ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1058/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1058/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

3054/121/2009 la Tribunalul Galați, reclamanta CNCF "C." SA București

- Sucursala Regională C. Galați a chemat în judecată pe pârâtele SNTFM - C.M.

SA București și SC I.R.V. SA Constanța, solicitând să fie obligate în solidar

la plata sumei de 432.020,38 RON, contravaloare lipsă folosință spațiu

comercial în suprafață de 1.173,22 mp din stația CF Galați, transbordare pentru

perioada 15 mai 2006 - 15 mai 2009, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 826 din 19 februarie 2010 a Tribunalului Galați, secția comercială,

maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal, s-au respins

excepțiile necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați și excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de SC I.R.V. SA Constanța, s-a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de SNTFM - C.M. SA

București, ca nefondată, s-a admis acțiunea comercială având ca obiect

pretenții, formulată de reclamanta CNCF Regionala C. Galați în contradictoriu

cu pârâtele SNTFM - C.M. SA București și SC I.R.V. SA Constanța, au fost

obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 432.020,38 RON, cu titlu de

contravaloare lipsă folosință spații către reclamantă, precum și la plata sumei

de 7.356,4 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâta SNTFM C.M. SA București, înregistrat la data de

18 iunie 2010, sub nr. 3054/121/2009 pe rolul Curții de Apel Galați, secția

comercială, maritimă și fluvială.

Curtea de Apel

Galați, prin Decizia nr. 82 din 11 octombrie 2010, a admis apelul, a desființat

Sentința civilă nr. 826 din 19 februarie 2010 a Tribunalului Galați și a dispus

trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că, deși la termenul din 5 februarie 2010

s-au pus în discuție doar excepțiile necompetenței teritoriale a Tribunalului

Galați și lipsei calității procesuale pasive a ambelor pârâte, instanța de

fond, prin soluția pronunțată, nu numai că a respins excepțiile, dar a

soluționat și fondul cauzei, admițând acțiunea.

Prin urmare, părțile

nu au avut posibilitatea să pună concluzii asupra chestiunilor de fapt și de

drept supuse dezbaterii, asupra mijloacelor de probă, încălcându-se principiul

contradictorialității și dreptul la apărare.

În rejudecare, cauza

a fost înregistrată la Tribunalul Galați, la data de 11 martie 2011, sub nr.

3054/121/2009.

Tribunalul Galați,

prin Sentința nr. 3663 din 28 septembrie 2010, a respins excepțiile, ca

nefondate. A admis acțiunea și a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de

432.020,38 RON, cu titlu de daune, și la plata sumei de 7.356,4 RON,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în ce privește excepția necompetenței

teritoriale, că în speță este vorba de o competență alternativă, astfel că

reclamantul are alegerea potrivit art. 12 rap. la art. 10 pct. 4 C. proc. civ.,

între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive, a reținut că există identitate între

persoana pârâtelor și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul

juridic dedus judecății.

Astfel, pârâta SNTFM

- C.M. SA deține în proprietate utilaje amplasate în spațiile (teren și

construcții) proprietatea reclamantei.

Această pârâtă a

transmis celei de-a doua pârâte, SC I.R.V. SA Constanța, dreptul de folosință

asupra acestor utilaje, iar aceasta din urmă desfășoară activități în spațiile

proprietatea reclamantei.

În ce privește fondul

cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:

Pârâtele au folosit

succesiv spațiile aparținând CNCF C. SA (teren cu construcții) în suprafață de

1.173,22 mp din Stația CF Galați Transbordare, având amplasate în acestea

utilajele necesare activității de transpunere vagoane, astfel: din iunie 2005

pana la 1 ianuarie 2008 de către SNTFM "C.M." SA în baza Ordinului

ministrului transporturilor nr. 928 din 9 iunie 2005 (anexa 2), iar din 1

ianuarie 2008 până în prezent de către SC I.R.V. SA, în baza Contractului de

închiriere nr. X/2007 încheiat între cele două societăți.

