ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1058/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, reține următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3054/121/2009 la Tribunalul Galați, reclamanta CNCF "C." SA București - Sucursala Regională C. Galați a chemat în judecată pe pârâtele SNTFM - C.M. SA București și SC I.R.V. SA Constanța, solicitând să fie obligate în solidar la plata sumei de 432.020,38 RON, contravaloare lipsă folosință spațiu comercial în suprafață de 1.173,22 mp din stația CF Galați, transbordare pentru perioada 15 mai 2006 - 15 mai 2009, cu cheltuieli de judecată. Prin Sentința civilă nr. 826 din 19 februarie 2010 a Tribunalului Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de SC I.R.V.

SA Constanța, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de SNTFM - C.M. SA București, ca nefondată, s-a admis acțiunea comercială având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta CNCF Regionala C. Galați în contradictoriu cu pârâtele SNTFM - C.M. SA București și SC I.R.V. SA Constanța, au fost obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 432.020,38 RON, cu titlu de contravaloare lipsă folosință spații către reclamantă, precum și la plata sumei de 7.356,4 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SNTFM C.M. SA București, înregistrat la data de 18 iunie 2010, sub nr. 3054/121/2009 pe rolul Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială.

Curtea de Apel Galați, prin Decizia nr. 82 din 11 octombrie 2010, a admis apelul, a desființat Sentința civilă nr. 826 din 19 februarie 2010 a Tribunalului Galați și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, deși la termenul din 5 februarie 2010 s-au pus în discuție doar excepțiile necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați și lipsei calității procesuale pasive a ambelor pârâte, instanța de fond, prin soluția pronunțată, nu numai că a respins excepțiile, dar a soluționat și fondul cauzei, admițând acțiunea. Prin urmare, părțile nu au avut posibilitatea să pună concluzii asupra chestiunilor de fapt și de drept supuse dezbaterii, asupra mijloacelor de probă, încălcându-se principiul contradictorialității și dreptul la apărare.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Galați, la data de 11 martie 2011, sub nr. 3054/121/2009. Tribunalul Galați, prin Sentința nr. 3663 din 28 septembrie 2010, a respins excepțiile, ca nefondate. A admis acțiunea și a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de 432.020,38 RON, cu titlu de daune, și la plata sumei de 7.356,4 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în ce privește excepția necompetenței teritoriale, că în speță este vorba de o competență alternativă, astfel că reclamantul are alegerea potrivit art. 12 rap. la art. 10 pct. 4 C. proc. civ., între mai multe instanțe deopotrivă competente. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, a reținut că există identitate între persoana pârâtelor și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.

Astfel, pârâta SNTFM - C.M. SA deține în proprietate utilaje amplasate în spațiile (teren și construcții) proprietatea reclamantei. Această pârâtă a transmis celei de-a doua pârâte, SC I.R.V. SA Constanța, dreptul de folosință asupra acestor utilaje, iar aceasta din urmă desfășoară activități în spațiile proprietatea reclamantei. În ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele: Pârâtele au folosit succesiv spațiile aparținând CNCF C. SA (teren cu construcții) în suprafață de 1.173,22 mp din Stația CF Galați Transbordare, având amplasate în acestea utilajele necesare activității de transpunere vagoane, astfel: din iunie 2005 pana la 1 ianuarie 2008 de către SNTFM "C.M." SA în baza Ordinului ministrului transporturilor nr. 928 din 9 iunie 2005 (anexa 2), iar din 1 ianuarie 2008 până în prezent de către SC I.R.V.

SA, în baza Contractului de închiriere nr. X/2007 încheiat între cele două societăți. Ambele societăți pârâte aveau cunoștință că spațiile în care desfășoară activitatea de transpunere vagoane aparțin CNCF C. SA, având în vedere că până în septembrie 2001 SNTFM C.M. SA a avut închiriate aceste spații de la societatea reclamantă, iar după această dată, prin Adresele 712/1/7920 din 20 noiembrie 2003, 712/1/143 din 8 ianuarie 2004 și nr. 712/1/2007 din 15 martie 2004, a invitat pârâta SC I.R.V. S.A. la sediul unității reclamante în vederea negocierii condițiilor de închiriere a acestor spații, însă deși desfășurau activități profitabile cu utilajele și personal propriu, dar în spațiile reclamantei, au refuzat să plătească contravaloarea folosinței acestora.

