ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 565/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin sentința nr. 128/ CA din 17 mai 2010 a Curții de Apel Iași a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul Z.l. în contradictoriu cu pârâții G.R. și A.N.O.F.M. și, în consecință, a fost dispusă anularea Ordinului nr. 276/2009 emis de Președintele A.N.O.F.M. Instanța a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea O.U.G. nr. 37/2009, a respins cererea de suspendare a executării O.U.G. nr. 37/2009 și a Ordinului nr. 276/2009, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G.R. și excepția prematurității acțiunii formulate de pârâta A.N.O.F.M. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul Z.I.

a ocupat funcția publică de director executiv adjunct al A.J.O.F.M. Vaslui fiind numit prin Ordinul nr. 422/2006, emis în urma concursului organizat la data de 10 iulie 2006. Prin Ordinul nr. 276/2009 al Președintelui A.N.F.P. funcția publică de conducere ocupată de reclamant a fost desființată, fiind încetate raporturile de serviciu cu acesta prin eliberarea din funcția publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz. Instanța a reținut că ordinul nr. 276/2009 a fost dat în executarea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, fiind evident din conținutul actului că eliberarea din funcție a reclamantului nu a avut în vedere alte considerente, care să țină în vreun mod de exercitarea concretă a atribuțiilor reale, de eventualele disfuncționalități înregistrate în activitatea sa.

Instanța a reținut că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională s-a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională, reținându-se că prin această ordonanță a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate. Instanța a constatat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost emisă în scopul declarat al îmbunătățirii actului managerial în condițiile reducerii cheltuielilor bugetare, ori în cauză reclamantului nu i s-au imputat deficiențe manageriale sau de coordonare a serviciului public, iar pretinsa reducere a cheltuielilor bugetare prin înlocuirea denumirii funcției de conducere și a condițiilor de ocupare a acesteia nu este în nici un fel justificată.

De asemenea, s-a reținut că ordinul atacat de reclamant este în vădită contradicție și cu dispozițiile art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcția publică de conducere are loc doar în cazul în care instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității prin reducerea postului ocupat de funcționarul public, ori, în cauza de față, nu a operat o reorganizare în sensul dispozițiilor art. 100 alin. (l) din Legea nr. 188/1999, instanța concluzionând că nu este justificată reducerea postului deținut de reclamant. De altfel, instanța a constatat că la nivelul instituțiilor publice deconcentrate a avut loc înființarea unui post, în locul postului ocupat de reclamant, cu aceleași atribuții și cu aceleași condiții aparente de ocupare, astfel încât măsura dispusă de autoritatea publică este evident nelegală.

Instanța de fond a reținut și considerentele Deciziei nr. 1629 din 3 decembrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, care a subliniat că soluția aleasă de guvern de a emite, în ziua premergătoare celei în care Curtea Constituțională urma să se pronunțe asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, o nouă ordonanță de urgență, prin care o abrogă pe cea anterioară, dar îi preia conținutul integral, pune în discuție comportamentul constituțional de ordin legislativ al executivului față de Parlament și, nu în cele din urmă, față de Curtea Constituțională, reținând că ordinele emise în executarea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 sunt acte administrative care urmează aceeași soartă ca și ordonanța în discuție, fiind afectate de aceleași vicii.

Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G.R., raportat la obiectul acțiunii judiciare, întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004. Cu privire la cererile de suspendare, instanța constată că raportat la soluția dată fondului, nu se mai impune soluționarea acestora, iar cu privire la excepția de prematuritate formulată în cauză, instanța a constatat că nu este întemeiată, întrucât reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs G.R. și A.N.O.F.M., criticând soluția instanței de fond ca neteminică și nelegală. Recurentul G.R. a criticat soluția dată excepției privind lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât, întrucât intimatul - reclamant nu a avut raporturi de serviciu cu G.R.

G.R. a arătat că deși ministerele se organizează și funcționează în subordinea Guvernului, în conformitate cu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea G.R. și a ministerelor, Guvernul nu poate să fie chemat să răspundă pentru obligațiile persoanelor juridice aflate în subordine, acestea fiind subiecte de drept distincte, cu atribuții și competențe proprii. A.N.O.F.M. a criticat sentința instanței de fond arătând că excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile a fost soluționată greșit de instanță. De asemenea, s-a arătat că sentința a fost dată cu interpretarea greșită a actului dedus judecății, precum și cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în materia funcției publice și funcționarilor publici.

S-a arătat faptul că instituția recurentă a emis actul atacat cu respectarea dispozițiilor legale la momentul emiterii, precizându-se că reducerea postului deținut de reclamant a fost determinată de desființarea funcției publice de conducere de director executiv adjunct M.P.M. al A.J.O.F.M. Vaslui. Cu privire la decizia Curții Constituționale, reținută de instanța fondului, s-a arătat că aceasta produce efecte numai pentru viitor. Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile formulate ca nefondate, pentru considerentele ce urmează: Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G.R.

a fost soluționată corect de instanța de fond și urmează ca această critică să fie respinsă de instanța de control judiciar, având în vedere obiectul cererii dedus judecății. De asemenea, excepția prematurității acțiunii introductive pentru lipsa plângerii prealabile a fost corect soluționată de instanța de fond, iar critica adusă acestei hotărâri pentru acest considerent nu poate fi acceptată de Înalta Curte și va fi respinsă, ca neîntemeiată, reținând că în mod corect au fost reținute ca fiind aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte a reținut că în cauză ordinul atacat, obiect al acțiunii judiciare, a fost emis în temeiul dispozițiilor art. III alin. (l) și (11) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora: „ (1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ - teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare”. Înalta Curte a reținut că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(..) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (..)”. Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ - teritoriale.

Totodată, Înalta Curte reține că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative, ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că instanța de fond a apreciat corect că actul administrativ atacat este nelegal, întrucât a fost emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională. Sunt neîntemeiate susținerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (l) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost emis. Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G.

nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (l) a din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberată reclamantul ori susținerile referitoare la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor. Față de aceste susțineri, Înalta Curte reține că desființarea funcției publice deținută de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale, iar aceste dispoziții este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.

Admiterea opiniei contrare a recurentelor ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile formulate de G.R. și A.N.O.F.M. împotriva sentinței nr. l28/ CA din 17 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.