Ambele societăți

pârâte aveau cunoștință că spațiile în care desfășoară activitatea de

transpunere vagoane aparțin CNCF C. SA, având în vedere că până în septembrie

2001 SNTFM C.M. SA a avut închiriate aceste spații de la societatea reclamantă,

iar după această dată, prin Adresele 712/1/7920 din 20 noiembrie 2003,

712/1/143 din 8 ianuarie 2004 și nr. 712/1/2007 din 15 martie 2004, a invitat

pârâta SC I.R.V. S.A. la sediul unității reclamante în vederea negocierii

condițiilor de închiriere a acestor spații, însă deși desfășurau activități

profitabile cu utilajele și personal propriu, dar în spațiile reclamantei, au

refuzat să plătească contravaloarea folosinței acestora.

Mai mult, pârâtele,

fără a avea contract de închiriere, au continuat să ocupe în mod abuziv terenul

și prin această faptă ilicită s-a cauzat societății reclamante un prejudiciu în

valoare de 432.020,38 RON, așa cum rezultă din Devizul nr. 712/1/3759/2009.

Refuzul pârâtelor de

a încheia contractul de închiriere pentru terenul cu construcții în suprafață

de 1.173,22 mp din stația CF Galați Transbordare, corelată cu folosirea

terenului cu construcții în care pârâtele au desfășurat succesiv în perioada 15

mai 2006 - 15 mai 2009 activități de transpunere de pe cale largă pe cale

normală, au generat lipsirea CNCF C. SA de exercițiul folosinței asupra

terenului și construcțiilor aferente, dar și de valorificarea concretă a

tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura

titularului dreptului (de exemplu, posibilitatea de a ceda această folosință

către un terț, contra unei sume de bani).

Prin statutul său de

filială, pârâta SC I.R.V. SA se află sub controlul societății "mamă",

SNTFM C.M. S.A., care este acționar unic al filialei conform art. 1 alin. (4)

din H.G. nr. 864/2001 și asigură conducerea acesteia potrivit dispozițiilor

art. 5 din H.G. nr. 864/2001, stabilind așadar politica economică a acesteia.

Folosința spațiilor comerciale aparținând CNCF C. SA în mod succesiv de către

pârâte - societatea "mamă" și filiala sa - atrage răspunderea

acestora în solidar pentru prejudiciul produs.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal a declarat apel pârâta SNTFM C.M. SA București,

înregistrată la data de 11 ianuarie 2011, sub nr. 31/44/2012 pe rolul Curții de

Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială.

Prin Decizia nr. 42/A

din 2 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă,

maritimă și fluvială, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SNTFM

C.M. SA București împotriva Sentinței nr. 3663 din 28 septembrie 2010 a

Tribunalului Galați.

Instanța de apel a

reținut că prima instanță a soluționat în mod corect excepția lipsei calității

procesuale pasive, invocată de pârâta-apelantă SNTFM "C.M." S.A.

S-a arătat că este de

netăgăduit faptul că pârâta este proprietara unor active, mijloace fixe și

obiecte de inventar (strunguri, macarale, etc.) ce se află în spațiile

comerciale proprietatea reclamantei, bunuri mobile a căror proprietate a

dobândit-o prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și

turismului nr. 928 din 9 iunie 2005. Prin urmare, pârâta este titulara

dreptului de proprietate asupra unor utilaje ce ocupă spațiile comerciale în

litigiu, încă de la data de 9 iunie 2005, deci anterior perioadei pentru care

se solicită daune (15 mai 2006 - 15 mai 2009).

Singura apărare

formulată de pârâtă a fost aceea că, atâta vreme cât a închiriat aceste utilaje

pârâtei SC I.R.V. SA Constanța, în baza Contractelor nr. Y/2006 și nr. X/2007,

nu se poate reține că ar fi săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu,

aceea de folosire fără drept a imobilului proprietatea reclamantei. Cu alte

cuvinte, cea de-a doua pârâtă a ocupat imobilul reclamantei în fapt.

