ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5179/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 25 mai 2009 pe rolul

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul

L.A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Tineretului și Sportului – Cabinetul

Ministrului și Direcția Județeană pentru Tineret, solicitând ca prin sentința ce

se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 573 din 24 aprilie 2009 emis

de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului – Cabinetul Ministrului, iar în temeiul

art. 14 din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea executării ordinului atacat,

până la soluționarea cauzei.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că are calitatea de director al Direcției Județene pentru Tineret

Dolj, fiind angajat în baza contractului individual de muncă din 19 martie 2008,

iar prin Ordinul nr. 573 din 24 aprilie 2009 s-a dispus încetarea raporturilor de

muncă în temeiul art. 65 alin. (1) C. muncii, avându-se în vedere prevederile

art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009.

Reclamantul a susținut

că la emiterea ordinului nu au fost respectate condițiile de formă imperativ prevăzute

de C. muncii, în sensul că nu s-a menționat nici termenul în care poate fi atacat

ordinul, nici instanța în fața căreia poate fi atacat actul menționat.

În ședința publică din

data de 04 decembrie 2009, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată,

arătând că renunță la capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ.

La data de 07

septembrie 2009, pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea acțiunii în totalitate, susținând că ordinul atacat

este legal, fiind dat în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009.

Prin întâmpinare s-a invocat

și excepția prematurității acțiunii, întrucât reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii

procedurii prealabile, astfel cum prevăd dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ.

Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 20 din 22 ianuarie

2010, a luat act de renunțarea reclamantului L.A. la judecata cererii având ca obiect

suspendarea actului administrativ; a admis cererea formulată de acesta în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Tineretului și Sportului – Cabinetul Ministrului și Direcția

Județeană pentru Tineret și a dispus anularea Ordinului nr. 573 din 24 aprilie 2009

emis de Ministerul Tineretului și Sportului, reintegrarea reclamantului în funcția

deținută anterior și plata drepturilor bănești aferente; a obligat pârâtul Ministerul

Tineretului și Sportului la plata către reclamant a sumei de 500 RON cheltuieli

de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin Ordinul nr. 573 din

24 aprilie 2009 emis de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului – Cabinetul

Ministrului s-a dispus, în temeiul prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățiri a activității administrației publice,

că funcția de conducere, de director al Direcției pentru Tineret a Județului Dolj,

se desființează.

În exercitarea controlului

legalității ordinului atacat, instanța de fond a reținut că dispozițiile actului

normativ, în aplicarea căruia acesta a fost emis, au fost declarate neconstituționale

prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale, publicată

în M. Of. nr. 758/06.11.2009.

S-a mai reținut faptul

că, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea

unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare

este definitivă și obligatorie.

Astfel, instanța a constatat

că efectele deciziei Curții Constituționale se răsfrâng pe de o parte, direct și

nemijlocit, chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate,

iar, pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art.

147 alin. (1) și (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992

și în alte cauze.

În conformitate cu prevederile

art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, ceea ce presupune că, după publicarea în M. Of., acestea nu

au efect asupra unor cauze definitiv soluționate, intrate sub autoritatea lucrului

judecat, ci numai în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa

în viitor.

Instanța de fond a reținut

că declararea, prin intermediul excepției de neconstituționalitate, a neconstituționalității

unei dispoziții legale, conduce la suspendarea de drept și respectiv la încetarea

efectelor sale juridice. De altfel, prin art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009

s-a dispus abrogarea O.U.G. nr. 37/2009.

În fine, față de considerentele

expuse, Curtea a constatat nelegalitatea ordinului atacat, ca fiind emis în aplicarea

unor dispoziții legale declarate neconstituționale și a dispus anularea parțială

a acestuia numai cu privire la reclamant, reintegrarea reclamantului în funcția

deținută anterior, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente,

de la data emiterii ordinului și până la reintegrarea efectivă.

În ceea ce privește cererea

de suspendare executare act administrativ, având în vedere dispozițiile art. 246

C. proc. civ., prima instanță a luat act de renunțarea reclamantului la judecata

acestui capăt de cerere.

Asupra excepției prematurității

introducerii cererii, invocată de pârât, instanța a reținut că, potrivit art. 7

alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acțiunilor introduse de persoanele vătămate

prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, procedura prealabilă nu este obligatorie.

Având în vedere că actul administrativ contestat de reclamant a fost emis în baza

unei ordonanțe declarate neconstituționale, fiind incidente dispozițiile art. 9

alin. (5) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat că nu este necesară

parcurgerea procedurii prealabile.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret.

Criticile recurentei-pârâte

vizează, în exclusivitate, respingerea de către instanța de fond a excepției lipsei

procedurii prealabile ca o condiție a admisibilității acțiunii.

Recurenta-pârâtă arată

că din coroborarea prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu prevederile

art. 7 alin. (1) din aceeași lege, rezultă clar obligativitatea persoanei în cauză

de a respecta procedura prealabilă și că în mod greșit prima instanță a respins

excepția invocată.

Examinând sentința recurată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat

o încadrare juridică adecvată.

Potrivit dispozițiilor

art. 7 din Legea nr. 554/2004 „(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său

ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite

autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există,

în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în

parte, a acestuia.

(1

1

) În cazul

actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.

(2) Prevederile alin.

(1) sunt aplicabile și în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională,

iar partea nu a optat pentru aceasta.

(3) Este îndreptățită

să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un

interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui

subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența

acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

(4) Plângerea prealabilă

formulată potrivit prevederilor alin. (1), se soluționează în termenul prevăzut

la art. 2 alin. (1) lit. g).

(5) În cazul acțiunilor

introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a

Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin

ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzute la art.

2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă”.

În cauza de față, în mod

corect prima instanță a respins excepția prematurității acțiunii invocată de pârât,

reținând că în cazul acțiunilor introduse de persoanele vătămate prin ordonanțe

sau dispoziții din ordonanțe, procedura prealabilă nu este obligatorie, având în

vedere că actul administrativ contestat de reclamant a fost emis în baza unei ordonanțe

declarate neconstituționale, fiind astfel incidente dispozițiile art. 7 alin.

(5) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, pentru considerentele

mai sus expuse, Înalta Curte, constatând că prima instanță a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat, iar în baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă

la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret împotriva sentinței nr. 20 din

22 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă recurenta la cheltuieli

de judecată către intimatul-reclamant, în cuantum de 1.500 RON.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 noiembrie 2010.