ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4323/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta N.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, anularea deciziilor nr. 146 din 27 ianuarie 2010 și 500 din 25 februarie 2010 emise de pârâtă, reintegrarea sa în funcția publică de conducere deținută la data de 27 ianuarie 2010 și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat și efectuarea modificărilor survenite în carnetul de muncă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2001 a fost numită în funcția publică de conducere de șef serviciu în cadrul Serviciului Audit Intern, conform deciziei nr. 128 din 28 septembrie 2001. Prin decizia nr. 146 din 27 ianuarie 2010 se precizează faptul că, cu data de 01 ianuarie 2010 este numită în funcția publică de conducere de șef birou la Biroul de Audit Intern, în temeiul art. 15 coroborat cu art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009, iar prin decizia nr. 500 din 25 februarie 2010 a fost numită în funcția publică de execuție de auditor clasa I grad profesional superior la Compartimentul Audit Intern, în temeiul art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborat cu art. 15 alin. (2) din Anexa III din Legea nr. 330/2009 și Ordinul nr. 116 din 04 februarie 2010. Reclamanta a criticat actele contestate, arătând că acestea au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (2), art. 3 lit. f), art. 4 alin. (2) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, întrucât la nivelul Inspecției Muncii nu a avut loc o reorganizare reală și serioasă; a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 672/2002, privind auditul public intern, reclamanta fiind înlăturată ilegal și abuziv din funcția publică de conducere de șef de serviciu; a prevederilor art. 77 alin. (2) și 110 alin. (1) din H.G.

nr. 611/2008 și art. 5 alin. (5) lit. l) și m) din H.G. nr. 432/2004, și a art. 62 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 C. muncii, cu modificările și completările ulterioare, în cuprinsul acestora nefiind menționate motivele de fapt și de drept care ar fi condus la eliberarea sa din funcția publică de conducere de șef serviciu, respectiv șef birou, precum și la termenul în care aceasta poate fi atacată și nici instanța competentă. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2012 din 15 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta N.M.

Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt: - prin decizia nr. 128 din 28 septembrie 2001 reclamanta a fost numită în funcția publică de conducere de șef serviciu în cadrul Serviciului Audit Intern, cu un salariu de bază de 6.200.000 ROL, la care se adaugă indemnizația de conducere de 30% și sporul pentru vechime în muncă de 20%; - prin decizia nr. 146 din 27 ianuarie 2010, începând cu data de 01 octombrie 2010 reclamanta a fost reîncadrată în funcția publică de conducere de șef birou la Biroul de Audit Intern, treapta I de salarizare gradul I, în temeiul art. 15 coroborat cu art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009, stabilindu-i-se noul salariu; - prin decizia nr. 500 din 25 februarie 2010, începând cu data de 25 februarie 2010 reclamanta a fost numită în funcția publică de execuție de auditor clasa I grad profesional superior, treapta I de salarizare, gradația 5 la Compartimentul Audit Intern, în temeiul art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborat cu art. 15 alin. (2) din Anexa III din Legea nr. 330/2009 și Ordinul nr. 116 din 04 februarie 2011; - potrivit Regulamentului de organizare și funcționare al Inspecției Muncii, aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 1092 din 19 decembrie 2008, existent anterior intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009,

Serviciul Audit Public Intern funcționa în subordinea Inspectorului General de Stat. Reorganizarea Serviciului Audit Intern a fost decisă prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 1819 din 17 decembrie 2009, în temeiul Legii nr. 329/2009, prin care s-a procedat la reorganizarea instituției prin restructurarea posturilor de conducere și modificarea organigramei, iar prin decizia nr. 688 din 22 decembrie 2009 a fost înființat Biroul Audit Intern; - prin Ordinul nr. 116 din 04 februarie 2010 emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale în temeiul Legii nr. 329/2009 și H.G.

nr. 1377/2009, privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Muncii, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu caracter organizatoric, s-a aprobat repartizarea numărului de posturi pentru aparatul propriu al Inspecției Muncii și ale inspectoratelor teritoriale de muncă, conform anexei 1, structura organizatorică pentru aparatul propriu, prevăzută în anexa 2, precum și structura organizatorică pentru inspectoratele teritoriale de muncă, prevăzută în anexa 3, în vederea încadrării în numărul maxim de posturi de 3571, aprobate prin art. 1 alin. (5) din Anexa I la H.G. nr. 1377/2009; - prin Anexa 1 la Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 116 din 04 februarie 2010 au fost aprobate pentru aparatul central 219 posturi, potrivit Anexei 2, Compartimentul Audit Intern fiind subordonat Inspectorului General de Stat.

