ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2773/2011

Asupra contestației în anulare de față; Prin hotărârea arbitrală din 2 mai 2009, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați, în dosarul nr. 12/2009, s-a respins excepția de necompetență materială pe calea arbitrajului și cea a autorității de lucru judecat și a fost admisă, cu majoritate de voturi, cererea reclamantei, constatându-se nulitatea absolută a convenției nr. 277 din 22 ianuarie 2000, pentru lipsa obiectului. Hotărârea a fost dată cu opinia separată a unui arbitru, în sensul admiterii excepției de necompetență materială a arbitrajului și respingerii cererii de constatarea a nulității absolute a convenției nr. 277/2000.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Arbitraj a reținut că excepția de necompetență materială a instanței arbitrale este neîntemeiată, întrucât litigiul este unul patrimonial, iar art. IV din convenția nr. 277/2000, conține o clauză compromisorie, care prevede că orice litigiu se va rezolva de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați. De asemenea, instanța de arbitraj a reținut că și excepția de lucru judecat este neîntemeiată, nefiind îndeplinită condiția triplei identități, întrucât, în prezenta cauză, se invocă o altă cauză de nulitate. În ce privește fondul cauzei, tribunalul arbitral a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 962 și art. 964 C. civ., întrucât clauza cuprinsă în art. 1 cap. II intitulat „Plata prestațiilor” din convenția părților nr. 277/2000, nu cuprinde elemente care să facă posibilă determinarea precisă a obligației de plată, ce-i incumbă pârâtei SC M.B.

SA GALAȚI, pentru prestarea serviciilor de asistență juridică de către reclamantul A.P., sancțiunea neîndepliniri acestei obligații, fiind nulitatea absolută a contractului. De asemenea, Curtea de arbitraj a constatat nulitatea absolută a clauzei penale, întrucât penalitatea de 3%, prevăzută în convenția nr. 277/2000, încalcă dispozițiile art. 5 alin. (1) și art. 9 din O.G. nr. 1/2000. Împotriva hotărârii tribunalului arbitral, A.P. a formulat acțiune în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. a), b), f), g), h), i) C. proc. civ. La data de 8 octombrie 2009, SC M.B.

SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii în anularea motivat de faptul că litigiul este susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, întrucât decizia nr. 4484/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, produce efecte numai cu privire la litigiul în care s-a pronunțat, și nu poate lega tribunalul arbitral în stabilirea propriei competențe, iar pe de altă parte, printr-o altă decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 10800 din 16 decembrie 2005, s-a statuat că litigiul privind convenția n r. 277/2000, este susceptibil de a fi soluționat de către Curtea de Arbitraj Galați.

Prin încheierea de ședință din data de 2 octombrie 2010, Curtea de Apel Galați, a scos cauza de pe rolul instanței și a înaintat-o spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova, secția comercială, întrucât prin încheierea nr. 39 din 12 ianuarie 1010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis cererea de strămutare formulată de SC M.B. SA Galați, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. 414/54/2010. La data de 25 februarie 2010, A.P. a invocat excepția necompetenței materiale a secției comerciale a Curții de Apel Craiova, în soluționarea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrate, competența aparținând, potrivit susținerilor sale, Curții de Apel Craiova, însă ca instanță civilă, având în vedere natura civilă a litigiului.

Prin încheierea de ședință din data de 8 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins excepția necompetenței materiale a instanței comerciale în soluționarea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale, întrucât, a considerat că obiectul controlului judiciar îl constituie hotărârea arbitrală pronunțată la data de 2 mai 2009, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați, în dosarul nr. 12/2009, iar potrivit art. 365 alin. (1) C. proc. civ., competența revine curții de apel. La data de 27 mai 2010, petentul a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii din data de 6 mai 2010, prin care a fost stabilită în sarcina sa o taxă judiciară de timbru, în sumă de 23.550,85 lei și un timbru judiciar în valoare de 5 lei, având în vedere cuantumul pretențiilor contestate în sumă de 4.299.069,77 lei, iar prin încheierea nr. 10 de la 31 mai 2010, i-a fost respinsă cererea de reexaminare.

