ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 792/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

administrativ și fiscal, ca instanță de recurs

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamantul T.A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii,

a solicitat anularea Deciziei nr. 704 din 24 decembrie 2009 emisă de pârâtă,

suspendarea executării acestui act, până la soluționarea acțiunii pe fond,

reintegrarea sa în funcția publică de conducere de șef serviciu pe care a

deținut-o până la data de 23 decembrie 2009, obligarea pârâtei la plata unor

despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu

celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, precum și la efectuarea

modificărilor survenite în carnetul de muncă.

Prin Sentința nr.

3508 din 21 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul

T.A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul, invocând ca temei legal prevederile

art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând că

instanța de fond a dat o hotărâre nelegală și netemeinică, dar fără a-și

sistematiza criticile în raport cu cele două motive invocate.

Prin Decizia nr. 4871

din 20 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul T.A. împotriva acestei sentințe.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, că sunt nefondate

criticile recurentului cu privire la sentința de fond, întrucât prima instanță

a interpretat, în mod judicios, dispozițiile art. 99 și art. 100 din Legea nr.

188/1999, iar Decizia nr. 704/2009 nu produce efecte retroactive datei la care

a fost emisă, întrucât numirea recurentului-reclamant în funcția respectivă de

conducere a fost făcută începând cu data emiterii acelei decizii, faptul

comunicării la o dată ulterioară neavând consecințele juridice pretinse, ci

doar în ceea ce privește termenul de contestare.

Totodată, s-a mai

arătat în considerentele deciziei atacate că recurentul-reclamant nu a atacat

și nici nu a invocat pe cale de excepție nelegalitatea Ordinului nr. 1819/2009

prin care Serviciul contencios a fost transformat în Biroul contencios, cu

consecința transformării și a funcției publice de conducere, în aplicarea

căruia a fost emisă Decizia nr. 704/2009 pentru numirea recurentului-reclamant

în funcția de șef de birou la Biroul contencios din cadrul Serviciului

legislație al Inspecției Muncii.

exercitată

Împotriva Deciziei

nr. 4871 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare T.A.,

invocând ca temei de drept dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În motivarea

contestației în anulare se menționează, în esență, că instanța de recurs nu a

cercetat: motivul menționat la pct. II din motivele de recurs, și anume lipsa

motivării deciziilor contestate; motivul învederat la pct. I din motivele de

recurs referitor la nerespectarea de către Inspecția Muncii a procedurii de

reorganizare instituită de legiuitor la art. 100 și art. 99 alin. (1) lit. b),

alin. (3), alin. (5) - (7) din Legea nr. 188/1999; motivul referitor la faptul

că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la interogatoriul administrat

în cauza dedusă judecății, fapt care conducea la casarea Sentinței civile nr.

3508 din 21 septembrie 2010 conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În cuprinsul

contestației în anulare sunt reiterate și argumente care țin de fondul cauzei

soluționate irevocabil prin Decizia nr. 4871 din 20 octombrie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

solicitându-se reluarea judecății și pronunțarea unei hotărâri în sensul urmărit

de contestator.

Ulterior,

contestatorul a adus completări contestației în anulare, susținând că instanța

de fond și-a motivat hotărârea pe aspecte care nu au fost puse în discuția

părților, acest fapt fiind necercetat de instanța de recurs; au fost necercetate

motivele de casare invocate în cererea de recurs și ulterior expuse și în

concluziile scrise referitoare la probele administrate în cauză; instanța de

recurs a omis să cerceteze unele susțineri din cererea de recurs reluate și în

concluziile scrise referitoare la nelegalitatea deciziei prin care a fost

eliberat din funcția deținută.

Intimata Inspecția

Muncii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în

anulare ca nefondată, arătându-se că nu s-a precizat care este omisiunea din

greșeală săvârșită de instanța de recurs pentru a putea fi admisă această cale

de atac extraordinară. Se menționează și faptul că instanța de recurs a

analizat cauza sub toate aspectele, iar argumentele invocate de contestator țin

strict de fondul speței, regăsindu-se atât în acțiunea de fond, cât și în

recursul promovat, fiind analizate pe larg atât de instanța de fond, cât și de

cea de recurs, astfel că nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 318 C.

proc. civ. pentru a fi admisă contestația în anulare formulată.

Curți, secția contencios administrativ și fiscal, asupra contestației în

anulare

După cum se constată,

contestatorul a invocat ca temei al contestației în anulare formulată

dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Potrivit art. 318 C.

proc. civ., "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de

casare".

Contestatorul, în

contestația formulată, susține, de fapt, că instanța de recurs nu a cercetat

mai multe argumente în sprijinirea motivului de casare, însă nu a precizat în

ce constă omisiunea din greșeală a instanței de recurs să cerceteze vreunul din

motivele de modificare sau de casare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 318

C. proc. civ., teza a II-a.

Astfel cum rezultă

din considerentele Deciziei nr. 4871 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, contestatorul-recurent a invocat ca temei legal al

recursului prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc.

civ., fără a-și sistematiza criticile în raport de motivele de recurs

formulate.

Instanța de recurs a

statuat că toate criticile invocate se subsumează motivului de recurs prevăzut

la art. 304 pct. 9 cu raportare la dispozițiile art. 304

1

Cod

procedura civilă și a analizat recursul din perspectiva acestor prevederi

legale.

Se impune a se face

diferența între motivele de casare și argumentele arătate în sprijinirea

acestor motive.

Omisiunea vizează

motivul și nu argumentele de fapt și de drept indicate de parte, care sunt

subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Instanța de recurs

este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent pentru dezvoltarea

unui motiv de recurs pentru a răspunde printr-un considerent comun, chiar dacă

nu a răspuns tuturor argumentelor.

De altfel, instanța

de recurs a analizat cauza sub toate aspectele, cât și prin prisma criticilor

invocate, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Susținerile

contestatorului în sensul că instanța de recurs nu a analizat și motivul

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu pot fi reținute ca fiind fondate.

Acest motiv de recurs a fost doar enumerat, nu dezvoltat, toate argumentele din

cererea de recurs nevizând acest motiv în sensul dispozițiilor legale, nefiind

arătate argumentele în sprijinul acestuia.

Toate argumentele

invocate de contestator și în contestația în anulare, despre care se susține că

puteau fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., vizează, de fapt, aspecte ce țin de fondul cauzei ce a fost analizat atât

de instanța de fond, cât și de cea de control judiciar.

Cum contestatorul și

în contestația în anulare se referă tot la argumente în sprijinirea motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu a motivului de casare

sau de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., despre care se

susține că nu a fost cercetat de instanța de recurs, nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., pentru a fi admisă contestația

formulată.

Susținerile din

motivarea contestației în anulare reprezintă de fapt o reluare a motivelor de

recurs deja analizate de instanța ce a soluționat recursul, prin acestea

urmărindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului.

Prin urmare este

nefondată contestația în anulare formulată.

De altfel, această

soluție este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nicio parte a unui proces

nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționată definitiv și irevocabil,

numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate

avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie

justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară

de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre

este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența

unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea permanent subliniază

că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea

principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri

definitive și irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat

de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs.România, 26105/03 Hotărârea din 29

iulie 2008).

În concluzie,

avându-se în vedere considerentele expuse, se apreciază că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., astfel că

urmează a fi respinsă contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge contestația

în anulare formulată de T.A. împotriva Deciziei nr. 4871 din 20 octombrie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 februarie 2012.