ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4878/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5/F/CA/2010 din data de 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.A.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului și a anulat Ordinele nr. X din 5 octombrie 2009 și nr. Z din 5 noiembrie 2009 emise de pârât, dispunând reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior de director coordonator adjunct al Casei de Cultură a Studenților Alba.

Curtea a mai obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul pe perioada cuprinsă între data încetării contractului de management și până la reintegrare și la plata sumei de 595 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, respingând cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumelor datorate bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale, contribuțiile la fondul de sănătate și alte fonduri, începând cu luna octombrie 2009. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator adjunct al Casei de Cultură a Studenților Alba-Iulia, în temeiul prevederilor art. III alin. (3) și (4) din O.U.G.

nr. 37/2009, prin Ordinul nr. 841 din 22 mai 2009 emis de Ministrul Tineretului și Sportului, pe o perioadă de 4 ani. Conform art. 1 alin. (2) din ordinul de numire, raportat și la dispozițiile alin. (6) al art. III din actul normativ sus-menționat, exercitarea funcției se realizează în baza unui contract de management încheiat cu ordonatorul principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat, pe o perioadă de maximum 4 ani, în conținutul căruia sunt prevăzuți indicatorii specifici de performanță, obiectivele, clauzele contractuale care reglementează drepturile și obligațiile părților, precum și condițiile de încetare și reziliere a acestuia.

Contractul de management încheiat între părți sub nr. CC din 23 mai 2009 este asimilat contractului individual de muncă potrivit art. III pct. 7 din O.U.G. nr. 37/2009. Prin Ordinul nr. X din 5 octombrie 2009 emis de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. g) din Contractul de management nr. CC din 23 mai 2009, s-a dispus încetarea contractului de management al reclamantului, având funcția de director coordonator adjunct al Casei de Cultură a Studenților Alba-Iulia, ca urmare a desființării postului. Acest ordin a fost completat prin Ordinul pârâtului nr. Z din 5 noiembrie 2009, în sensul că, în preambul se adaugă și prevederile Legii nr. 53/2003 - C. muncii, iar, la art. 1 alin. (1) se menționează și încetarea raportului de muncă al reclamantului în conformitate cu dispozițiile art. 55 lit. c) C. muncii.

Curtea a constatat că temeiul juridic care a stat la baza ordinului de eliberare din funcție al reclamantului l-a constituit art. 9 pct. 1 lit. g) din contractul de management, raporturile contractuale încetând ca urmare a desființării postului prin Ordinul emis cu aceeași dată de 5 octombrie 2009 de către Ministrul Tineretului și Sportului sub nr. 1586. Instanța de fond a constatat că reclamantul a solicitat pe calea procedurii prealabile revocarea ordinului atacat, plângerea fiind transmisă pârâtei în termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Curtea a apreciat că în speță se impune coroborarea dispozițiilor art. 10 din H.G. nr. 527/2009 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management, în conformitate cu care l itigiile izvorâte din încetarea contractului se soluționează conform prevederilor care reglementează contenciosul administrativ, cu cele ale art. IV pct. 11 din O.U.G.

nr. 105/2009 ce stabilesc dispozițiile legale aplicabile încetării raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă ale f uncționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, Legea nr. 188/1999 și respectiv Legea nr. 53/2003 - C. muncii. A nalizând Ordinul nr. X din 5 octombrie 2009, cu completările ulterioare, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Curtea a constatat că pârâtul nu a respectat dispozițiile art. 73 C. muncii, în sensul acordării preavizului de 15 zile lucrătoare, precum și cele ale art. 74 lit. b) din Cod, deoarece actul de încetare a raportului de serviciu nu conține elementele imperative impuse de acest text normativ și a arătat că sunt incidente în cauză prevederile art. 76 C. muncii, potrivit cărora concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, solicitând casarea acesteia și trimiterea sa spre rejudecare, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ. Recurenta a arătat că este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, prin care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului își exercită atribuțiile în domeniile sportului și tineretului. În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a respins în mod eronat excepția prematurității introducerii cererii invocată în cauză, cu motivarea că în speță nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile.