Tot la aceeași dată, A.P. a formulat și cerere de ajutor public judiciar, în temeiul art. 6 lit. d) din O.U.G. nr. 51/2008, ce a fost admisă de către instanță prin încheierea nr. 11 din data de 2 iunie 2010, în sensul ca i-a fost acordată facilitatea de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 23550,85 lei, eșalonată în 48 de rate lunare, în sumă de 490,64 lei fiecare, achitată pe data de 25 ale fiecărei luni. Prin hotărârea nr. 42 din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, s-a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de petent și fost obligat acesta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.000 lei către intimata-pârâtă. Pentru a pronunța această soluție curtea de apel a reținut că hotărârile judecătorești invocate de petent nu prezintă nicio relevantă în raport de motivul invocat de către acesta, prevăzut de dispozițiile art. 364 lit. h) care reglementează o alta situație.

Pentru aceleași considerente s-au înlăturat, ca nefondate, susținerile apelantului în ceea ce privește efectul puterii lucrului judecat a hotărârilor menționate, din perspectiva analizării motivului formulat de acesta, respectiv cel reglementat de art. 364 lit. i) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii. S-a constatat că în speță nu există tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ., potrivit căruia pentru a opera puterea de lucru judecat trebuie să existe identitate de părți, obiect și cauză, ceea ce nu este cazul de față, întrucât litigiile soluționate prin hotărârile judecătorești invocate (dec. 38/R /2004, pronunțată de Tribunalul Galați, decizia 47/R/2008 a Curții de Apel Galați) au avut o altă cauză și un alt obiect, iar textul de lege al art. 364 lit. i) C. proc.

civ. invocat de petent reglementează cu totul altă situație juridică și anume, încălcarea principiilor cardinale ale procedurii arbitrale, consacrate de art. 398 C. proc. civ., respectiv: egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare și principiul contradictorialității. Totodată, s-a constat că argumentele invocate de petentul A.P. referitoare la dispozițiile art. 6 din CEDO, sub aspectul violării dreptului la o un proces echitabil prin soluționarea litigiului de o instanța necompetentă material, litigiu care era de competența exclusivă a instanțelor speciale de jurisdicția muncii, inexistenta unei convenții arbitrale sau a unei convenții arbitrale declarată nulă, precum și nesocotirea puterii lucrului judecat, sunt aspecte care nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc.

civ. S-a apreciat că motivele invocate în susținerea textului de lege mai sus enunțat, nu arată în concret considerentele CEDO prin care acesta face referiri la soluții similare celei de față, în special cu referire la natura juridică a convenției de reprezentare legală încheiată între părți și a valabilității clauzei compromisorii și nici cauzele de nulitate ale acesteia. Argumentele privind soluționarea greșită a litigiului de către Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați, întrucât litigiul era de competența exclusivă a instanțelor speciale de jurisdicția muncii și în temeiul inexistenței unei convenții arbitrale sau a unei convenții arbitrale nule, au fost folosite drept motive și pentru invocarea dispozițiilor art. 364 lit. a) și b) C. proc.

civ. S-a reținut că decizia nr. 4484 din 27 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat în recursul formulat împotriva sentinței nr. 22 din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel Galați dându-se un regulator de competență prin soluționarea conflictului negativ de competență, în sensul stabilirii competenței de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Galați. Or, această hotărâre judecătorească, pronunțată în regulatorul de competență, are putere de lucru judecat, limitat la conflictul negativ de competență astfel soluționat, care nu poate fi extins la alte litigii cum este cel din speță, care se întemeiază pe alte temeiuri juridice. Convenția nr. 277 încheiată între părți la data de 22 ianuarie 2000, având ca obiect reprezentarea SC M.B.

SA de A.P. în fața instanțelor judecătorești în procesele civile și comerciale, vizau evacuarea din spații comerciale și revendicarea unui imobil, instanța învestită cu acțiunea în anulare apreciind-o ca fiind o convenție civilă de prestării servicii supuse dispozițiilor codului civil și comercial, iar nu un contract individual de muncă reglementat de dispozițiile legale în materie. Analizând convenția nr. 277 încheiată între părți la data de 22 ianuarie 2000, curtea de apel a constatat că, una dintre clauze viza faptul că această convenție poate fi reziliată sau modificată, numai prin acordul pârtilor sau ca urmare a intervenirii unui caz fortuit sau de forță majoră, iar instituția rezilierii ca modalitate de încetarea a unei convenției este specifică dreptului civil și nu contractelor de muncă a căror încetare poate opera numai în condițiile expres reglementate de Codul muncii.

