ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4521/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4521/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție

pentru Agricultură, anularea Deciziei nr. 1452 din 03 septembrie 2010 și a

Adresei nr. 4157 din 20 septembrie 2010, emise de pârâtă, reintegrarea sa pe

funcția publică de șef Serviciu control intern și supracontrol, obligarea

pârâtei la plata către reclamant a unei despăgubiri egală cu drepturile

salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi

salariale de care ar fi beneficiat reclamantul până la data reintegrării, a

daunelor morale, în cuantum de 100.000 lei și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a deținut funcția de Șef Serviciu treapta 2 de

salarizare la Serviciul Control Intern - A.P.I.A. Aparat Central, din data de

14 august 2008, fiind eliberat din funcție prin Decizia nr. 1452 din 03

septembrie 2010, emisă de către pârâtă, în temeiul art. 99 alin. (1) lit. b)

alin. (3) - (7) din Legea nr. 188/1999.

Reclamantul a

susținut că prin reorganizarea activității pârâtei nu a fost redus postul

ocupat de acesta, fiind vorba doar de o redenumire a serviciului.

Pe de altă parte,

chiar și în situația în care s-ar considera că s-a produs o reorganizare

efectivă a activității prin reducerea postului ocupat de reclamant, decizia de

eliberare din funcție este nelegală, în cauză fiind incidente dispozițiile art.

100 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 188/1999.

A mai arătat

reclamantul că deține funcția de Prim-vicepreședinte al Sindicatului Național

al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, condiții în care sunt

incidente în cauză dispozițiile Acordului Unic privind relațiile de serviciu

ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv dispozițiile

art. 86 alin. (2), statutul reclamantului neputând fi modificat întrucât deține

calitatea de membru de conducere în cadrul unui sindicat.

Reclamantul a

criticat și Adresa nr. 4157 din 20 septembrie 2010, cu argumentul că nu a

primit nicio ofertă cu privire la posturile similare deși acestea existau în

organigrama pârâtei.

A mai susținut că

eliberarea din funcție i-a adus atingere imaginii publice și i-a afectat

evoluția profesională.

Prin Sentința civilă

nr. 6258 din 28 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea

reclamantului B.I.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță, examinând dispozițiile legale incidente, a reținut că,

în speță, ceea ce se contestă nu este o decizie prin care a încetat raportul de

serviciu în sensul dispozițiilor art. 106, ci un act prin care s-a dat

reclamantului un preaviz de 30 de zile.

Curtea a mai

constatat că în speță raporturile de serviciu ale reclamantului cu pârâta nu au

încetat niciodată întrucât mai înainte ca preavizul contestat să-și producă

efectele (respectiv Decizia nr. 1452 din 03 septembrie 2010), prin Decizia nr.

1787 din 05 octombrie 2010, reclamantul a și fost numit în funcția publică de

execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta I de

salarizare la Serviciul control intern și supracontrol, raporturile de serviciu

fiind modificate cu acordul reclamantului și, în consecință nu se impune

analiza conformității deciziei cu dispozițiile din Legea nr. 188/1999 invocate

de reclamant.

Prima instanță a mai

reținut, în esență, și faptul că procesul de reorganizare în care a fost

implicată pârâta este unul real, că postul reclamantului a fost suprimat în mod

obiectiv din organigrama instituției pârâte, iar faptul că atribuțiile noului

post nu sunt esențial diferite de cele deținute anterior de reclamant nu

justifică admiterea acțiunii reclamantului și în niciun caz încadrarea

reclamantului pe respectivul post, întrucât acesta nu este un post vacant.

Curtea a mai

constatat că reclamantul nu a deținut niciodată funcția de șef serviciu în

cadrul Serviciului control intern și supracontrol (făcând abstracție de Decizia

nr. 232/2011 prin care i s-a încredințat temporar această funcție). Pe de altă

parte, acest post este reținut de pârâtă pentru domnul B.T.R. al cărui raport

de serviciu este suspendat, menținerea acestei situații constituind o obligație

legală pentru pârâtă.