Mai mult, pârâtele, fără a avea contract de închiriere, au continuat să ocupe în mod abuziv terenul și prin această faptă ilicită s-a cauzat societății reclamante un prejudiciu în valoare de 432.020,38 RON, așa cum rezultă din Devizul nr. 712/1/3759/2009. Refuzul pârâtelor de a încheia contractul de închiriere pentru terenul cu construcții în suprafață de 1.173,22 mp din stația CF Galați Transbordare, corelată cu folosirea terenului cu construcții în care pârâtele au desfășurat succesiv în perioada 15 mai 2006 - 15 mai 2009 activități de transpunere de pe cale largă pe cale normală, au generat lipsirea CNCF C. SA de exercițiul folosinței asupra terenului și construcțiilor aferente, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularului dreptului (de exemplu, posibilitatea de a ceda această folosință către un terț, contra unei sume de bani).

Prin statutul său de filială, pârâta SC I.R.V. SA se află sub controlul societății "mamă", SNTFM C.M. S.A., care este acționar unic al filialei conform art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 864/2001 și asigură conducerea acesteia potrivit dispozițiilor art. 5 din H.G. nr. 864/2001, stabilind așadar politica economică a acesteia. Folosința spațiilor comerciale aparținând CNCF C. SA în mod succesiv de către pârâte - societatea "mamă" și filiala sa - atrage răspunderea acestora în solidar pentru prejudiciul produs. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel pârâta SNTFM C.M. SA București, înregistrată la data de 11 ianuarie 2011, sub nr. 31/44/2012 pe rolul Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială.

Prin Decizia nr. 42/A din 2 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SNTFM C.M. SA București împotriva Sentinței nr. 3663 din 28 septembrie 2010 a Tribunalului Galați. Instanța de apel a reținut că prima instanță a soluționat în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta-apelantă SNTFM "C.M." S.A.

S-a arătat că este de netăgăduit faptul că pârâta este proprietara unor active, mijloace fixe și obiecte de inventar (strunguri, macarale, etc.) ce se află în spațiile comerciale proprietatea reclamantei, bunuri mobile a căror proprietate a dobândit-o prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 928 din 9 iunie 2005. Prin urmare, pârâta este titulara dreptului de proprietate asupra unor utilaje ce ocupă spațiile comerciale în litigiu, încă de la data de 9 iunie 2005, deci anterior perioadei pentru care se solicită daune (15 mai 2006 - 15 mai 2009). Singura apărare formulată de pârâtă a fost aceea că, atâta vreme cât a închiriat aceste utilaje pârâtei SC I.R.V. SA Constanța, în baza Contractelor nr. Y/2006 și nr. X/2007, nu se poate reține că ar fi săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, aceea de folosire fără drept a imobilului proprietatea reclamantei.

Cu alte cuvinte, cea de-a doua pârâtă a ocupat imobilul reclamantei în fapt. Instanța de apel a apreciat că în mod corect a înlăturat instanța de fond această apărare, atâta vreme cât bunurile mobile proprietatea pârâtei-apelante ocupă spațiile comerciale proprietatea reclamantei, în condițiile inexistenței vreunui titlu și în lipsa vreunei contraprestații. Fapta ilicită constă în inacțiunea, omisiunea luării unei măsuri care, potrivit legii, trebuia luată. De altfel, instanța de fond, în aprecierea existenței faptei ilicite a pârâtei-apelante, a luat în considerare și un alt aspect ce conturează răspunderea civilă delictuală a persoanei juridice (art. 35 alineatul final din Decretul nr. 31/1954, act normativ în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite și producerii prejudiciului).

Astfel, cea de-a doua pârâtă SC I.R.V. Constanța, care în opinia apelantei este singura care ocupă, fără drept, spațiile proprietatea reclamantei, ar fi trebuit să acopere singură prejudiciul cauzat, a fost înființată în temeiul H.G. nr. 864/2001, ca filială a apelantei-pârâte (art. 1). De la înființare și până în prezent, acționarul unic al celei de-a doua pârâte este însăși societatea comercială apelantă (art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 864/2001). În atare situație voința socială a celei de-a doua pârâte se formează prin adoptarea de hotărâri ale adunării generale a acționarilor, compusă exclusiv din reprezentanții societății apelante. Prin urmare, și în acest mod, respectiv prin calitatea de organ de conducere al celei de-a doua pârâte, nu a luat măsura pe care legea o impune, respectiv aceea a încheierii de contracte de închiriere de către pârâta al cărei acționar unic este societatea apelantă.

