ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4030/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

instanței de fond.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamantul R.F.G. a solicitat în contradictoriu cu M.T.S. (în

prezent M.E.C.T.S.), anularea Ordinului nr. 1647/2009 și a Ordinului nr. 1761/2009

precum și suspendarea executării acestor ordine până la pronunțarea instanței

de fond.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a îndeplinit funcția de director coordonator al D.T. a

Județului Mehedinți fiind numit prin Ordinul nr. 814/2009, exercitarea funcției

făcându-se în baza contractului de management nr. 413 din 23 mai 2009.

A mai arătat

reclamantul că Ordinul nr. 1647/2009 prin care a fost destituit din funcție nu

conține vreo motivare concretă a încetării contractului, însă conform clauzelor

contractului de management, destituirea unilaterală a acestuia nu se încadrează

în modalitățile de încetare a acestui contract, fiind îndeplinită condiția

cazului bine justificat.

Sub aspectul pagubei

iminente s-a arătat că situația D.T. Dolj este dificilă, aceasta fiind în

imposibilitatea de a-și desfășura activitatea.

2.

Soluția instanței de fond.

Prin

sentința nr. 491 din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării

Ordinelor nr. 1647/2009 și respectiv nr. 1761/2009, a dispus suspendarea executării acestora până la soluționarea irevocabilă a cauzei, a admis

acțiunea, a anulat ordinele menționate și a obligat pârâta la plata sumei de

700 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru

a pronunța această hotărâre, Curtea a apreciat că cererea de suspendare este

întemeiată, fiind demonstrată de către reclamant îndeplinirea cumulativă a

cerințelor legale cu privire la existența unui caz bine justificat și iminența

producerii unei pagube.

În

privința acțiunii în anulare a celor două ordine, Curtea a constatat că acestea

au fost emise în aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale,

arătând că dispozițiile actului normativ în aplicarea căruia a fost emis

Ordinul nr. 1647/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1257

din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale.

Potrivit

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 decizia prin care se constată

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar efectele deciziei

se răsfrâng și în alte cauze aflate în curs d e soluționare sau care se vor

soluționa în viitor.

3.

Calea de atac exercitată.

Împotriva

sentinței nr. 49 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs M.E.C.T.S. și a solicitat

admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii

ca netemeinică și nelegală.

În motivele

de recurs se arată că încetarea contractului de management al reclamantului a

intervenit în condițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Modelul cadru de contract

de management coroborat cu dispozițiile art. 3 din contractul de management nr.

413 din 23 mai 2009, iar la data emiterii ordinelor atât legea pentru aprobarea

O.U.G. nr. 37/2009 cât și O.U.G. nr. 105/2009 erau constituționale iar

deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.

de recurs.

După

examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză,

Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat dar pentru următoarele

considerente:

În prezenta cauză,

reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 647/2009 care era întemeiat pe O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de  îmbunătățire a activităților administrației

publice și a Ordinului nr. 1761/2009 emis în baza O.U.G. nr. 105/2009 privind unele

măsuri în domeniul funcției publice.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională

prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională

în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe.

În cadrul controlul a priori

realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare a

ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării

prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată

de legea de aprobare.

Prin decizia susmenționată s-a

reținut neconstituționalitatea extrinsecă a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a

emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin

Constituție legii organice.

Așa cum s-a arătat și în decizia nr.

1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea

de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din

Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii

organice.

În ceea ce privește O.U.G. nr. 105/2009,

prin decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională

și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, întrucât

conține aceleași soluții legislative.

În speță, reclamanta a invocat beneficiul

numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență

declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ

emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată de asemenea

neconstituțională.

Înalta Curte precizează că actele

administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași

forță juridică le-a prevăzut.

Însă, în cauză suntem în prezența

unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile

jurisdicției constituționale.

Puterile discreționare ale

autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv ale Guvernului, în

condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României, sunt însă

limitate de prevederile Constituției ca lege fundamentală în stat.

În principiu, Parlamentul ca unică

autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare, însă cu limitările

reglementate în Constituție.

În situația legiferării prin

ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul, în baza delegării legislative,

poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii autorității

legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin Constituție,

respectiv art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României.

În ceea ce privește O.U.G. nr. 37/2009,

legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al ordonanței a fost declarat

neconstituțională, reținându-se de Curtea Constituțională că atât modalitatea

de reglementare a funcției publice cât și actul administrativ de numire

reprezintă construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea

competenței materiale a Guvernului.

Lipsirea de temei constituțional al

actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea

de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului

administrativ de numire și a contractului de management.

p

ierderea legitimității

constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate

asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantei într-o

funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin

Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi

invocat.

Viciul de neconstituționalitate al

actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena și

viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul

de numire pe postul respectiv devine inexistent.

Înalta Curte precizează că potrivit

prevederilor art. 142 și 146 din Constituția României, Curtea Constituțională

este garantul supremației Constituției și unica autoritate care se pronunță

asupra constituționalității legilor înainte de promulgare (control à

priori) și asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și

ordonanțele.

Judecătorul de drept administrativ

(ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea

acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli

constituționale, după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar

neconstituțional.

Viciul de neconstituționalitate al

Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge

și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal.

În același sens s-a pronunțat și

Curtea Constituțională, iar în Decizia nr. 414/2010 referitoare la

neconstituționalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999 atunci când se

face o analiză a efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629

din 3 noiembrie 2009, s-a precizat că „lipsirea de temei constituțional a actelor

normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente

emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative

data în aplicarea celor două ordonanțe de urgență).

În consecință, în baza art. 312 și

304

1

C. proc. civ., se va admite recursul și se va modifica

hotărârea atacată în sensul că se va respinge acțiunea reclamantei ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de M.E.C.T.S. împotriva sentinței nr. 491 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 octombrie 2010.