009, stabilindu-i-se noul salariu;

- prin decizia nr.

500 din 25 februarie 2010, începând cu data de 25 februarie 2010 reclamanta a fost

numită în funcția publică de execuție de auditor clasa I grad profesional

superior, treapta I de salarizare, gradația 5 la Compartimentul Audit Intern, în

temeiul art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborat

cu art. 15 alin. (2) din Anexa III din Legea nr. 330/2009 și Ordinul nr.

116 din 04 februarie 2011;

- potrivit Regulamentului

de organizare și funcționare al Inspecției Muncii, aprobat prin Ordinul ministrului

muncii, familiei și egalității de șanse nr. 1092 din 19 decembrie 2008, existent

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, Serviciul Audit Public Intern

funcționa în subordinea Inspectorului General de Stat. Reorganizarea Serviciului

Audit Intern a fost decisă prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției

sociale nr. 1819 din 17 decembrie 2009, în temeiul Legii nr. 329/2009, prin care

s-a procedat la reorganizarea instituției prin restructurarea posturilor de conducere

și modificarea organigramei, iar prin decizia nr. 688 din 22 decembrie 2009 a fost

înființat Biroul Audit Intern;

- prin Ordinul nr.

116 din 04 februarie 2010 emis de ministrul muncii, familiei și protecției

sociale în temeiul Legii nr. 329/2009 și H.G. nr. 1377/2009, privind aprobarea Regulamentului

de organizare și funcționare a Inspecției Muncii, precum și pentru stabilirea unor

măsuri cu caracter organizatoric, s-a aprobat repartizarea numărului de posturi

pentru aparatul propriu al Inspecției Muncii și ale inspectoratelor teritoriale

de muncă, conform anexei 1, structura organizatorică pentru aparatul propriu, prevăzută

în anexa 2, precum și structura organizatorică pentru inspectoratele teritoriale

de muncă, prevăzută în anexa 3, în vederea încadrării în numărul maxim de posturi

de 3571, aprobate prin art. 1 alin. (5) din Anexa I la H.G. nr. 1377/2009;

- prin Anexa 1 la Ordinul

ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 116 din 04 februarie 2010

au fost aprobate pentru aparatul central 219 posturi, potrivit Anexei 2, Compartimentul

Audit Intern fiind subordonat Inspectorului General de Stat. Potrivit art. 2 al

acestui Ordin, Inspectorul General de Stat poate aproba, prin decizie, organizarea

de servicii, birouri sau compartimente pentru direcțiile din subordinea inspectorilor

generali de stat adjuncți din aparatul propriu și pentru inspectoratele teritoriale

de muncă;

- așa cum rezultă și din

carnetul de muncă al reclamantei, la data de 24 decembrie 2009 reclamanta a fost

numită în funcția publică de conducere de șef birou, conform art. 100 alin. (1)

lit. d) din Legea nr. 188/1999, în temeiul Ordinului ministrului muncii, familiei

și protecției sociale nr. 1819 din 17 decembrie 2009 și a deciziei nr. 688 din

22 decembrie 2009, urmare a reorganizării structurale, păstrându-și atât funcția

publică de conducere, cât și salariul anterior, Serviciul Audit Public Intern devenind

Biroul Audit Public Intern, iar la data de 01 ianuarie 2010 a fost reîncadrată în

baza art. 15 coroborat cu art. 30 din Legea nr. 330/2009.

Curtea a apreciat că prin

decizia nr. 146 din 27 ianuarie 2010, reclamanta nu a fost vătămată în drepturile

sale, pârâta procedând la reîncadrarea reclamantei pe același post ocupat anterior

emiterii acestei decizii, respectiv funcția publică de conducere de șef birou, urmare

a aplicării art. 15 coroborat cu art. 30 din Legea nr. 330/2009 și art. 22 din Anexa

nr. 1 din H.G. nr. 1377/2009, transformarea structurală a Serviciului în Birou,

făcându-se prin acte administrative anterioare, respectiv Ordinul ministrului muncii,

familiei și protecției sociale nr. 1819 din 17 decembrie 2009, prin care s-a procedat

la reorganizarea instituției prin restructurarea posturilor de conducere și modificarea

organigramei, și prin decizia nr. 688 din 22 decembrie 2009 emisă de Inspectorul

General de Stat, necontestate de către reclamantă.

Practic reclamanta nu

a fost eliberată din funcția publică de conducere pe care a deținut-o, pentru a

i se comunica o asemenea decizie, așa cum a susținut și nici nu a avut loc o modificare

a raportului de serviciu, nefiind necesară întocmirea unei noi fișe a postului,

ci a fost reîncadrată pe aceeași funcție, cu mențiunea că funcția sa era de șef

birou și nu de șef serviciu, urmare reorganizării instituției luată prin acte administrative

anterioare.

