ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 792/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal, ca instanță de recurs Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul T.A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, a solicitat anularea Deciziei nr. 704 din 24 decembrie 2009 emisă de pârâtă, suspendarea executării acestui act, până la soluționarea acțiunii pe fond, reintegrarea sa în funcția publică de conducere de șef serviciu pe care a deținut-o până la data de 23 decembrie 2009, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, precum și la efectuarea modificărilor survenite în carnetul de muncă.

Prin Sentința nr. 3508 din 21 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul T.A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, invocând ca temei legal prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a dat o hotărâre nelegală și netemeinică, dar fără a-și sistematiza criticile în raport cu cele două motive invocate. Prin Decizia nr. 4871 din 20 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.A. împotriva acestei sentințe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, că sunt nefondate criticile recurentului cu privire la sentința de fond, întrucât prima instanță a interpretat, în mod judicios, dispozițiile art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999, iar Decizia nr. 704/2009 nu produce efecte retroactive datei la care a fost emisă, întrucât numirea recurentului-reclamant în funcția respectivă de conducere a fost făcută începând cu data emiterii acelei decizii, faptul comunicării la o dată ulterioară neavând consecințele juridice pretinse, ci doar în ceea ce privește termenul de contestare.

Totodată, s-a mai arătat în considerentele deciziei atacate că recurentul-reclamant nu a atacat și nici nu a invocat pe cale de excepție nelegalitatea Ordinului nr. 1819/2009 prin care Serviciul contencios a fost transformat în Biroul contencios, cu consecința transformării și a funcției publice de conducere, în aplicarea căruia a fost emisă Decizia nr. 704/2009 pentru numirea recurentului-reclamant în funcția de șef de birou la Biroul contencios din cadrul Serviciului legislație al Inspecției Muncii. 2. Calea de atac exercitată Împotriva Deciziei nr. 4871 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare T.A., invocând ca temei de drept dispozițiile art. 318 C. proc.

civ. În motivarea contestației în anulare se menționează, în esență, că instanța de recurs nu a cercetat: motivul menționat la pct. II din motivele de recurs, și anume lipsa motivării deciziilor contestate; motivul învederat la pct. I din motivele de recurs referitor la nerespectarea de către Inspecția Muncii a procedurii de reorganizare instituită de legiuitor la art. 100 și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) - (7) din Legea nr. 188/1999; motivul referitor la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la interogatoriul administrat în cauza dedusă judecății, fapt care conducea la casarea Sentinței civile nr. 3508 din 21 septembrie 2010 conform art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. În cuprinsul contestației în anulare sunt reiterate și argumente care țin de fondul cauzei soluționate irevocabil prin Decizia nr. 4871 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, solicitându-se reluarea judecății și pronunțarea unei hotărâri în sensul urmărit de contestator. Ulterior, contestatorul a adus completări contestației în anulare, susținând că instanța de fond și-a motivat hotărârea pe aspecte care nu au fost puse în discuția părților, acest fapt fiind necercetat de instanța de recurs; au fost necercetate motivele de casare invocate în cererea de recurs și ulterior expuse și în concluziile scrise referitoare la probele administrate în cauză; instanța de recurs a omis să cerceteze unele susțineri din cererea de recurs reluate și în concluziile scrise referitoare la nelegalitatea deciziei prin care a fost eliberat din funcția deținută.

Intimata Inspecția Muncii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, arătându-se că nu s-a precizat care este omisiunea din greșeală săvârșită de instanța de recurs pentru a putea fi admisă această cale de atac extraordinară. Se menționează și faptul că instanța de recurs a analizat cauza sub toate aspectele, iar argumentele invocate de contestator țin strict de fondul speței, regăsindu-se atât în acțiunea de fond, cât și în recursul promovat, fiind analizate pe larg atât de instanța de fond, cât și de cea de recurs, astfel că nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 318 C. proc. civ. pentru a fi admisă contestația în anulare formulată. 3. Soluția Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal, asupra contestației în anulare După cum se constată, contestatorul a invocat ca temei al contestației în anulare formulată dispozițiile art. 318 C. proc.

civ. Potrivit art. 318 C. proc. civ., "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Contestatorul, în contestația formulată, susține, de fapt, că instanța de recurs nu a cercetat mai multe argumente în sprijinirea motivului de casare, însă nu a precizat în ce constă omisiunea din greșeală a instanței de recurs să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 318 C. proc. civ., teza a II-a. Astfel cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 4871 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatorul-recurent a invocat ca temei legal al recursului prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., fără a-și sistematiza criticile în raport de motivele de recurs formulate. Instanța de recurs a statuat că toate criticile invocate se subsumează motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 cu raportare la dispozițiile art. 304 1 Cod procedura civilă și a analizat recursul din perspectiva acestor prevederi legale. Se impune a se face diferența între motivele de casare și argumentele arătate în sprijinirea acestor motive. Omisiunea vizează motivul și nu argumentele de fapt și de drept indicate de parte, care sunt subsumate motivului de casare pe care îl sprijină. Instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent pentru dezvoltarea unui motiv de recurs pentru a răspunde printr-un considerent comun, chiar dacă nu a răspuns tuturor argumentelor.

De altfel, instanța de recurs a analizat cauza sub toate aspectele, cât și prin prisma criticilor invocate, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susținerile contestatorului în sensul că instanța de recurs nu a analizat și motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu pot fi reținute ca fiind fondate. Acest motiv de recurs a fost doar enumerat, nu dezvoltat, toate argumentele din cererea de recurs nevizând acest motiv în sensul dispozițiilor legale, nefiind arătate argumentele în sprijinul acestuia. Toate argumentele invocate de contestator și în contestația în anulare, despre care se susține că puteau fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., vizează, de fapt, aspecte ce țin de fondul cauzei ce a fost analizat atât de instanța de fond, cât și de cea de control judiciar. Cum contestatorul și în contestația în anulare se referă tot la argumente în sprijinirea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu a motivului de casare sau de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., despre care se susține că nu a fost cercetat de instanța de recurs, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., pentru a fi admisă contestația formulată. Susținerile din motivarea contestației în anulare reprezintă de fapt o reluare a motivelor de recurs deja analizate de instanța ce a soluționat recursul, prin acestea urmărindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului.

Prin urmare este nefondată contestația în anulare formulată. De altfel, această soluție este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționată definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs.România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008). În concluzie, avându-se în vedere considerentele expuse, se apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., astfel că urmează a fi respinsă contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge contestația în anulare formulată de T.A. împotriva Deciziei nr. 4871 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2012.