ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4871/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3508

din 21 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea prin care reclamantul

T.A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, solicita anularea deciziei din

24 decembrie 2009 emisă de pârâtă, suspendarea executării acestui act, până la soluționarea

acțiunii pe fond, reintegrarea în funcția publică de conducere de șef serviciu,

pe care a deținut-o până la data de 23 decembrie 2009, obligarea pârâtei la plata

unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte

drepturi de care ar fi beneficiat, precum și la efectuarea modificărilor survenite

în carnetul de muncă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut

următoarele: Susținerile reclamantului privind încălcarea procedurilor reglementate

de art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999, republicată, au la bază o eronată

interpretare a dispozițiilor legale și o superficială examinare a materialului probator

administrat în cauză.

Din coroborarea prevederilor

legale susmenționate, rezultă, pe de o parte, că cele două articole reglementează

proceduri, în principiu, distincte iar, pe de altă parte, că eliberarea din funcția

publică nu se dispune în cazul oricărei reorganizări a autorității sau instituției

publice, ci doar atunci când reorganizarea activității acesteia are ca urmare reducerea

personalului, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public, conform

art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată. Soluția adoptată

de legiuitor este logică, deoarece în caz contrar, dacă s-ar dispune eliberarea

din funcție și în situația în care reorganizarea activității autorității sau instituției

publice nu are ca urmare reducerea personalului și s-ar parcurge procedura reglementată

de art. 99 din Legea nr. 188/1999, republicată, activitatea autorității sau instituției

publice ar fi afectată o perioadă de timp considerabilă fără nicio rațiune (perioada

de preaviz, vechile funcții, în configurația lor anterioară, trebuie menționate,

iar programul de lucru poate fi redus, fără afectarea drepturilor salariale cuvenite).

În cauză, urmare a aplicării

Legii nr. 329/2009, a avut loc reorganizarea, fără reducerea de personal, a aparatului

central al pârâtei Inspecția Muncii, în mod succesiv, prin Ordinul ministrului

muncii, familiei și protecției sociale nr. 1819/2009 și Ordinul ministrului

muncii, familiei și protecției sociale nr. 116/2010. Conform acestor două ordine,

direcția legislație-contencios (care avea în structura sa și serviciul contencios

al cărei șef era reclamantul) a fost reorganizată, mai întâi, în serviciul legislație

(având în structura sa biroul contencios) și apoi în serviciul legislație, contencios

administrativ (fără existența vreunui birou în structura sa).

Prin urmare, reține instanța

de fond, întrucât reorganizarea aparatului central al pârâtei Inspecția Muncii a

avut loc fără reducerea de personal (care nu este echivalentă cu reducerea de posturi,

deoarece pot exista posturi vacante), în mod legal și temeinic s-a dispus, în urma

reorganizării aparatului central al instituției pârâte, numirea în noile funcții

publice fără parcurgerea procedurii prevăzute de art. 99 din Legea nr. 188/1999,

republicată.

Totodată, se arată în

considerentele sentinței atacate, în mod corespunzător, persoana care, anterior

reorganizării, a deținut funcția de director al Direcției legislație-contencios

a fost numită în funcția de șef al Serviciului legislație, respectiv șef al Serviciului

legislație, contencios administrativ. De asemenea, în urma reorganizării activității

fără reducere de personal, reclamantul T.A. a fost numit, mai întâi, în funcția

de șef birou la Biroul Contencios, iar apoi, în funcția de consilier juridic în

cadrul Serviciului legislație, contencios administrativ.

Rezultă, deci, reține

prima instanță, că sunt neîntemeiate susținerile reclamantului T.A. privind nelegalitatea

actelor de numire în funcțiile publice, emise ca urmare a reorganizării activității

instituției pârâte fără reducere de personal, precum și solicitarea de reintegrare

în funcția publică de conducere de șef serviciu. În mod evident, susținerile neîntemeiate

ale reclamantului au la bază neefectuarea distincției dintre reducerea de personal

și reducerea de posturi, precum și neobservarea faptului că ipoteza art. 99

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, se referă în mod esențial,

la reducerea de personal, ceea ce nu este cazul în speță.

