ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6905/2013

Decizia nr. 6905/2013

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 343 din 24 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 460 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că în cauză, este necontestat că recurenta-reclamantă a participat la examenul organizat în luna mai 2011 pentru promovare în grad profesional, promovând din funcția de consilier, grad profesional asistent, în funcția de consilier, grad profesional principal, fiind emisă Decizia nr. X din 24 mai 2011, stabilindu-se un salariu de 1.978 RON, cu ignorarea Ordinului comun nr. 42/77/2011 publicat în M. Of. nr. 48/19.01.2011.

Astfel, a fost emisă Decizia nr. Y din 4 ianuarie 2012 prin care salariul recurentei-reclamante a fost stabilit la suma de 1.754 RON.

Această din urmă decizie a fost atacată de recurenta-reclamantă în Dosarul nr. x/84/2012 de la Curtea de Apel Cluj, în cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. III lit. b) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Într-adevăr, potrivit art. III lit. b) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul comun nr. 72/77/2011 al M.M.F.P.S. și M.F.P., lit. b) "În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat. În mod similar se va proceda și pentru persoanele care s-au aflat în concediu plătit pentru creșterea și îngrijirea copilului, precum și pentru personalul ale cărui raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au fost suspendate din alte cauze, potrivit legii, luându-se în considerare funcția, clasa, gradul, treapta de salarizare deținute anterior suspendării din funcție. În cazul funcționarilor publici nou-încadrați sau promovați, nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare este cel corespunzător trepte 3 de salarizare utilizate în anul 2010. Pentru funcționarii publici care se transferă în cursul anului 2011, la stabilirea salariului va fi avută în vedere treapta de salarizare deținută anterior".

Recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că dispozițiile de mai sus sunt nelegale deoarece fac referire la treapta 3 de salarizare, fără ca Legea nr. 285/2010 să conțină o astfel de prevedere, susținere neîntemeiată.

Astfel, din interpretarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 285/ 2010 rezultă că legiuitorul a urmărit ca pentru anul 2011 salarizarea personalului nou-încadrat, precum și a celui promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea să se facă la un singur nivel de salarizare în plată pentru funcții similare.

Deci, art. 2 din Legea nr. 285/2010 nu exclude raportarea la trepte de salarizare, care se regăsește și la pct. II art. 13 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, unde se prevede în mod expres că "În cazul funcționarilor publici nou-încadrați sau promovați, nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare este cel corespunzător treptei 3 pentru funcțiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010".

Deci, legiuitorul a menținut același principiu/aceeași regulă de calcul inclusiv pentru anul 2012, treapta 3 de salarizare utilizată în anul 2010, așa cum s-a procedat și în anul 2011, în cazul funcționarilor publici nou-încadrați sau promovați.

Or, în cauză, dispozițiile pct. III lit. b), penultima frază din Metodologia aprobată prin Ordinul comun nr. 42/77/2011 nu face altceva decât să transpună acest principiu/această regulă instituită de legiuitor.

În ceea ce privește argumentul recurentei-reclamante, că prin Decizia nr. 108/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de nelegalitate a acelorași dispoziții - pct. III lit. b), rezultă că este vorba de o soluție singulară, având în vedere soluții date prin Decizia nr. 3035/2012 și Decizia nr. 4201/2012 referitoare la legalitatea pct. II lit. a), b), c), d), e) din aceeași Metodologie aprobată prin Ordinul comun nr. 42/77/ 2011.

Împotriva Deciziei nr. 343 din 24 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare recurenta-reclamantă A., invocând ca temei legal dispozițiile art. 317 - 318 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatoarea susține că aceeași instanța în ziua de 15 ianuarie 2013 prin Decizia civila nr. 108, pronunțata în Dosar nr. x/84/2012/a1 (speță identică cu a sa, aceeași intimați-pârâți: Casa Județeană de Pensii Sălaj, Ministerul Finanțelor Publice, M.M.F.P.S. ), a admis excepția de nelegalitate și a constatat nelegalitatea pct. III lit. b) din Ordinul nr. 77/2011, ca mai târziu, în 24 ianuarie 2013, să constate ca același text din același ordin este legal.

Aceasta soluție o afectează în mod direct, în sensul ca Decizia de revizuire a drepturilor salariale, după promovarea sa în grad profesional în luna mai 2011, nr. Y din 4 ianuarie 2012 emisa de C.J.P. Sălaj potrivit dispozițiilor pct. NI lit. b) din Ordinul nr. 77/2011 se prezumă ca legală, pe când o alta decizie emisă de același angajator, de revizuire a drepturilor salariale după susținerea examenului de promovare în grad profesional în luna mai 2011, posibil să fie anulată de instanța de judecata conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată, cu modificările și completările ulterioare: "în cazul în care instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată".

Analizând decizia a cărei anulare se solicită prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, ținând cont de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a art. 318 alin. (1) C. proc. civ. există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, întrucât între ele există o legătură logică, le-a examinat împreună, nefiind necesară examinarea punctuală a tuturor motivelor invocate.

Totodată, textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus-menționate, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate.

În realitate, Înalta Curte constată că nu este vorba de greșeli materiale sau de omisiuni în sensul art. 318 C. proc. civ., contestatoarea fiind nemulțumită de modul în care instanța de recurs a procedat la analizarea normelor legale incidente cauzei, în contestația în anulare fiind dezvoltate, de fapt, critici la adresa modului în care instanța de recurs a soluționat cauza, critici care nu pot fi primite în această cale extraordinară de atac, deoarece s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

În plus, Înalta Curte remarcă faptul că se invocă spețe similare și soluțiile pronunțate în acestea, însă existența unei practici judiciare conturate într-o anumită materie nu poate reprezenta un motiv de contestația în anulare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de recurenta-reclamantă A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 343 din 24 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Procesat de GGC - MI