ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3845/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3845/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub

nr. 131/121/2008, reclamantul M.P. l-a chemat în judecată pe pârâtul C.A.,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună

obligarea pârâtului la plata contravalorii în lei la cursul BNR din ziua

plății, a sumei de 74.000 Euro, cu obligarea la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1996 din 8

iulie 2008, Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de

contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de pârât și a respins acțiunea reclamantului M.P., ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin Decizia comercială nr. 30 din

23 aprilie 2009, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și

fluvială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.P. împotriva

sentinței mai sus menționate, obligându-l pe apelantul reclamant M.P. la plata

sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât C.A.

Prin Decizia civilă nr. 739/24

februarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis

recursul declarat de reclamantul M.P. împotriva Deciziei nr. 30 din 23 aprilie

2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială.

S-a casat decizia atacată precum și

Sentința civilă nr. 1998 din 08 iulie 2008 a Tribunalului Galați și s-a trimis

cauza pentru soluționare în fond la Tribunalul Galați.

În rejudecare, la Tribunalul Galați,

cauza s-a înregistrat sub nr. R/4441/121/2010.

Prin Sentința civilă nr. 3768 din 26

noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați s-a admis acțiunea formulată de

reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâtul C.A. și, în consecință:

S-a dispus obligarea pârâtului la

plata sumei de 74.000 Euro cu titlu de preț și a sumei de 14.113,26 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat pârâtul C.A. care a fost respins prin Decizia nr. 32/2011/A pronunțată

de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de apel a apreciat că față de Decizia nr. 739 din 24 februarie 2010 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție prima instanță a reținut în mod corect

că debitorul obligației de plată asumată prin Convenția nr. 371/2004 este

apelantul-pârât C.A. și că acesta nu a achitat suma de 74.000 Euro

intimatului-reclamant sens în care a dispus obligarea sa la plata acestei sume.

Împotriva Deciziei comerciale nr.

32/2011/A pronunțată de Curtea de Apel Galați a declarat recurs C.A.

criticând-o pentru nelegalitate pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se arată în esență că: 1) din modalitatea de redactare a convenției rezultă

clar că debitorul obligației asumate este societatea din patrimoniul căruia

urmează a se îndestula reclamantul și nu recurentul în calitate de persoană

fizică chiar dacă convenția este încheiată și semnată de ele, persoane fizice;

2) instanțele au aplicat greșit dispozițiile art. 315 C. proc. civ. care

consacră obligativitatea dezlegărilor problemelor de drept, în speță Înalta

Curte de Casație nu a dezlegat nicio problemă de drept, nu a stabilit limitele

rejudecării, ci a casat integral motivat de faptul că prima judecată nu atinsese

fondul cauzei.

În ședința publică din 24 mai 2011

recurentul prin apărător a invocat ca motiv de ordine publică necompetența

materială a instanțelor comerciale.

Intimatul M.P. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului în funcție de motivele invocate Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. modificarea hotărârii se poate cere când instanța interpretând actul

juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Motivul de modificare privește

situația în care deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar,

fiind "vădit neîndoielnic” instanța îi schimbă "natura” ori

"înțelesul”.

Nu în ultimul rând, prin art. 304

pct. 8 C. proc. civ. se invocă de fapt, încălcarea principiului înscris în art.

969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de

lege între părțile contractante.

Din această perspectivă Înalta Curte

de Casație și Justiție reține că în cauză instanța de apel nu a schimbat natura

actului juridic și nici nu a încălcat principiul înscris în art. 969 alin. (1)

C. civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile participante la încheierea acestora.

În cauză raportul juridic este

stabilit între asociații SC M.P. SRL respectiv C.A. și M.P., raport juridic

concretizat prin încheierea Convenției nr. 371 din 23 iunie 2004.

Este important de precizat că

aceasta este semnată de persoanele fizice C.A. și M.P.

Prin Convenția nr. 371 din 23 iunie

2004 părțile au stabilit de comun acord că suma de 74.000 Euro va fi achitată

în 12 rate egale, începând cu data de 31 ianuarie 2005 de domnul C.A. lit. a)

pct. 1 din convenție.

Cu alte cuvinte, în cadrul

raportului juridic obligațional ce își are izvorul în dispozițiile lit. a) pct.

1 din Convenția nr. 371 din 23 iunie 2004, calitatea de debitor aparține

domnului C.A.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

prevede că modificarea hotărârii se poate cere, când aceasta este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Literatura de specialitate a statuat

că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta

a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu

aplicată. Hotărârea a fost dată cu încălcarea legii sau aplicarea greșită a

legii atunci când instanța a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea

dispozițiilor legale aplicabile speței, însă fie le-a încălcat fie le-a aplicat

greșit.

Din această perspectivă precum și

din perspectiva criticii recurentului în sensul că instanțele au aplicat greșit

dispozițiile art. 315 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție reține

că prin Decizia nr. 739 din 24 februarie 2010 s-a reținut de către instanța

supremă că numitul C.A. are calitate procesuală pasivă fapt pentru care a casat

decizia atacată și Sentința nr. 1998 din 8 iulie 2008 și a trimis cauza pentru

soluționare pe fond.

În rejudecare, după casare s-au

încuviințat și administrat probele pe care instanța de judecată le-a considerat

legale, utile, pertinente și concludente în funcție de obiectul cererii de

chemare în judecată raportat la Convenția nr. 371 încheiată între părțile

litigante. Faptul că instanța de apel nu a încuviințat proba cu martori și

expertiza contabilă nu înseamnă că a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc.

civ. deoarece prin Decizia nr. 739 din 24 februarie 2010 nu s-a recomandat

încuviințarea și administrarea acestor probe, ci așa cum am arătat deja s-a

reținut că numitul C.A. are calitate procesuală pasivă, cauza fiind trimisă

pentru soluționare pe fond.

Referitor la motivul de ordine

publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. invocat la data de 24

noiembrie 2011 Înalta Curte reține că este nefondat având în vedere Convenția

nr. 371 din 23 iunie 2004 din care rezultă că izvorul obligației este de natură

comercială față de prevederile acesteia în sensul că "în urma evaluării

patrimoniului firmei SC M.P. SRL s-a stabilit că domnul M.P. mai are dreptul la

74.000 Euro în afară de bunurile menționate în anexa la prezenta”.

Față de faptul raporturile juridice

dintre cele două părți (persoane fizice) s-au născut din legea comercială

respectiv Legea nr. 31/1990 republicată Înalta Curte reține că în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) și nu art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele

arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. va respins recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. va

obliga recurentul la 5.000 RON cheltuieli de judecată conform chitanței

justificată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

C.A. împotriva Deciziei nr. 32/2011/A din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel

Galați, secția comercială, maritimă și fluvială.

Obligă recurentul pârât C.A. la

plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată către intimatul reclamant M.P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 noiembrie 2011.