De asemenea,apreciază

instanța de fond, este vădit eronată aserțiunea reclamantului în sensul că funcția

publică de șef serviciu contencios pe care a deținut-o până la reorganizarea dispusă

prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 1819/2009, ar

mai exista și în prezent.

Din cuprinsul Ordinului

ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 1819/2009 și al Ordinului

ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 116/2010 rezultă, fără echivoc,

că Direcția legislație și contencios a devenit, mai întâi, Serviciul legislație

și ulterior Serviciul legislație, contencios administrativ. În schimb, fostul Serviciu

contencios, pe care l-a condus reclamantul, a devenit Biroul contencios, iar acesta

din urmă nu mai figurează în organigrama în vigoare.

Nu se poate susține întemeiat

că reorganizarea compartimentului juridic nu a fost efectivă, în condițiile în care,

în urma reducerii posturilor vacante, numărul de posturi de execuție din acest compartiment

a scăzut sub 15, determinând astfel, în conformitate cu prevederile art. III din

O.U.G. nr. 229/2008 și art. 112 din Legea nr. 188/1999, republicată, transformarea

direcției în serviciu și schimbarea structurii compartimentului, inclusiv modificări

în atribuțiile unor funcționari publici.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, nu poate fi primită critica reclamantului privind

încălcarea principiului retroactivității deoarece el interzice doar aplicarea actului

administrativ unor situații anterioare adoptării sale, ceea ce nu este cazul în

speță.

Prima instanță a reținut

că nu este întemeiată nici critica privind încălcarea art. 5 alin. (1) și art. 38

C. muncii, întrucât modificarea raporturilor de serviciu în baza legii nu poate

fi considerată de natură să aducă atingere principiului egalității de tratament,

iar prezenta cauză nu privește vreo „tranzacție prin care se urmărește renunțarea

la drepturi recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi”.

De asemenea, reține prima

instanță, în raport de considerentele prezentate, este evident că nu sunt îndeplinite

nici condițiile prevăzute de art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004

pentru a se dispune suspendarea executării eciziei din 24 decembrie 2009 emisă de

pârâtă.

Referitor la celelalte

capete de cerere, instanța de fond a reținut că prezintă caracter accesoriu în raport

cu cererea de anulare a celor două decizii de numire în funcția publică, astfel

că au fost respinse ca atare.

2.1. Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul, invocând ca temei legal prevederile

art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând că instanța

de fond a dat o hotărâre nelegală și netemeinică, dar fără a-și sistematiza criticile

în raport cu cele două motive invocate.

Astfel, cu privire la

interpretarea și aplicarea prevederilor art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999,

republicată, recurentul susține că instanța de fond a ignorat adresa din 22

iunie 2010 emisă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, care a reținut că

în cauză au fost încălcate prevederile art. 100 alin. (1) lit. d) din această lege.

Recurentul critică și

aprecierea instanței de fond în legătură cu susținerile sale privind nemotivarea

deciziei contestate, deși autoritățile publice sunt obligate, potrivit art. 31

alin. (2) din Constituție, să-și motiveze actele administrative.

Mai susține recurentul

că instanța de fond a reținut greșit că decizia din 24 decembrie 2009, care i-a

fost comunicată la 4 ianuarie 2010, nu retroactivează, ceea ce înseamnă încălcarea

principiului constituțional consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constituție.

2.2. Inspecția Muncii

a depus întâmpinare prin care a combătut criticile recursului și a solicitat respingerea

acestuia susținând, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

recurs

Analizând recursul formulat

prin prisma criticilor invocate, care se subsumează motivului prevăzut la art. 304

pct. 9, cu raportare la dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte a constatat că acesta este nefondat, respingându-l ca atare.

