ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 565/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

Prin sentința nr.

128/ CA din 17 mai 2010 a Curții de Apel Iași a fost

admisă în parte acțiunea formulată de

către reclamantul Z.l. în contradictoriu cu pârâții G.R. și A.N.O.F.M. și, în

consecință, a fost dispusă anularea Ordinului nr. 276/2009 emis de Președintele

A.N.O.F.M.

Instanța a respins, ca inadmisibil,

capătul de cerere privind anularea O.U.G. nr. 37/2009, a respins cererea de

suspendare a executării O.U.G. nr. 37/2009 și a Ordinului nr. 276/2009,

respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G.R. și

excepția prematurității acțiunii formulate de pârâta A.N.O.F.M.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamantul Z.I. a ocupat funcția publică de

director executiv adjunct al A.J.O.F.M. Vaslui fiind numit prin Ordinul nr. 422/2006,

emis în urma concursului organizat la data de 10 iulie 2006.

Prin Ordinul nr. 276/2009 al

Președintelui A.N.F.P. funcția publică de conducere ocupată de reclamant a fost

desființată, fiind încetate raporturile de serviciu cu acesta prin eliberarea

din funcția publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz.

Instanța a reținut că ordinul nr. 276/2009

a fost dat în executarea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri

de îmbunătățire a activității administrației publice, fiind evident din

conținutul actului că eliberarea din funcție a reclamantului nu a avut în

vedere alte considerente, care să țină în vreun mod de exercitarea concretă a

atribuțiilor reale, de eventualele disfuncționalități înregistrate în

activitatea sa.

Instanța a reținut că prin Decizia nr.

1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională s-a constatat că

legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice este neconstituțională, reținându-se că

prin această ordonanță a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice

deconcentrate.

Instanța a constatat că O.U.G. nr. 37/2009

a fost emisă în scopul declarat al îmbunătățirii actului managerial în

condițiile reducerii cheltuielilor bugetare, ori în cauză reclamantului nu i

s-au imputat deficiențe manageriale sau de coordonare a serviciului public, iar

pretinsa reducere a cheltuielilor bugetare prin înlocuirea denumirii funcției

de conducere și a condițiilor de ocupare a acesteia nu este în nici un fel

justificată.

De asemenea, s-a reținut că ordinul

atacat de reclamant este în vădită contradicție și cu dispozițiile art. 97 lit.

c) și art. 99 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora încetarea

raportului de serviciu prin eliberarea din

funcția

publică de conducere are loc doar în cazul în care instituția publică își

reduce

personalul ca urmare a reorganizării activității prin reducerea postului ocupat

de funcționarul public, ori, în cauza de față, nu a operat o reorganizare în

sensul dispozițiilor art. 100 alin. (l) din Legea nr. 188/1999, instanța

concluzionând că nu este justificată reducerea postului deținut de reclamant.

De altfel, instanța a constatat că la

nivelul instituțiilor publice deconcentrate a avut loc înființarea unui post,

în locul postului ocupat de reclamant, cu aceleași atribuții și cu aceleași

condiții aparente de ocupare, astfel încât măsura dispusă de autoritatea

publică este evident nelegală.

Instanța de fond

a reținut și considerentele Deciziei nr. 1629 din 3 decembrie 2009

pronunțată de Curtea Constituțională, care

a subliniat că soluția aleasă de guvern

de

a emite, în ziua premergătoare celei în care Curtea Constituțională urma să se

pronunțe

asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, o nouă ordonanță de urgență,

prin care o abrogă pe cea anterioară, dar îi preia conținutul integral, pune în

discuție comportamentul constituțional de ordin legislativ al executivului față

de Parlament și, nu în cele din urmă, față de Curtea Constituțională, reținând

că ordinele emise în executarea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 sunt acte

administrative care urmează aceeași soartă ca și ordonanța în discuție, fiind

afectate de aceleași vicii.

Instanța a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului G.R., raportat la obiectul acțiunii

judiciare, întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la

cererile de suspendare, instanța constată că raportat la soluția

dată fondului, nu se mai impune

soluționarea acestora, iar cu privire la excepția de prematuritate formulată în

cauză, instanța a constatat că nu este întemeiată, întrucât reclamantul și-a

întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs G.R. și A.N.O.F.M., criticând soluția instanței de fond ca neteminică și

nelegală.

