ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5143/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.J.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Tineretului și Sportului și Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret repunerea sa în funcția anterioară emiterii Ordinului nr. 529 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Tineretului și Sportului, precum și obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând drepturile bănești de care ar fi beneficiat, începând cu data destituirii din funcție și până la data plății efective.

În subsidiar reclamanta a solicitat obligarea pârâtului M.E.C.T.S. la aprobarea transferului, la cerere, în cadrul ministerului și într-o funcție vacantă de aceeași categorie, clasă și grad profesional, având în vedere solicitarea acestui transfer, înregistrată de minister sub nr. 1920 din 22 septembrie 2009. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în data de 23 aprilie 2009 a fost emis Ordinul nr. 529, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, precum și în temeiul prevederilor art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată, având ca obiect desființarea funcției publice de conducere de director executiv, precum și încetarea raportului de funcție publică al reclamantei, prin eliberarea din funcție, începând cu data de 23 mai 2009, data expirării termenului de preaviz.

A mai arătat reclamanta că aflându-se în termenul de preaviz a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (6) și (7) din Legea nr. 188/1999, transferul la cerere în cadrul ministerului, în funcția de director general adjunct din cadrul Direcției Generale Programe și Proiecte pentru Structuri Sportive, funcția publică fiind vacantă și prezentând aceeași categorie, clasă și grad profesional. A mai menționat reclamanta că solicitarea transferului a fost respinsă prin adresa nr. 1920 din 22 mai 2009. A mai arătat reclamanta că ulterior prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, publicată în M. Of. nr. 758 din 06 noiembrie 2009, Curtea Constituțională, a constatat neconstituționalitatea legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009, iar prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 28 din 14 ianuarie 2010 a fost constatată neconstituționalitatea O.U.G. nr. 105/2009, fiind suspendate efectele de aplicare a O.U.G. nr. 105/2009 până la data de 27 februarie 2010, astfel încât, începând cu data de 28 februarie 2010, acest act normativ și-a încetat efectele. A mai precizat reclamanta că începând cu data de 28 februarie 2010 începe să curgă termenul de un an, de promovare a acțiunii în contencios administrativ, reglementat de art. 9 alin. (4) și alin. (5) din Legea contenciosului administrativ. A susținut reclamanta că prin Ordinul M.T.S. nr. 529/2009 i-a fost afectat dreptul la muncă și protecție socială a muncii, precum și dreptul la un nivel de trai decent, drepturi garantate potrivit art. 41 și art. 47 alin. (1) din Constituție.

Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. 2. Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 251 din 29 aprilie 2011 Curtea de Apel Craiova, a respins acțiunea formulată de reclamanta B.J.D. 3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe. Cu privire la excepția invocată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului instanța a constatat că la data emiterii Ordinului nr. 529/2009, atribuțiile de emitere a actului administrativ erau reglementate în sarcina M.T.S, potrivit dispozițiilor art. 11 din H.G. nr. 1721/2008. Astfel s-a reținut că M.T.S. prezintă calitatea de emitent al actului administrativ atacat.

În ceea ce privește cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri, precum și cel privind obligarea la aprobarea transferului, la cerere, s-a reținut că, calitatea de subiect pasiv se raportează la existența personalității juridice, precum și la calitatea de ordonator de credite, precum și la existența atribuțiilor de coordonare a transferului, ulterior reorganizării activității intervenită prin O.U.G. nr. 115/2009. În acest sens s-a apreciat că prin dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 141/2010 este reglementată personalitatea juridică a A.N.S.T., reținându-se totodată că funcția publică ce a făcut obiectul cererii de transfer se regăsește în organigrama A.N.S.T. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 541 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Tineretului și Sportului, în temeiul prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009 funcția publică de conducere de director executiv al Direcției pentru Sport A Județului Dolj, s-a desființat, iar în conformitate cu prevederile art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea 188/1999 reclamantei B.J.D., director executiv, i-a încetat raportul de serviciu prin eliberarea din funcția publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz, respectiv la data de 23 mai 2009. În temeiul art. 99 alin. (3) din Legea 188/1999 reclamantei i s-a acordat un termen de preaviz de 30 zile calendaristice, în această perioadă beneficiind de prevederile art. 99 alin. (5), (6), (7) din Legea 188/1999. Prin Decizia nr. 1257/07 octombrie 2009 a Curții Constituționale, s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională, reținându-se existența unui viciu de neconstituționalitate extrinsecă constând în emiterea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență într-un domeniu care, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituție, este sustras competenței sale. Față de aceste dispoziții legale, instanța a apreciat că decizia Curții Constituționale, de constatare a neconstituționalității Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 produce efecte cu privire la fondul litigiului din speță, în care se solicită anularea actului administrativ emis în temeiul unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale și, drept urmare, actul administrativ atacat este nelegal.

S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că, prezenta acțiune în contencios administrativ a fost formulată de reclamantă cu nerespectarea termenului legal și imperativ reglementat de art. 9 alin. (4), din Legea nr. 554/2004, indicat de altfel ca și temei de drept al cererii de chemare în judecată. Prin urmare, instanța de contencios administrativ observând că, obiectul acțiunii vizează atât acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, cât și anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ, a constatat faptul că reclamanta este decăzută din dreptul de a promova acțiunea în anularea Ordinului nr. 529/2009, precum și din dreptul de a cere despăgubiri reprezentând drepturi bănești.

În ceea ce privește cererea având ca obiect obligarea pârâtului la aprobarea transferului la cerere, s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 90 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public. Astfel, față de cele anterior menționate, s-a reținut că în materia litigiilor de funcție publică, cu excepțiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 188/1999, sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) și respectiv ale art. 11 din Legea contenciosului administrativ, constatându-se și în acest caz același omisiuni ale conduitei procesuale ale reclamantei, referitoare la nerespectarea termenului de prescripție reglementat de art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, respectiv al termenului de decădere din dreptul de a formula acțiunea.

4. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea constatând că, raportat la obiectul acțiunii, este decăzută din dreptul de a promova acțiunea de anulare a Ordinului nr. 529/2009, precum și din dreptul de a cere despăgubiri reprezentând drepturi bănești. A mai considerat recurenta că prin Ordinul nr. 529/2009 al Ministerului Tineretului și Sportului, emis în temeiul unor dispoziții declarate neconstituționale, i-a fost afectat dreptul la muncă, la protecție socială, la un nivel de trai decent, așa cum sunt consfințite prin Constituție la art. 41 și art. 47 alin. (1). În continuare prin cererea de recurs reclamanta a reiterat argumentele expuse în cuprinsul acțiunii introductive de instanță.

II. Considerentele Înaltei Curți, asupra recursului. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte, constată că recursul este fondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate. Obiectul dedus judecății îl constituie anularea Ordinului nr. 529 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Tineretului și Sportului, prin care reclamanta a fost eliberată din funcția publică de conducere de director executiv al Direcției pentru Sport A Județului Dolj, repunerea sa în funcția anterioară emiterii Ordinului nr. 529 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Tineretului și Sportului, precum și obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând drepturile bănești de care ar fi beneficiat, începând cu data destituirii din funcție și până la data plății efective.

În subsidiar reclamanta a solicitat obligarea pârâtului M.E.C.T.S. la aprobarea transferului, la cerere, în cadrul ministerului și într-o funcție vacantă de aceeași categorie, clasă și grad profesional, având în vedere solicitarea acestui transfer, înregistrată de minister sub nr. 1920 din 22 septembrie 2009. Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ, reprezentat de Ordinul nr. 529/2009, a fost emis în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, aspect reținut și de prima instanță, ca urmare a desființării funcției publice de conducere de director executiv. Prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 publicată în M. Of.

al României nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Curtea Constituțională, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională. Declararea ca neconstituțională a Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 atrage implicit și neconstituționalitatea ordonanței de urgență, acest act normativ devenind inaplicabil pentru viitor. În speța de față, reclamanta a introdus acțiunea ulterior declarării ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009 fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmare a unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

al României, Partea I. Dispozițiile legale citate instituie un termen imperativ de un an în care se poate introduce acțiunea în contencios administrativ, termen care curge de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. Înalta Curte, reține că temeiul de drept al acțiunii reclamantei îl constituie și art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și constată astfel că în mod corect prima instanță a apreciat că acțiunea în contencios administrativ este formulată cu nerespectarea termenului legal și imperativ reglementat de dispozițiile legale anterior menționate, în condițiile în care Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a fost publicată în M. Of.

al României la data de 6 noiembrie 2009, iar acțiunea a fost formulată în data de 28 ianuarie 2011. În ceea ce privește transferul la cerere, conform prevederilor art. 90 alin. (1) lit. b) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici cu modificările și completările ulterioare, se apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la acest capăt subsidiar al cererii de chemare în judecată a fost argumentat în mod corect și judicios de instanța de fond. 2. Soluția pronunțată în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte, respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.J.D. împotriva sentinței nr. 251 din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2011.