Așa cum s-a reținut și

în expunerea circumstanțelor cauzei și a soluției instanței de fond, făcută la

pct. 1, recurentul-reclamant a cerut, prin acțiunea sa, anularea deciziei din

24 decembrie 2009 emisă de Inspectorul General al Inspecției Muncii, prin care a

fost numit în funcția publică de conducere de șef birou la Biroul contencios din

cadrul Serviciului legislativ al acestei instituții publice.

Este necontestat că decizia

din 24 decembrie 2009 a fost emisă în temeiul și pentru punerea în aplicare a dispozițiilor

Legii nr. 239/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice și

raționalizarea cheltuielilor publice, a Ordinului nr. 1819/2009 de aprobare a structurii

organizatorice pentru aparatul propriu al Inspecției Muncii, a deciziei nr. 688/2009

privind organizarea de servicii, birouri și compartimente pentru aparatul propriu

al Inspecției Muncii și cu Avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Din actele aflate la dosar

rezultă că potrivit Ordinului nr. 594/2007, Anexa nr. 1, în organigrama Inspecției

Muncii a funcționat Direcția legislație-contencios, în cadrul căreia funcționa un

serviciu contencios al cărui șef era recurentul-reclamant.

Prin Ordinul nr. 1819/2009

Direcția legislație-contencios a fost transformată în Serviciul legislație, în cadrul

căreia funcționa Biroul contencios al cărui șef a fost numit recurentul-reclamant

prin decizia din 24 decembrie 2009.

Deci, altfel spus, numirea

recurentului-reclamant în funcția de șef de birou, prin decizia din 24

decembrie 2009 cu consecința eliberării din funcția de șef de serviciu, a fost consecința

transformării Serviciului contencios în Birou contencios și a funcției de șef de

serviciu, în aceea de șef de birou.

Astfel fiind, rezultă

că instanța de fond a interpretat, cu alte cuvinte, dispozițiile art. 99 și

art. 100 din Legea nr. 188/1999, republicată, în mod judicios, critica recurentului,

cu referire la punctul de vedere care i-a fost comunicat de către Agenția Națională

a Funcționarilor Publici, fiind lipsită de temei, judecătorul cauzei fiind cel care

are prerogativele constituționale de interpretare a dispozițiilor legale incidente

în cauza cu care a fost învestit.

De asemenea, este neîntemeiată

și critica referitoare la motivarea, nemotivarea deciziei atacate, în preambulul

deciziei din 24 decembrie 2009 fiind enumerate toate elementele de fapt (măsurile

organizatorice de reorganizare a compartimentelor de lucru ale aparatului central),

precum și de drept (dispozițiile legale), în măsură să justifice numirea recurentului-reclamant

în funcția de șef birou la Biroul contencios din cadrul Serviciului legislație.

În ceea ce privește critica

referitoare la faptul că instanța de fond nu a reținut că decizia din 24

decembrie 2009 încalcă principiul neretroactivității actelor administrative, rezultă

că și aceasta este neîntemeiată.

Astfel, așa cum rezultă

din conținutul său, decizia din 24 decembrie 2009 nu produce efecte retroactive

datei la care a fost emisă, numirea recurentului-reclamant în funcția respectivă

de conducere fiind făcută începând cu data emiterii acelei decizii, faptul comunicării

la o dată ulterioară neavând consecințele juridice pretinse, ci în ceea ce privește

termenul de contestare, etc.

Mai trebuie menționat

că recurentul-reclamant nu a atacat și nici nu a invocat pe cale de excepție nelegalitatea

Ordinului nr. 1819/2009 prin care Serviciul contencios a fost transformat în Biroul

contencios, cu consecința transformării și a funcției publice de conducere, în aplicarea

căruia a fost emisă decizia din 24 decembrie 2009 pentru numirea recurentului-reclamant

în funcția de șef de birou la Biroul contencios din cadrul Serviciului legislație

al Inspecției Muncii.

În concluzie, soluția

instanței de fond, de respingere a acțiunii cu consecința menținerii actului administrativ

atacat, este legală și temeinică, recursul fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul T.A. împotriva sentinței nr. 3508 din 21 septembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.