Instanța de apel a

apreciat că în mod corect a înlăturat instanța de fond această apărare, atâta

vreme cât bunurile mobile proprietatea pârâtei-apelante ocupă spațiile

comerciale proprietatea reclamantei, în condițiile inexistenței vreunui titlu

și în lipsa vreunei contraprestații. Fapta ilicită constă în inacțiunea,

omisiunea luării unei măsuri care, potrivit legii, trebuia luată.

De altfel, instanța

de fond, în aprecierea existenței faptei ilicite a pârâtei-apelante, a luat în

considerare și un alt aspect ce conturează răspunderea civilă delictuală a

persoanei juridice (art. 35 alineatul final din Decretul nr. 31/1954, act

normativ în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite și producerii

prejudiciului).

Astfel, cea de-a doua

pârâtă SC I.R.V. Constanța, care în opinia apelantei este singura care ocupă,

fără drept, spațiile proprietatea reclamantei, ar fi trebuit să acopere singură

prejudiciul cauzat, a fost înființată în temeiul H.G. nr. 864/2001, ca filială

a apelantei-pârâte (art. 1). De la înființare și până în prezent, acționarul

unic al celei de-a doua pârâte este însăși societatea comercială apelantă (art.

2 alin. (4) din H.G. nr. 864/2001). În atare situație voința socială a celei

de-a doua pârâte se formează prin adoptarea de hotărâri ale adunării generale a

acționarilor, compusă exclusiv din reprezentanții societății apelante.

Prin urmare, și în

acest mod, respectiv prin calitatea de organ de conducere al celei de-a doua

pârâte, nu a luat măsura pe care legea o impune, respectiv aceea a încheierii

de contracte de închiriere de către pârâta al cărei acționar unic este

societatea apelantă. Aceasta din urmă se face vinovată de săvârșirea faptei

ilicite cauzatoare de prejudiciu.

Cât privește critica

referitoare la inexistența prejudiciului și incorecta determinare a cuantumului

acestuia, instanța de apel a constatat că prin ocuparea imobilului proprietatea

reclamantei, proprietarului i s-a cauzat un prejudiciu constând în beneficiul

nerealizat din exploatarea acelui imobil. Pentru existența și caracterul cert

al unui astfel de prejudiciu, nu este necesară și nici nu este posibilă

evidențierea în contabilitatea debitoarei. Cuantumul acestui prejudiciu a fost

în mod corect determinat de reclamantă, respectiv prin stabilirea chiriei pe

care ar fi încasat-o în situația în care imobilul nu ar fi fost ocupat abuziv

de către pârâtă.

Astfel, pentru

perioada 1 februarie 2006 - 31 octombrie 2008, s-au calculat despăgubiri

funcție de tarifele practicate de reclamantă în acea perioadă, prin Hotărârea

Consiliului de Administrație nr. 4/2003 (3,6 euro/mp/lună pentru suprafața cu

destinația de birouri, de 56,52 mp, și 2 euro/mp/lună pentru spațiile

tehnologice - 1.116,7 mp). Pentru perioada 1 noiembrie 2008 - 15 martie 2009,

cuantumul despăgubirilor a fost calculat potrivit tarifelor practicate în acea

perioadă, tarife aprobate prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 14

din 23 octombrie 2008 și Hotărârea A.G.A. nr. 99 din 23 octombrie 2008 (16

RON/mp/lună pentru birouri și 8 RON/mp/lună pentru spații tehnologice).

De altfel, reclamanta

a depus la dosar contracte de închiriere perfectate cu terți, pentru aceeași

perioadă, din care rezultă că, pentru spații comerciale de aceeași natură a

încasat chirii cu un cuantum superior celui pretins prin acțiunea de față.

