ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4276/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 48/F/2010 din 15 martie 2010 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului U.V. și, în consecință, a dispus anularea Ordinului nr. 660 din 24 aprilie 2009, emis de pârât pe numele reclamantului, a obligat pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 4,3 lei, cheltuieli reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și suma de 1500 lei onorariu avocat. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: Reclamantul U.V. a fost numit în funcția de Director general, inspector de specialitate 1 C.S.

Poiana Brașov conform Ordinului nr. 432 din 25 august 2006 și a desfășurat activitatea conform contractului individual de muncă până la data de 23 mai 2009, când, prin Ordinul nr. 660 din 24 aprilie 2009, i-a încetat raportul de muncă. Din analiza actului administrativ atacat rezultă că autoritatea publică pârâtă, a dispus în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 desființarea funcției de conducere de Director General al C.S.N. Poiana Brașov și, începând cu data de 23 mai 2009, a dispus încetarea raportului de muncă al reclamantului după expirarea perioadei de preaviz de 15 zile lucrătoare. Instanța de fond a constatat că nu există nicio îndoială asupra nelegalității măsurii de desființare a postului ocupat de reclamant și de încetarea a contractului individual de muncă, având în vedere dispozițiile obligatorii ale Curții Constituționale din Decizia nr. 1257 din 7octombrie 2009, prin care s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009. Prin urmare, dacă temeiul de drept care a stat la baza desființări funcției ocupate de reclamant a fost eliminat, fiind neconstituționale prevederile art. III alin.(1) din O.U.G. nr. 37/2009, rezultă că actul respectiv este lipsit de temei legal, adică este nelegal, fiind astfel anulat de instanță pentru nelegalitatea și netemeinicia măsurilor dispuse prin acest ordin, ca și act administrativ emis de o autoritate publică, prin care a vătămat persoana reclamantului. Dat fiind faptul că acțiunea reclamantului a fost admisă, instanța a aplicat prevederile art. 274 C. proc. civ., obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată, onorariu avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Deoarece asupra cererii de suspendare instanța s-a pronunțat motivat, apărarea pârâtului a fost înlăturată în ceea ce privește susținerea că nu este admisibilă suspendarea și în ceea ce privește lipsa plângerii prealabile, deoarece conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cauză fiind invocată o excepție de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009, nu se impunea efectuarea plângerii prealabile. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.S.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență următoarele: Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României: "Deciziile Curții Constituționale se publică în M.Of. al României.

De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor." Recurenta arată că din textul citat reiese fără echivoc faptul că deciziile Curții Constituționale produc efecte doar pentru viitor, nu și pentru trecut, iar, raportat la speța de față, ordinul contestat de reclamant este emis înaintea publicării Deciziei Curții Constituționale în M.Of. Recurenta arată astfel că legiuitorul a prevăzut în Legea Fundamentală o dispoziție care să protejeze într-un fel raporturile juridice născute în baza unui act normativ declarat neconstituțional, care a produs deja efecte juridice. Se mai arată că Ordinul nr. 660 din 24 aprilie 2009 a fost emis de Ministerul Tineretului și Sportului în baza dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009, astfel încât ordinul contestat prin acțiunea introductivă are ca temei un act normativ emis de Guvernul României și care era constituțional la data emiterii sale. Recurenta-pârâtă susține că, raportat la prevederile art. 147 alin. (4) din Constituția României, soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin Ordinul nr. 660 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Tineretului și Sportului, intimatul-reclamant, după un preaviz de 15 zile lucrătoare, a fost eliberat din funcția publică de conducere de director general al C.S.N. Poiana Brașov. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M.Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

De asemenea, este de necontestat faptul că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”. Totodată, este de necontestat faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M.Of.

nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009, în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii. Totodată, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G.

nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială. Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză. Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Nici critica recurentei referitoare la ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 nu este fondată. Pe acest aspect, Înalta Curte reține că legea de aprobare a acestei ordonanțe a fost constatată ca neconstituțională prin decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței. În mod corect instanța de fond a motivat că actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituționalitate.

De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanța de fond, a susținut că decizia Curții Constituționale nu poate fi avută în vedere, întrucât a fost pronunțată ulterior emiterii actului administrativ contestat și are putere numai pentru viitor. Nu poate fi primită susținerea recurentei-pârâte, întrucât viciul de constituționalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale.

În același sens, instanța de recurs are în vedere și faptul că, prin decizia respectivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că „ prin dispozițiile sale, O.U.G. nr. 37/2009 exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice”. Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.S.T. împotriva sentinței civile nr. 48/F/2010 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.