ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4878/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5/F/CA/2010 din data

de 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.A.E. în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului și a anulat Ordinele nr. X din 5

octombrie 2009 și nr. Z din 5 noiembrie 2009 emise de pârât, dispunând reintegrarea

reclamantului în funcția deținută anterior de director coordonator adjunct al Casei

de Cultură a Studenților Alba.

Curtea a mai obligat pârâtul

la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate

și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul pe

perioada cuprinsă între data încetării contractului de management și până la reintegrare

și la plata sumei de 595 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, respingând cererea

reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumelor datorate bugetului de stat,

bugetul asigurărilor sociale, contribuțiile la fondul de sănătate și alte fonduri,

începând cu luna octombrie 2009.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator

adjunct al Casei de Cultură a Studenților Alba-Iulia, în temeiul prevederilor

art. III alin. (3) și (4) din O.U.G. nr. 37/2009, prin Ordinul nr. 841 din 22

mai 2009 emis de Ministrul Tineretului și Sportului, pe o perioadă de 4 ani.

Conform art. 1 alin.

(2) din ordinul de numire, raportat și la dispozițiile alin. (6) al art. III din

actul normativ sus-menționat, exercitarea funcției se realizează

în

baza unui contract de management încheiat cu ordonatorul principal de credite în

subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public

deconcentrat, pe o perioadă de maximum 4 ani, în conținutul căruia sunt prevăzuți

indicatorii specifici de performanță, obiectivele, clauzele contractuale care reglementează

drepturile și obligațiile părților, precum și condițiile de încetare și reziliere

a acestuia.

Contractul

de management încheiat între părți sub nr. CC din 23 mai 2009 este asimilat contractului

individual de muncă potrivit art. III pct. 7 din O.U.G. nr. 37/2009.

Prin Ordinul nr. X

din 5 octombrie 2009 emis de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, în temeiul

art. 9 alin. (1) lit. g) din Contractul de management nr. CC din 23 mai 2009, s-a

dispus încetarea contractului de management al reclamantului, având funcția de director

coordonator adjunct al Casei de Cultură a Studenților Alba-Iulia, ca urmare a desființării

postului.

Acest ordin a fost completat

prin Ordinul pârâtului nr. Z din 5 noiembrie 2009, în sensul că, în preambul se

adaugă și prevederile Legii nr. 53/2003 - C. muncii, iar, la art. 1 alin. (1) se

menționează și încetarea raportului de muncă al reclamantului în conformitate cu

dispozițiile art. 55 lit. c) C. muncii.

Curtea

a constatat că temeiul juridic care a stat la baza ordinului de eliberare din funcție

al reclamantului l-a constituit art. 9 pct. 1 lit. g) din contractul de management,

raporturile contractuale încetând ca urmare a desființării postului prin Ordinul

emis cu aceeași dată de 5 octombrie 2009 de către Ministrul Tineretului și Sportului

sub nr. 1586.

Instanța de fond a constatat

că reclamantul a solicitat pe calea procedurii prealabile revocarea ordinului atacat,

plângerea fiind transmisă pârâtei în termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

Curtea

a apreciat că în speță se impune coroborarea dispozițiilor art. 10 din H.G. nr.

527/2009

privind aprobarea modelului-cadru al contractului

de management, în conformitate cu care l

itigiile izvorâte din încetarea

contractului se soluționează conform prevederilor care reglementează contenciosul

administrativ, cu cele ale art. IV pct. 11 din O.U.G. nr. 105/2009 ce stabilesc

dispozițiile legale aplicabile

încetării raporturilor de serviciu, respectiv

a raporturilor de muncă

ale f

uncționarilor publici

și personalului încadrat în regim contractual,

Legea nr. 188/1999

și

respectiv

Legea

nr. 53/2003

- C. muncii.

A

nalizând

Ordinul nr.

X

din 5 octombrie 2009, cu completările ulterioare, prin prisma dispozițiilor legale

incidente, Curtea a

constatat că pârâtul nu a respectat dispozițiile

art. 73 C. muncii, în sensul acordării preavizului de 15 zile lucrătoare, precum

și cele ale art. 74 lit. b) din Cod, deoarece actul de încetare a raportului de

serviciu nu conține elementele imperative impuse de acest text normativ și a arătat

că sunt incidente în cauză prevederile art. 76 C. muncii, potrivit cărora concedierea

dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, solicitând casarea

acesteia și trimiterea sa spre rejudecare, pentru motive pe care le-a încadrat în

prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ.

Recurenta a arătat că

este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică, prin care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului își

exercită atribuțiile în domeniile sportului și tineretului.

În motivarea căii de atac,

recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a respins în mod eronat excepția

prematurității introducerii cererii invocată în cauză, cu motivarea că în speță

nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile.

Recurenta a mai susținut

că ordinele atacate erau emise cu respectarea cadrului legal.

Prin întâmpinarea depusă

la termenul din 10 noiembrie 2010, intimatul-reclamant I.A.E. a solicitat respingerea

recursului, arătând că, potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul

cererilor persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe nu este

obligatorie plângerea prealabilă.