Potrivit art. 2 al acestui Ordin, Inspectorul General de Stat poate aproba, prin decizie, organizarea de servicii, birouri sau compartimente pentru direcțiile din subordinea inspectorilor generali de stat adjuncți din aparatul propriu și pentru inspectoratele teritoriale de muncă; - așa cum rezultă și din carnetul de muncă al reclamantei, la data de 24 decembrie 2009 reclamanta a fost numită în funcția publică de conducere de șef birou, conform art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, în temeiul Ordinului ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 1819 din 17 decembrie 2009 și a deciziei nr. 688 din 22 decembrie 2009, urmare a reorganizării structurale, păstrându-și atât funcția publică de conducere, cât și salariul anterior, Serviciul Audit Public Intern devenind Biroul Audit Public Intern, iar la data de 01 ianuarie 2010 a fost reîncadrată în baza art. 15 coroborat cu art. 30 din Legea nr. 330/2009.

Curtea a apreciat că prin decizia nr. 146 din 27 ianuarie 2010, reclamanta nu a fost vătămată în drepturile sale, pârâta procedând la reîncadrarea reclamantei pe același post ocupat anterior emiterii acestei decizii, respectiv funcția publică de conducere de șef birou, urmare a aplicării art. 15 coroborat cu art. 30 din Legea nr. 330/2009 și art. 22 din Anexa nr. 1 din H.G. nr. 1377/2009, transformarea structurală a Serviciului în Birou, făcându-se prin acte administrative anterioare, respectiv Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 1819 din 17 decembrie 2009, prin care s-a procedat la reorganizarea instituției prin restructurarea posturilor de conducere și modificarea organigramei, și prin decizia nr. 688 din 22 decembrie 2009 emisă de Inspectorul General de Stat, necontestate de către reclamantă.

Practic reclamanta nu a fost eliberată din funcția publică de conducere pe care a deținut-o, pentru a i se comunica o asemenea decizie, așa cum a susținut și nici nu a avut loc o modificare a raportului de serviciu, nefiind necesară întocmirea unei noi fișe a postului, ci a fost reîncadrată pe aceeași funcție, cu mențiunea că funcția sa era de șef birou și nu de șef serviciu, urmare reorganizării instituției luată prin acte administrative anterioare.

Or, trebuie făcută o distincție clară între actele administrative anterioare emiterii deciziei nr. 146 din 27 ianuarie 2010, respectiv Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 1819 din 17 decembrie 2009, prin care s-a procedat la reorganizarea instituției prin restructurarea posturilor de conducere și modificarea organigramei, și decizia nr. 688 din 22 decembrie 2009, acte administrative care practice au stabilit structura compartimentelor Inspecției Muncii și care au atras pe cale de consecință reîncadrarea reclamantei pe același post, dar într-o structură diferită, dar care nu au fost contestate de către reclamantă.

În ceea ce privește nelegalitatea deciziei nr. 500 din 25 februarie 2010 prin care reclamanta a fost numită pe funcția publică de execuție de auditor clasa I grad profesional superior, treapta I de salarizare, gradația 5 la Compartimentul Audit Intern, în temeiul art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborat cu art. 15 alin. (2) din Anexa III din Legea nr. 330/2009 și Ordinul nr. 116 din 04 februarie 2010, s-a arătat că reorganizarea structurală în Compartiment s-a făcut prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 116 din 04 februarie 2010, așa cum rezultă din anexele sale, reclamanta neexercitând un control de legalitate asupra acestui ordin, nici pe cale directă și nici pe cale de excepție, decizia nr. 500 din 25 februarie 2010 prin care reclamanta a fost numită pe funcția publică de execuție de auditor fiind practic consecința transformării Biroului Audit Intern în Compartiment, astfel încât nu mai era posibilă menținerea reclamantei pe un post de conducere, ne mai putând fi înființat un asemenea post.

Prin urmare, reclamanta nu a fost eliberată din funcție, ci urmare a schimbării structurii Biroului Audit Public Intern, în Compartiment, cu consecința desființării unui post de conducere, autoritatea publică pârâtă a făcut aplicarea art. 100 alin. (1) lit. d), numind pe reclamantă pe aceeași funcție însă devenită funcție de execuție, urmare a modificării structurii compartimentului. A mai apreciat instanța fondului că ambele decizii sunt motivate în fapt și în drept, rezultând cu claritate temeiul emiterii acestora, în condițiile în care au fost emise urmare a reîncadrării reclamantei și apoi a reorganizării aparatului propriu al Inspecției Muncii, împrejurări ce rezultă din conținutul acestora, nefiind vorba despre o concediere, așa cum invocă reclamanta.

S-a mai arătat că se menționează în cuprinsul deciziei nr. 146 din 27 ianuarie 2010 că aceasta poate fi contestată în condițiile art. 34 din Legea nr. 330/2009, lipsa acestei mențiuni în cuprinsul deciziei nr. 500 din 25 februarie 2010 nefiind de natură a produce o vătămare reclamantei, în condițiile în care aceasta a formulat plângere prealabilă și s-a adresat instanței de contencios administrative competente, în condițiile procedurale prevăzute de lege, iar Curtea a procedat la analiza pe fond a legalității actelor administrative contestate.

Chiar dacă art. 62 alin. (2) C. muncii prevede nulitatea absolută a deciziei de eliberare din funcție, în cazul nu se indică termenul în care poate fi contestată și instanța judecătorească competentă, în speță nu este vorba despre decizii de concediere a reclamantei, și, fiind un litigiu de contencios administrativ, reclamanta trebuie să invoce și să dovedească o vătămare, or, așa cum s-a arătat, prin nemenționarea termenului de contestare și instanței competente nu s-a produs o vătămare reclamantei în drepturile sale procesuale de natură a duce la anularea celor două decizii.