Din examinarea clauzei penale înserată în cuprinsul convenției s-a apreciat că este un criteriu determinant pentru clarificarea caracterului civil al acestei convenții, o astfel de clauză neregăsindu-se în cadrul unui raport de dreptul muncii. În aceste condiții, stabilirea naturii juridice a convenției nr. 277 din 22 ianuarie 2000 s-a făcut conform dispozițiilor art. 977 C. civ., în sensul că s-a constatat că intenția reală a pârâților a fost aceea de a încheia o convenție civilă, potrivit căreia petentul A.P. s-a obligat să reprezinte SC M.B. SA în fața instanțelor de judecată în schimbul unei prestații bănești stabilită în cotă procentuală și nu a unei renumerații, indemnizații, salariu, specifice raporturilor juridice de muncă.

Potrivit aceleași convenții s-a constatat că părțile au convenit la art. IV o clauză compromisorie, care prevede că orice neînțelegere sau diferende privind înțelesul,executarea, modificarea sau încetarea prezentei convenții, se vor rezolva pe cale amiabilă, iar în caz contrar competența de soluționare al litigiului va aparține arbitrilor de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați. În conformitate cu dispozițiile art.1 din Regulile de procedură ale Arbitrajului de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați, valabile la momentul încheierii convenției, arbitrajul este competent să soluționeze litigiile patrimoniale, comerciale și civile, dacă părțile au prevăzut în contract „clauza de arbitraj” sau au încheiat în acest sens o convenție scrisă.

S-a reținut sub acest aspect, într-o motivare amplă a curții de apel, existența unei convenții de reprezentare legală, ce cuprinde o clauză compromisorie valabilă, așa încât în mod corect litigiul a fost soluționat de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați, criticile invocate privind încălcarea dispozițiilor art. 364 lit. b) C. proc. civ., fiind respinse ca nefondate. S-a constatat că litigiul are un caracter patrimonial, întrucât obiectul convenției nr. 277 din 22 ianuarie 2000, îl constituie obligația petentului A.P. de a reprezenta SC M.B. SA în fața instanțelor judecătorești, cu dreptul corelativ al acestuia de a încasa contravaloarea acestei prestații, fiind un drept de creanță, deci cu un caracter patrimonial.

În soluționarea acestei probleme de drept, curtea de apel a avut în vedere dispozițiile deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, care potrivit dispozițiilor art. 329 alin. (3) sunt obligatorii pentru instanțe; potrivit dispozițiilor nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic, în timp ce cele nepatrimoniale corespund unor drepturi subiective, indisolubil legate de persoana titularului lor, tară conținut economic. Dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție, transferă caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și astfel procesul va putea fi evaluabil în bani ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial dedus judecății intră un drept patrimonial, real sau de creanță.

Față de această decizie dată în interesul legii, vizând acțiunile cu caracter patrimonial, s-a apreciat că ori de câte ori este nevoie de a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară. În considerentele aceleiași decizii este enumerată și constatarea nulității unei convenții, prevăzând cu caracter imperativ obligativitatea instanțelor de a stabilii natura patrimonială sau nepatrimonială a oricărui litigiu. Astfel încât, în cauză, constatarea nulității unei convenții de reprezentare legală are, un caracter patrimonial, urmărind protejarea unui drept de creanță, fără legătură cu drepturile legale indisolubil legate de persoana titularului.

Faptul că în conținutul clauzei compromisorii nu a fost prevăzută, în mod expres, și instituția nulității, nu are nicio relevanță, în condițiile în care enumerarea prevăzută în convenția nr. 277 din 22 ianuarie 2000, se referă la „înțelesul, executarea, modificarea sau încetarea convenției”, a reținut în considerente prima instanță, precum și faptul că nulitatea este o sancțiune de drept civil ce lipsește de efecte actul juridic încheiat cu încălcarea condițiilor sale de validitate, dar și un mod de încetare a unui act juridic. Prin urmare, curtea de apel a constatat că nu era necesară menționarea expresă a acestei sancțiuni, în condițiile în care, este înscris termenul „încetarea convenției”, care trebuie privit într-un sens mai larg (nulitate, reziliere, rezoluțiune, acordul de voință al ambelor părți), astfel că acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale este nefondată, iar în temeiul art. 366 alin. (2) C. proc.