Capetele de cerere

privind despăgubirile au fost respinse cu motivarea că nu a fost admisă cererea

de anulare a actelor contestate și nici cererea de reîncadrare într-o anumită

funcție pretinsă, iar reclamantului i-a fost achitat salariul cuvenit pentru

munca prestată în toată această perioadă în baza a două decizii nerevocate și

neanulate.

Cererea privind

daunele morale a fost apreciată ca neîntemeiată în condițiile în care din

respingerea celorlalte capete de cerere rezultă că reclamantului nu i-a fost

lezat niciun drept sau interes legitim, iar pe de altă parte nu s-a făcut

dovada unui prejudiciu prin niciun mijloc de probă.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și art.

304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-reclamant aduce critici sentinței recurate în sensul că

instanța de fond a pornit de la o premisă greșită și anume, că prin Decizia nr.

1452 din 3 septembrie 2010 emisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură nu s-ar fi întrerupt relațiile de serviciu, ci i s-a dat numai un

preaviz.

Faptul că a acceptat

temporar o altă funcție nu înseamnă că relațiile de serviciu, raportate la

funcția deținută anterior pretinsei restructurări nu au încetat urmare a

Deciziei nr. 1452/2010.

De asemenea, se

menționează că în mod greșit instanța de fond a reținut că procesul de

restructurare este unul real fără a exista un document în acest sens, nefiind

îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 188/1999, în contextul în care în actuala organigramă a intimatei,

Serviciul control intern a fost doar redenumit ca Serviciul control intern și

supracontrol, fiind vorba de aceleași atribuții, astfel că nu s-a produs o

reorganizare efectivă a activității prin reducerea postului său.

O altă critică

vizează faptul că în cauză au fost greșit aplicate dispozițiile art. 86 din

Acordul unic privind relațiile de serviciu ale Agenției de Plăți și Intervenție

pentru Agricultură, raportat la art. 10 din Legea nr. 54/2003 întrucât deținea

calitatea de membru de conducere în cadrul Sindicatului Național A.P.I.A.

respectiv funcția de Prim-vicepreședinte al Sindicatului Național A.P.I.A. și

în raport de această calitate nu i se putea modifica raportul de serviciu pe

toată perioada de exercitare a mandatului în cadrul sindicatului.

Cu privire la

respingerea capătului de cerere referitor la daunele morale, se susține că

acestea trebuiau acordate corespunzător principiilor răspunderii civile

delictuale și în raport de faptul că urmare a emiterii deciziei atacate a fost

pus în situația de a nu se putea realiza din punct de vedere profesional.

Intimata-pârâtă

Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (A.P.I.A.) a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând

criticile recurentului-reclamant, susținând, în esență, că a avut loc o

reorganizare reală, că acesta a acceptat o altă funcție publică de execuție în

care a fost numit prin Decizia nr. 1787/2010, astfel că raporturile de serviciu

ale acestuia nu au încetat, iar modificarea a avut loc exclusiv cu acordul său

necontestat, iar cererea pentru acordarea daunelor morale corect a fost

respinsă, fiind și nedovedită.

Această

intimată-pârâtă a mai depus la dosarul cauzei și concluzii scrise însoțite de

înscrisuri.

de recurs

Înalta Curte

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile de la

dosarul cauzei, de susținerile părților, de dispozițiile legale incidente,

apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondat.

După cum se constată,

sentința recurată respectă cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.,

cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cu

referire la soluția pronunțată.

De altfel,

recurentul-reclamant nu a adus argumente în susținerea acestui motiv de recurs

ce a fost doar enunțat, criticile fiind circumscrise celuilalt motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de

recurs reține că este nefondat.

Decizia nr. 1452 din

3 septembrie 2010, comunicată la 6 septembrie 2010, a cărei anulare s-a

solicitat cuprinde mențiunea că se acordă recurentului-reclamant un preaviz de

30 de zile, iar la data expirării acestuia va fi eliberat din funcția publică

de conducere de șef-serviciu control intern A.P.I.A.