Cât privește critica

referitoare la atitudinea pasivă a reclamantei-intimate, instanța de apel a

reținut că aceasta a dovedit, cu înscrisurile depuse la dosarul de fond, că a

notificat pârâtele în vederea perfectării contractului de închiriere, ba chiar

că reprezentanții părților s-au întâlnit, fără ca demersurile reclamantei să

aibă rezultate.

Constatând că sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 998 C. civ., respectiv fapta ilicită,

săvârșită cu vinovăție, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă și

prejudiciu, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei-apelante,

în solidar cu pârâta-intimată, instanța de apel a statuat că în mod corect

prima instanță a obligat pârâtele să acopere paguba produsă reclamantei, prin

plata de despăgubiri, pronunțând o hotărâre legală, a cărei reformare nu se

impune.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SNTFM "C.M." SA, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă

arată că în mod greșit instanța de apel a considerat că atâta vreme cât

bunurile mobile proprietatea sa ocupă spațiile comerciale ale reclamantei

aceasta este în culpă, "fapta ilicită constând în inacțiunea, omisiunea

luării unei măsuri care, potrivit legii, trebuia luată".

Susține că atât timp

cât a demonstrat fără echivoc, iar instanța a și reținut că în acea perioadă SC

I.R.V. SA Constanța a avut paza juridică a bunurilor, transmisă prin titlu

(locațiune) de către SNTFM "C.M." SA, nu poate fi antrenată

răspunderea sa.

Arată că, deși din

actele depuse la dosar reiese în mod evident că bunurile, proprietatea sa, se

aflau însă în posesia SC I.R.V. Constanța, fapt cunoscut și de către

reclamantă, instanța interpretează în mod eronat acest aspect, reținând doar

proprietatea și ignorând posesia transmisă prin contractele de închiriere și

implicit paza juridică a bunurilor, astfel încât obligă societatea în solidar

cu posesorul de fapt la plata despăgubirilor către reclamantă.

Instanța de apel,

apreciind că, în calitate de acționar unic la SC I.R.V. SA Constanța, SNTFM

"C.M." SA "nu a luat măsura pe care legea o impune, respectiv

aceea a încheierii de contracte de închiriere de către pârâta al cărei acționar

unic este societatea apelantă, aceasta din urmă se face vinovată de săvârșirea

faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu", a interpretat eronat calitatea de

asociat unic al societății, transpunând-o într-un set de răspunderi și

obligații care nu au niciun temei legal.

Cele două societăți

au personalitate juridică distinctă, management diferit, bugete diferite și

implicit nu pot răspunde una pentru cealaltă în această speță.

Recurenta-pârâtă mai

susține inexistența unui delict civil, nici sub forma săvârșirii unei

infracțiuni și nici sub forma faptului juridic civil cauzator de prejudicii în

sens restrâns.

Se mai arată faptul

că, din Contractele nr. Y/2006 (care potrivit art. 3, alin. (2) are

valabilitate pe întreg anul 2006 și Contractul nr. X/2007, care potrivit art.

3, alin. (2) are valabilitate pe 5 ani, începând cu 1 ianuarie 2007), cunoscute

și de reclamantă, care în acțiune nu invocă decât al doilea contract, și acela

trunchiat cu privire la durata de valabilitate, reiese în mod evident că pe

perioada în discuție, respectiv 2006 - 2009, SC I.R.V. SA Constanța a avut paza

juridică a bunurilor, transmisă de către SNTFM "C.M." S.A.

Mai mult, reclamanta

cunoștea această situație, motiv pentru care a invitat la concilieri încă din

2004 pe pârâta SC I.R.V. SA Constanța.

Recurenta-pârâtă

susține că între SNTFM "C.M." SA și intimată au existat pe toată

această perioadă raporturi juridice și modalități de lucru bine conturate care

priveau locațiunea unor spații, terenuri, bunuri, fapt de natură să aducă în

discuție, dacă era cazul, și spațiile din această cauză.