civ., a respins-o ca nefondată. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. petentul A.P. a fost obligat la plata sumei de 10.000 lei reprezentând cheltuielile de judecată către intimata SC M.B. SA Galați. Împotriva hotărârii date în acțiunea în anulare și încheierii din 6 mai 2010 dată de aceeași instanță în același dosar, petentul A.P. a declarat recurs. Prin decizia nr. 985 din 8 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. 414 /54/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, au fost respinse recursurile declarate împotriva sentinței nr. 42 din 15 iulie 2010 și a încheierii din 6 mai 2010 ale Curții de Apel Craiova, secția comercială. Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut următoarele.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (3) și (4) din Legea nr. 146/1997, republicată, împotriva încheierii pronunțate asupra cererii de acordare a facilităților la plata taxelor judiciare de timbru, părțile interesate pot formula cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, a cărei soluționare se face în regim de cameră de consiliu în competența unui alt complet de judecată legal constituit, în concordanță cu Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, instanța învestită pronunțând o încheiere irevocabilă. Cum, în cauză, recurentului i s-a soluționat cererea de reexaminare formulată în temeiul textului de lege evocat, acesta nu mai are nici o posibilitate de a ataca cererea de reexaminare, întrucât încheierea este irevocabilă, nemaifiind supusă nici unei alte căi de atac sau mijloace procedurale legale.

Prin urmare, legiuitorul în materia taxei judiciare de timbru a prevăzut cererea de reexaminare împotriva modului de calcul al taxei judiciare de timbru datorată de partea care promovează acțiunea și/sau calea de atac, scopul fiind soluționarea cu celeritate a cererilor formulate de părțile interesate privind facilitățile acordate beneficiarilor - părțile din proces - în temeiul Legii nr. 146/1997, republicată și O.U.G. nr. 51/2008 asigurând părților liberul acces la justiție. Referitor la cererea recurentului de a-i fi restituite sumele achitate, cu titlul de taxă judiciară de timbru, taxele poștale efectuate pentru depunerea unor înscrisuri necesare și impuse de instanță și onorariul de avocat, instanța de recurs a respins-o, întrucât potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată și cum recurentului i-au fost respinse ambele recursuri, acesta nu poate beneficia de acordarea cheltuielilor de judecată; referitor la restituirea taxelor judiciare de timbru, această problemă necesită distincția după modul de reglementare al acestora, fie formulate în temeiul Legii nr. 146/1997, republicată, fie în temeiul actului normativ privind ajutorul public judiciar, prevăzut în O.U.G.

nr. 51/2008, prima reglementare conținând prevederi exprese pentru procedura restituirii taxei judiciare de timbru respectiv în art. 23 alin. (1) lit. a) - f), iar ajutorul public judiciar acordându-se în condițiile enumerate în actul normativ menționat la art. 18 și art. 19. Recurentul a formulat în soluționarea acțiunii în anulare o cerere de ajutor public judiciar, asupra căreia s-a pronunțat prima instanță și care nu poate fi restituită, în raport de dispozițiile art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 potrivit cărora: „Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia„.

De asemenea, cererea de restituire a taxelor poștale și a taxei judiciare de timbru - de numai 1000 lei ca urmare admiterii cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită pentru soluționarea recursului - aferentă recursului nu poate fi restituită atâta timp cât partea a căzut în pretenții. Pe de altă parte, taxele poștale având în vedere același text legal, urmează regimul taxelor judiciare de timbru, în cazul de față, partea care a căzut în pretenții fiind recurentul, deci nu au putut fi restituite. Critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., este nefondată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 366 C. proc. civ., introdus prin Legea nr. 219/2005 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 138/2000, acțiunea în anulare formulată în temeiul art. 364 C. proc. civ., se judecă în completul prevăzut pentru judecata în primă instanță, iar recursul se judecă în completul prevăzut pentru această cale de atac. În actuala reglementare acest text de lege prevede în mod expres că acțiunea în anulare se judecă în completul prevăzut de judecata în primă instanță, așa încât acest text de lege a fost introdus de legiuitor pentru a elimina controversele ivite în doctrină, dar și în practică, privitor la compunerea completului de judecată în cazul soluționării acțiunii în anulare împotriva unei hotărâri arbitrale.