Examinând cauza

în raport de actele și

lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este fondat și urmează a-l admite, pentru considerentele ce

urmează.

Înalta Curte reține că

prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 6 noiembrie

2009, reclamantul I.A.E. a solicitat anularea Ordinelor nr. X din 5 octombrie 2009

și Z din 5 noiembrie 2009 emise de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului,

reintegrarea sa în funcția de director coordonator adjunct al Casei de Cultură a

Studenților Alba Iulia, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite

funcției de director coordonator adjunct, salariul de încadrare, indemnizația de

conducere și sporul de vechime începând cu 5 octombrie 2009, precum și obligarea

pârâtului la plata sumelor datorate bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale,

contribuțiile la fondul de sănătate și alte fonduri, începând cu luna octombrie

2009.

Cererea reclamantului

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea depusă

la data de 19 noiembrie 2009, pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului a invocat

excepția inadmisibilității cererii pentru neparcurgerea procedurii prealabile și

pe fond, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată

că prin încheierea din data de 5 ianuarie 2010, instanța de fond s-a pronunțat asupra

excepției inadmisibilității acțiunii, constatând că, în cauză, procedura prealabilă

este obligatorie, dar întrucât reclamantului i s-a comunicat un răspuns la plângerea

adresată pârâtului, instanța a apreciat procedura prealabilă îndeplinită până la

soluționarea acțiunii în contencios administrativ promovată.

Înalta Curte

arată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999,

potrivit cărora „în cazul în care raportul de serviciu a încetat

din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta

poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ

prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile

și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum

și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ

a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte

drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public”.

Or, art. 7

din Legea nr. 554/2004 prevede că, „înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său

ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite

autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există,

în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în

parte, a acestuia”, iar potrivit art. 11 alin. (1) din același act normativ, „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ

individual, (...), recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate

se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării

răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării

refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile,

respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii”.

Examinând

înscrisurile existente în dosarul de fond, Înalta Curte constată că, la fila dosarului

de fond, reclamantul a depus dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută

de art. 7 din Legea nr. 54/2004, datată 9 noiembrie 2009, deci ulterior sesizării

instanței de fond cu cererea de anulare a actului administrativ.

La dosar există

și răspunsul autorității pârâte, în sensul respingerii plângerii ca neîntemeiată,

datată 19 noiembrie 2009.

Or, dispozițiile

legale incidente indicate mai sus impun imperativ persoanei vătămate atât condiția

solicitării adresate autorității publice de a reexamina actul administrativ, cât

și sesizarea instanței de judecată numai după primirea unui răspuns sau expirarea

unui termen de la depunerea cererii de reexaminare, termen prevăzut pentru a da

autorității emitente posibilitatea revenirii asupra deciziei contestate.

Orice sesizare

a instanței de judecată anterior sau în lipsa parcurgerii acestei etape prealabile,

în integralitatea sa, este neavenită, întrucât lipsește textul legal de finalitatea

sa legitimă, urmând a fi respinsă.

Înalta Curte

constată că, în cauză, în mod eronat

a apreciat instanța de fond procedura prealabilă

ca legal îndeplinită, întrucât în speță reclamantul-intimat s-a adresat instanței

de judecată anterior sesizării autorității emitente a actului administrativ și cu

nesocotirea termenului indicat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Nu poate fi

primită apărarea intimatului-reclamant privind incidența

art. 7 alin. (5) din Legea

nr. 554/2004, întrucât

aceste dispoziții, care instituie

o situație de excepție, nu au fost invocate expres și nici dezvoltate în fața instanței

de fond.

În cererea

sa, reclamantul nu a invocat pe fond faptul că vătămarea drepturilor sale legitime

ar fi produsă în mod direct sau indirect de dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, ci

a motivat nelegalitatea actelor administrative contestate prin încălcarea dispozițiilor

art. 65, art. 67, art. 73, art. 74 și art. 76 C. muncii, prevederi devenite incidente

în speță tocmai în temeiul dispozițiilor art. III pct. 7 din O.U.G. nr. 37/2009.

Astfel, vătămarea

invocată de către intimatul-reclamant nu s-ar datora aplicării O.U.G. nr. 37/2009,

ci, pe fond, nerespectării în fapt de către recurentă a dispozițiilor C. muncii.

Mai mult,

Înalta Curte constată că atât Ordinul nr. 841 din 22 mai 2009 prin care reclamantul-intimat

a fost numit în

funcția

de director coordonator adjunct al Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia, cât

și actele administrative contestate, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În aceste condiții, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul și modificând sentința recurată,

va respinge cererea reclamantului I.A.E. ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii

prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de către recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret împotriva

sentinței civile nr. 5/F/CA/2010 din data de 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

recurată în sensul că respinge cererea reclamantului I.A.E. ca inadmisibilă, pentru

lipsa procedurii prealabile.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010.