Or, trebuie făcută o distincție

clară între actele administrative anterioare emiterii deciziei nr. 146 din 27

ianuarie 2010, respectiv Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale

nr. 1819 din 17 decembrie 2009, prin care s-a procedat la reorganizarea instituției

prin restructurarea posturilor de conducere și modificarea organigramei, și decizia

nr. 688 din 22 decembrie 2009, acte administrative care practice au stabilit structura

compartimentelor Inspecției Muncii și care au atras pe cale de consecință reîncadrarea

reclamantei pe același post, dar într-o structură diferită, dar care nu au fost

contestate de către reclamantă.

În ceea ce privește nelegalitatea

deciziei nr. 500 din 25 februarie 2010 prin care reclamanta a fost numită pe funcția

publică de execuție de auditor clasa I grad profesional superior, treapta I

de salarizare, gradația 5 la Compartimentul Audit Intern, în temeiul art. 100

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborat cu art. 15 alin.

(2) din Anexa III din Legea nr. 330/2009 și Ordinul nr. 116 din 04

februarie 2010, s-a arătat că reorganizarea structurală în Compartiment s-a făcut

prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 116 din 04

februarie 2010, așa cum rezultă din anexele sale, reclamanta neexercitând un control

de legalitate asupra acestui ordin, nici pe cale directă și nici pe cale de excepție,

decizia nr. 500 din 25 februarie 2010 prin care reclamanta a fost numită pe funcția

publică de execuție de auditor fiind practic consecința transformării Biroului

Audit Intern în Compartiment, astfel încât nu mai era posibilă menținerea reclamantei

pe un post de conducere, ne mai putând fi înființat un asemenea post.

Prin urmare, reclamanta

nu a fost eliberată din funcție, ci urmare a schimbării structurii Biroului Audit

Public Intern, în Compartiment, cu consecința desființării unui post de conducere,

autoritatea publică pârâtă a făcut aplicarea art. 100 alin. (1) lit. d), numind

pe reclamantă pe aceeași funcție însă devenită funcție de execuție, urmare a modificării

structurii compartimentului.

A mai apreciat instanța

fondului că ambele decizii sunt motivate în fapt și în drept, rezultând cu claritate

temeiul emiterii acestora, în condițiile în care au fost emise urmare a reîncadrării

reclamantei și apoi a reorganizării aparatului propriu al Inspecției Muncii, împrejurări

ce rezultă din conținutul acestora, nefiind vorba despre o concediere, așa cum invocă

reclamanta.

S-a mai arătat că se menționează

în cuprinsul deciziei nr. 146 din 27 ianuarie 2010 că aceasta poate fi contestată

în condițiile art. 34 din Legea nr. 330/2009, lipsa acestei mențiuni în cuprinsul

deciziei nr. 500 din 25 februarie 2010 nefiind de natură a produce o vătămare reclamantei,

în condițiile în care aceasta a formulat plângere prealabilă și s-a adresat instanței

de contencios administrative competente, în condițiile procedurale prevăzute de

lege, iar Curtea a procedat la analiza pe fond a legalității actelor administrative

contestate.

Chiar dacă art. 62

alin. (2) C. muncii prevede nulitatea absolută a deciziei de eliberare din funcție,

în cazul nu se indică termenul în care poate fi contestată și instanța judecătorească

competentă, în speță nu este vorba despre decizii de concediere a reclamantei, și,

fiind un litigiu de contencios administrativ, reclamanta trebuie să invoce și să

dovedească o vătămare, or, așa cum s-a arătat, prin nemenționarea termenului de

contestare și instanței competente nu s-a produs o vătămare reclamantei în drepturile

sale procesuale de natură a duce la anularea celor două decizii.

A fost respins și argumentul

reclamantei că structura de audit public intern trebuie să aibă un conducător, numai

în această situație putând fi posibil să se facă supervizarea misiunilor de

audit derulate, conform prevederilor legale, întrucât potrivit Regulamentului

de organizare și funcționare propriu al Inspecției Muncii aprobat prin Ordinul

ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 1685 din 06 decembrie 2010,

compartimentul elaborează proceduri formalizate specifice activității de audit public

intern, pe care le transmite spre aprobare conducătorului Inspecției Muncii și elaborează

alte lucrări la cererea conducătorului Inspecției Muncii.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței

nr. 2012 din 15 martie 2011 a formulat recurs reclamanta N.M., solicitând modificarea

acesteia în sensul admiterii acțiunii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut,