Aceasta din urmă se face vinovată de săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu. Cât privește critica referitoare la inexistența prejudiciului și incorecta determinare a cuantumului acestuia, instanța de apel a constatat că prin ocuparea imobilului proprietatea reclamantei, proprietarului i s-a cauzat un prejudiciu constând în beneficiul nerealizat din exploatarea acelui imobil. Pentru existența și caracterul cert al unui astfel de prejudiciu, nu este necesară și nici nu este posibilă evidențierea în contabilitatea debitoarei. Cuantumul acestui prejudiciu a fost în mod corect determinat de reclamantă, respectiv prin stabilirea chiriei pe care ar fi încasat-o în situația în care imobilul nu ar fi fost ocupat abuziv de către pârâtă.

Astfel, pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 octombrie 2008, s-au calculat despăgubiri funcție de tarifele practicate de reclamantă în acea perioadă, prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 4/2003 (3,6 euro/mp/lună pentru suprafața cu destinația de birouri, de 56,52 mp, și 2 euro/mp/lună pentru spațiile tehnologice - 1.116,7 mp). Pentru perioada 1 noiembrie 2008 - 15 martie 2009, cuantumul despăgubirilor a fost calculat potrivit tarifelor practicate în acea perioadă, tarife aprobate prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 14 din 23 octombrie 2008 și Hotărârea A.G.A. nr. 99 din 23 octombrie 2008 (16 RON/mp/lună pentru birouri și 8 RON/mp/lună pentru spații tehnologice). De altfel, reclamanta a depus la dosar contracte de închiriere perfectate cu terți, pentru aceeași perioadă, din care rezultă că, pentru spații comerciale de aceeași natură a încasat chirii cu un cuantum superior celui pretins prin acțiunea de față.

Cât privește critica referitoare la atitudinea pasivă a reclamantei-intimate, instanța de apel a reținut că aceasta a dovedit, cu înscrisurile depuse la dosarul de fond, că a notificat pârâtele în vederea perfectării contractului de închiriere, ba chiar că reprezentanții părților s-au întâlnit, fără ca demersurile reclamantei să aibă rezultate. Constatând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998 C. civ., respectiv fapta ilicită, săvârșită cu vinovăție, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei-apelante, în solidar cu pârâta-intimată, instanța de apel a statuat că în mod corect prima instanță a obligat pârâtele să acopere paguba produsă reclamantei, prin plata de despăgubiri, pronunțând o hotărâre legală, a cărei reformare nu se impune.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SNTFM "C.M." SA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă arată că în mod greșit instanța de apel a considerat că atâta vreme cât bunurile mobile proprietatea sa ocupă spațiile comerciale ale reclamantei aceasta este în culpă, "fapta ilicită constând în inacțiunea, omisiunea luării unei măsuri care, potrivit legii, trebuia luată". Susține că atât timp cât a demonstrat fără echivoc, iar instanța a și reținut că în acea perioadă SC I.R.V. SA Constanța a avut paza juridică a bunurilor, transmisă prin titlu (locațiune) de către SNTFM "C.M." SA, nu poate fi antrenată răspunderea sa. Arată că, deși din actele depuse la dosar reiese în mod evident că bunurile, proprietatea sa, se aflau însă în posesia SC I.R.V.

Constanța, fapt cunoscut și de către reclamantă, instanța interpretează în mod eronat acest aspect, reținând doar proprietatea și ignorând posesia transmisă prin contractele de închiriere și implicit paza juridică a bunurilor, astfel încât obligă societatea în solidar cu posesorul de fapt la plata despăgubirilor către reclamantă. Instanța de apel, apreciind că, în calitate de acționar unic la SC I.R.V. SA Constanța, SNTFM "C.M." SA "nu a luat măsura pe care legea o impune, respectiv aceea a încheierii de contracte de închiriere de către pârâta al cărei acționar unic este societatea apelantă, aceasta din urmă se face vinovată de săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu", a interpretat eronat calitatea de asociat unic al societății, transpunând-o într-un set de răspunderi și obligații care nu au niciun temei legal.

Cele două societăți au personalitate juridică distinctă, management diferit, bugete diferite și implicit nu pot răspunde una pentru cealaltă în această speță. Recurenta-pârâtă mai susține inexistența unui delict civil, nici sub forma săvârșirii unei infracțiuni și nici sub forma faptului juridic civil cauzator de prejudicii în sens restrâns. Se mai arată faptul că, din Contractele nr. Y/2006 (care potrivit art. 3, alin. (2) are valabilitate pe întreg anul 2006 și Contractul nr. X/2007, care potrivit art. 3, alin. (2) are valabilitate pe 5 ani, începând cu 1 ianuarie 2007), cunoscute și de reclamantă, care în acțiune nu invocă decât al doilea contract, și acela trunchiat cu privire la durata de valabilitate, reiese în mod evident că pe perioada în discuție, respectiv 2006 - 2009, SC I.R.V.