Recurentul G.R. a criticat soluția

dată excepției privind

lipsa calității

procesuale pasive a acestui pârât, întrucât intimatul - reclamant nu a

avut

raporturi de serviciu cu G.R.

G.R. a arătat că deși ministerele se

organizează și

funcționează în subordinea

Guvernului, în conformitate cu dispozițiile art. 35 din

Legea nr. 90/2001

privind organizarea și funcționarea G.R. și a ministerelor, Guvernul nu poate

să fie chemat să răspundă pentru obligațiile persoanelor juridice aflate în

subordine, acestea fiind subiecte de drept distincte, cu atribuții și

competențe proprii.

A.N.O.F.M.

a criticat sentința instanței de fond

arătând că excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neparcurgerea

procedurii prealabile a fost soluționată greșit de instanță.

De asemenea, s-a arătat că sentința a

fost dată cu interpretarea greșită a actului dedus judecății, precum și cu

încălcarea dispozițiilor legale incidente în materia funcției publice și

funcționarilor publici.

S-a arătat faptul că instituția

recurentă a emis actul atacat cu respectarea dispozițiilor legale la momentul

emiterii, precizându-se că reducerea postului deținut de reclamant a fost

determinată de desființarea funcției publice de conducere de director executiv

adjunct M.P.M. al A.J.O.F.M. Vaslui.

Cu privire la decizia Curții

Constituționale, reținută de instanța fondului, s-a arătat că aceasta produce

efecte numai pentru viitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în

raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză, va respinge recursurile formulate ca nefondate, pentru

considerentele ce urmează:

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte a reținut că excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului G.R. a fost soluționată corect de instanța de fond și

urmează ca această critică să fie respinsă de instanța de control judiciar,

având în vedere obiectul cererii dedus judecății.

De asemenea, excepția prematurității

acțiunii introductive pentru lipsa plângerii prealabile a fost corect

soluționată de instanța de fond, iar critica adusă acestei hotărâri pentru

acest considerent nu poate fi acceptată de Înalta Curte și va fi respinsă, ca

neîntemeiată, reținând că în mod corect au fost reținute ca fiind aplicabile

dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte a reținut că în cauză

ordinul atacat, obiect al acțiunii judiciare, a fost emis în temeiul

dispozițiilor art. III alin. (l) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele

măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora:

„ (1) Funcțiile publice, funcțiile

publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă

calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor

și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ - teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de

urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia,

se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a

prezentei ordonanțe de urgență.

(11) Începând cu data intrării în

vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și

personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele

prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile

legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a

raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare”.

Înalta Curte a reținut că prin Decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, ca urmare a

unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, s-a constatat

că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare

a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de

neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art.

115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(..) nu

pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (..)”.

Or, a argumentat Curtea

Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ - teritoriale.

Totodată, Înalta Curte reține că O.U.G.

nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.

Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009,

a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1 - 5

și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea

conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative, ca și cele ce au

constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității

căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională a

reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile

sale sunt general obligatorii.

Față de aspectele arătate, Înalta

Curte reține că instanța de fond a apreciat corect că actul administrativ

atacat este nelegal, întrucât a fost emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență

în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională.

Sunt neîntemeiate susținerile din

recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinului contestat este validată

de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III

alin. (l) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este

afectată tocmai de viciul de constituționalitate al prevederilor în temeiul și

în executarea cărora a fost emis.

Pentru argumentele anterior arătate,

nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G. nr. 37/2009,

cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (l) a din O.U.G. nr. 105/2009

s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a

fost eliberată reclamantul ori susținerile referitoare la faptul că deciziile

Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.

Față de aceste susțineri, Înalta Curte

reține că desființarea funcției publice deținută de reclamant prin cele două

ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au

fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura

reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei

dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element

al securității sociale, iar aceste dispoziții este cert stabilit că au fost

încălcate în cauză.

Admiterea

opiniei contrare a recurentelor ar echivala cu lipsirea de orice

finalitate a procedurii de exercitare

a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.

Pentru aceste considerente, văzând că

nu sunt motive de modificare sau

casare a

sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta

Curte va

respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de G.R.

și A.N.O.F.M. împotriva sentinței nr. l28/ CA din 17 mai 2010 a Curții de Apel

Iași, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 februarie 2011.