ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4964/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul M.D.I. a

chemat în judecată Ministerul Tineretului și Sportului solicitând ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului din 05 octombrie 2009 și Ordinului

din 09 octombrie 2009 emise de Ministerul Tineretului și Sportului, prin care a

fost revocat din funcția de director coordonator al Clubului Sportiv Municipal Craiova.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a fost numit de Ministerul Tineretului și Sportului prin

Ordinul din 22 mai 2009 în funcția de director coordonator al Clubului Sportiv Municipal

Craiova pe o perioadă de până la 4 ani și a încheiat cu acest minister contractul

de management din 23 mai 2009.

Reclamantul a mai susținut

că Ministerul Tineretului și Sportului nu a putut să dovedească în temeiul contractului

de management, art. 9, vreun motiv din care să rezulte că și-a îndeplinit necorespunzător

obligațiile, schimbarea sa din funcție fiind efectiv politică, încălcându-i-se dreptul

fundamental la muncă și stabilitatea în muncă.

Pârâtul, prin întâmpinare,

a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește anularea Ordinelor

din 05 octombrie 2009 și din 09 octombrie 2009 cu motivarea că plângerea prealabilă

a fost înregistrată la organul emitent la data de 19 octombrie 2009 și până în momentul

introducerii acțiunii nu a trecut termenul prevăzut de lege în care trebuia formulat

răspunsul către petent.

Pe fondul cauzei s-a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece încetarea contractului de management

a intervenit ca urmare a expirării perioadei pentru care a fost încheiat, în condițiile

art. 9 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 3 din contractul de management din

23 mai 2009.

Prin sentința civilă

nr. 26 din 25 ianuarie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.D.I. și a anulat Ordinul

din 5 octombrie 2009 și Ordinul din 9 octombrie 2009 emise de Ministerul Tineretului

și Sportului.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că excepția inadmisibilității invocată de pârât

este neîntemeiată și a respins-o având în vedere că termenul de 30 de zile, prevăzut

de lege în favoarea autorității administrative pentru a răspunde, nu justifică excepția

de inadmisibilitate pe motivul invocat din moment ce la data pronunțării asupra

excepției termenul de 30 de zile era împlinit, iar pârâtul nu și-a îndeplinit obligația

de a rezolva contestația, finalitatea prevederilor legale care instituie procedura

prealabilă administrativă era îndeplinită, autoritatea publică având posibilitatea

să analizeze legalitatea sau oportunitatea actului emis.

Pe fondul cauzei, Curtea

de Apel a apreciat că acțiunea formulată de reclamant este întemeiată, reținând

că în exercitarea controlului legalității ordinului, a reținut că dispozițiile actului

normativ în aplicarea căruia acesta a fost emis, au fost declarate neconstituționale

prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale, publicată

în M. Of. nr. 758/6.11.2009.

Declararea, prin intermediul

excepției de neconstituționalitate, a neconstituționalității unei dispoziții legale

conduce la suspendarea de drept și respectiv la încetarea efectelor sale juridice.

De altfel, prin art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 s-a dispus abrogarea

O.U.G. nr. 37/2009.

Referitor la Ordinul

din 09 octombrie 2009, instanța de fond a reținut că acesta a fost emis în completarea

Ordinului din 05 octombrie 2009, vizând completarea acestuia cu prevederile O.U.G.

nr. 105/2009.

Având în vedere că O.U.G.

nr. 105/2009 a intrat în vigoare la data de 06 octombrie 2009, este evident că aceasta

nu putea să-și producă efecte retroactiv, cu privire la Ordinul emis anterior, respectiv

la data de 05 octombrie 2009 și mai mult decât atât, prin Decizia nr. 1629 din

03 decembrie 2009 a Curții Constituționale ordonanța s-a declarat neconstituțională.

Instanța de fond a mai

apreciat că Ordinul nr. 1737/2009 a fost emis cu încălcarea principiului neretroactivității

și în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, pârâta Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că încetarea contractului de management al reclamantului a intervenit în

temeiul art. 3 din acest contract coroborat cu art. 9 din Modelul cadru de contract

de management reglementat de H.G. nr. 527/2009.

Art. 3 din contractul

de management din 23 mai 2009 prevede că acesta se încheie pe o perioadă de până

la 4 ani, stabilindu-se așadar că respectivul contract a fost încheiat pentru o

perioada determinabilă, dar nu mai mare de 4 ani, art. asumat de reclamant prin

semnare, acesta putând să își înceteze efectele oricând între perioada încheierii

și perioada maximă de 4 ani având în vedere perioada determinabilă. De altfel domnul

M.D.I. a fost notificat cu privire la încetarea contractului de management.

Așadar, încetarea contractului

de management din 23 mai 2009 a intervenit în temeiul art. 3 din acest contract

coroborat cu prevederile art. 9 din modelul cadru de contract de management reglementat

de H.G. nr. 527/2009, respectiv prin expirarea perioadei pentru care a fost încheiat

contractul.

Față de aprecierile instanței

de fond conform cărora actele normative în baza cărora au fost emise ordinele atacate

au fost declarate neconstituționale, recurentul precizează faptul că la data emiterii

ordinelor atât legea pentru aprobare O.U.G. nr. 37/2009, cât și O.U.G. nr. 105/2009

erau constituționale, iar conform art. 147 alin. (4) din Constituție. Deciziile

Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării,

deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Guvernul României a adoptat

O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de

ocupare a funcțiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai

precis schimbarea denumirii acestor funcții.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost

declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată

de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii

de aprobare a acestei ordonanțe.

În cadrul controlului

a priori realizat pe calea excepției de neconstituționalitate a legii de aprobare

a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării

prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de

legea de aprobare.

Prin decizia susmenționată

s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă, a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a

emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție

legii organice.

Așa cum s-a arătat și

în Decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale,

legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din

Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.

În ceea ce privește O.U.G.

nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională

și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, deoarece conține

aceleași soluții legislative.

În cauză, reclamantul

a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe

de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ

emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată, de asemenea, neconstituțională.

Înalta Curte precizează

că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași

forță juridică le-a prevăzut.

Însă, în cauză suntem

în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile

jurisdicției constituționale.

Puterile discreționare

ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv ale Guvernului,

în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României, sunt însă

limitate de prevederile Constituției ca lege fundamentală în stat.

În principiu, Parlamentul

ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare, însă cu limitările

reglementate în Constituție.

În situația legiferării

prin ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul în baza delegării legislative

poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii autorității

legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin Constituție, respectiv

art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României.

În ceea ce privește O.U.G.

nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al ordonanței a fost

declarat neconstituțională, reținându-se de Curtea Constituțională că atât modalitatea

de reglementare a funcției publice cât și actul administrativ de numire reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale

a Guvernului.

Lipsirea de temei constituțional

al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea

de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ

de numire și a contractului de management.

Pierderea legitimității

constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra

actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantului într-o funcție

publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999

reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de neconstituționalitate

al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena și viciul

actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire

pe postul respectiv devine inexistent.

Înalta Curte precizează

că potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională

este garantul supremației Constituției și unica autoritate care se pronunță asupra

constituționalității legilor înainte de promulgare (control a priori) și asupra

excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele.

Judecătorul de drept administrativ

(ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea acestora,

dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituționale,

după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar neconstituțional.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța

de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală motiv pentru care o va modifica.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2009, Înalta Curte

va admite recursul, va modifica sentința atacată în sensul că respinge acțiunea

reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, împotriva sentinței civile

nr. 26 din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată

și respinge cererea reclamantului M.D.I., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2010.