ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4276/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4276/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 48/F/2010 din 15 martie 2010 Curtea de Apel Brașov, secția

de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului U.V. și,

în consecință, a dispus anularea Ordinului nr. 660 din 24 aprilie 2009, emis de

pârât pe numele reclamantului, a obligat pârâtul Ministerul Tineretului și

Sportului la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 4,3

lei, cheltuieli reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și

suma de 1500 lei onorariu avocat.

Pentru a

pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Reclamantul U.V.

a fost numit în funcția de Director general, inspector de specialitate 1 C.S.

Poiana Brașov conform Ordinului nr. 432 din 25 august 2006 și a desfășurat

activitatea conform contractului individual de muncă până la data de 23 mai

2009, când, prin Ordinul nr. 660 din 24 aprilie 2009, i-a încetat raportul de

muncă.

Din analiza

actului administrativ atacat rezultă că autoritatea publică pârâtă, a dispus în

temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 desființarea funcției de

conducere de Director General al C.S.N. Poiana Brașov și, începând cu data de

23 mai 2009, a dispus încetarea raportului de muncă al reclamantului după

expirarea perioadei de preaviz de 15 zile lucrătoare.

Instanța de

fond a constatat că nu există nicio îndoială asupra nelegalității măsurii de

desființare a postului ocupat de reclamant și de încetarea a contractului

individual de muncă, având în vedere dispozițiile obligatorii ale Curții

Constituționale din Decizia nr. 1257 din 7octombrie 2009, prin care

s-a

declarat neconstituțională legea de

aprobare a O.U.G. nr. 37/2009.

Prin urmare,

dacă temeiul de drept care a stat la baza desființări funcției ocupate de

reclamant a fost

eliminat,

fiind

neconstituționale prevederile art. III

alin.(1)

din O.U.G. nr. 37/2009, rezultă că actul respectiv este lipsit de temei legal,

adică este nelegal, fiind astfel anulat de instanță pentru nelegalitatea și

netemeinicia măsurilor dispuse prin acest ordin, ca și act administrativ emis

de o autoritate publică, prin care a vătămat persoana reclamantului.

Dat fiind

faptul că acțiunea reclamantului a fost admisă, instanța a aplicat prevederile art.

274 C. proc. civ., obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată, onorariu

avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Deoarece

asupra cererii de suspendare instanța s-a pronunțat motivat, apărarea pârâtului

a fost înlăturată în ceea ce privește susținerea că nu este admisibilă

suspendarea și în ceea ce privește lipsa plângerii prealabile, deoarece conform

art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cauză fiind invocată o excepție de

neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009, nu se impunea efectuarea plângerii

prealabile.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.S.T., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență următoarele:

Potrivit

art. 147 alin. (4) din Constituția României: "Deciziile Curții

Constituționale se publică în M.Of. al României. De la data publicării,

deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."

Recurenta

arată că din textul citat reiese fără echivoc faptul că deciziile Curții

Constituționale produc efecte doar pentru viitor, nu și pentru trecut, iar, raportat

la speța de față, ordinul contestat de reclamant este emis înaintea publicării

Deciziei Curții Constituționale în M.Of.

Recurenta

arată astfel că legiuitorul a prevăzut în Legea Fundamentală o dispoziție care

să protejeze într-un fel raporturile juridice născute în baza unui act normativ

declarat neconstituțional, care a produs deja efecte juridice.

Se mai arată

că Ordinul nr. 660 din 24 aprilie 2009 a fost emis de Ministerul Tineretului și

Sportului în baza dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, astfel

încât ordinul contestat prin acțiunea introductivă are ca temei un act normativ

emis de Guvernul României și care era constituțional la data emiterii sale.

Recurenta-pârâtă

susține că, raportat la prevederile art. 147 alin. (4) din Constituția României,

soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală.

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Instanța de

control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de

art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau

modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în

raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare

juridică adecvată.

Astfel, prin

Ordinul nr. 660 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Tineretului și

Sportului, intimatul-reclamant, după un preaviz de 15 zile lucrătoare, a fost

eliberat din funcția publică de conducere de director general al C.S.N. Poiana

Brașov.

Temeiul

juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din

O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice locale.

Înalta Curte

apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de

drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu

privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul

de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate

este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor

guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează

garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în

vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale,

își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform

alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se

publică în M.Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca

atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de

neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării

normei declarate neconstituționale din sistemul normativ.

Cu

alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea

aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a

constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Pe

acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999

în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea

directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura

prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea

sau abrogarea acestora.

De asemenea,

este de necontestat faptul că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009,

Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146

lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009

este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență

este lovită de un viciu de neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată de

Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit

cărora „Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor

fundamentale ale statului (…)”.

Totodată,

este de necontestat faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV

din O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la

rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în

privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art.

VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și

aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr.

37/2009, în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a

pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus,

Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr.

105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție,

potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Totodată,

instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au

fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al

funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât

Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit

art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din

ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ,

acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile

cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza

acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea

unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același

text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o

persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța

prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din

analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a

prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a

ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii

excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi

declarate neconstituționale.

În

speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare

din funcție.

După

cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor

O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr.

1257 din 7 octombrie 2009.

Ca

atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ,

efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra

celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în

temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În

altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant

din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate

de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod

evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de

securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România

este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11

și art. 20 din Constituția României.

Nici

critica recurentei referitoare la ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 nu este

fondată.

Pe

acest aspect, Înalta Curte reține că legea de aprobare a acestei ordonanțe a

fost constatată ca neconstituțională prin decizia nr. 1257/2009, iar analiza de

neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși

ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța

de urgență, corpul legii fiind reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței.

În mod

corect instanța de fond a motivat că actul administrativ atacat este nelegal,

fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea

Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de

neconstituționalitate.

De cealaltă

parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de

instanța de fond, a susținut că decizia Curții Constituționale nu poate fi

avută în vedere, întrucât a fost pronunțată ulterior emiterii actului

administrativ contestat și are putere numai pentru viitor.

Nu poate fi

primită susținerea recurentei-pârâte, întrucât viciul de constituționalitate

constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele

administrative emise în baza și pentru executarea unor dispoziții

neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu

poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei

dispoziții neconstituționale.

În același

sens, instanța de recurs are în vedere și faptul că, prin decizia respectivă,

Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că „

prin

dispozițiile sale, O.U.G. nr. 37/2009 exprimă o tendință de politizare a

structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, mai precis

la nivelul județelor, și pune în discuție regimul constituțional și legal

actual al funcției publice”.

Pentru

considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr.

554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.S.T. împotriva

sentinței civile nr. 48/F/2010 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13

octombrie 2010.