Prin introducerea lui, și-a pierdut valabilitatea și statuarea Secțiilor Unite ale fostei Curți Supreme de Justiție - după revizuirea Constituției României - în prezent Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. V/2001, în sensul că acțiunea în anulare se judecă în complet constituit din numărul de judecători prevăzut pentru judecarea recursurilor. Criticile vizând excepția necompetenței materială a instanței comerciale, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 365 alin. (l) C. proc.

civ., au fost respinse ca nefondate, având în vedere următoarele: Recurentul a susținut, într-o primă ipoteză, competența materială a Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă, în soluționarea acțiunii în anulare, iar în ipoteza a doua a arătat că, în raport de criteriul valoric și natura civilă, competența materială a soluționării litigiului ar fi revenit instanței imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea arbitrală, în speță tribunalul secția civilă.

Având în vedere că recurentul nu a atacat odată cu recursul încheierea de ședință din 8 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, potrivit căreia s-a respins excepția de necompetență materială a secției comerciale în soluționarea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale invocată de reclamant prin precizările depuse la data de 25 februarie 2010, aceste critici nu mai pot constitui analiza controlului judecătoresc în calea de atac a recursului prin prisma dispozițiilor art. 158 alin. (2) C. proc. civ., recurentul în motivarea excepției a arătat că litigiul este reglementat de norme de dreptul muncii. Cum reclamantul nu a declarat recurs împotriva acestei încheieri, problema competenței materiale a Secției Comerciale a Curții de Apel Craiova a fost tranșată și a dobândit autoritate de lucru judecat.

Referitor la a doua ipoteză susținută de recurent de natura civilă și valoarea litigiului, competența de soluționare a acțiunii în constatarea nulității convenției ar fi judecătoria, însă raportat la art. 365 alin. (1) C. proc.

civ., care prevede competența de a judeca acțiunea în primă instanță revine instanței judecătorești superioare, în cauză tribunalului - secția civilă, de asemenea, Înalta Curte a respins-o ca nefondată, deoarece pe calea arbitrajului nu pot fi soluționate litigiile de muncă, nefiind supuse acestei căi, această procedură a arbitrajului vizează numai litigiile comerciale izvorâte din convenții, contracte, tranzacții etc, în care părțile contractante sau semnatare au prevăzut o clauză compromisorie, în lipsa unei clauze compromisorii, potrivit textului de lege mai sus enunțat, competența de a soluționa o acțiune în anularea unei hotărârii arbitrale revine instanței imediat superioare celei care ar fi fost competentă să judece fondul litigiului în primă instanță.

În cazul unui litigiu comercial, cum este cazul de față, cu un obiect având o valoare mai mare de zece milioane lei, dacă părțile nu ar fi încheiat convenția arbitrală, competența de primă instanță ar fi aparținut tribunalului, astfel încât acțiunea în anularea hotărârii arbitrale este de competența curții de apel, așa cum corect a reținut Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

În susținerea criticii că acțiunea în anulare care privește o hotărâre pronunțată de curtea de arbitraj comercial, nu atrage comercialitatea litigiului, recurentul invocând hotărâri judecătorești date în alte cauze, respectiv decizia nr. 47/R din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a statuat că, convenția nr. 277/2000 încheiată de părțile semnatare este de natură civilă, făcându-se trimitere și la sentința comercială nr. 22 din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel Galați, menținută prin decizia nr. 4484 din 27 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care s-a pronunțat un regulator de competență în sensul că litigiul întemeiat pe convenția nr. 277/2000 nu atrage jurisdicția muncii și competența de soluționare revine Curții de Arbitraj a Camerei de Comerț Galați.

Cu privire la decizia nr. 47/R din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a avut ca obiect soluționarea unui conflict pe competența materială în legătură cu aceeași convenție, prin urmare, soluțiile pronunțate în ambele regulatoare de competență nu au efect decât în cauzele respective. Așa fiind, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat desființarea convenției aparține jurisdicției comerciale, iar în raport de dispozițiile art. 365 alin. (1) C. proc. civ., acțiunea în anulare a fost soluționată de instanța competentă material. În privința motivului de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte l-a respins, ca nefondat, întrucât recurentul nu a făcut decât să susțină, fără să motiveze și să argumenteze în drept, în ce constă nemulțumirea sa din perspectiva motivului evocat, că instanța anterioară nu a analizat dispozițiile art. 365 lit. a) – i) C. proc. civ., iar cu referire la ipoteza unor motive străine cauzei, recurentul nu le-a menționat și nici combătut în drept. Simpla nemulțumire a recurentului nu poate constitui un motiv de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În ce privește criticile formulate de recurent subsumate pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., vizând soluționarea greșita a cauzelor de nulitate a hotărârii arbitrale, Înalta Curte le-a respins ca nefondate, după cum urmează: Prima critică nu este dezvoltată, recurentul menționându-le fără să le motiveze în drept, or, simpla nemulțumire a recurentului nu poate fi supusă controlului judiciar al recursului în limitele impuse de motivele de nelegalitate; cu privire la soluționarea greșită a cauzei de nulitate, ceea ce vizează fondul cauzei și excede cauzelor prevăzute de art. 364 C. proc. civ., pentru anularea unei hotărâri arbitrale. De asemenea încheierea interlocutorie prin care instanța s-a pronunțat asupra excepției nu este supusă comunicării [art. 158 alin. (2) C. proc. civ.].

