ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4521/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, anularea Deciziei nr. 1452 din 03 septembrie 2010 și a Adresei nr. 4157 din 20 septembrie 2010, emise de pârâtă, reintegrarea sa pe funcția publică de șef Serviciu control intern și supracontrol, obligarea pârâtei la plata către reclamant a unei despăgubiri egală cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat reclamantul până la data reintegrării, a daunelor morale, în cuantum de 100.000 lei și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a deținut funcția de Șef Serviciu treapta 2 de salarizare la Serviciul Control Intern - A.P.I.A. Aparat Central, din data de 14 august 2008, fiind eliberat din funcție prin Decizia nr. 1452 din 03 septembrie 2010, emisă de către pârâtă, în temeiul art. 99 alin. (1) lit. b) alin. (3) - (7) din Legea nr. 188/1999. Reclamantul a susținut că prin reorganizarea activității pârâtei nu a fost redus postul ocupat de acesta, fiind vorba doar de o redenumire a serviciului. Pe de altă parte, chiar și în situația în care s-ar considera că s-a produs o reorganizare efectivă a activității prin reducerea postului ocupat de reclamant, decizia de eliberare din funcție este nelegală, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 188/1999.

A mai arătat reclamantul că deține funcția de Prim-vicepreședinte al Sindicatului Național al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, condiții în care sunt incidente în cauză dispozițiile Acordului Unic privind relațiile de serviciu ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv dispozițiile art. 86 alin. (2), statutul reclamantului neputând fi modificat întrucât deține calitatea de membru de conducere în cadrul unui sindicat. Reclamantul a criticat și Adresa nr. 4157 din 20 septembrie 2010, cu argumentul că nu a primit nicio ofertă cu privire la posturile similare deși acestea existau în organigrama pârâtei. A mai susținut că eliberarea din funcție i-a adus atingere imaginii publice și i-a afectat evoluția profesională.

Prin Sentința civilă nr. 6258 din 28 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului B.I. Pentru a hotărî astfel, prima instanță, examinând dispozițiile legale incidente, a reținut că, în speță, ceea ce se contestă nu este o decizie prin care a încetat raportul de serviciu în sensul dispozițiilor art. 106, ci un act prin care s-a dat reclamantului un preaviz de 30 de zile.

Curtea a mai constatat că în speță raporturile de serviciu ale reclamantului cu pârâta nu au încetat niciodată întrucât mai înainte ca preavizul contestat să-și producă efectele (respectiv Decizia nr. 1452 din 03 septembrie 2010), prin Decizia nr. 1787 din 05 octombrie 2010, reclamantul a și fost numit în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta I de salarizare la Serviciul control intern și supracontrol, raporturile de serviciu fiind modificate cu acordul reclamantului și, în consecință nu se impune analiza conformității deciziei cu dispozițiile din Legea nr. 188/1999 invocate de reclamant.

Prima instanță a mai reținut, în esență, și faptul că procesul de reorganizare în care a fost implicată pârâta este unul real, că postul reclamantului a fost suprimat în mod obiectiv din organigrama instituției pârâte, iar faptul că atribuțiile noului post nu sunt esențial diferite de cele deținute anterior de reclamant nu justifică admiterea acțiunii reclamantului și în niciun caz încadrarea reclamantului pe respectivul post, întrucât acesta nu este un post vacant. Curtea a mai constatat că reclamantul nu a deținut niciodată funcția de șef serviciu în cadrul Serviciului control intern și supracontrol (făcând abstracție de Decizia nr. 232/2011 prin care i s-a încredințat temporar această funcție).

Pe de altă parte, acest post este reținut de pârâtă pentru domnul B.T.R. al cărui raport de serviciu este suspendat, menținerea acestei situații constituind o obligație legală pentru pârâtă. Capetele de cerere privind despăgubirile au fost respinse cu motivarea că nu a fost admisă cererea de anulare a actelor contestate și nici cererea de reîncadrare într-o anumită funcție pretinsă, iar reclamantului i-a fost achitat salariul cuvenit pentru munca prestată în toată această perioadă în baza a două decizii nerevocate și neanulate. Cererea privind daunele morale a fost apreciată ca neîntemeiată în condițiile în care din respingerea celorlalte capete de cerere rezultă că reclamantului nu i-a fost lezat niciun drept sau interes legitim, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada unui prejudiciu prin niciun mijloc de probă.

2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant aduce critici sentinței recurate în sensul că instanța de fond a pornit de la o premisă greșită și anume, că prin Decizia nr. 1452 din 3 septembrie 2010 emisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nu s-ar fi întrerupt relațiile de serviciu, ci i s-a dat numai un preaviz. Faptul că a acceptat temporar o altă funcție nu înseamnă că relațiile de serviciu, raportate la funcția deținută anterior pretinsei restructurări nu au încetat urmare a Deciziei nr. 1452/2010.

De asemenea, se menționează că în mod greșit instanța de fond a reținut că procesul de restructurare este unul real fără a exista un document în acest sens, nefiind îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, în contextul în care în actuala organigramă a intimatei, Serviciul control intern a fost doar redenumit ca Serviciul control intern și supracontrol, fiind vorba de aceleași atribuții, astfel că nu s-a produs o reorganizare efectivă a activității prin reducerea postului său. O altă critică vizează faptul că în cauză au fost greșit aplicate dispozițiile art. 86 din Acordul unic privind relațiile de serviciu ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, raportat la art. 10 din Legea nr. 54/2003 întrucât deținea calitatea de membru de conducere în cadrul Sindicatului Național A.P.I.A.

respectiv funcția de Prim-vicepreședinte al Sindicatului Național A.P.I.A. și în raport de această calitate nu i se putea modifica raportul de serviciu pe toată perioada de exercitare a mandatului în cadrul sindicatului. Cu privire la respingerea capătului de cerere referitor la daunele morale, se susține că acestea trebuiau acordate corespunzător principiilor răspunderii civile delictuale și în raport de faptul că urmare a emiterii deciziei atacate a fost pus în situația de a nu se putea realiza din punct de vedere profesional.

Intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (A.P.I.A.) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentului-reclamant, susținând, în esență, că a avut loc o reorganizare reală, că acesta a acceptat o altă funcție publică de execuție în care a fost numit prin Decizia nr. 1787/2010, astfel că raporturile de serviciu ale acestuia nu au încetat, iar modificarea a avut loc exclusiv cu acordul său necontestat, iar cererea pentru acordarea daunelor morale corect a fost respinsă, fiind și nedovedită. Această intimată-pârâtă a mai depus la dosarul cauzei și concluzii scrise însoțite de înscrisuri. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile de la dosarul cauzei, de susținerile părților, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondat. După cum se constată, sentința recurată respectă cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cu referire la soluția pronunțată. De altfel, recurentul-reclamant nu a adus argumente în susținerea acestui motiv de recurs ce a fost doar enunțat, criticile fiind circumscrise celuilalt motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de recurs reține că este nefondat. Decizia nr. 1452 din 3 septembrie 2010, comunicată la 6 septembrie 2010, a cărei anulare s-a solicitat cuprinde mențiunea că se acordă recurentului-reclamant un preaviz de 30 de zile, iar la data expirării acestuia va fi eliberat din funcția publică de conducere de șef-serviciu control intern A.P.I.A.

Prin Decizia nr. 1787 din 5 octombrie 2010 recurentul-reclamant a fost numit pe o altă funcție publică la Serviciul intern control și supracontrol din cadrul Direcției Antifraudă, control intern și supracontrol, urmare a acordului acestuia înregistrat cu nr. 29450 din 24 septembrie 2010, în perioada preavizului, care nu este afectat de vreun viciu de consimțământ dovedit în cauză. În altă ordine, prin Decizia nr. 232 din 14 februarie 2011, recurentul-reclamant a fost numit temporar în funcția publică de conducere de șef-serviciu la Serviciul de control intern și supracontrol, astfel că și ulterior a deținut o funcție publică, situație necontestată.

Deci, Decizia nr. 1452/2010 nu și-a produs efectele în sensul încetării raporturilor de serviciu ale funcționarului public, astfel că în raport și de situația de fapt nu se poate reține că a avut loc o încetare a raporturilor de serviciu ale recurentului-reclamant în modalitatea prevăzută de art. 97 din Legea nr. 188/1999. În consecință, nu a avut loc o încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarului public în cauză, fiind nefondate criticile care vizează aceste aspecte. Critica referitoare la faptul că procesul de restructurare nu a avut loc la nivelul autorității pârâte este nefondată.

Procesul de restructurare/reorganizare a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a avut loc în anul 2010, iar prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 2022 din 19 august 2010 au fost aprobate structura organizatorică a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, statul de funcții, actele administrative în baza cărora s-a desfășurat această procedură nefiind anulate/revocate în vreun fel. Astfel cum rezultă din organigrama autorității pârâte, înainte și după reorganizare, se constată că postul reclamantului a fost suprimat din organigrama Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, fapt necontestat de părți. În altă ordine, reorganizarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a efectuat urmare a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 70/2010, H.G. nr. 725/2010, H.G. nr. 752/2010, în executarea cărora a fost emis Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 2022 din 19 august 2010, iar procesul de reorganizare al acestei autorități pârâte a fot confirmat irevocabil de instanța de recurs de contencios administrativ, exemplu în acest sens fiind Decizia nr. 2990/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Faptul că a avut loc reînființarea Serviciului control-intern în subordinea Direcției Antifraudă prin organigrama Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură aprobată prin Ordinul nr. 25 din 8 martie 2012 al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la mai mult de 1 an de la data reorganizării activității Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, nu prezintă relevanță în cauză, întrucât această situație nu se circumscrie ipotezei prevăzute de dispozițiile art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 și excede analizei în cauza de față. Nu sunt fondate nici criticile privind aplicarea eronată în cauză a dispozițiilor art. 86 alin. (2) din Acordul unic raportat la art. 10 din Legea nr. 54/2003 întrucât, astfel cum s-a reținut anterior, raporturile de serviciu ale recurentului-reclamant nu au încetat, iar modificarea acestora a intervenit cu acordul funcționarului public neafectat de vreun viciu de consimțământ dovedit.

De asemenea, sunt nefondate și criticile care vizează respingerea capătului de cerere referitor la daunele morale. Argumentele reținute de instanța de fond cu privire la această solicitare sunt corecte. Instanțele de contencios administrativ pot acorda daune morale în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dar acest lucru se poate face numai în raport cu existența și amploarea prejudiciului moral suferit de persoana vătămată. Or, în cauză, nu au fost produse dovezi în legătură cu existența unui prejudiciu moral deosebit, care să impună acordarea unor sume de bani care să fie necesare pentru acoperirea prejudiciului moral. În consecință, față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a, alin. (3) C. proc.

civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către B.I. împotriva Sentinței civile nr. 6258 din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV