ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4878/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4878/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5/F/CA/2010 din data
de 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ
și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.A.E. în contradictoriu
cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului și a anulat Ordinele nr. X din 5
octombrie 2009 și nr. Z din 5 noiembrie 2009 emise de pârât, dispunând reintegrarea
reclamantului în funcția deținută anterior de director coordonator adjunct al Casei
de Cultură a Studenților Alba.
Curtea a mai obligat pârâtul
la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate
și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul pe
perioada cuprinsă între data încetării contractului de management și până la reintegrare
și la plata sumei de 595 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, respingând cererea
reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumelor datorate bugetului de stat,
bugetul asigurărilor sociale, contribuțiile la fondul de sănătate și alte fonduri,
începând cu luna octombrie 2009.
Pentru a hotărî astfel,
prima instanță a reținut că reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator
adjunct al Casei de Cultură a Studenților Alba-Iulia, în temeiul prevederilor
art. III alin. (3) și (4) din O.U.G. nr. 37/2009, prin Ordinul nr. 841 din 22
mai 2009 emis de Ministrul Tineretului și Sportului, pe o perioadă de 4 ani.
Conform art. 1 alin.
(2) din ordinul de numire, raportat și la dispozițiile alin. (6) al art. III din
actul normativ sus-menționat, exercitarea funcției se realizează
în
baza unui contract de management încheiat cu ordonatorul principal de credite în
subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public
deconcentrat, pe o perioadă de maximum 4 ani, în conținutul căruia sunt prevăzuți
indicatorii specifici de performanță, obiectivele, clauzele contractuale care reglementează
drepturile și obligațiile părților, precum și condițiile de încetare și reziliere
a acestuia.
Contractul
de management încheiat între părți sub nr. CC din 23 mai 2009 este asimilat contractului
individual de muncă potrivit art. III pct. 7 din O.U.G. nr. 37/2009.
Prin Ordinul nr. X
din 5 octombrie 2009 emis de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, în temeiul
art. 9 alin. (1) lit. g) din Contractul de management nr. CC din 23 mai 2009, s-a
dispus încetarea contractului de management al reclamantului, având funcția de director
coordonator adjunct al Casei de Cultură a Studenților Alba-Iulia, ca urmare a desființării
postului.
Acest ordin a fost completat
prin Ordinul pârâtului nr. Z din 5 noiembrie 2009, în sensul că, în preambul se
adaugă și prevederile Legii nr. 53/2003 - C. muncii, iar, la art. 1 alin. (1) se
menționează și încetarea raportului de muncă al reclamantului în conformitate cu
dispozițiile art. 55 lit. c) C. muncii.
Curtea
a constatat că temeiul juridic care a stat la baza ordinului de eliberare din funcție
al reclamantului l-a constituit art. 9 pct. 1 lit. g) din contractul de management,
raporturile contractuale încetând ca urmare a desființării postului prin Ordinul
emis cu aceeași dată de 5 octombrie 2009 de către Ministrul Tineretului și Sportului
sub nr. 1586.
Instanța de fond a constatat
că reclamantul a solicitat pe calea procedurii prealabile revocarea ordinului atacat,
plângerea fiind transmisă pârâtei în termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004.
Curtea
a apreciat că în speță se impune coroborarea dispozițiilor art. 10 din H.G. nr.
527/2009
privind aprobarea modelului-cadru al contractului
de management, în conformitate cu care l
itigiile izvorâte din încetarea
contractului se soluționează conform prevederilor care reglementează contenciosul
administrativ, cu cele ale art. IV pct. 11 din O.U.G. nr. 105/2009 ce stabilesc
dispozițiile legale aplicabile
încetării raporturilor de serviciu, respectiv
a raporturilor de muncă
ale f
uncționarilor publici
și personalului încadrat în regim contractual,
Legea nr. 188/1999
și
respectiv
Legea
nr. 53/2003
- C. muncii.
A
nalizând
Ordinul nr.
X
din 5 octombrie 2009, cu completările ulterioare, prin prisma dispozițiilor legale
incidente, Curtea a
constatat că pârâtul nu a respectat dispozițiile
art. 73 C. muncii, în sensul acordării preavizului de 15 zile lucrătoare, precum
și cele ale art. 74 lit. b) din Cod, deoarece actul de încetare a raportului de
serviciu nu conține elementele imperative impuse de acest text normativ și a arătat
că sunt incidente în cauză prevederile art. 76 C. muncii, potrivit cărora concedierea
dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută.
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, solicitând casarea
acesteia și trimiterea sa spre rejudecare, pentru motive pe care le-a încadrat în
prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ.
Recurenta a arătat că
este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate
juridică, prin care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului își
exercită atribuțiile în domeniile sportului și tineretului.
În motivarea căii de atac,
recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a respins în mod eronat excepția
prematurității introducerii cererii invocată în cauză, cu motivarea că în speță
nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile.
Recurenta a mai susținut
că ordinele atacate erau emise cu respectarea cadrului legal.
Prin întâmpinarea depusă
la termenul din 10 noiembrie 2010, intimatul-reclamant I.A.E. a solicitat respingerea
recursului, arătând că, potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul
cererilor persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe nu este
obligatorie plângerea prealabilă.