A fost respins și argumentul reclamantei că structura de audit public intern trebuie să aibă un conducător, numai în această situație putând fi posibil să se facă supervizarea misiunilor de audit derulate, conform prevederilor legale, întrucât potrivit Regulamentului de organizare și funcționare propriu al Inspecției Muncii aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 1685 din 06 decembrie 2010, compartimentul elaborează proceduri formalizate specifice activității de audit public intern, pe care le transmite spre aprobare conducătorului Inspecției Muncii și elaborează alte lucrări la cererea conducătorului Inspecției Muncii. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 2012 din 15 martie 2011 a formulat recurs reclamanta N.M., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit a reținut instanța că decizia nr. 500 din 25 februarie 2010 nu ar fi o decizie de destituire din funcție, din această perspectivă actul contestat fiind afectat de vicii de fond și de formă, criticând modul în care instanța fondului a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și înscrisurile dosarului, prin prisma criticilor aduse în recurs și raportat la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum s-a reținut și în expunerea circumstanțelor cauzei și a soluției instanței de fond, recurenta-reclamantă a cerut, prin acțiunea sa, anularea deciziei nr. 146 din 27 ianuarie 2010 prin care aceasta a fost numită în funcția publică de conducere de șef birou la Biroul de Audit Intern, în temeiul art. 15 coroborat cu art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009, și a deciziei nr. 500 din 25 februarie 2010 prin care reclamanta a fost numită în funcția publică de execuție de auditor clasa I grad profesional superior la Compartimentul Audit Intern, în temeiul art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborat cu art. 15 alin. (2) din Anexa III din Legea nr. 330/2009 și Ordinul nr. 116 din 04 februarie 2010. Este necontestat că decizia nr. 146/2010 a fost emisă în temeiul și pentru punerea în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice și raționalizarea cheltuielilor publice, a Ordinului nr. 1819/2009 de aprobare a structurii organizatorice pentru aparatul propriu al Inspecției Muncii, a deciziei nr. 688/2009 privind organizarea de servicii, birouri și compartimente pentru aparatul propriu al Inspecției Muncii, iar decizia nr. 500 din 25 februarie 2010 a fost adoptată ca urmare a reorganizării structurale a Compartimentului prin Ordinul ministrului muncii,

familiei și protecției sociale nr. 116 din 04 februarie 2010. Din actele aflate la dosar rezultă că potrivit Ordinului nr. 594/2007 - Anexa 1, în organigrama Inspecției Muncii a funcționat Serviciul Audit Intern, al cărui șef era recurenta-reclamantă. Prin Ordinul nr. 1819 din 17 decembrie 2009 Serviciul Audit Intern a fost transformat Biroul Audit Intern, a cărui șefă a fost numită recurenta-reclamantă prin decizia nr. 146 din 27 ianuarie 2010. Deci, altfel spus, numirea recurentei-reclamante în funcția de șef de birou, prin decizia nr. 146 din 27 ianuarie 2010 cu consecința eliberării din funcția de șef de serviciu, a fost consecința transformării Serviciului Audit Intern în Birou Audit Intern și a funcției de șef de serviciu, în aceea de șef de birou.

Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a interpretat, cu alte cuvinte, dispozițiile art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999, republicată, în mod judicios, critica recurentei fiind lipsită de temei. Mai trebuie menționat că recurenta-reclamantă nu a atacat și nici nu a invocat pe cale de excepție nelegalitatea Ordinului nr. 1819/2009 prin care Serviciul Audit Intern a fost transformat în Biroul Audit Intern, cu consecința transformării și a funcției publice de conducere, în aplicarea căruia a fost emisă decizia nr. 146 din 27 ianuarie 2010. Nici criticile recurentei privind legalitatea deciziei nr. 500 din 25 februarie 2010 nu sunt întemeiate.

Așa cum a reținut și instanța fondului, reorganizarea structurală în Compartiment s-a făcut prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 116 din 04 februarie 2010, așa cum rezultă din anexele sale, reclamanta neexercitând un control de legalitate asupra acestui ordin, nici pe cale directă și nici pe cale de excepție, decizia nr. 500 din 25 februarie 2010 fiind practic consecința transformării Biroului Audit Intern în Compartiment. În aceste condiții nu mai era posibilă menținerea reclamantei pe un post de conducere, un asemenea post neexistând și neputând nici fi înființat. Decizia nu are caracterul unei destituiri, ci al unei reîncadrări, ca și decizia nr. 146 din 27 februarie 2010, argumentele recurentei privind nelegalitatea actului, din această perspectivă, fiind vădit nefondate.

Față de cele expuse, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi reținute. Din examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., a rezultat că nu subzistă în cauză nici un alt motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate. În consecință, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta N.M. împotriva sentinței civile nr. 2012 din 15 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2012.