SA Constanța a avut paza juridică a bunurilor, transmisă de către SNTFM "C.M." S.A. Mai mult, reclamanta cunoștea această situație, motiv pentru care a invitat la concilieri încă din 2004 pe pârâta SC I.R.V. SA Constanța. Recurenta-pârâtă susține că între SNTFM "C.M." SA și intimată au existat pe toată această perioadă raporturi juridice și modalități de lucru bine conturate care priveau locațiunea unor spații, terenuri, bunuri, fapt de natură să aducă în discuție, dacă era cazul, și spațiile din această cauză. Ori, niciodată pe această perioadă intimata nu a făcut referire în vreun mod și nu a emis nicio pretenție cu privire la folosința acestor spații. În această situație, în opinia reclamantei nu i se poate reține SNTFM "C.M." SA nicio culpă, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și pe cale de consecință nu poate fi antrenată răspunderea SNTFM C.M.

SA. Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Galați în sensul admiterii apelului, iar pe fondul cauzei modificarea în totalitate a Sentinței civile nr. 3663 din 28 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Galați în sensul respingerii acțiunii formulate de CN C. SA ca fiind nefondată. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând și faptul că între timp recurenta SNTFM C.M. SA a absorbit întreg patrimoniul SC I.R.V. SA Constanța. Înalta Curte, examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, precum și a susținerilor din întâmpinare, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta.

Cu titlu preliminar, este de observat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează - interpretarea greșită a actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecății. Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atunci "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii". Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție aplicarea greșită, de către instanța de apel, a dispozițiilor privind angajarea răspunderii sale civile delictuale, având în vedere faptul că deși era proprietara bunurilor mobile ce ocupau spațiile comerciale ale reclamantei, a demonstrat că în acea perioadă SC I.R.V.

SA Constanța a avut paza juridică a bunurilor, transmisă prin titlu (locațiune) de către SNTFM C.M. SA. În mod corect instanța de apel a reținut că pârâta SC I.R.V. Constanța a fost înființată în temeiul H.G. 864/2001, ca filială a recurentei SNTFM C.M. SA (art. 1), acționar unic fiind însăși societatea recurentă (art. 2 alin. (4)), care asigura conducerea acesteia potrivit art. 5 din același act normativ. Astfel, contrar susținerilor recurentei, paza juridică a bunului aparține persoanei care are, în mod independent, puterea, folosința, diriguirea, controlul și supravegherea asupra lucrului, iar în speță această pază decurge din dreptul de proprietate al pârâtei SNTFM C.M. SA și ea se constituie într-un raport juridic care presupune suportarea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligației de a încheia contractele de închiriere cu reclamanta.

Mai mult, prin întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă CNCF C. SA, la care au fost anexate și înscrisuri doveditoare, s-a arătat faptul că SNTFM C.M. SA a absorbit întreg patrimoniul SC I.R.V. Constanța, astfel că argumentul recurentei privind interpretarea eronată de către instanța de apel a calității de asociat unic al societății nu-și mai găsește fundament. Raportat la starea de fapt stabilită, instanța de apel a apreciat corect că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, din perspectiva dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., fapta ilicită a pârâtelor SNTFM C.M. SA și SC I.R.V.

SA Constanța constând în ocuparea fără titlu a terenului și construcțiilor aferente proprietatea reclamantei CNCF C. SA, prejudiciul constând în chiria pe care intimata-reclamantă ar fi putut să o încaseze pentru spațiul ocupat, fără drept, de utilajele recurentei, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu rezultând din împrejurarea potrivit căreia, ca efect al acestei ocupări a imobilului în mod succesiv de către cele două pârâte, intimata-reclamantă s-a aflat în imposibilitatea de a valorifica spațiul și de a obține beneficii de pe urma acestuia și vinovăția recurentei care cunoștea că spațiile comerciale sunt proprietatea reclamantei, fără a avea contract de închiriere în acest sens cu proprietarul imobilului și fără a achita contravaloarea acestei folosințe.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SNTFM C.M. SA Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SNTFM C.M. SA Galați împotriva Deciziei civile nr. 42/A din 2 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2013. Procesat de GGC - AZ