ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4030/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.F.G. a solicitat în contradictoriu cu M.T.S. (în prezent M.E.C.T.S.), anularea Ordinului nr. 1647/2009 și a Ordinului nr. 1761/2009 precum și suspendarea executării acestor ordine până la pronunțarea instanței de fond. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a îndeplinit funcția de director coordonator al D.T.

a Județului Mehedinți fiind numit prin Ordinul nr. 814/2009, exercitarea funcției făcându-se în baza contractului de management nr. 413 din 23 mai 2009. A mai arătat reclamantul că Ordinul nr. 1647/2009 prin care a fost destituit din funcție nu conține vreo motivare concretă a încetării contractului, însă conform clauzelor contractului de management, destituirea unilaterală a acestuia nu se încadrează în modalitățile de încetare a acestui contract, fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat. Sub aspectul pagubei iminente s-a arătat că situația D.T. Dolj este dificilă, aceasta fiind în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea. 2. Soluția instanței de fond.

Prin sentința nr. 491 din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Ordinelor nr. 1647/2009 și respectiv nr. 1761/2009, a dispus suspendarea executării acestora până la soluționarea irevocabilă a cauzei, a admis acțiunea, a anulat ordinele menționate și a obligat pârâta la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a apreciat că cererea de suspendare este întemeiată, fiind demonstrată de către reclamant îndeplinirea cumulativă a cerințelor legale cu privire la existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube.

În privința acțiunii în anulare a celor două ordine, Curtea a constatat că acestea au fost emise în aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale, arătând că dispozițiile actului normativ în aplicarea căruia a fost emis Ordinul nr. 1647/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale. Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar efectele deciziei se răsfrâng și în alte cauze aflate în curs d e soluționare sau care se vor soluționa în viitor. 3. Calea de atac exercitată.

Împotriva sentinței nr. 49 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs M.E.C.T.S. și a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală. În motivele de recurs se arată că încetarea contractului de management al reclamantului a intervenit în condițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Modelul cadru de contract de management coroborat cu dispozițiile art. 3 din contractul de management nr. 413 din 23 mai 2009, iar la data emiterii ordinelor atât legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 cât și O.U.G. nr. 105/2009 erau constituționale iar deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.

4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente: În prezenta cauză, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 647/2009 care era întemeiat pe O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activităților administrației publice și a Ordinului nr. 1761/2009 emis în baza O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice. O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe.

În cadrul controlul a priori realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de legea de aprobare. Prin decizia susmenționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție legii organice. Așa cum s-a arătat și în decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.

În ceea ce privește O.U.G. nr. 105/2009, prin decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, întrucât conține aceleași soluții legislative. În speță, reclamanta a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată de asemenea neconstituțională. Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași forță juridică le-a prevăzut. Însă, în cauză suntem în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile jurisdicției constituționale.

Puterile discreționare ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv ale Guvernului, în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României, sunt însă limitate de prevederile Constituției ca lege fundamentală în stat. În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare, însă cu limitările reglementate în Constituție. În situația legiferării prin ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul, în baza delegării legislative, poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii autorității legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin Constituție, respectiv art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României.

În ceea ce privește O.U.G. nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al ordonanței a fost declarat neconstituțională, reținându-se de Curtea Constituțională că atât modalitatea de reglementare a funcției publice cât și actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a Guvernului. Lipsirea de temei constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management. p ierderea legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantei într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de neconstituționalitate al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena și viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent. Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 și 146 din Constituția României, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și unica autoritate care se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgare (control à priori) și asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele. Judecătorul de drept administrativ (ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituționale, după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar neconstituțional.

Viciul de neconstituționalitate al Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal. În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională, iar în Decizia nr. 414/2010 referitoare la neconstituționalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999 atunci când se face o analiză a efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, s-a precizat că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative data în aplicarea celor două ordonanțe de urgență).

În consecință, în baza art. 312 și 304 1 C. proc. civ., se va admite recursul și se va modifica hotărârea atacată în sensul că se va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.E.C.T.S. împotriva sentinței nr. 491 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2010.