Prin Decizia nr. 1787

din 5 octombrie 2010 recurentul-reclamant a fost numit pe o altă funcție

publică la Serviciul intern control și supracontrol din cadrul Direcției

Antifraudă, control intern și supracontrol, urmare a acordului acestuia

înregistrat cu nr. 29450 din 24 septembrie 2010, în perioada preavizului, care

nu este afectat de vreun viciu de consimțământ dovedit în cauză.

În altă ordine, prin

Decizia nr. 232 din 14 februarie 2011, recurentul-reclamant a fost numit

temporar în funcția publică de conducere de șef-serviciu la Serviciul de

control intern și supracontrol, astfel că și ulterior a deținut o funcție

publică, situație necontestată.

Deci, Decizia nr.

1452/2010 nu și-a produs efectele în sensul încetării raporturilor de serviciu

ale funcționarului public, astfel că în raport și de situația de fapt nu se

poate reține că a avut loc o încetare a raporturilor de serviciu ale

recurentului-reclamant în modalitatea prevăzută de art. 97 din Legea nr.

188/1999.

În consecință, nu a

avut loc o încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarului public în

cauză, fiind nefondate criticile care vizează aceste aspecte.

Critica referitoare

la faptul că procesul de restructurare nu a avut loc la nivelul autorității

pârâte este nefondată.

Procesul de

restructurare/reorganizare a Agenției de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură a avut loc în anul 2010, iar prin Ordinul Ministrului Agriculturii

și Dezvoltării Rurale nr. 2022 din 19 august 2010 au fost aprobate structura

organizatorică a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, statul de

funcții, actele administrative în baza cărora s-a desfășurat această procedură

nefiind anulate/revocate în vreun fel.

Astfel cum rezultă

din organigrama autorității pârâte, înainte și după reorganizare, se constată

că postul reclamantului a fost suprimat din organigrama Agenției de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură, fapt necontestat de părți.

În altă ordine,

reorganizarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a efectuat

urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 70/2010, H.G. nr. 725/2010, H.G. nr.

752/2010, în executarea cărora a fost emis Ordinul Ministrului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale nr. 2022 din 19 august 2010, iar procesul de reorganizare al

acestei autorități pârâte a fot confirmat irevocabil de instanța de recurs de

contencios administrativ, exemplu în acest sens fiind Decizia nr. 2990/2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Faptul că a avut loc

reînființarea Serviciului control-intern în subordinea Direcției Antifraudă

prin organigrama Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură aprobată

prin Ordinul nr. 25 din 8 martie 2012 al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, la mai mult de 1 an de la data reorganizării activității Agenției de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură, nu prezintă relevanță în cauză,

întrucât această situație nu se circumscrie ipotezei prevăzute de dispozițiile

art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 și excede analizei în cauza de față.

Nu sunt fondate nici

criticile privind aplicarea eronată în cauză a dispozițiilor art. 86 alin. (2)

din Acordul unic raportat la art. 10 din Legea nr. 54/2003 întrucât, astfel cum

s-a reținut anterior, raporturile de serviciu ale recurentului-reclamant nu au

încetat, iar modificarea acestora a intervenit cu acordul funcționarului public

neafectat de vreun viciu de consimțământ dovedit.

De asemenea, sunt

nefondate și criticile care vizează respingerea capătului de cerere referitor

la daunele morale.

Argumentele reținute

de instanța de fond cu privire la această solicitare sunt corecte.

Instanțele de

contencios administrativ pot acorda daune morale în temeiul dispozițiilor art.

18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dar acest lucru se poate face numai în

raport cu existența și amploarea prejudiciului moral suferit de persoana

vătămată.

Or, în cauză, nu au

fost produse dovezi în legătură cu existența unui prejudiciu moral deosebit,

care să impună acordarea unor sume de bani care să fie necesare pentru

acoperirea prejudiciului moral.

În consecință, față

de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1),

teza a II-a, alin. (3) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de către B.I. împotriva Sentinței civile nr. 6258 din 28 octombrie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - GV