Recurenta a mai susținut că ordinele atacate erau emise cu respectarea cadrului legal. Prin întâmpinarea depusă la termenul din 10 noiembrie 2010, intimatul-reclamant I.A.E. a solicitat respingerea recursului, arătând că, potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul cererilor persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe nu este obligatorie plângerea prealabilă. Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a-l admite, pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte reține că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 6 noiembrie 2009, reclamantul I.A.E.

a solicitat anularea Ordinelor nr. X din 5 octombrie 2009 și Z din 5 noiembrie 2009 emise de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, reintegrarea sa în funcția de director coordonator adjunct al Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite funcției de director coordonator adjunct, salariul de încadrare, indemnizația de conducere și sporul de vechime începând cu 5 octombrie 2009, precum și obligarea pârâtului la plata sumelor datorate bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale, contribuțiile la fondul de sănătate și alte fonduri, începând cu luna octombrie 2009. Cererea reclamantului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea depusă la data de 19 noiembrie 2009, pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru neparcurgerea procedurii prealabile și pe fond, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 5 ianuarie 2010, instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, constatând că, în cauză, procedura prealabilă este obligatorie, dar întrucât reclamantului i s-a comunicat un răspuns la plângerea adresată pârâtului, instanța a apreciat procedura prealabilă îndeplinită până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ promovată.

Înalta Curte arată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora „în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public”.

Or, art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevede că, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, iar potrivit art. 11 alin. (1) din același act normativ, „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, (...), recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii”.

Examinând înscrisurile existente în dosarul de fond, Înalta Curte constată că, la fila dosarului de fond, reclamantul a depus dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 54/2004, datată 9 noiembrie 2009, deci ulterior sesizării instanței de fond cu cererea de anulare a actului administrativ. La dosar există și răspunsul autorității pârâte, în sensul respingerii plângerii ca neîntemeiată, datată 19 noiembrie 2009. Or, dispozițiile legale incidente indicate mai sus impun imperativ persoanei vătămate atât condiția solicitării adresate autorității publice de a reexamina actul administrativ, cât și sesizarea instanței de judecată numai după primirea unui răspuns sau expirarea unui termen de la depunerea cererii de reexaminare, termen prevăzut pentru a da autorității emitente posibilitatea revenirii asupra deciziei contestate.

Orice sesizare a instanței de judecată anterior sau în lipsa parcurgerii acestei etape prealabile, în integralitatea sa, este neavenită, întrucât lipsește textul legal de finalitatea sa legitimă, urmând a fi respinsă. Înalta Curte constată că, în cauză, în mod eronat a apreciat instanța de fond procedura prealabilă ca legal îndeplinită, întrucât în speță reclamantul-intimat s-a adresat instanței de judecată anterior sesizării autorității emitente a actului administrativ și cu nesocotirea termenului indicat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Nu poate fi primită apărarea intimatului-reclamant privind incidența art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, întrucât aceste dispoziții, care instituie o situație de excepție, nu au fost invocate expres și nici dezvoltate în fața instanței de fond.

În cererea sa, reclamantul nu a invocat pe fond faptul că vătămarea drepturilor sale legitime ar fi produsă în mod direct sau indirect de dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, ci a motivat nelegalitatea actelor administrative contestate prin încălcarea dispozițiilor art. 65, art. 67, art. 73, art. 74 și art. 76 C. muncii, prevederi devenite incidente în speță tocmai în temeiul dispozițiilor art. III pct. 7 din O.U.G. nr. 37/2009. Astfel, vătămarea invocată de către intimatul-reclamant nu s-ar datora aplicării O.U.G. nr. 37/2009, ci, pe fond, nerespectării în fapt de către recurentă a dispozițiilor C. muncii. Mai mult, Înalta Curte constată că atât Ordinul nr. 841 din 22 mai 2009 prin care reclamantul-intimat a fost numit în funcția de director coordonator adjunct al Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia, cât și actele administrative contestate, au fost emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. În aceste condiții, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul și modificând sentința recurată, va respinge cererea reclamantului I.A.E. ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de către recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret împotriva sentinței civile nr. 5/F/CA/2010 din data de 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge cererea reclamantului I.A.E. ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.