În privința încălcării principiului contradictorialității și a dreptului la apărare nu s-a arătat care sunt cererile care au fost formulate și nu au fost analizate în fapt, recurentul nejustificând nicio vătămare, iar încheierea prin care s-a stabilit taxa judiciară de timbru a fost atacata cu cerere de reexaminare, care a fost admisă în sensul reducerii de la 11.775 lei la 1000 lei. În privința accesului liber la justiție, recurentul a reiterat de fapt criticile care privesc stabilirea taxei judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru calculându-se la valoarea pretențiilor contestate, fiind vorba despre o acțiune patrimonială, iar pe de altă parte recurentul a beneficiat și de dispozițiile art. 34 din O.G.

nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar, cu condiția ca în cazul în care pierde procesul, sumele date cu titlu de ajutor public judiciar să fie restituite. În privința încălcării dreptului la un proces echitabil și securitatea deținerii unui titlu executoriu, referirile se fac la hotărârea arbitrală și nu la cea recurată, iar în privința titlului executoriu obiectul litigiului privește desființarea convenției și nu executarea acesteia pentru cauze de nulitate absolută, nicio lege neinterzicând părții interesate valorificarea unui astfel de drept, în condițiile în care convenția, deși a încetat, continuă să-și producă efectele juridice. În privința criticii referitoare la motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc.

civ., s-a reținut că prima instanță a dat o rezolvare corecta, deoarece analiza s-a făcut în limita textului de lege, criticile aduse nevizând ipotezele prevăzute de acesta, ci aspecte de fond privind raportul juridic al părților. Hotărârea arbitrală s-a pronunțat în majoritate, astfel încât afirmațiile recurentului sunt lipsite de suport, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 361 C. proc. civ. În privința soluționării motivului prevăzut de art. 364 lit. h) C. proc. civ. s-a invocat de fapt excepția autorității de lucru judecat, excepție rezolvată corect, nefiind întrunită condiția art. 1201 C. proc. civ. În ceea ce privește regimul nulității, instanța nu s-a pronunțat pe fond, față de limitele judecații acțiunii în anulare, iar în ceea ce privește caracterul evaluabil al acestei acțiuni, cu raportare la competenta materiala a arbitrajului s-a avut în vedere corect decizia nr. 32/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Critica recurentului potrivit căreia hotărârea s-a pronunțat cu nerespectarea publicității, a fost găsită nefondată, întrucât prima instanța a amânat pronunțarea, dezbaterile având loc în ședința publică, potrivit încheierii de dezbateri aflate la dosar, care face parte integrantă din hotărâre, respectându-se art. 260 C. proc. civ. Prin ultimul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 C. proc. civ., s-a invocat și netemeinicia hotărârii în ceea ce privește cheltuielile de judecată, motiv nefondat, deoarece recurentul a beneficiat de toate facilitățile, iar cu referire la dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., acestea sunt lăsate la aprecierea instanței în raport de circumstanțele cauzei.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul A.P., aducându-i următoarele critici. 1. Hotărârea instanței de recurs a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competența, motiv ce se încadrează în dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Astfel, contestatorul artă că obiectul litigiului l-a constituit nulitatea convenției nr. 277/2000, privind asistența și reprezentarea juridică a SC M.B. SA Galați, or, această convenție are natură juridică civilă, fapt ce trebuia să atragă competența instanțelor civile, această situație fiind reținută prin sentința nr. 22 din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel Galați, soluție menținută prin decizia civilă nr. 4484 din 27 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