în esență, că în mod greșit a reținut instanța că decizia nr. 500 din 25

februarie 2010 nu ar fi o decizie de destituire din funcție, din această perspectivă

actul contestat fiind afectat de vicii de fond și de formă, criticând modul în care

instanța fondului a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând actele și înscrisurile

dosarului, prin prisma criticilor aduse în recurs și raportat la dispozițiile legale

incidente, Înalta Curte apreciază recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele

ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum s-a reținut și

în expunerea circumstanțelor cauzei și a soluției instanței de fond, recurenta-reclamantă

a cerut, prin acțiunea sa, anularea deciziei nr. 146 din 27 ianuarie 2010 prin care

aceasta a fost numită în funcția publică de conducere de șef birou la

Biroul de Audit Intern, în temeiul art. 15 coroborat cu art. 30 din Legea cadru

nr. 330/2009, și a deciziei nr. 500 din 25 februarie 2010 prin care reclamanta a

fost numită în funcția publică de execuție de auditor clasa I grad profesional

superior la Compartimentul Audit Intern, în temeiul art. 100 alin. (1) lit. d) din

Legea nr. 188/1999, republicată, coroborat cu art. 15 alin. (2) din Anexa III din

Legea nr. 330/2009 și Ordinul nr. 116 din 04 februarie 2010.

Este necontestat că decizia

nr. 146/2010 a fost emisă în temeiul și pentru punerea în aplicare a dispozițiilor

Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice și

raționalizarea cheltuielilor publice, a Ordinului nr. 1819/2009 de aprobare a structurii

organizatorice pentru aparatul propriu al Inspecției Muncii, a deciziei nr. 688/2009

privind organizarea de servicii, birouri și compartimente pentru aparatul propriu

al Inspecției Muncii, iar decizia nr. 500 din 25 februarie 2010 a fost adoptată

ca urmare a reorganizării structurale a Compartimentului prin Ordinul

ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 116 din 04 februarie 2010.

Din actele aflate la dosar

rezultă că potrivit Ordinului nr. 594/2007 - Anexa 1, în organigrama Inspecției

Muncii a funcționat Serviciul Audit Intern, al cărui șef era recurenta-reclamantă.

Prin Ordinul nr. 1819

din 17 decembrie 2009 Serviciul Audit Intern a fost transformat Biroul Audit Intern,

a cărui șefă a fost numită recurenta-reclamantă prin decizia nr. 146 din 27

ianuarie 2010.

Deci, altfel spus, numirea

recurentei-reclamante în funcția de șef de birou, prin decizia nr. 146 din 27

ianuarie 2010 cu consecința eliberării din funcția de șef de serviciu, a fost consecința

transformării Serviciului Audit Intern în Birou Audit Intern și a funcției de șef

de serviciu, în aceea de șef de birou.

Astfel fiind, rezultă

că instanța de fond a interpretat, cu alte cuvinte, dispozițiile art. 99 și

art. 100 din Legea nr. 188/1999, republicată, în mod judicios, critica recurentei

fiind lipsită de temei.

Mai trebuie menționat

că recurenta-reclamantă nu a atacat și nici nu a invocat pe cale de excepție nelegalitatea

Ordinului nr. 1819/2009 prin care Serviciul Audit Intern a fost transformat în Biroul

Audit Intern, cu consecința transformării și a funcției publice de conducere, în

aplicarea căruia a fost emisă decizia nr. 146 din 27 ianuarie 2010.

Nici criticile recurentei

privind legalitatea deciziei nr. 500 din 25 februarie 2010 nu sunt întemeiate.

Așa cum a reținut și instanța

fondului, reorganizarea structurală în Compartiment s-a făcut prin Ordinul

ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 116 din 04 februarie 2010,

așa cum rezultă din anexele sale, reclamanta neexercitând un control de legalitate

asupra acestui ordin, nici pe cale directă și nici pe cale de excepție, decizia

nr. 500 din 25 februarie 2010 fiind practic consecința transformării Biroului Audit

Intern în Compartiment.

În aceste condiții nu

mai era posibilă menținerea reclamantei pe un post de conducere, un asemenea post

neexistând și neputând nici fi înființat.

Decizia nu are caracterul

unei destituiri, ci al unei reîncadrări, ca și decizia nr. 146 din 27 februarie

2010, argumentele recurentei privind nelegalitatea actului, din această perspectivă,

fiind vădit nefondate.

Față de cele expuse, motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi reținute.

Din examinarea cauzei

sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., a rezultat că nu

subzistă în cauză nici un alt motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea

hotărârii atacate.

În consecință, în temeiul

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de reclamanta N.M. împotriva sentinței civile nr. 2012 din 15 martie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2012.