ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4964/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul M.D.I. a chemat în judecată Ministerul Tineretului și Sportului solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului din 05 octombrie 2009 și Ordinului din 09 octombrie 2009 emise de Ministerul Tineretului și Sportului, prin care a fost revocat din funcția de director coordonator al Clubului Sportiv Municipal Craiova.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost numit de Ministerul Tineretului și Sportului prin Ordinul din 22 mai 2009 în funcția de director coordonator al Clubului Sportiv Municipal Craiova pe o perioadă de până la 4 ani și a încheiat cu acest minister contractul de management din 23 mai 2009. Reclamantul a mai susținut că Ministerul Tineretului și Sportului nu a putut să dovedească în temeiul contractului de management, art. 9, vreun motiv din care să rezulte că și-a îndeplinit necorespunzător obligațiile, schimbarea sa din funcție fiind efectiv politică, încălcându-i-se dreptul fundamental la muncă și stabilitatea în muncă.

Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește anularea Ordinelor din 05 octombrie 2009 și din 09 octombrie 2009 cu motivarea că plângerea prealabilă a fost înregistrată la organul emitent la data de 19 octombrie 2009 și până în momentul introducerii acțiunii nu a trecut termenul prevăzut de lege în care trebuia formulat răspunsul către petent. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece încetarea contractului de management a intervenit ca urmare a expirării perioadei pentru care a fost încheiat, în condițiile art. 9 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 3 din contractul de management din 23 mai 2009. Prin sentința civilă nr. 26 din 25 ianuarie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.D.I.

și a anulat Ordinul din 5 octombrie 2009 și Ordinul din 9 octombrie 2009 emise de Ministerul Tineretului și Sportului. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepția inadmisibilității invocată de pârât este neîntemeiată și a respins-o având în vedere că termenul de 30 de zile, prevăzut de lege în favoarea autorității administrative pentru a răspunde, nu justifică excepția de inadmisibilitate pe motivul invocat din moment ce la data pronunțării asupra excepției termenul de 30 de zile era împlinit, iar pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a rezolva contestația, finalitatea prevederilor legale care instituie procedura prealabilă administrativă era îndeplinită, autoritatea publică având posibilitatea să analizeze legalitatea sau oportunitatea actului emis.

Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a apreciat că acțiunea formulată de reclamant este întemeiată, reținând că în exercitarea controlului legalității ordinului, a reținut că dispozițiile actului normativ în aplicarea căruia acesta a fost emis, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 758/6.11.2009. Declararea, prin intermediul excepției de neconstituționalitate, a neconstituționalității unei dispoziții legale conduce la suspendarea de drept și respectiv la încetarea efectelor sale juridice. De altfel, prin art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 s-a dispus abrogarea O.U.G. nr. 37/2009. Referitor la Ordinul din 09 octombrie 2009, instanța de fond a reținut că acesta a fost emis în completarea Ordinului din 05 octombrie 2009, vizând completarea acestuia cu prevederile O.U.G.

nr. 105/2009. Având în vedere că O.U.G. nr. 105/2009 a intrat în vigoare la data de 06 octombrie 2009, este evident că aceasta nu putea să-și producă efecte retroactiv, cu privire la Ordinul emis anterior, respectiv la data de 05 octombrie 2009 și mai mult decât atât, prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a Curții Constituționale ordonanța s-a declarat neconstituțională. Instanța de fond a mai apreciat că Ordinul nr. 1737/2009 a fost emis cu încălcarea principiului neretroactivității și în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâta Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că încetarea contractului de management al reclamantului a intervenit în temeiul art. 3 din acest contract coroborat cu art. 9 din Modelul cadru de contract de management reglementat de H.G. nr. 527/2009. Art. 3 din contractul de management din 23 mai 2009 prevede că acesta se încheie pe o perioadă de până la 4 ani, stabilindu-se așadar că respectivul contract a fost încheiat pentru o perioada determinabilă, dar nu mai mare de 4 ani, art. asumat de reclamant prin semnare, acesta putând să își înceteze efectele oricând între perioada încheierii și perioada maximă de 4 ani având în vedere perioada determinabilă. De altfel domnul M.D.I. a fost notificat cu privire la încetarea contractului de management.

Așadar, încetarea contractului de management din 23 mai 2009 a intervenit în temeiul art. 3 din acest contract coroborat cu prevederile art. 9 din modelul cadru de contract de management reglementat de H.G. nr. 527/2009, respectiv prin expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul. Față de aprecierile instanței de fond conform cărora actele normative în baza cărora au fost emise ordinele atacate au fost declarate neconstituționale, recurentul precizează faptul că la data emiterii ordinelor atât legea pentru aprobare O.U.G. nr. 37/2009, cât și O.U.G. nr. 105/2009 erau constituționale, iar conform art. 147 alin. (4) din Constituție. Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of.

al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcțiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcții. O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe.

În cadrul controlului a priori realizat pe calea excepției de neconstituționalitate a legii de aprobare a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de legea de aprobare. Prin decizia susmenționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă, a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție legii organice. Așa cum s-a arătat și în Decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.

În ceea ce privește O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, deoarece conține aceleași soluții legislative. În cauză, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată, de asemenea, neconstituțională. Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași forță juridică le-a prevăzut. Însă, în cauză suntem în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile jurisdicției constituționale.

Puterile discreționare ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv ale Guvernului, în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României, sunt însă limitate de prevederile Constituției ca lege fundamentală în stat. În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare, însă cu limitările reglementate în Constituție. În situația legiferării prin ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul în baza delegării legislative poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii autorității legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin Constituție, respectiv art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României.

În ceea ce privește O.U.G. nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al ordonanței a fost declarat neconstituțională, reținându-se de Curtea Constituțională că atât modalitatea de reglementare a funcției publice cât și actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a Guvernului. Lipsirea de temei constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management. Pierderea legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantului într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de neconstituționalitate al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena și viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent. Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și unica autoritate care se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgare (control a priori) și asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele. Judecătorul de drept administrativ (ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituționale, după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar neconstituțional.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală motiv pentru care o va modifica. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2009, Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, împotriva sentinței civile nr. 26 din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și respinge cererea reclamantului M.D.I., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2010.