De asemenea, contestatorul mai susține că natura juridică a convenției a fost stabilită, în mod irevocabil, prin decizia civilă nr. 47/R/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că sub aceste aspecte trebuia să se dea eficiență autorității de lucru judecat, în temeiul art. 1201 C. civ. Prin urmare, contestatorul consideră că litigiul era de competența instanțelor de jurisdicție a muncii, însă chiar și din punct de vedere valoric, competența de soluționare a căi de atac împotriva hotărârii arbitrale ar fi aparținut tribunalului, dacă s-ar fi acceptat natura juridică de litigiu de muncă. Se apreciază că decizia contestată este nulă absolut, competența materială fiind de ordine publică, instanța fiind obligată să o analizeze din oficiu, chiar și dacă această problemă nu ar fi fost ridicată de către contestator.

2. Instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs invocat de contestator, cu privire la încheierea din 8 aprilie 2010 prin care i s-a respins excepția de necompetență, această situație încadrându-se în prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Contestatorul susține că încheierea din 8 aprilie 2010 nu i s-a comunicat decât după ce a declarat recursul, prin adresa nr. 2788/63/2009 din 25 august 2010 și numai ca urmare a solicitărilor sale exprese. Datorită acestei situații a fost în imposibilitate de a cunoaște motivarea încheierii prin care s-a respins excepția de necompetență, fiind pus astfel în imposibilitatea de a ataca cu recurs și această încheiere, deși recunoaște că o astfel de încheiere nu se comunică și poate fi atacată odată cu fondul.

La termenul de 22 septembrie 2009 contestatorul a depus la dosarul cauzei un memoriu cuprinzând precizări ale contestației în anulare, prin care reiterează, în principiu criticile formulate în cererea introductivă cu accent pe principiul securității raporturilor juridice susținând că o soluție definitivă dată de o instanță cu privire la un litigiu nu mai poate fi repusă în discuție, afirmând că prin decizia nr. 4484 din 27 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se făcea referire la toate litigiile născute din executarea convenției nr. 277/2000 și nicidecum la competența de soluționare a litigiului privind pretențiile sale. Drept urmare, se susține că litigiul era de competența instanțelor de dreptul muncii, iar raportat la competența după valoare competența revenea tribunalului.

Analizând decizia instanței de recurs, prin raportare la criticile formulate în contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente. 1. Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, numai dacă motivele prevăzute la pct. 1 și 2 din acest alineat nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Contestatorul și-a întemeiat unul dintre motivele contestației în anulare pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., susținând că soluționarea cauzei a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Din cuprinsul motivelor de recurs, dar și din motivarea deciziei pronunțate în recurs rezultă că această problemă a fost invocată în fața instanței de recurs, iar această instanță a analizat, pe larg, criticile formulate în legătură cu competența de soluționare a litigiului dedus judecății, respectiv între pg. 15 și 21 ale deciziei nr. 985 din 8 martie 2011. De asemenea, nu ne aflăm nici în ipoteza prevăzută de alin. (2) al art. 317 C. proc. civ., respectivul motiv fiind invocat prin cererea de recurs, iar instanța de recurs a respins recursul, însă analizându-l pe fond, neavând nevoie de verificări de fapt. 2. Nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a nu poate fi reținută.

Instanța de recurs a analizat situația încheierii din 8 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, reținând că aceasta nu a fost atacată cu recurs odată cu fondul, însă nu numai că a reținut această situație, dar a analizat pe larg problema necompetenței materiale a instanței arbitrale, cât și problema autorității de lucru judecat, invocată de contestator în precizările la contestația în anulare. Prin urmare, nici una dintre criticile formulate de către contestator nu este susținută în fapt, contestatorul urmărind doar să obțină rejudecarea recursului formulat de el, într-o cale extraordinară de atac, dar de retractare și nu de reformare, situație nepermisă de lege, cererea formulată de către contestator reprezentând mai degrabă un recurs la recurs, cerere mascată într-o contestație în anulare.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 319 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare. În baza art. 274 C. proc. civ. contestatorul va fi obligat la 5100 lei cheltuieli de judecată către intimata SC M.B. SA Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A.P. împotriva deciziei nr. 985 din 8 martie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 414/54/2010. Obligă contestatorul A.P. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.100 lei către intimata SC M.B. SA Galați. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 septembrie 2011.