Examinând cauza
în raport de actele și
lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările
legale incidente, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte
constată că recursul este fondat și urmează a-l admite, pentru considerentele ce
urmează.
Înalta Curte reține că
prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 6 noiembrie
2009, reclamantul I.A.E. a solicitat anularea Ordinelor nr. X din 5 octombrie 2009
și Z din 5 noiembrie 2009 emise de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului,
reintegrarea sa în funcția de director coordonator adjunct al Casei de Cultură a
Studenților Alba Iulia, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite
funcției de director coordonator adjunct, salariul de încadrare, indemnizația de
conducere și sporul de vechime începând cu 5 octombrie 2009, precum și obligarea
pârâtului la plata sumelor datorate bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale,
contribuțiile la fondul de sănătate și alte fonduri, începând cu luna octombrie
2009.
Cererea reclamantului
s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă
la data de 19 noiembrie 2009, pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului a invocat
excepția inadmisibilității cererii pentru neparcurgerea procedurii prealabile și
pe fond, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Înalta Curte constată
că prin încheierea din data de 5 ianuarie 2010, instanța de fond s-a pronunțat asupra
excepției inadmisibilității acțiunii, constatând că, în cauză, procedura prealabilă
este obligatorie, dar întrucât reclamantului i s-a comunicat un răspuns la plângerea
adresată pârâtului, instanța a apreciat procedura prealabilă îndeplinită până la
soluționarea acțiunii în contencios administrativ promovată.
Înalta Curte
arată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999,
potrivit cărora „în cazul în care raportul de serviciu a încetat
din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta
poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ
prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile
și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum
și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ
a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte
drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public”.
Or, art. 7
din Legea nr. 554/2004 prevede că, „înainte de a se adresa instanței de contencios
administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său
ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite
autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există,
în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în
parte, a acestuia”, iar potrivit art. 11 alin. (1) din același act normativ, „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ
individual, (...), recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate
se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării
răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării
refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile,
respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii”.
Examinând
înscrisurile existente în dosarul de fond, Înalta Curte constată că, la fila dosarului
de fond, reclamantul a depus dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută
de art. 7 din Legea nr. 54/2004, datată 9 noiembrie 2009, deci ulterior sesizării
instanței de fond cu cererea de anulare a actului administrativ.
La dosar există
și răspunsul autorității pârâte, în sensul respingerii plângerii ca neîntemeiată,
datată 19 noiembrie 2009.
Or, dispozițiile
legale incidente indicate mai sus impun imperativ persoanei vătămate atât condiția
solicitării adresate autorității publice de a reexamina actul administrativ, cât
și sesizarea instanței de judecată numai după primirea unui răspuns sau expirarea
unui termen de la depunerea cererii de reexaminare, termen prevăzut pentru a da
autorității emitente posibilitatea revenirii asupra deciziei contestate.
Orice sesizare
a instanței de judecată anterior sau în lipsa parcurgerii acestei etape prealabile,
în integralitatea sa, este neavenită, întrucât lipsește textul legal de finalitatea
sa legitimă, urmând a fi respinsă.
Înalta Curte
constată că, în cauză, în mod eronat
a apreciat instanța de fond procedura prealabilă
ca legal îndeplinită, întrucât în speță reclamantul-intimat s-a adresat instanței
de judecată anterior sesizării autorității emitente a actului administrativ și cu
nesocotirea termenului indicat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Nu poate fi
primită apărarea intimatului-reclamant privind incidența
art. 7 alin. (5) din Legea
nr. 554/2004, întrucât
aceste dispoziții, care instituie
o situație de excepție, nu au fost invocate expres și nici dezvoltate în fața instanței
de fond.
În cererea
sa, reclamantul nu a invocat pe fond faptul că vătămarea drepturilor sale legitime
ar fi produsă în mod direct sau indirect de dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, ci
a motivat nelegalitatea actelor administrative contestate prin încălcarea dispozițiilor
art. 65, art. 67, art. 73, art. 74 și art. 76 C. muncii, prevederi devenite incidente
în speță tocmai în temeiul dispozițiilor art. III pct. 7 din O.U.G. nr. 37/2009.
Astfel, vătămarea
invocată de către intimatul-reclamant nu s-ar datora aplicării O.U.G. nr. 37/2009,
ci, pe fond, nerespectării în fapt de către recurentă a dispozițiilor C. muncii.
Mai mult,
Înalta Curte constată că atât Ordinul nr. 841 din 22 mai 2009 prin care reclamantul-intimat
a fost numit în
funcția
de director coordonator adjunct al Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia, cât
și actele administrative contestate, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În aceste condiții, Înalta
Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3)
din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul și modificând sentința recurată,
va respinge cererea reclamantului I.A.E. ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii
prealabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat
de către recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret împotriva
sentinței civile nr. 5/F/CA/2010 din data de 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba
Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.
Modifică în tot sentința
recurată în sensul că respinge cererea reclamantului I.A.E. ca inadmisibilă, pentru
lipsa procedurii prealabile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 noiembrie 2010.