Ori, niciodată pe

această perioadă intimata nu a făcut referire în vreun mod și nu a emis nicio

pretenție cu privire la folosința acestor spații.

În această situație,

în opinia reclamantei nu i se poate reține SNTFM "C.M." SA nicio

culpă, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și pe cale de

consecință nu poate fi antrenată răspunderea SNTFM C.M. SA.

Solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Galați în sensul

admiterii apelului, iar pe fondul cauzei modificarea în totalitate a Sentinței

civile nr. 3663 din 28 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Galați în

sensul respingerii acțiunii formulate de CN C. SA ca fiind nefondată.

Intimata-reclamantă a

depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

învederând și faptul că între timp recurenta SNTFM C.M. SA a absorbit întreg

patrimoniul SC I.R.V. SA Constanța.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate,

precum și a susținerilor din întâmpinare, constată că recursul este nefondat,

pentru motivele ce se vor arăta.

Cu titlu preliminar,

este de observat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

a fost invocat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de

natură a se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează -

interpretarea greșită a actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri

probatorii) dedus judecății.

Modificarea sau

casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., atunci "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Din perspectiva

acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție aplicarea greșită, de

către instanța de apel, a dispozițiilor privind angajarea răspunderii sale

civile delictuale, având în vedere faptul că deși era proprietara bunurilor

mobile ce ocupau spațiile comerciale ale reclamantei, a demonstrat că în acea

perioadă SC I.R.V. SA Constanța a avut paza juridică a bunurilor, transmisă

prin titlu (locațiune) de către SNTFM C.M. SA.

În mod corect

instanța de apel a reținut că pârâta SC I.R.V. Constanța a fost înființată în

temeiul H.G. 864/2001, ca filială a recurentei SNTFM C.M. SA (art. 1), acționar

unic fiind însăși societatea recurentă (art. 2 alin. (4)), care asigura

conducerea acesteia potrivit art. 5 din același act normativ.

Astfel, contrar

susținerilor recurentei, paza juridică a bunului aparține persoanei care are,

în mod independent, puterea, folosința, diriguirea, controlul și supravegherea

asupra lucrului, iar în speță această pază decurge din dreptul de proprietate

al pârâtei SNTFM C.M. SA și ea se constituie într-un raport juridic care

presupune suportarea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligației de a

încheia contractele de închiriere cu reclamanta.

Mai mult, prin

întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă CNCF C. SA, la care au fost

anexate și înscrisuri doveditoare, s-a arătat faptul că SNTFM C.M. SA a

absorbit întreg patrimoniul SC I.R.V. Constanța, astfel că argumentul

recurentei privind interpretarea eronată de către instanța de apel a calității

de asociat unic al societății nu-și mai găsește fundament.

Raportat la starea de

fapt stabilită, instanța de apel a apreciat corect că în cauză sunt întrunite

elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, din perspectiva

dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., fapta ilicită a pârâtelor SNTFM C.M. SA

și SC I.R.V. SA Constanța constând în ocuparea fără titlu a terenului și

construcțiilor aferente proprietatea reclamantei CNCF C. SA, prejudiciul

constând în chiria pe care intimata-reclamantă ar fi putut să o încaseze pentru

spațiul ocupat, fără drept, de utilajele recurentei, legătura de cauzalitate

între faptă și prejudiciu rezultând din împrejurarea potrivit căreia, ca efect

al acestei ocupări a imobilului în mod succesiv de către cele două pârâte,

intimata-reclamantă s-a aflat în imposibilitatea de a valorifica spațiul și de

a obține beneficii de pe urma acestuia și vinovăția recurentei care cunoștea că

spațiile comerciale sunt proprietatea reclamantei, fără a avea contract de

închiriere în acest sens cu proprietarul imobilului și fără a achita

contravaloarea acestei folosințe.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SNTFM C.M. SA Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SNTFM C.M. SA Galați împotriva Deciziei

civile nr. 42/A din 2 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a

II-a civilă, maritimă și fluvială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